Un an

Thursday, 31 December, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Astazi se implinesc 365 de zile (cunoscute in vorbirea comuna si drept "un an") de la primul post de-aici de pe Trilema (chestia aia cu "In vizita" e o fosta pagina, decazuta din paginatie si devenita astfel post, dar relativ recent), si respectiv de la intrarea mea pe internetul in limba romana.

Ziceam cu ceva vreme in urma, pe cand se potcovea purecele cu nouaj'noua de oca de fer si tot i se parea ca-i bloagher mai pro decat mine niste chestii, si mi se atragea atentia ca dom'le... da' dupa 3 luni ? Cam devreme. Ce-i drept. Initial acea prima evaluare fusese planificata pentru intai iulie, dar in fata situatiei de fapt, cu toate obiectivele indeplinite si supraindeplinite, ce poti sa faci ?! Schimbi planul, ca doar de-aia-l ai. Si eventual il schimbi in asa fel incat sa nu mai fie nevoie sa-l schimbi iara peste inca doua-trei luni, ci definesti tinte si obiective cu masuri mai flexibile si mai adecvate.

Iata c-au trecut lunile ca nori ceva mai scurti pe sesuri si astazi, dupa un an de zile, putem privi impreuna, daca aveti rabdare, la acele chestii care imi par mie importante in descrierea acestei evolutii.

Continutul. "Toata lumea stie" ca nimeni nu citeste mai mult decat o mie de semne. Toata lumea stie tot soiul de tampenii. Din cele sase sute si mai bine de articole de pe Trilema poate gasiti o jumatate de duzina care sa aiba sub trei mii de semne. Trei mii, nu doua si nu una. Trei. Gasiti insa cu siguranta cateva duzini peste cinci, si eventual cateva chiar peste zece mii de semne. Problema nu-i ca "lumea nu citeste" mai mult decat ar fi ca "lumea vrea manele si cocalari la teve". Nu vrea, si ar citi. Problema este insa ca-i foarte greu sa scrii ceva citibil peste o mie de semne. Si exponential, tot mai dificil, sa scrii doua, sau trei, sau patru. Problema este ca nu-i cine sa scrie, nu ca n-ar fi cine sa citeasca.

Folosind hack-ul de-aici aflu ca la ora actuala se afla scrise fix 339,339 cuvinte (Da, asa s-o nimerit! Io ce sa-i fac ?!). Dintre cele cu cinci litere, cele mai folosite sunt pentru (2200) si poate (998), iar cu sase oameni (531) si despre (487). Per total, din 340 de mii de cuvinte ieseau cam trei carti, sau un volum serios, de-o mie de pagini. Ceea ce ne duce fix la punctul urmator,

Constanta. Lumea incearca sa scrie cate un post pe zi timp de o luna. Si lumea nu reuseste. Eu incerc sa scriu cate un post pe zi, timp de un an. Si scriu doua. In masura in care a te tine de ce-ti propui e dificil, asta-i o reusita. In masura in care a scrie e dificil, asta-i tot o reusita. Ce sa fac, e a mea si mi-o asum. Traiasca.

Deschiderea. "Daca ma injuri pe blog la tine, nu comenta pe blog la mine", zice prostul de serviciu. Trilema e o zona libera, libera mai ales de manifestarea administrativa a prostiei proprietarului, spre ocazionala surprindere a cititorilor, uneori placuta, alteori jenata. Rezultatul ? Pai asta ne duce iarasi la punctul urmator,

Calitatea. Exista cateva bloguri care primesc mai multe comentarii decat Trilema. Poate zece. Dar nu exista nici un singur blog care sa primeasca comentarii mai bune. De ce oare ? Pentru ca "daca ma injuri la tine nu comenta la mine" ? Poate. Pentru ca oricine poate si oricine stie sa scrie, si oricine se tine s-o chiar faca ? Poate. Dar poate ca nu. Cine stie...

Si sigur, in absolut ultimul rand, traficul. Despre aia am mai scris si nu ma repet. Si nici nu prea conteaza.

Cam atata despre proiectul Trilema. Sincer spun ca sunt mandru, si sincer spun ca sper sa-l pot continua.

Pe langa Trilema, consider c-am mai adus insa cateva contributii, mai mult sau mai putin importante in online.ro :

1. Concursuri reale cu premii adevarate. Sigur, monden.info da premii ipoduri de 2gb, si in general exista obiceiul de-a organiza concursuri cu premii simbolice, care valoreaza poate cam cat costa si posta. E normal, in faza artizanala a internetului lumea da vechituri de prin casa, ce mai gaseste in garaj, chestii de care n-are nevoie pe post de "premii".

Eu am dat in acest an trei premii de o mie de RON, si anume, la Concursul de Photochop “Vali Prostcu” - editia I, la Concursul de august si acum de cateva zile la Concursul de Interactiune in Blogosfera. Au mai fost de asemenea cateva premii de 100 RON bucata, toate platite, in cash. Intr-o tara in care salariul minim se invarte tot in jurul a 600 de RON de anul trecut, as zice ca nu-i tocmai putin lucru. Sigur, nu pot sa mut de unul singur Romania online din epoca feudala in perioada moderna. Sau ma rog, poate ca pot. Dar nu insist, si sper ca, acesti primi pasi fiind facuti, lumea va incepe sa se miste in directia corecta. Sper, ca speranta-i gratis.

2. Singurul agregator functional de postari pe bloguri. De fain@polimedia.us probabil ca ati auzit deja. Daca nu, poate ca-i o idee sa aruncati un ochi. Discutia despre cum si de ce-i superior am purtat-o deja, nu mai repet. Ma bucur sa observ ca destui oameni (1, 2, 3 etc) s-au prins cat e ceasul. Pentru ca al doilea pas important, dupa incurajarea productiei, este sortarea rezultatelor. Daca ne tinem de treaba pe aceste doua directii, vom avea mai devreme decat mai tarziu o blogosfera adevarata, iara nu peretele de buda de liceu industrial pe care ni l-au construit baetii "destepti" de pana acum.

3. Topul romanilor influenti pe twitter. Daca n-ati vazut TRIP pana acum, poate e momentul sa aruncati o privire. Pe langa incurajarea productiei de continut si sortarea lui pe tipuri si calitati, deparazitarea meta-spatiului de nulitati cu impresii, pretentii si figuri, care propun false ierarhii create din nevoia proprie de auto-promovare (precum, de exemplu, Costin Cocioaba) e ultimul, si chiar daca cel mai putin important, totusi necesar, pas.

Cam asta-i ce-am vrut, ce-am putut si ce-am facut eu, in acest an, pe online.ro. Iar la anul, vom mai vedea.

An nou fericit dragilor, si sa vi se implineasca ori ce va doriti, ori ce-i mai bine pentru voi. Ca nu stii niciodata cum e mai bine. Spor.

Category: Oda Superbiei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

25 Responses

  1. Felicitari pt. realizarile tale si cat mai multe pe viitor! La multi ani! :)

  2. La multi ani, Mircea, de cand am cunoscut Trilema ca un obsedat caut in fiecare zi scrierile de aici pentru ca mi se par stralucite. De ce? Pentru ca atunci cand o minte matematica intalneste filosofia se naste ceva uimitor. Un filosof care isi argumenteaza tezele cu ajutorul datelor reale, grafice, rapoarte, medii, dovezi infailibile, imbatabile, sau un matematician genial a carui minte a invatat sa alerge pe toate planurile intelepciunii. Oricum, Trilema face diferenta, la mai mare si sa auzim numai de bine anul ce vine!

  3. Exceptional. Fara misto. Si-n rest (offline) ce-ai mai facut asa daca nu-i pezanterie sa-ndraznesc cercetarea catre aflare?

  4. Food For Depression`s avatar
    4
    Food For Depression 
    Thursday, 31 December 2009

    Internetul ar fi fost mult mai sarac fara tine :P
    La multi ani!

  5. ^ Mikael zice el ceva acolo :D

    De altfel subscriu. Nu scriu mai multe, subintelegi tu, da' asa generally speaking Trilema ii printre cele mai faine lucruri care s-o intamplat in online'u romanesc anul asta.

    Sa ne vedem sanatosi si la anul, zic.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Thursday, 31 December 2009

    @geni Si tie!

    @Mikael Eon Oho, multumesc frumos :)

    @fcbl Pai ce sa fac mei, cu partidu', cu haremu', cu nevoile si neamu'...

    @Food for Depression :p

    Sa traim, sa hranim
    Depresii ca un fir de trandafir

    @dAImon Hehehehe

    Sa!

  7. An nou fericit si tie, multumim pentru activitate, timpul acordat, premii, incurajari si vorbele (de multe ori) intelepte.
    La multi ani tuturor cititorilor, prieteni si neprieteni ai Trilemei popesciene!

  8. la multi ani, Trilemoi, toate cele bune!
    si Trilemistilor la fel!

  9. Te iubeste lumea,ma!Vezi?
    Hai sa traiesti!

  10. La Multi Ani ! (sau pana te plictisesti :D )

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Friday, 1 January 2010

    Hehehe sa fie dragilor, si mie, si voua.

  12. Valentin`s avatar
    12
    Valentin 
    Sunday, 3 January 2010

    In virtutea faptului ca nu de mult, neoficial, am fost dead-meat niste secunde, vin gramada peste tine si-ti atrag atentia asupra a 3 foarte grave erori :

    1- Inca n-am avut ocazia sa-ti urez "LaMultiAniCuSanatateSiBucurii" alaturi de binecunoscutul "La mai mare !".

    2- Hack-ul ala numara si "cuvintele monolitera" ? De exemplu 'a avut o galeata roz, asta e bine' inseamna 8 cuvinte sau 5 ? :-P Sau le numara corect gramatical, adica 7 ?

    3- Citez:
    "Dintre cele cu cinci litere, cele mai folosite sunt pentru (2200) si poate (998), iar ...."
    La congresul mondial al oamenilor de stiinta din domeniul stiintelor naturale si supranaturale, dupa 2 zile de discutii aprinse si manifestatii violente in strada, s-a hotarat ca "pentru" sa fie socotit cuvant de 6 litere ...
    Nici eu n-am fost de acord, dar daca-i lege ...

    :-))

    PS: Inca o data La multi ani si un an cat se poate de bun .. apropo, n-ai uitat de un premiu in lista aia din post ? :-P

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Sunday, 3 January 2010

    Noa deci, pe rand!

    1) Dar mersi :)

    2) Numara entitatile delimitate prin spatiu. Deci 8. Ceea ce e masurabil mai apropiat de raspunsul corect decat alternativa :D

    3) Lol e dificile astea cu numaratu' chestilor mai numeroase decat jejetele. Asta e, n-o mai schimb amu'.

    PS. O mai fost ala cu jocu', da pana in final l-am anulat. Sau de care zici tu ?

  14. Valentin`s avatar
    14
    Valentin 
    Sunday, 3 January 2010

    De ala de 1000 roni romanesti la care ai aranjat tu cu mafia internationala a ronilor romanesti sa nu pot eu sa particip din motive obiective ... 20 decembrie tras la sorti ..

    La mai multe ! Ca sa castige si eu ...

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Sunday, 3 January 2010

    Pai ala nu fu concursul de interactiune in blogosfera, ultimul pe lista acolo in post ?

  16. Laura Driha`s avatar
    16
    Laura Driha 
    Monday, 4 January 2010

    Ptiuuu... o gramada de "succesuri" numarati stimabile si nu-s deloc comune. Felicitarile mele sincere, calde si.. cu frisca!
    Poate ne mai vedem la cafeaua aia... la mine pe pavaj :-P
    Va-mbratisez decent!
    La multi ani!

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 January 2010

    Decent, decent, da' cu frisca ? :D

  18. Laura Driha`s avatar
    18
    Laura Driha 
    Monday, 4 January 2010

    Cu frisca-i cafeaua, decent nu-i nimic. Imbratisarea mea nu-i niciodata decenta. Dar scriu si eu ce da bine :P

  19. Laurici, da' reţin că eşti din oraş cu Mircea, hint hint. Că prea le zici cu foc :D

  20. Mircea Popescu`s avatar
    20
    Mircea Popescu 
    Monday, 4 January 2010

    Ba-i fix din Constanta, hapt in alalant capat al tarii, si ea, si sora ei geamana.

    Vezi ce inseamna norocu' omului, daimoane ?

  21. Laura Driha`s avatar
    21
    Laura Driha 
    Tuesday, 5 January 2010

    dAImon, Mircea-i din fruncea tarii, orasul intai luminat... eu mi-s de pe maluri batute de vant si de turisti suparati pe-o bariera de corali... Dar asta nu inseamna ca-i imposibil de realizat un vazut la o cafea. :)

  22. Anonimosu`s avatar
    22
    Anonimosu 
    Tuesday, 5 January 2010

    Sa te laud si eu, chiar daca cu intarziere: 12,000 comentarii pe Trilema, plus 5,000 comentarii pe fain rezulta 17,000 anul trecut...si daca luam doar intervalul august-decembrie vine 5000 pe Trilema si 5000 pe fain, adica 10,000 de comentarii in 5 luni, adica 70 pe zi, aproape trei pe ora.

    Zic ca e clar cine-i numero uno. Sa te bucuri de ea!

  23. Mircea Popescu`s avatar
    23
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 5 January 2010

    Pai cine sa fie, comunitatea e numero uno. Unde este comunitate este detoate.

  24. De la 0 la 2000 followers pe twitter in cat,6 luni?
    Mai are ce invata onlainul rrromanesc de la tine maestre.

  25. Internetul chiar ar fii mai sarac fara tine :)

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.