Povestiri din ciclu

Friday, 18 May, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Nu, nu e cu femei.

Acum niste ani oamenii seriosi si respectabili se ocupau cu facut negot. Deci, plugarii erau clasa de fraieri, aristocratii erau clasa exploatatorilor si negustorii erau aia respectabili, aia utilii, singurii adevarati. Aia care pe riscul si sudoarea lor se duceau in locuri ca s-aduca chestii, acumulau averi, construiau palate si-asa mai departe.

In acest context social, diversi cetateni instariti si-au ales sa se comporte ca niste labari penibili. Deci, nici nu s-au apucat de expeditii-n Indiile de Vest ori de Est de unde sa vina cu marfa, nici de banci nu le-a stat capul. Pur si simplu nu au prezentat nici o aderenta pentru negustorie. Pina aici nici n-ar fi un capat de tara, se mai intimpla, da' pe de cealalta parte nici in armata n-au intrat ca sa se apropie astfel de aristocratie, nici in politica n-au intrat (ma rog, unii au intrat, Newton de exemplu o fost prin Parlament seful unei comisii rogatorii speciale pentru controlul curentilor de aer), nici predicatori prin biserici nu s-au facut.

Noa da-o-n traznet de treaba, ce ratati si astia. Aia nu, aia nu, aia nu, cum este posibil pentru un fiu de familie buna sa isi istoveasca astfel toate talentele si sa dea cu tifla literalmente sperantelor investite pe buna dreptate da' mai bine sa citez :

In lacrimi, tata, as vrea sa ma topesc si sa dispar, cind ma gindesc ca aceasta scrisoare va provoca cea mai adinca suferinta in inima unui tata credincios. Ca toate sperantele pentru viitoarea mea bunastare si sprijinul la batrinete trebuie sa dispara intr-o clipa ; ca toate eforturile si toata straduinta pusa-n cresterea mea pina la maturitatea dorita fericirii au fost in van; da - ca va trebui sa ma inclin in floarea virstei fara sa-ti ofer in aceasta lume fructele eforturilor si stiintelor mele.

Pai nu ?! Cum este posibil asa ceva! Si pina la urma-urmei, s-o luam negustoreste (ca pin-aici am vorbit aristocratic, nu stiu daca ati observat, intii militaro-politic si pe urma religios) : ce dracu' poti face toata ziua ca sa-ti ocupi timpul si sa nu-ti vina sa-ti iei gitul ? Doara n-oi sta de betii si pizdet ca prostii ?

Sa vedeti chestie : nu. Nu stateau de betii si de pizdet ca prostii, nu se scurmau aiurea-n cur ca si ratatii de trec drept notabili in lumea confuza de aziⁱ ci se ocupau cu cine stie ce traznai bizare, gen sa declare ei ca de-aia mucezeste carnea, ca traiesc pe ea niste fapturi mici-mici-mici care nu se pot vedea cu ochiu' liber. Si respectiv sa construiasca scule cu care sa se poata totusi vedea cu ochiu' liber fapturile alea, perfectionind niste scule mai vechi care fusesera folosite pentru a privi la corpuri ceresti si-a constata adevarul afirmatiei extrem de incomode politic (sub aspect religios) ca Pamintul orbiteazaⁱⁱ.

Ei, si-n baza beneficiilor nete si masurabile aduse negotului de toate aceste labareli zise "stiinta", vechea alianta s-a rasturnat. In loc de sistemul cu plugarii fraieri, aristocratii naspa si negustorii eroi s-a trecut la un nou sistem : consumatorii fraieri, negustorii naspa si oamenii de stiinta eroi. Adica, succesiunea la putere : pulimea e zidul, chestia aia nemiscata si eterna, termostatul. Ei se schimba in sensul imbracamintii, da' altfel sunt mereu aceeasi massa amorfa. Oamenii de stiinta au intrat in schema in locul eroilor, din care i-au impins pe negustori in directia naspetilorⁱⁱⁱ iar aristocratia a disparut.

Asta a fost, marea revolutie, prefacere si transformare.

Astazi insa... astazi stiinta este intr-o ampla, profunda si vasta criza. Ca sa ma intelegeti mai bine : descoperirile sunt niste trepte. Nu exista nici un motiv serios, nici o necesitate obiectiva pentru ca aceste trepte sa fie accesibile, tot la cinci centimetri pina la un sfert de metru fiecare, sa poti sa le sui. Poa' de exemplu sa vina la rind o treapta de cinci mile inaltime, granit polizat, neteda ca-n creieru' electorului mediu. Ce-i de facut ? Stam si plingem.

Stiinta pina acum a fost o succesiune de trepte foarte abordabile, mai mult lenea si prostia noastra a reprezentat factoru' limitativ decit o dificultate obiectiva. Ce mare chestie sa descoperi tu microbii daca ai microscop, si ce mare chestie sa ai microscop daca ai facut telescop. Pasi mici, sigur ca uriasi pentru om, da' obiectiv privind mici. Ai avut noroc^iv, ca de exemplu din sticla ai putut face lentile, da' nu exista nici o regula ca asa ceva-i posibil. Pina acum toate au fost si posibile si foarte convenabile, da' istoria nu-i neaparat o promisiune pentru viitor. Ce te faci daca toata stiinta se opreste pina cind nu gasim unobtanium, care nu exista decit pe-o planeta de colo-sa, unde nu se poate ajunge decit cu unobtanium ? Am belit pula. E imposibil asa ceva ? Da' de ce sa fie lol.

Si-atunci : stiinta e-n criza. Nu e clar daca intr-adevar am gasit o treapta mai inalta decit putem noi urca in sensu' ca e de doi metri si vom reusi cumva sa sarim cu prajina nanotehnologiilor si manipularii genetice peste sau am gasit o trapta mai inalta decit putem noi urca in sensu' ca e de opt miliarde de ani lumina si nu vom putea sa o urcam niciodata literalmente^v. Nu e clar, da' nu e bine.

In situatie de criza de-asta cu trepte nu se mai poate distinge intre oamenii de stiinta si farsori. Ca asa e, daca treptele is mici inseamna deci ca se pot urca, si oamenii de stiinta se definesc comod^vi si se recunosc usor drept "cei care le urca". Da' daca treapta e imensa nu o urca nimeni, si-atunci diferenta intre cei ce incearca ceva inteligent si cei ce incearca ceva stupid e o pura problema de gust (devenind astfel Stiinta Arta, pe calea indicata de istorie a dezagregarii oricarei activitati utile inspre estetic - tot asa cum orice fiinta vie trece printr-un stadiu de friptura inainte de-a deveni mucegai si cacat, cam asa si cu evolutia din Stiinta-n Arta).

Si iata cum ajungem la ciclu : Stiinta in criza incepe sa fie consumata de timuruci care nici nu sunt nici nu ar putea sa fie oameni de stiinta^vii, da' care-s indiscernibili pentru marea massa a termostatului de eroii bona fide. Si-atunci, cum arbitraju'^viii e cea mai veche indeletnicire a naturii insasi, evident ca potentialul de respect asociat unei chestii neverificabile va fi valorificat pentru interese economice. Cum s-a intimplat de exemplu cu cartile, vedeti articolul excelent al lui Bogdan pe tema. Cum s-a intimplat de exemplu cu profesorii la noi in Romania : era in anii '80 o activitate incununata de tot respectu' social ? Era. Au cazut barierele care-i asigurau valoarea si selectia ? Au. Sunt azi toti timurucii profesori, cu 2 si cu 3 la examenul de definitivat, clamind cot la cot cu loazele nebacalaureabile sa se scoata dom'le camerele de luat vederi din examene sau ca sa citez, "si ei au dreptul la sansa" ? Pai sunt, ce v-ati astepta.

Si-atunci : se incheie un ciclu. Distractie placuta in continuare.

———

Bai, va socheaza ori nu va convine ori alte alea - va priveste. Adevarul simplu si direct este ca in urma unei evolutii istorice bazate pe-o intimplare (ca adica din indeletnicirile "absurde" ale "ratatilor" de la 1500 a iesit insasi Stiinta) s-a ajuns azi la divinizarea comportamentului respectiv, fara a se intelege ca intimplarea e intimplare, si nu orice dubios care isi pierde vremea cu absurditati va descoperi ceva cu litera mare. Deci da, e adevarat ca toate marile nume ale stiintei au fost niste tipi priviti drept ratati de societatea contemporana lor acum niste secole. Dar e fals ca toti tipii priviti drept ratati azi vor fi mari nume in ceva disciplina notabila peste cinci secole, exact asa cum e fals ca toti aia priviti drept ratati la 1500 sunt notabili astazi.

Nu toti, nici intr-un caz, ci doar o mica parte : aia care au avut "noroc". Si da, inteleg cele doua solutii oferite azi la aceasta grava problema : pe de-o parte este aia cu self-fulfilling prophecy, ca in unele domenii cum sunt adica Artele e suficient sa zici cu suficienta convingere ca iti place ceva ca sa nu se mai stie daca-i valoare ori ba, si iata cum a ajuns Andy Warhol din ratat penibil "mare nume" : el nu are nici un merit si nu exista nici un motiv pentru asa ceva dincolo de conventia circlejerk-ului de tipi doritori sa "ajunga si ei" tot prin acelasi procedeu ranforsati de tipi doritori sa-i exploateze. Deci, cit ce priveste Artele solutia e un Ponzi. De-aici si problema, ca singura limita fixa a oricarei scheme Ponzi este timpul, are o viata scurta. Ori pentru a se valida intreaga schema avem nevoie de-o viata foarte lunga cu vedere spre infinit. Ca atare, aceasta abordare e falimentara. N-are nici un fel de sperante.

Pe de cealalta parte, in Tehnici, solutia e socializarea pagubelor, adica platiti voi costurile de-a avea un miliard de copii timpiti ca sa beneficiem noi de pe urma aluia unul care chiar nimereste ceva, si sa fie atunci ok si "sustenabil" sa-si asume copchii riscuri de unu la un miliard. Evident si "solutia" asta-i falimentara, pentru ca oamenii incep incet-incet sa refuze aceasta "afacere" si ca rezultat natalitatea e-n buda in toate societatile care-o propun. De-aia, in caz ca sunteti curiosi, fac tiganii si africanii copii iara nu romanii sau suedejii : ca pe tigani si pe africani nu-i obliga nimeni sa creasca un copil idiot (pardon, "liber" si "cu drepturi") ca sa poata pe urma beneficia cine stie cine de cine stie ce genialitate puieste el, cite unu' per generatie.

Pe scurt situatia culturala-i cam asa : incercam sa repetam o chestie care-a functionat cindva, acum cinci secole, cam ca si un ciine care tot revine pe straduta unde a gasit intr-o zi o fleica. Sigur, intre timp au trecut ani, straduta aia e intre timp poligon de tragere, da' el tot revine. Ca acum cinci sute de ani o gasit o fleica. Si ce conteaza gloantele care suiera ? Fleica! Cinci sute de ani! Isi aminteste el, de pe vremurile cind nici macar nu existau gloante. [↩]
Deci va dati voi seama, numa' probleme creeaza astia. Ca politician in fata oricarei situatii concrete tu tre' sa dai un raspuns. Nu conteaza ca poti sau nu poti, ca intelegi sau nu intelegi situatia, asa-i rolul si contractul social : dai raspuns. Daca nu dai raspunsu' corect teapa ta, ti-o asumi si mori.

Noa, evident oamenii nu-si doresc sa moara, asa ca-n vremea din urma au creat diverse, multiple si suficiente metode de-a eluda raspunderea respectiva : termene scurte, rotatia cadrelor, institutia "votului" si-asa mai departe. Da' acum cinci sute de ani cind n-aveau niciuna dintre sculele astea la dispozitie s-au trezit asa, luati din flanc de timpitii astia, ca "ii adevarat". De parca-n pula lu' Hector conteaza ca Pamintul se chiar invirte in jurul Soarelui sau invers din perspectiva unei constructii politice. Nu conteaza bai, e conventie-n Pastele ma-sii. Da' ai cu cine te intelege cu ciudateii ? [↩]
Ca asa functioneaza evolutia asta, hai sa luam un exemplu simplu. Eu si cu voi suntem asediati intr-o cetate, de catre asediantul cel naspa. Eu ma duc la prietenul meu SuperDucele si impreuna venim si despresuram cetatea. Asta inseamna ca eu si cu prietenu' meu suntem eroii, si ca naspetii dispar. Dupa ce-au disparut aia SuperDucele vine si traieste cu noi in cetate. Ceea ce pe voi va inerveaza. Si eu ma aflu acum prins la mijloc, ca nici ala nu-i chiar prost, si ma chinui sa negociez cumva cai de mijloc. Ceea ce ma face pe mine naspetu', urit din toate directiile. Ba, futa-va-n gura de termostati, da' parca eram erou'. Ce-aveti cu mine ? [↩]
Pe bune, asta-i una dintre cele mai solide fundamente pentru teoria cu Intelligent Design ala. Deci cum de s-a nimerit tati de am avut noi aur pe Pamint, sa putem face comert cu el. A, faceam oricum comert, foloseam scoici sau ceva. Bine, da' cum de s-a nimerit ca fix auru' de care avem nevoie la comert e auru' de care avem nevoie la integrate pentru computere ? A, era ok oricum, faceam integrate cu scoici. Bine. Cum de s-a nimerit ca siliciul face sticla ? Se putea perfect la fel de bine sa nu existe nici un echivalent al sticlei pe lume, si pina cind nu descopeream noi lentile electromagnetice sa nu putem construi un telescop - atita ca nu prea cred ca descopeream vre-odata lentile electromagnetice fara sa fi avut intii telescopu'.

Nu-i un argument cine stie ce tare, nu ma intelegeti gresit, da' e cel mai tare dintre cele aflate la dispozitia ideologiei respective. [↩]
Voi poate rideti la asa "erezie" da' bagati de seama ca pentru cea mai mare parte a istoriei umanitatii - discutam aici de cea cit de cit constienta, deci facuta de oameni destepti, nu perioadele troglodelii pre-scris - convingerea unanima si universal acceptata era ca parametrii existentei is ficsi. Deci, nu ca O, progres, progres perpetuu : tot ce ii inconjura pe prostani, chiar si as late as 1500 fusese dat complet si explicit dinainte, credeau ei. [↩]
Aceasta definitie nu e cine stie ce rasarita, din multiple motive in a caror discutie nu mai intram. [↩]
Referinte :
Precum si inca vre-o suta sau ceva de articole pe-aici. [↩]
Arbitrage, activitatea de-a duce de la cald la rece. De exemplu, griu de la cimpie la deal, lemn de la deal la cimpie scl. [↩]