DOVEZI VAGI - Intra sa vezi de ce zic ca intelectualii is niste curve proaste

alex_c Cine plm e Bujor Nedelcovici de are opere complete tiparite ?
mircea_popescu dramaturg
alex_c .g bujor nedelcovici
markac alex_c: http://en.wikipedia.org/wiki/Bujor_Nedelcovici

Aceasta bucatica de discutie petrecindu-se bineinteles pe irc m-a impins sa vad chiar dom'le, ce-o mai fi facind Bujor Nedelcoviciⁱ ? Ce sa faca biet, iaca, da interviuri, de exemplu lui Ovidiu Simonca. Niste bucatele de-acolo mi-au atras atentia, asa ca am sa vi le aleg sa le putem discuta. Zice la buche :

Ati avut intuitia prabusirii sistemului, rasturnat de tineri, de muncitori?
Nu. Atunci nu ma gindeam ca se va prabusi sistemul comunist. Dar am avut satisfactia unei mici profetii.ⁱⁱ

Ce s-a intimplat cu dvs. a doua zi dupa ce Ceausescu a criticat un film facut dupa un roman scris de dvs.?
Cind Ceausescu a criticat filmul, eu eram la 2 Mai cu mai multi prieteni scriitori, printre care si Mircea Iorgulescu. Nu am avut o presiune imediata. Dar mi-a fost frica: primul om in stat critica un film dupa un roman scris de mine. Cind mi-a vazut dosarul de la CNSAS, dosarul DUI de urmarire informativa, am descoperit ca se declansase un sistem diabolic de urmarire si supraveghere.

Unde lucrati in 1983?
Nu lucram nicaieri. Eram liber profesionist si imi scriam cartile. Fusesem ales secretarul Sectiei de Proza de la Asociatia Scriitorilor. Un amanunt interesant: acum citiva ani, dupa 1989, am fost invitat la un festival literar la Mangalia si am intrat in sala unde Ceausescu tinuse acel discurs. Sala – dintr-o biata casa de cultura – reprezenta pentru mine sanctuarul puterii absolute. M-am urcat pe scena, acolo unde statuse Ceausescu. Si am povestit spectatorilor invitati la festival ca Ceausescu ma condamnase pentru un delict de opinie. A fost o revansa a istoriei sa vorbesc in aceeasi sala unde fusesem criticat [...]

Stiu ca ati publicat un roman in Franta. E vorba de Al doilea mesager. L-ati publicat mai intii in Franta pentru ca nu mai puteati publica la Bucuresti?
In 1982, incepusem sa scriu o carte in deplina libertate. Mi-am propus sa nu tin cu tot dinadinsul sa public romanul. In acele vremuri, daca doreai sa publici functiona o cenzura interioara. Eu mi-am propus sa scriu o carte in deplina libertate.

I-ati spus cuiva dintre prietenii dvs. ca vreti sa scrieti o carte in deplina libertate?
De ce trebuia sa fac marturisiri publice? [...]

Care a fost soarta manuscrisului?
Manuscrisul a ajuns la Paris. L-au citit Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Serban Cristovici, Paul Goma, Alain Paruit. Paul Goma l-a propus la Editura Albin Michel si romanul a aparut in 1985, tradus de Alain Paruit. Eu eram atunci in strainatate. Nu am prins momentul aparitiei la Paris. Cei din jurul Europei Libere m-au sfatuit sa cer azil politic: „Daca te intorci in tara, esti terminat“. Am raspuns ca ma intorc in tara, vreau sa „scuip nimicnicia in fata“, sa vad ce mi se intimpla. Aveam o tentatie aproape nebuneasca sa duc lucrurile pina la capat [...]

Ce s-a intimplat acasa?
Am fost convocat la Uniunea Scriitorilor, la presedintele de atunci, D.R. Popescu, sa spun prin cine am trimis manuscrisul.

Asta nu era o intrebare de scriitor, ci de activist sau securist!
Da, asa a fost. in biroul lui D.R. Popescu era convocat Comitetul Director. D.R. Popescu mi-a spus ca eu am comis mai multe infractiuni prevazute in Codul Vamal si in Codul Penal, deoarece am scos ilegal manuscrise din tara. Am raspuns: N-am trimis prin nimeni manuscrisul. Cit timp am fost in Franta, am scris romanul.

Cum vi se pare, privind cu 20 de ani in urma, ca o institutie a scriitorilor facea o ancheta sa afle cum a ajuns romanul la Paris?
Era foarte grav. Eu eram obligat sa devin un informator, sa denunt persoana care m-a ajutat. Conducerea de atunci a Uniunii Scriitorilor era iritata de gestul meu, considerat ca impardonabil. Din cind in cind, D.R. Popescu primea cite un telefon de la Comitetul de Partid sau de la Securitate. Si el zicea: „Acum analizam cazul“. Asta a fost prima ancheta. Dupa trei zile, se intruneste din nou Comitetul Sectiei de Proza. De aceasta data, apare si tovarasul Croitoru, care era de la Comitetul de Partid al Muncipiului Bucuresti. Mi s-a spus ca trebuie sa-mi dau demisia din functia de secretar al Sectiei de Proza. Fac precizarea ca in acea functie fusesem ales de colegii mei, n-am fost numit pe linie politica. Era acolo si Constantin Toiu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. In cele din urma am zis: imi dau demisia.

De ce v-ati dat demisia?
Pentru ca nici un scriitor nu a pus o intrebare simpla: de ce trebuie sa-l dam afara pe Nedelcovici, daca a publicat o carte in Franta, dupa ce la Bucuresti i-a fost refuzata? Toti au tacut, au aplicat decizia partidului si s-au strins in jurul tovarasului Croitoru. M-am simtit tradat. Mai tirziu, dupa 1990, Norman Manea – care facea parte din Comitetul Sectiei de Proza – a considerat ca „erou l-am asteptat de la Paris, las l-am gasit“. Eu eram las ca mi-am asumat riscul sa trimit un manuscris in strainatate...

Deci clar si pe inteles, citeva observatii de baza.

I. Nicolae Ceausescu avea abilitatea de-a transforma o sala amarita dintr-o "biata casa de cultura" in "sanctuar", o abilitate pe care hierofantii dieciiⁱⁱⁱ castrati ce vor sa treaca drept intelectuali i-o invideaza, vadit, la care aspira, pidosnic, si in a carei delicii specifice se dedau, vicar[iously]. Proprietati ignobile ale sleahtei la care de altfel m-am mai referit, in treacat (si nu doar eu).

II. Vedem la lucru un complex donquijotesc. Deci, doreste "sa scuipe raul in fata" dupa care "isi da demisia". Ce altceva mai e nevoie ? Aceasta fanfaronada de comedie, acest curaj de Falstaff (personajul literar, nu cel istoric), aceasta atitudine pina la urma de barbat impotent care doreste sa vada titele femeilor si-atit, marturie a infantilitatii infamante in care se scalda. Imi pare rau, da' asa oameni nu pot sa respect, si nu pentru ca nu pot eu ci pentru ca nu pot fi respectati ei, ca n-ai ce.

III. Vedem la lucru un complex fara nume, o ambivalenta bizara in relatia cu grupul. Deci, nu are nici un prieten caruia sa-i spuna ce intentioneaza, dupa care se indigneaza ca n-are nici un prieten care sa-l sustina. Cum fras e posibil asa ceva, cine si de ce te-ar sustine daca nu stie dinainte ce ai de gind, daca nu v-ati inteles, daca-l surprinzi ?

Vezi doamne in mintea imbicsita (de prostie) a asa-zisului intelectual din epoca de aur sustinerea celorlalti este de natura tirlei de vite : ei il urmeaza toti pentru ca e singurul om dintre ei, singurul teafar, chiorul in tara orbilor. Iar ei, toti ceilalti, sunt niste idioti, retardati mintal, prosti surzi si talimbi. El e salvatoru' lor, noroc cu anonimu' Bolborel ca s-o gasit sa le-arate calea. Cam cit de defect in constructia lui interioara tre' sa fie cineva, cam ce uluitoare complexe de inferioritate tre' sa nutreasca-n foru' interior ca sa ajunga pina-n halu' asta ?

Da' lasind problemele individului la o parte, va puteti inchipui ce iese dintr-o colectie de idioti de-astia, nici unul capabil sa treaca un examen de orice isi alege el din umanioare cu mine, toti convinsi in sinea lor ca-s cel putin genii daca nu de-a dreptul cel mai cel scuipat cu ochi care s-a nimerit sa traga-n piept degeaba oxigenul atmosferei ? Cre' ca va puteti, ca nu-i nevoie de nici o imaginatie, natura ne arata zi de zi si istoria e compusa fix din insiruirea acestei dramolete ieftine reluata obositor, mult peste ce-ar justifica puterea ei de-a suscita interes. Tot ce-i nevoie e cineva care sa le promita ca le va institui in fapt prin mijloace administrative iluziile de sine, ca sa aiba si ei pe cine diviniza interior si injura pe la colturi. Ca niste curve, da' exact-exact. De-alea proaste, bien sur. Marfa ieftina, romaneasca.

Aceste complexe hristice (in cel mai pur sens bizantin al termenului, n-au treaba cu crestinismul cit au treaba cu relele apucaturi ale curtii de la Istambul pe vremea cind o tineau ceilalti turci, grecii) se dubleaza de-o naucitoare aplicare a exceptionalismului personal : "binele" e ex-post-facto definit ca "ceea ce face subiectul", orice ar fi aia. Raul corespunzator e orice face grupul. Deci, daca Bujor s-a basit la o masa va avea peste timp "satisfactia unei mici profetii", iara daca nu atunci nu mentionam asta. Daca Bujor isi baga un pumn in mecla de-si strica dantura este pentru ca grupul e de vina. Ca l-au facut sa faca.

Asta-i si celalalt motiv pentru care nu-i respect pe oamenii astia, de exact aceeasi natura ca si primul : o lasitate atit de adinca si nesfirsita incit nici nu se poate pune in cuvinte. Nu se poate pune in cuvinte, e ceva dincolo de imaginabil. Si sa nu va imaginati ca vobim de ceva cazuri izolate, de niste probleme specifice unui grup de idioti sau unei perioade delimitate in timp. Nici vorba de-asa ceva, in 2011 tehnicieni-operare-calculator sau cum ati numi chestia au exact aceleasi probleme. Da' exact aceleasi probleme, survenind din aceleasi cauze si evoluind pe aceleasi coordonate, in toate amanuntele. "Pulete care simte despre sine ca-i ce nu-i, caut regim autoritar care sa-mi sustina iluziile.", asta-i povestea si se tot repeta.

IV. Mincatoria fantastica nici nu mai merita mentionata. Ea e o consecinta fireasca a adunarii unui grup de lasi cu grave dar justificate complexe de inferioritate.

In incheiere mai am de facut o singura precizare : Muriti, catelor. Da' pe bune, muriti in chinuri.

1. Care-a scris, la caz ca sunteti curiosi, cartea de pe care s-a facut filmul ala prost. [↩]
2. Ce satisfactie e asta ? Concret, sa inteleg, nu ne-am luat bilet la lotto da' au iesit numerele la care ne gindeam noi. Sigur ca intr-o zi oarecare ne gindim cam la toate numerele da' nu mai fiti rauvoitori acuma. Asa ceva ? [↩]
3. Diacul nu-i un fel de diacon, adica un fost copil de pula al popii promovat bagator de seama prin biserica, ala ce duce galeata la boboteaza si indica babelor cit sa arunce in ea. Diacul este un slujbas de cancelarie domneasca, chestia ce va deveni mai apoi contopist. [↩]