Marea conspiratie impotriva maturizarii
Acum un an diagnosticam problema, asupra femeii. Asupra femeii dat fiind ca pe mine femeile ma intereseaza, si nici intr-un caz deoarece ar fi o chestie specifica femeilor. E drept ca sunt mai multe femei afectate de ea decit barbati, dar asta-i pur si simplu pentru ca asa functioneaza mamiferele, cam la toate speciile se nasc mai multe femele. Altfel, problema-i universala dupa gen. De altfel am si rectificat lipsa precit m-au tinut puterile ceva mai recent.
Pe scurt, ideea-i ca suferim ca specie de exact aceleasi probleme de care sufera si gallus gallus domesticus, vulgo gaina : nu mai apucam sa ne maturizam. Tot asa cum sunt puii de gaina tinuti la abator, dopati bine si omoriti inainte sa ajunga gaini sau cocosi, tot asa sunt si oamenii tinuti intr-o stare infantila, si nu mai apuca sa se maturizeze, transformindu-se in femei sau in barbati, dupa cum e cazul.
Motivul e relativ simplu de inteles : copiii sunt intotdeauna mai usor de gestionat decit adultii. Cum in societatea in care traim gestiunea sociala e privita ca o sarcina a cuiva mai degraba decit o proprietate emergenta a sistemului, evident ca acel cineva va incerca precit posibil sa-si usureze sarcina. Pina la urma nu-l plateste nimeni dupa criterii obiective, ci tre' sa asigure el "bunastarea" populatiei dupa parerea... populatiei. Pai mai usor sa faci o mie de copii fericiti decit o mie de adulti, da-i in ma-sa de nevropati. Si-atunci...
Metodele sunt relativ simplu de explicat : sa scoatem din mediul imediat al fiecarui cetatean-copil orice i-ar ingadui sa se maturizeze. Pentru ca maturizarea individului uman nu este un act complet subiectiv, ea are nevoie de niste experiente obiective. Ei, daca eliminam complet din mediu pina si posibilitatea respectivelor experiente, iata ca maturizarea devine imposibila. Asa ca hai sa reclasificam interactiuni normale si necesare drept "abuz", hai sa declaram suicidul, prima si pina la urma singura garantie a libertatii individului drept "boala", hai sa-i convingem pe fraieri ca toti strainii-s inamici, sa stea ca tontii si sa priveasca la niste negri ca si cum ar fi extraterestri si asa mai departe. Stiti ce faceti, ori de cite ori ii ziceti copilului "sa nu discute cu strainii" ? Nu v-ati pus problema, si tocmai de-aia zic ca metodele sunt simplu de explicat : pentru ca sunt simplu de explicat, da-s dificil de inteles. Deci, ori de cite ori ii spuneti copilului sa nu vorbeasca cu strainii il impiedicati de la propria maturizare.
A, de fapt il aparati de riscuri ? Haha. Pai aia e, tati. Aia e maturizarea. Maturizarea survine in anumite situatii. Unii mor si altii traiesc, asa survine maturizarea, nu se poate altfel. O situatie de-asta baltita in care "copilul oricum nu poate primi nota mica" nu poate oferi tensiunile interioare necesare maturizarii.
M-a plimbat ieri un taximetrist, cu care-am povestit cum imi sta mie-n obicei, si-am aflat ca el a fost orfan. Nu in sensul ca n-a avut parinti, ci in sensul in care l-au dat la casa de copii, intiiul nascut. Si ei au trait mai departe impreuna, parintii (ma rog, tac-su probabil ca nu al lui) si au mai facut alti copii, care i-s frati lui si cu care azi se tine de frate. Da' el a crescut la casa de copii, si cind l-au dat afara de-acolo implinind el optsprezece ani a venit "acasa", de unde-a incasat un sut in cur de la nontac-su, "noa ma, mai crezi ca esti acasa ?" si-a plecat. Si cum sedea el in gara in Timisoara a vazut prin ceva ziar (Drapelul rosu ?) un anunt al trustului de constructii, ca-i scolarizeaza si le da de mincare si haine. Asa ca s-a dus acolo, a semnat pe cinci ani, s-a imbrincit cu ceilalti baieti pe sacul de lenjerie (la chilot intii, sa prinzi unii nerupti si cu elastic, sa nu trebuiasca sa-i porti inodati pe sold o saptamina intreaga) si s-a considerat foarte norocos. Dupa care si-a gasit o fata, s-au insurat, i-a facut un copil, si pe cind era copilul de vreo zece ani a murit fata. Cancer. Si el l-a crescut, singur, iata ca-i in anul doi de facultate, printre primii, cooptat in ceva proiecte europene si asa mai departe.
Asta-i un adult, dragii mei. Chiar daca el e taximetrist si eu poate tin la degetul mic mai multe profesiuni decit am gauri in trup, eu il recunosc pe el de egal si el ma recunoaste pe mine de egal nu-n virtutea faptului ca suntem amindoi agreati de UNESCO. Ca ni se rupe noua amindurora si impreuna si separat de unesco. Ne recunoastem ca egali pentru ca suntem egali, fiind amindoi adulti. Stiti cum am ajuns adulti ? Traind.
Da' traind viata, chestia autentica asa cum este ea, nu baltind in ferma de pui de carne.
Cam asta.