Cum e cu blocajul pietei de creditare interne

Isarescu s-a apucat de redus dobinzile, de pe la 6 si ceva am ajuns iata pe la 4 si ceva. Asta-i un fapt, si e un semnal economic foarte puternic. De fapt, e cam cel mai puternic semnal, la nivel macro.

Pentru ca oamenii nu-s masini, si ca rezultat nu inteleg din cifre ci din cuvinte (in rarele, rarissimele cazuri cind chiar inteleg ceva) acest semnal factual e dublat de-o emisie textuala. In care emisie textuala Isarescu explica bancilorⁱ ca e cazul sa se reapuce sa dea credite.

Bancile nu se reapuca sa dea credite. De ce nu asculta bancile de Isarescu, si nu se reapuca bancile sa dea credite ?

Pai pentru ca nu pot. Da' de ce nu pot ?

Uite chestie : niste bani odata adunati pot fi folositi in citeva feluri principale. Primul, cel mai simplu si cel mai direct e sa aduni bani de la populatie si sa-i pasezi statului. Asta prezinta riscuri absolut minime, pe de-o parte, ca statul cumva-cumva tot va platiⁱⁱ si aparent creeaza si valoare adaugata. Cumva populatia are tirsa de-a interactiona cu statul, daca se apuca asta si le ia banii direct efectele asupra atmosferei sunt devastatoare, da' daca se apuca si-i aspira prin intermediul unor smecherasi de doua parale totul e ok si lumea e fericita. Si uite asa plateste statul (adica, sa ne intelegem, populatia) ceva mai mult decit ar costa acelasi serviciu, pentru ca populatia doreste neaparat sa participe la placinta si un smecheras de doua parale.

Asa a functionat economia romaneasca pe partea financiara cam toata perioada 1992 - 2002ⁱⁱⁱ. Smecherasii de doua parale, de la cei mai fraudulenti (Dacia Felix, Bancorex, etc) precum si toata liota de smecherasi de juma' de para chioara crescuti in umbra lor si care fraudau direct, fara sa se mai complice (SAFI/FMOA, FNI, etc) si pina la cei mai spalatei (bancile de import prezente in primii ani ai mileniului curent) luau bani de la populatie, cumparau bonuri de tezaur si din diferenta de dobinzi isi plateau marmura pe sedii si sutienele la pizdutele de la ghiseu.

Chestia asta a mers cit a mers, dar de la o vreme Romania intrind si ea cit de cit in rindul lumii civilizate nu mai are nici cum nici de ce sa se imprumute la dobinzi de republica bananiera, ca-n 1994. Nu mai are in principal cum, dat fiind ca zece-douazeci de milioane de dolari sunt o treaba, financiar vorbind, si erau suficienti in 1994 in timp ce zece-douazeci de miliarde de euro sunt o cu totul si cu totul alta treaba, si sunt necesari acum. Cu alte cuvinte, ne-a crescut baza, asta-i norocul, ca altfel dinspre partea lui "nici de ce" sa nu ne facem griji : daca ar fi fost cum se gaseau baieti "destepti" s-o faca. Se gaseau "destepti" s-o faca, indiferent de miliardele pagubite de stat, recte populatie (prin care intelegem pulime, ca sigur nu io oi plati oalele sparte, cum nu le-or plati nici aia de le sparg).

Asa ca s-a trecut la a doua metoda : luat bani de la populatie, dat bani la populatie. Ca sa-si cumpere chestii, televizoare, canapele, televizoare, masini, covoare, prostii. Cacaturi. Chestia asta s-a putut desfasura pentru ca statul roman a comis gresala (fortata, ca nu si-or ales ei s-o comita) de-a crea un nonsens in ce priveste proprietatea imobiliara in anii cei bizari de la inceput. Deci, pe de-o parte, situatia aberanta in care diversi chiriasi ai asociatiei de proprietari cu chirie zero sau foarte mica se considera "proprietari" pe o entitate care nu suporta proprietatea ca atare trebuie neaparat reglementata cumva. Un imobil poate avea mai multi proprietari, da' fiecare bucatica fizic indiviza a unui imobil nu poate avea proprietar ea insasi. Ca nu se poate asa ceva. Pe de cealalta parte, cam toti "prietenii" externi ai Romaniei isi doreau si continua sa-si doreasca extinderea maxima a pietei interne pentru produsele lor.

Si-atunci iata motorul pe care au functionat bancile din 2002 pina prin 2009 sau 2010, depinde cum numarati : pe de-o parte (sursa calda) muta proprietatea din situatia ei absurd-imaginara de-a fi detinuta de persoane pe unitati abstracte fizic indivize inspre situatia sanatoasa in care imobilul are un singur proprietar (banca). Pe de cealalta parte (sursa rece) aduce diverse marfuri de import si le desface in Romania. Exista un motiv pentru care statul roman inchide ochii la completa distrugere a producatorilor locali cu valoare adaugata mica, si acest motiv e ca asta era intelegerea cu bancile (fostii smecherasi de doua parale de mai an, sau ce-a mai supravietuit din ei) : voi ne rezolvati problema cu proprietatea intr-un mod care (din nou) e tolerabil populatiei, noi va lasam sa faceti profit.

Cam asta este, cam asa functioneaza, cind va zic ca populatia e un golum nu injur degeaba, sa ma aflu si eu in treaba sau sa ma descarc de nervi. N-am nici un fel de nervi, pur si simplu recunosc - cu toata tristetea si cu toata amaraciunea - o trista si amara realitate. Astia suntemti, asta putemti, asa e.

Motorul asta s-a gripat si el, aparent din cauza crizei internationale (care in buna parte impiedica extractia ultimelor farime de caldura ramase probabil prin sursa calda). In realitate n-are criza prea mare treaba cu realitatea din Romania (inca). Pur si simplu s-a epuizat, majoritatea prostanilor de pe la noi se gasesc azi in situatia in care se gasesc ei in toata lumea, dintotdeauna (probabil pentru ca aia-i situatia in care trebuie ori merita sa se gaseasca ei) : NOI SCLAVI CARE NU AVEM DE LUCRU. Majoritatea prostanilor de pe la noi si-au gasit nivelul lor, ala de sub apa, ala de imediat sub zero, ala din care nu vor putea iesi niciodata, neam de neamul lor. Ca-n viata. Sau cu alte cuvinte, am reparat in sfirsit principala prostie comisa de comunism la noi, recte ridicarea prostimii peste nivelul zero. S-a dus, s-a rezolvat, s-a mintuit.

De-acum incolo singurul mod in care mai pot functiona finantele in Romania este cel economic. Ma duc eu la banca, le expun ce am de gind sa fac (chestie cunoscuta drept plan de afaceri), ei isi evalueaza riscurile la capitalul cerut de mine si-mi fac o oferta de dobinda. Pe care eu o accept sau o refuz.

Asta este functionarea bancilor incepind cu Lombardia pe la 1200 sau cind (ca si creditu' lombard asta, nu se numeste astfel din gresala) si asta va si ramine pina la sfirsitul timpurilor, ca-n afara de situatiile paraeconomice rezultate din ramasitele nedigerate ale isteriilor in masa (cum ar fi de exemplu orice incercare concreta de implementare a oricarei forme de socialism) nu exista alte alternative. Iata ca in 2012 am ajuns si noi din urma toate prostiile pe care ni le-o lasat Ceausescu si cu Dej pe cap in domeniul macroeconomic, si iata ca bancile nu mai pot folosi motoare paraeconomice pentru a-si ancora activitatea cu aparente si pretentii de functionare economica reala da-n realitate vai de capu' ei.

Ca atare, angajatul de pizdute cu tite mari pentru ghiseu nu mai functioneaza, e nevoie de ofiteri de credit in sensul propriu al acestui termen : oameni care inteleg riscul si oameni care au autoritatea sa isi asume riscuri in numele bancii. Adica va dati voi seama ce se cere, niste tipi carora le poti da un milion sau un miliard pe mina fara sa te temi ca vine verisoru' de la el din sat si iti goleste banca.

O imposibilitate, practic vorbind. Bancile nu au alternative la ora actuala, ca nu se pot apuca de activitate bancara propriu-zisa : nu au oameni, nu au de unde sa faca rost de oameni afara de cazu' ca mai da Leopold o diploma sa se mute sasi pe-aici, si nici nu au instrumente. Cum evaluezi riscul lui Ion Putulache, sofer de ambulanta care se cearta cu nevasta-sa si se duce si trage orbeste prin coafor pe la ea pe-acolo ? Ca astia cica-s bogatii nostrii, ma rog, clasa de mijloc, cu proprietati si avere. Niste taranoi care "se supara", perfect asemanatori unor imigranti culesi din drum in ceva tara civilizata.

Cu cine exact sa faca bancile afaceri ? Cu ce agenti, cu ce clienti ?

Poa' sa vorbeasca Isarescu pina lesina vorbind. Sigur ca el are dreptate. Sigur ca el are dreptate teoretic si oral, da' indubitabil mai e mult pina departe. Si-n conditiile in care eu pot ridica douazeci de mii de dolari la douazeci si patru la suta pe an fara garantii de nici o natura si de la necunoscuti via bitcoin, precum pot ridica niste sute de mii pe ceea ce se numeste in limba engleza personal cognizance, precum in fine pot ridica daca-mi pun mintea citeva milioane cu vedere spre zeci de milioane la niste dobinzi nu mult peste LIBOR prin sistemul bancar obisnuit va fi foarte greu spre dificil pentru o cosmelie de cartier amplasata in ceva provincie obscura a lumii civilizate si populata de o copila care nu stie ca da dom'le, se publica LIBOR asta, e trivial sa stii cit dracu' e la orice moment sa ma atraga pe mine la luat credite. Cu ce exact m-ar putea atrage ? Imi ofera dobinda negativa sau ceva ?

Sistemul bancar asteapta. Fie descoperirea unui nou motor paraeconomic, fie transformarea magica a populatiei si tarii in intregul ei.

Sa le dorim, nu-i asa, succes!

1. A bancilor pentru ca populatia insasi e un fel de golum, nici de priceput nu pricepe (dupa numere adica), nici de inteles nu intelege (din cuvinte adica) asa c-o poti ignora cu toata hotarirea, sperind in teorii abstracte precum "pietele eficiente" si "inteligenta agregata a gloatei". Poate c-o salveaza alea. Ce, pina la urma sistemul electoral nu tot pe aceleasi presupozitii sperante nefundamentate se intemeiaza ? [↩]
2. Si mai ales statul roman e un exemplu si-o stea in ce priveste plata datoriilor. Noi intotdeauna le-am platit, si toata lumea stie asta, dincolo de minciunile ridicole (si pe care oricum nu le ia nimeni in serios, dintre cei care chiar conteaza) emise de asa zisele "agentii de rating", simple piese de artilerie in razboiul tot mai disperat pe care Statele Unite incearca sa-l poarte cu intreaga planeta si eventual chiar si cu legile naturii. Noi intotdeauna le-am platit, suntem faimosi pentru asta si ne bucuram de-o incredere comparabila cu Germania pe tema (ceea ce da, inseamna mai mult decit SU). [↩]
3. Putem considera ca in perioada 1989 - 1992 e mult prea ciudat ce s-a intimplat pentru a incerca noi sa sistematizam. [↩]