Artistii ca niste vite de productie

Sunteti poate la curent cu nemultumirea mea cadece vine supermarketu' sa cumpere laptele de la tarani cu 50 de bani litrul, sa-i adauge apa pina face cinci litri si sa-l vinda cu cinci lei noul litru, scotind deci de cincizeci de ori banii pe care i-o dat taranului, nemultumire intitulata sugestiv "De ce nu-mi place capitalismul ?". Ea este cogenera cu un mod anumit de-a gindi economia (fundamental antieconomic, apropo) ilustrat intr-o situatie mai generala da' perfect reductibila in articolu' despre economiile de extractie intitulat inca si mai sugestiv Jaful si economiaⁱ.

Acest mod de-a privi economia pune omul deasupra banilor, pe care-i declara inferiori lui din punct de vedere ontic. Aceasta ipoteza - pentru ca este o ipoteza - poate fi foarte bine falsa in realitatea obiectiva (asa cum sugereaza de exemplu seria despre esente la cel mai inalt nivel teoretic si exemplifica articolul "Chiar nu ma agita chestiunea" intre altele). Economia fiind despre bani si nu despre oameni evident ca orice privire asupra ei care nu recunoaste aceasta inferioritate implicita sufera de inadecvare, fiind antieconomica prin chiar definitia termenului. Pe de cealalta parte, dat fiind ca noi nu suntem esente abstracte, ci fix oameni, incapabili de-a ne muta din umanitate sa devenim miine nori sau pietre rezulta ca abordarea asta chiar gresita obiectiv poate fi totusi perfect adecvata nevoilor noastre, dat fiind ca ori e corecta, ori o facem sa fie corecta, ori murim incercind - a recunoaste ca-i incorecta inseamna pur si simplu sa ne intindem in mormint de vii, ceea ce e un pic prea mult.

Noa si-acum astfel inarmati (pentru ca a te amplasa pe teren ferm e cea mai buna inarmare posibila, intrebati orice karatistⁱⁱ) putem deschide putin rana asta supurinda a secolului nostru, care-s drepturile intelectuale. Discutia asta-i continuarea fireasca a povestii cu Afanti si suedeza, si vine sa completeze articolul intitulat Proprietatea intelectuala, scris in 2010 si care iata ca a fost pina azi ultimul cuvint pe aceasta complicata tema in limba romanaⁱⁱⁱ.

O idee de baza si cu care lumea-n general e de acord este ca oricine tre' sa se poata bucura netulburat de fructele muncii lui. Asta-i fundamentul societatii civilizate si socialistii diversi is tolerati strict si exclusiv in masura in care cumulativ a) atingerile pe care le aduc principiului fundamental sunt neglijabile si b) extractiile se produc exclusiv prin abjecta umilinta si niciodata prin forta. Spre exemplu ideea de-a limita bugetul de stat si numarul angajatilor statului la niste valori neglijabile survine exact intru asigurarea (prin lege) a respectarii punctului a) dinsus. Un sistem de impozitare voluntara (despre care oi scrie mintenas) ar veni in directia asigurarii (tot prin lege) a respectarii punctului b).

Problema cu implementarea concreta a ideii asteia este ca lasati de capul lor oamenii nu vor plati. Pur si simplu, daca un instrument in valoare de milioane folosit de unul dintre cei mai buni... trei, cinci din lume aduna citeva zeci de lei de la trecatori in citeva ore e limpede si lamurit ca oamenii nu vor plati pentru valoare precum nici nu-s capabili s-o recunoasca.

Solutiile concrete la ideea asta sunt doua. Prima, si cea mai dificila, este sa pui taxa la intrare. Este solutia aplicata de Trilema intii (din lume) si de diversi aspiranti precum de exemplu New York Times mai apoi si mai prost (ca sa nu-i punem la socoteala pe aspirantii localnici, care-au si platit, au si intirziat si nici de facut n-au facut, ca niste romani adevarati ce si sunt). Cealalta solutie, mult mai veche, este sa dai gratis da' sa incluzi publicitate. Problema cu modelul asta este ca-i facut sa corupa, pe toata lumea. Am explicat, nu mai revin.

Desi ultima solutie e si mai proasta si mai slaba si mai rea si mai oricum doriti dumneavoastra, totusi ea este mai simpla. Este mai usoara. Si-atunci, tot asa cum saormeriile vind cea mai multa mincare si satura cei mai multi oameni in Romania, tot idem publicitatea e solutia de finantare aleasa de cam toata lumea.

Ea are insa dezavantajul marcat ca introduce o asimetrie intre producatorii de continut (neaparat entitati mici^iv) si platitorii de publicitate, neaparat entitati mari. Ca rezultat, exact aceleasi probleme isi arata coltii ca si-n relatia fermier - supermarket sau autor-editura. In plus mai apare si problema inca mai grava ca autorii sunt incapabili de management (ilustrata in general si canonic cu exemplul Fred Quimby sau in particular si recent cu exemplul Creative Monkeys.

Din aceste cauze autorii neaparat se vor carteliza, devenind vite de productie in staulul unor "proprietari de drepturi de autor". Care nu sunt cei ce le-au creat, drepturile respective, da' sunt cei care le exploateaza. MIAA, RIAA, alea. Si la acest moment incep sa se plinga diversii socialisti (ca de exemplu Stallman) ca "nu e cinstit". Ca adica niste proprietari de "drepturi" nu mai au caderea morala sa pretinda a fi platiti. Argumentul e solid, si eu am pe undeva pe-aici o propunere de-a recunoaste drepturile de autor exclusiv ca drepturi netransferabile (mi-e lene s-o caut).

Totusi, hai sa privim problema si din partea opusa. Eu am un milion de dolari. Cu acest milion de dolari eu pot sa-mi cumpar sclave, vinuri, biscotti, chestii care sa-mi incinte simturile. Sa zicem ca totusi ma abtin de la consum si prefer sa investesc productiv - m-o speriat TVA-ul sau ceva. Daca imi cumpar pamint si cresc pe el vite eu voi avea niste beneficii clare si masurabile, cunoscute dinainte. Daca pun banii in banca idem, primesc dobinda. Da' daca ma apuc si adun o suta de copchii care se cred roacheri ?

Uite bine, ii adun pe toti, le dau chitari din banii mei, spatiu de inregistrari din cind in cind, o cola rece pe zi si-o pizda calda la trei oameni o data pe saptamina. Dupa un an mi-am gatat milionu', da' am in schimb 36`000 de badoage de cola calde, minim treizeci de fete foarte satisfacute si un munte de CD-uri. Vreo trei-patru sute, asa. Cu badoagele n-am ce face, pe fete nu le-oi pune sa-mi plateasca acuma, mai ramin CD-urile. Trei-patru sute dintre ele sunt de tot cacatul, poti sa le-arunci. Opt sunt bunicele, platesc cam cit m-au costat autorii lor in cola rece si pizda calda. Iar ultimele doua... mai frate, ultimele doua sunt geniale, unu' imi aduce incasari de cinci sute de mii de dolari si alalaltu' de sase sute de mii de dolari.

Deci iata c-am scos profit. Am bagat un milion de dolari intr-o suta de pusti, am cistigat un milion si-o suta de mii vinzindu-le produsul. Da' stai putin tati, tu vinzi un CD facut de niste copii pe-o juma' de milion de dolari si lor le-ai dat la schimb o cola la zi si-o pizda la trei zile ?! PAI ESTE EXPLOATARE!!!

Sigur ca este exploatare, da' in lipsa acestei exploatari nici dracu' nu se apuca sa-si riste banii pe ideile zarghite ale pustimii. De-aia e Romania atit de apasata si se pling copiii ca "n-au sanse" : pentru ca nici n-au, ca romanu' e foarte socialist in capu' lui asa si nu pricepe fineturi de-astea cu investitiile si transele de risc. Si-atunci capitalu' nu finanteaza riscu' si-atunci copiii n-au nici un fel de sanse si nici un viitor. Ca-n socialism.

Precum vedeti problema e destul de complicata, fie si numa-n descrierea ei teoretica. Stati numa' sa vedeti descrierea ei practica, dat fiind ca-i mult mai grav de-atit.

1. Pentru ca din punct de vedere strict economic faptu' ca niste africani trogloditi is folositi pe post de sclavi prin mine de nustiuce e si rational si foarte bine, asa si trebuie. Maximizarea beneficiilor. [↩]
2. Apropo, de ce nu se scrie caratist ? [↩]
3. Nu este vina mea ca nu avem oameni inteligenti care sa fie si muncitori si dispusi sa scrie in limba romana. Este vina voastra, in general vorbind. Pentru ca nu aveti bani, si altele. [↩]
4. Ma rog, eu as cam fi exceptia care distruge regula asta, dar eu sunt atit de divergent fata de performanta romanului mediu incit mai bine-l comparati pe biet cu Zeus, Allah, Dumnezeu sau cum numiti divinitatea suprema, atotputernica si omniscienta decit sa-l comparati cu mine. Are mai mari sanse. [↩]