De ce-i muzica proasta ? Pentru ca merge si asa.

Sunday, 18 March, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Elementul pregatitor #1. Am ajuns la un dezacord intractabil cu Bogdan Dumitrascu. El zice :

Obiectele indiscernabile
Arta contemporană, de la Fântâna lui Duchamp, la expoziţia din 1964 a lui Andy Warhol, în care acesta a prezentat Brillo Box-urile (după acest moment totul e consolidat), ne-a demonstrat că putem avea două obiecte indiscernabile dintre care unul să reprezinte un obiect obişnuit, iar cel de-al doilea o operă de artă. Cu toate că ambele la origine sunt produse industriale, au o utilitate şi sunt în cele din urmă produse pur-comerciale, astfel încât nu pot fi diferenţiate estetic, cele două obiecte se află pe planuri ontologice diferite. Din cele două obiecte comune, unul este “transfigurat” într-o operă de artă (pentru a folosi termenul lui Arthur Danto).

Eu nu sunt absolut deloc de acord cu teoria asta, imi pare la fel de corecta ca si propunerea ca "exista Dumnezeu". Nici macar nu se poate pune problema ca asa timpenie sa fie luata in considerare de oameni sanatosi la cap, darmite sa mai fie declarata "adevar". Un obiect care-i produs in serie si accesibil maselor nu mai este arta, ca tocmai aia-i arta : obiectele inaccesibile maselor. Bancnotele sunt arta - mai ales alea de doua si cinci sute de lei - intr-o mult mai mare masura decit orice chestie produsa de Warhol. Chestie care ne duce bineinteles hapt in problema celui mai bun film, da-n fine.

Elementul pregatitor #2. Eu pot concede fara nici un fel de infiorare ca nu s-a mai produs arta in lumea civilizata de la al doilea razboi mondial incoace, precum nici nu se poate produce arta intr-o lume preocupata de multimi. Pop-muzica nu-i muzica, e zgomot, pop-literatura nu-i literatura, aia cu ucenicul vrajitor e egala cu aia cu vampirii iubitori care-i egala cu aia cu piticii veseli care-i egala cu prostiile lu' Jane Austen si-ale surorilor Bronte, care-s toate egale cu zero, fiind cacaturi destinate consumului public, iara nu opere de arta destinate simbolizarii superioritatii indiscutabile a elitei asupra publicului. Ca asta-i pina la urma arta in totul ei : o incercare de-a explica pe intelesul prostilor care-s diferentele insurmontabile care ne despart de ei.

Si-acum astfel inarmati putem examina o problema destul de serioasa a economiei drepturilor de autor. In modelul teoretic al artistilor ca vite de productie niste proprietari de vite artistice pun un numar de vite care [par ca] au natura artei intr-un staul, le furajeaza corespunzator, dupa care le sacrifica pe cele ce nu produc si le exploateaza pe cele ce produc. Sistemul asta asigura, prin valoarea ridicata a operelor de arta, suficiente capitaluri pentru a tine un numar mare si-n crestere de vite in staulul respectiv, producindu-se arta in cantitati tot mai mari si de-o calitate tot mai inalta. Vedeti voi epoca fierului la lucru ? Asa gindeste ea.

Problema intilnita-n practica de teoria asta este ca-n loc sa adune o suta de pustani, din care 90 sa fie o paguba clara si completa, 8 sa-si plateasca consumul si-atit si 2 sa acopere toate costurile plus sa genereze profituri (din care sa se poata reinvesti, largindu-se staulul) proprietarul prefera sa ? Ia sa vedem, ghiciti ?

Pai, daca 90 de vite din cele 100 is oricum degeaba, nu mai bine tinem doar 10 ? Dupa care afirmam cu toata autoritatea ca doua dintre ele (alese arbitrar de noi, de exemplu dupa criteriul cacare ne suge pula mai cu foame) sunt "cele doua" din modelul teoretic, si pe restu' de opt le tinem prin zona mai cu o momea mai cu o ceva ca cine stie, poate alea doua se ticnesc de cap si-avem nevoie de inlocuitori. Ca oricum noi le putem inlocui, dat fiind ca nu-i vorba de ceva interior lor, e un simplu act declarativ al nostru. Asa cum avem pseudo-valori sub forma de bani fiat avem si pseudo-arta sub forma de vedete fiat.

In practica sistemul asta functioneaza excelent, precum puteti lesne constata, toate strimbele se cred artiste. De ce functioneaza sistemul asta excelent in practica ?

Ia, hai sa luam o scurta pauza aici, nu pentru un moment publicitar ci pentru a revedea de ce ma dezgustati voi pe mine (da' nu-i vina voastra, atita puteti, public fiind). Deci :

Nu conteaza, dragilor si iubitilor, cat de rai sunt sau nu sunt, va par voua sau imi par mie politicienii. Conteaza doar cine castiga. Lumea e guvernata de evolutie in toate coltisoarele ei. Cine castiga, va face pui. Cine pierde, va disparea.

Voi credeti ca porumbul a fost mancabil de la inceput ? Mii de ani l-au incrucisat indienii din America pana sa ajunga porumb cum il cunoasteti. Voi credeti ca piersicile au fost intai si zarzarele dupa aceea ? Mii de ani au lucrat iranienii sa faca piersici din zarzare. Tot ce vedeti in jur e rezultatul muncii unor oameni, care au luat ce era, au ales ce era de ales, si-au continuat tot asa.

[...]

Va dezgusta clasa politica ? Sa vedeti numa’ cum ma dezgustati voi pe mine.

Mnoa, cam asta-i problema : lumea, adica publicul, e "dezgustata" de actul politicii, ceea ce revine la a spune ca e dezgustata de propria ei inabilitate de-a munci productiv, sa aleaga intre aia buni si aia mai putin buni. Ca e mult de munca, tre' sa citesti, tre' sa gindesti, nu merge pe "incredere", e nasol.

Stiti de ce sunteti "dezgustati" de muzica de azi, draga, cum sunteti "dezgustati" si de restu' artelor (doar ca nu stiti ca ar trebui sa va puneti problema de pictura sau teatru) ? Pai tot de-aia. Fix tot de-aia. Pentru ca nu aveti bani.

Category: Zsilnic
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

7 Responses

  1. Cu actul politicii am tratat si eu mai demult, nu intru in detalii. Despre arta, iar, de acord. Publicul autohton nu intelege ca poti trai din scris fara sa fii ''mare scriitor'', poti scrie carti fara sa fii artist si poti fi muzician, fara sa produci intr-adevar ''arta''. Tehnic vorbind, un basist dintr-o trupa de manele poate fi un muzician mai bun decat unul de jazz, fara a avea vreodata pretentia vreunei capodopere compozitionale.

    In Romania tocmai asta e si am mai enuntat-o: suferim de capodoperomanie. Orice definitie trebuie dusa la extrem, orice produs cultural trebuie sa fie ''o opera de arta''. Daca nu e, ii punem eticheta oricum si injuram criticii. De fapt, aici ar fi bun si un manual de jurnalism...in special capitolele despre ''bunurile culturale si pretul lor'' (cultura fiind interpretata in sensul ei cel mai larg).

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Sunday, 18 March 2012

    Dispretul comunist pentru mestesugar, transmis iata pe mai departe. Ori e arta ori nu e nimic, simplu mestesug nu poa' sa fie ca nu-i permis sa existe asa ceva intr-o lume care nu se teme de nimic cum se teme de omul independent terorist.

  3. pletzalcoatl`s avatar
    3
    pletzalcoatlinsigna de criptograf 
    Sunday, 18 March 2012

    http://www.youtube.com/watch?v=rZZUiida8GM

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Sunday, 18 March 2012

    http://www.youtube.com/watch?v=RKADxRtCLNk

  5. Ideea e ca arta superioara ramane la fel de inaccesibila, atat financiar cat si intelectual, masei. Iar de cand cu arta conteptuala mai mult ca oricand la nivelul cunoasterii. Pop-muzica si pop-literatura n-au pus in discutie forma, natura si in cele din urma legitimitatea artei lor, seriile lui Warhol da, la fel si Lichtenstein, Rauschenberg (care sparge granitele dintre arte si pune serios in discutie problma re-prezentarii) si altii din epoca si de-atunci incoace, ca orice arta superioara sau avangarda.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Sunday, 18 March 2012

    Discutabil daca da.

  7. Calivita`s avatar
    7
    Calivita 
    Monday, 19 March 2012

    Se ofera ce se cere de marea majoritate!

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.