The Truman Show

Monday, 13 December, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Pe mine ma amuza sa observ ca Eugene Carrey, canadianul pe care dumneavoastra il cunoasteti probabil sub numele de Jim, un tip ce s-a straduit toata viata lui sa produca ceva intre hlizeala si comedie va ramine totusi in istoria cinematografiei printr-o drama.

Pentru ca The Truman Show, un film de Peter Weir dupa un scenariu al lui Andew Niccol (care mai si regizeaza, Gattaca de exemplu) va ramine fara indoiala in istorie.

Ideea, de altfel la fel de veche ca si filosofia vestica ("brain in the box" sau cum i-o fi zicind in altfel foarte dezvoltatul si subtilul lexicon romanesc din care nu lipsesc decit citeva concepte cheie - spre exemplu cel de care ai nevoie si inca 2-3 invecinate, indiferent ce incerci sa faci sau de ce anume ai nevoie) e imbracata in haine pop si prezentata intr-un mod atit de credibil incit toata povestea pare mai degraba o descriere a starii de fapt decit un act de fictiune. Un an mai tirziu avea sa apara Matrix, si impactul cultural de care s-a bucurat acea implementare a aceleiasi idei se bazeaza probabil intr-o masura semnificativa pe contributia in mobilarea mintii publice adusa de acest film.

Cu mentiunea ca optimismul fundamental, victorios si glorios din Truman Show nu pare nici fortat nici macar stimulat, ci absolut natural, necesar, implicit insasi structurii universului, si ca atare sfirsitul fericit de-aici e ceea ce ar trebui sa fie, si intr-o vreme chiar era : incununarea povestii. Exact acelasi happy end, rezultat tot al tariilor de caracter ale personajului principal, decurgind tot din statutul lui eroic, prezumat de ceilalti si in cele din urma asumat si de catre sine este complet strain si absolut improbabil in Matrix, si stim cu totii ca nici vorba de Neo victorios, e mort, e ingropat, masina-i tot acolo, vesnica, neinfrinta si invincibila.

Cum e posibil ca doua chestii identice sa fie pur si simplu opuse ? Iata ca-i posibil. Diavolul se ascunde in detalii, si in cazul asta se ascunde in niste detalii atit de fine incit nici macar nu-mi pot da seama care-ar fi ele. Ramine chestiunea deschisa pentru cititor, poate se gaseste cineva capabil sa-mi explice care-i diferenta intre Truman si Neo care schimba totul.

In afara de Jim Carrey (care dovedeste ca nu este nici intr-un caz un actor atit de prost pe cit l-ar indica celelalte filme ale lui, un soi de Sylvester Stallone cu alta specializare - apropo, momentul in care Truman realizeaza ca toata lumea se uita la el, si ca poate opri masinile-n trafic este absolut epocal, clipa aia pe chipul lui e la inaltimea oricarui Bogart* ori Pacino doriti) mai joaca foarte slab si neconvingator un numar de oameni a caror nume deci nu conteaza, precum si o blonda spelba, care chiar daca nu se pricepe la meseria asta cu filmele si actoria totusi nu se pricepe intr-un mod adecvat nevoilor rolului ei, si deci ii vom da numele. O cheama Laura Linney, si in afara de cazul ca doriti s-o vedeti goala (ceea ce puteti face urmind link-ul de pe nume) nu vad cine si de ce ar putea dori s-o revada.

Cam asta-i tot. Enjoy your popcorn&tasty beverage.

---------
* Nu mai retin cu cine m-am disputat la un moment dat si sustinea dinsul ca un nepriceput ce se gaseste ca Bogart e actor slab, da-i transmit si pe calea asta ca habar n-are ce vorbeste.

Category: Trilematograf
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

7 Responses

  1. ai uitat sa mentionezi ca spre deosebire de Matrix, de "Truman show" nu te plictisesti ori de cate ori l-ai revedea...:) gasesti inevitabil, noi si noi intelesuri. e genial Carrey in filmul asta, iti recomand si "the number 23", asta in caz ca nu l-ai vazut deja. mai e de amintit si Ed Harris care interpreteaza rolul unui "Dumnezeu de carton". l-am revazut si eu zilele astea pe HBO si de fiecare data filmul asta reuseste sa ma surprinda cu ceva.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    Inca se mai difuzeaza ? Wow. Io traiam cu impresia ca ce chestie elitista am produs, numa' io si poate ca cinci oameni stiu ce-i aici, si cind colo se da la televizor. Poate ar trebui sa-mi trag si eu hbo...

    Mie Harris nu mi-a facut nici o impresie, cit despre restu poate ca mai scriem. Patrick zicea de Man on the Moon pe twitter si are si el dreptate.

  3. Si eu voiam sa aduc vorba de Man on the Moon - a jucat excelent in filmul ala.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    Da. Si era un rol prea greu chiar si pentru Andy Kaufmann.

  5. Jim Carrierey, cand nu se hlizeste, este.

  6. The Truman Show este un film despre supraveghere si despre reteaua infinita de complicitati care fac supravegherea posibila. Mai mult, este o metafora a felului in care fiecare dintre noi suntem adoptati si detinuti de catre corporatii. Lumea din Truman Show nu este inca lumea virtuala (simulata) din Matrix. Insa lumea reala, aservita intereselor economice, rationalizata si dirijata pana la forme apocaliptice de uber-control, are ca Solutie Finala virtualizarea. Lumea simularii a aparut initial ca un divertisment menit sa ofere o iesire de sub dictatul controlului total, insa iesirea aceasta nu e altceva decat o bucla in care totul e replicat exact asa cum era, cu o singura exceptie notabila - trairile si sentimentele. Acestea, neputand fi replicate, se reintorc (in bucla mediului virtual) asupra propriei lor realitati, devenind sufocante, apasatoare si fara orizont.

    Daca The Truman Show propune o scapare din chingile realitatii prin mijloacele controlului total, The Matrix e un film care arata ca evadarea din realitate nu poate fi o solutie - fie e o "solutie" pentru o falsa problema, fie e pur si simplu o solutie proasta.

    Nici unul dintre filme nu exploreaza insa ce se intampla la granita dintre real si artificial sau, cu alte cuvinte, de ce realitatea a devenit o problema si de ce oamenii cauta in mod neincetat o scapare. Daca The Truman Show aduce in prim-plan artificialitatea realitatii, The Matrix insista pe caracterul de realitate al simularii. Probabil ca povestea pe care toata lumea o asteapta nu a fost inca scrisa. Sau e atat de comuna ca nu va fi scrisa niciodata, pentru ca nu ar mai interesa pe nimeni.

    Traim deja de milenii in ceea ce am putea numi o realitate confectionata, contrafacuta. Dar ceea ce da caracter de realitate tuturor acestor constructii nu e felul in care le percepem, pentru ca pana la urma ele au fost construite tocmai pentru a fi astfel percepute. Convingerea cu care cladim imperii de carton in care sa ne adapostim vietile (si care sa ne fereasca de tot ce insemana durere si neplacere in viata) e lucrul care doare cel mai tare si care ne face sa resimtim suflul realitatii in spatele oricarei simulari, oricat de sofisticate. Comportamentul evitant (sau de-a dreptul evazionist) fata de propria noastra viata nu face decat sa accentueze sentimentul ca realitatea e un inamic.

    Dar de ce sunt tulburatoare asemenea filme suntem inca departe de a afla. Si, probabil, atata vreme cat ne vom zgai la niste imagini miscatoare nu vom avea nici timpul, nici curajul sa privim in alta parte. Mitul pesterii lui Platon a luat sfarsit atunci cand un Ecran a fost postat la iesirea din pestera. Iesirea "ideala" e cea care nu e totodata si o intrare, functionand exclusiv ca scapare. Arta, ca si tehnica, sunt "exit-only". Iesim, trecem prin folia colorata care ne tine loc de cer, dar numai pentru a cauta un nou substitut.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Thursday, 16 December 2010

    Intr-adevar.

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.