"Piata nu are unde sa mai scada"

Monday, 13 December, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Hai sa explicam niste chestii simple pentru uzul sumetitilor care se cred afaceristi, subspecializarea dezvoltatori de proiecte imobiliare, pornind de la un exemplu.

Acum vreo trei-patru-cinci ani, pe cind petreceam luna Decembrie la douazeci si opt de grade cu fetele dansind flamenco pe mese, in Heredia, San Jose, Costa Rica, Centroamerica, mai citeam si eu ziarele. Nu zilnic, dar din cind in cind.

Astfel am aflat un cuvint nou in limba spaniola, si anume precario. In romaneste probabil ca i-ati spune bidonville, sau cam asa ceva. Ideea e destul de simpla, daca intr-un oras sunt cinci sau zece sau douazeci de tipi fara adapost, ei vor trai prin boscheti, guri de canal, scl. Pe masura ce numarul dezmostenitilor creste, pe de o parte inghesuiala devine tot mai mare, ca nu exista in nici un oras un numar infinit de guri de canal si alte spatii tehnice cu posibilitatea de-a servi la limita ca spatii locative, si pe de cealalta gradul lor de organizare sociala, politica, administrativa si economica creste si el.

Aici e buba. Cu doua sau cinci sau zece mii de oameni fara adapost neaparat vor exista printre ei si femei, si familii, si copii mici si oameni mai destoinici decit obisnuitii dementi, betivi etc. Si acesti oameni se vor apuca, precum orice alti oameni, sa incerce sa-si imbunatateasca viata, asa cum pot si ei. De la simplul trai in gura de canal incep sa acumuleze plase. Apoi incep sa-si construiasca adaposturi temporare, sau sa populeze cladiri abandonate (eventual chiar sa ajute la abandonarea cladirilor, uneori pe strazi sau cartiere intregi).

Asa se ajunge la zisul ghetou, o chestie care in Romania n-a existat cincizeci de ani, prin grija comunistilor, care au luptat statal, organizat, violent si in cele din urma eficient impotriva fenomenului. Atit de eficient incit el n-a fost deloc cunoscut, in Romania rar prindeai picior de vagabond, ca-l luau pe sus si-l trimiteau in lagar de munca. Ca rezultat, societatea romaneasca nu intelege corect si nu-si reprezinta deloc fenomenele sociale despre care va vorbesc, si tot ca rezultat "afaceristii" cu trei ani de experienta despre care discutam habar nu au ca exista o forta contrara.

Ei au impresia ca pot tine la pret nedefinit de mult, pentru ca nu exista nici o forta contrara. Cine ii poate sili pe ei sa vinda ? Banca ? Lasa ca se inteleg ei cumva!

Si acum putem reveni la problema de la care pornisem. O gluma intre localnicii din San Jose se refera la o bucata destul de intinsa din oarecum centrul orasului, cam asa cum ar veni si Pipera in Bucuresti. Aceasta bucata este cam de douazeci, sau poate chiar treizeci de ani in proprietatea nominala a bancilor. Tot de vreo douazeci, sau chiar treizeci de ani este in folosinta netulburata a unor cetateni care au ocupat-o abuziv. Citeva mii de persoane, familii, copii, oameni care voteaza...

Bancile incearca cam o data la doi-trei ani sa intre cu forta in posesie, si nu reusesc. Nici un guvern nu-i dispus sa trimita politia (ca armata n-au) ca sa evacueze lumea. Oamenii stiu ce au de facut, scot copiii la inaintare, se leaga cu lanturi, ameninta ca-si dau foc, cunoasteti sigur avatarurile disperarii (dar din auzite le cunoasteti). Practic vorbind, orice incercare reala de a curata zona s-ar solda cu un dezastru politic, si probabil si cu un esec practic. Asa ca nu se face.

Bancile incearca cam o data la cinci ani sa intre cu smecherii in posesie, platind oameni sa plece, etc. Problema este ca-i o pompa de apa in apa, nu pompeaza nimic, il scoti pe Jose Rodriguez si reintra Armando Rodriguez, tot aia, pina in final.

Ei, asta este forta contrara, dragii mei naivi care va credeti afaceristi. Tineti o cladire goala un an de zile ? Se vor instala niste cetateni in ea. Ii scoateti afara ? Sigur ca ii scoateti afara, daca aia-i singura cladire in aceasta situatie din tot orasul. Dar daca orasul e plin de asemenea cladiri, ii scoateti afara la cinci minute dupa ce va scoateti afara splina, pe nas.

Eu va urez succes cu ce faceti voi, dar hai sa fim bine intelesi : in 2011 sau vedem o reducere semnificativa a preturilor la toate clasele de proprietati imobiliare, sau vedem o reducere semnificativa a proprietatilor insele, si ajungem sa aflam si in Romania, foarte clar si foarte practic, care-i diferenta intre proprietate si posesie. Ce ziceti, va riscati ? Din partea mea e echivalent, ori asa ori asa tot aflam cite ceva, eu n-am decit de cistigat.

Intrebarea care ramine este ce anume preferati sa pierdeti voi. Sunt chiar curios. Si nu, nu se pune nici intr-un caz problema de "a nu pierde nimic". Stiu ca-i draga mintii romanului prost, dar totusi, nu este mai mult decit o fantezie erotica. In realitate nu isi gaseste corespondent : intotdeauna pierzi cite ceva.

Category: 3 ani experienta
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

29 Responses

  1. Deci comunistii au facut un lucru foarte bun cu vagabonzii. Acum au ajuns sa te scuipe si sa te injure de fiecare data cand treci printr-o zona publica care a intrat "in proprietatea lor".

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Monday, 13 December 2010

    In general chestiile foarte bune pe care le-au facut comunistii nu prea ajung sa fie cunoscute decit dupa ce s-au pierdut. Ca asa-i mintea omului, ia drept "normal" si al lui orice.

  3. Depinde cat de organizati si de ferm pe pozitie sunt aia de ocupa o cladire. Din punctul meu de vedere, daca ar fi 10 ca mine, nu ar reusi nici cu armata sa o ia, exceptand cazul in care o arunca in aer sau i'ar da foc cu ceva care nu se poate stinge cu apa :D

    Am auzit si eu de cazuri bizare, de la un prieten care este executor, aflat in imposibilitatea legala sa scoata fosti chiriasi dintr'un apartament, pentru ca acolo au adus in mod strategic un handicapat, etc... mare tam tam :)

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Monday, 13 December 2010

    Sunt mai multe cazuri, nu foarte multe, cel putin dupa standardele practicii in lumea civilizata, dar asta-i mai putin semnificativ : sunt intr-o crestere exploziva.

  5. Pah mai fac niste restructurari/concedieri/disponibilizari si asa isi inchipuie ei in mintile lor prea luminate ca pe o perioada de timp isi vor putea cumva acoperi pierderile.
    Fals.

    Si da, vor scade preturile dar ... o sa fie prea tarziu, si or s-o faca toti in acelasi timp ca de obicei, deci concurenta pe cei 2 clienti acceptati de norme o sa fie uriasa.

  6. Întreb, că nu-mi dau seama exact dacă-i posibil au ba: problema acolo era că ăia nu se dau duşi, în principal fiindcă n-au unde. Mbun, guvernul nu putea interveni fiindcă n-avea unde să-i plaseze, bănuiesc. Da' nu putea guvernul să cumpere casele respective de la bănci cu opţiunea către oameni să le cumpere încet-încet în 2 generaţii? Între timp introducând în zonă canalizare şi alte chestii care să ridice nivelul de trai?

    Ştiu că nu-i treaba guvernului să rezolve aşa ceva, da' decât cu scandal şi proteste la fiecare 2-3 ani ..

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Monday, 13 December 2010

    @Luka D Va mai trece apa de-a curmezisul Somesului pina sa descopere antreprenoru' locului ca gindirea de turma era ea foarte buna si utila pe vremuri, da' nu-i gindire de antreprenor. Daca nu scazi ca "nu scade nimeni" si respectiv scazi "ca asa face toata lumea" nu poti decit s-o musti. Da' astea-s deja fineturi, discutam de ele in 20 de ani. Minim.

    @dAImon E neclar din ce cauza fac oamenii simpli, saraci si needucati, ceea ce fac ei. Ca nu vor ? Ca n-au alternative ? Ca asa cred ei ca-i mai bine ? Ca asa-i traditia ? Ai vazut cam cit scandal o iesit dintr-o presupozitie anumita in raport cu tema asta la articolul despre boi si vite.

    S-a incercat ceea ce sugerezi tu, guvernul le-a confiscat o data bancilor de-a dreptul. Problema fiind ca... pai... dupa o vreme le-au privatizat :D Chestia-i simpla : cu oamenii care n-au interes sa participe la circuitul economic nu poti organiza un circuit economic. De aia-i foarte important sa mentii toate pietele functionale : daca se instaleaza disfunctii, pierzi ceva fundamental : relevanta, sa-i zicem, pentru viata oamenilor. Si acel ceva se cistiga foarte greu. Lateral vorbind, cam asta-i si motivul pentru care americanii au decis sa cheltuie oricit si sa riste orice decit sa gripeze piata financiara acum niste ani. Nu zic ca-i neaparat o masura buna, dar pot sa inteleg rationamentul in termenii lui, ceea ce-i semnificativ mai mult decit pot majoritatea comentatorilor (de-aici cit si de-acolo).

    In tot cazul, un guvern in Costa Rica are aproximativ autoritatea, puterea, coerenta si hotarirea Primariei Generale a Capitalei. De fapt, cam aia-i si dimensiunea tarii. E un exemplu excelent Costa Rica pentru noi, in treacat fie zis, e regretabil ca nu mai cunoaste nimeni situatia de-acolo, am putea invata nenumarate lectii utile din experienta altora.

  8. pletzalcoatl`s avatar
    8
    pletzalcoatlinsigna de criptograf 
    Monday, 13 December 2010

    Every time you write an article about banking God kills one hundred "Tu cu cine faci banking" online campaigns

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Monday, 13 December 2010

    Awww! Poor them!

    I hope at least they were of great success!!!

  10. Cand n-ai nici 10 centi proprii la dolarul imprumutat si el pierde 20-30 de centi din valoare intr-un an sau inchizi sistemul bancar sau "aranjezi piata". Cum sistemul bancar nu se doreste eliminat, optiunea de a "aranja" piata e singura aplicabila. Statul si bancile lucreaza impreuna pentru a mentine "statu quo"-ul si impreuna au mijloacele de a o face pe termen lung.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Monday, 13 December 2010

    Nu prea cred ca au mijloacele pentru a o face asa, de capul lor, pe nici un fel de termen, oricit de scurt, ce sa mai vorbim de lung.

    Fapt e ca-n majoritatea cazurilor pentru majoritatea sclavilor e mai ieftin, simplu, usor si-n final comod sa fie sclavi decit sa se descurce singuri. Dar fara nici un dubiu in toate situatiile in care e mai simplu ori comod sa se descurce singuri oamenii-si redescopera brusc un absolut insatiabil apetit pentru libertate.

    Cam asta-i si lectia, pina la urma : e eronata imaginatia diversilor "dezvoltatori" ca pot sa negocieze dintr-o pozitie de forta. Forta nu-i a lor in discutia asta.

  12. pai dezvoltatorii nu sunt relevanti in discutia despre pretul proprietatilor. Bancile si proprietarii fac piata in mod normal dar statul are deseori interesul de a creste constant preturile pentru ca oamenii sa-si cheltuie banii in economia locala in loc sa-i dea pe chestii de import.

    dezvoltatorii nu-s relevani pentru ca ei au scopul de a livra/aproviziona si traiesc atat timp cat se mai misca. Ideea ca tin in stoc apartamente e o tampenie care nu cred ca mai exista in alte parti din motive ce tin de separatia rolurilor in piata.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Monday, 13 December 2010

    In Romania situatia-i putin pe dos, dezvoltatorii sunt in majoritatea cazurilor si proprietari, o bicefalie cam daunatoare ce-i drept. Da' pe de alta parte in Romania si populatia e proprietara, vai de capul ei proprietate pre-feudala ce-avem noi pe-aici.

    De fapt undeva intre o treime si jumatate din negocierile purtate de bancile romanesti la ora actuala sunt in situatia dezvoltator cu proprietati nevindute cere reesalonari la credite.

  14. cat timp nu-i declarat pierdere creditul produce chiar si "profit" ... de unde interesul tuturor de a negocia cat mai mult posibil.

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    Aia-i absolut adevarat, e amuzant sa observi cum in practica din negociere adversariala discutia se muta in directia "cum putem colabora pentru a face chestia asta sa respecte criteriile pentru a fi considerata functionala cit mai mult timp". Eventual chiar "ce modificari mai putem aduce criteriilor" dinspre partea bancii si "ce minciuni putem spune fara riscuri penale prea mari" din partea clientului.

    Ca doara turcu' plateste, n-a plati pistolu' ?!

  16. Multi nu au vandut atunci cand au avut un pret bun , pentru ca s-au gandit ca altii cer atat sau au vandut cu atat , si de ce sa dea ei sub pretul pietei , fara sa se gandeasca la viitor , adica la faptul ca nu o sa se mai intalneasca , cu pretul ala .

    Am cunoscut melteni care nu au vandut niste garsoniere in Bucuresti cu 23 000 -28 000 de euro anul trecut , iar acuma le-ar da si cu 18 000 , dar mai mult de 15 000 nu le da nimeni pe ele .

    Eu cred ca piata o sa scada mai mult decat atat , cu cel putin 30-40 % decat acuma , pentru ca de la anul suntem obligati sa intram si noi in capitalism si sa terminam cu prosteala .

    Terenurile agricole de la marginea oraselor au ajuns sa coste intre 2 euro si 40 de euro , in timp ce un hectar de teren agricol bun nu e mai mult de 3000 de euro cu tot cu acte , asa ca are de unde sa mai scada piata .

    Cu 400 de euro pe metrul patrat iti construiesti o casa de se invarte dupa soare , asa ca nu inteleg de ce vor unii de la 700 de euro pe metru patrat in sus .

    De abia astept sa intre in executare silita active in cantitati industriale , pentru ca numai prin scaderea preturilor activelor imobiliare cu 50-80 % economia isi poate reveni .

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    Uite concret, un tip avea o constructie demarata prin 2007, pe care n-a mai apucat s-o finalizeze, suprafata destul de mare, un etaj facut si stilpii la al doilea, fara acoperis. In toamna lui 2008 deja avea dificultati cu vinzarea, o primit o oferta si m-o luat consultant. Niste evrei vroiau sa-i cumpere toata chestia, teren plus constructie, undeva la poate 3-5% sub costul total pe care-l platise el efectiv pina atunci. Poate, functie exact cum socotesti.

    Data fiind situatia eu l-am sfatuit sa vinda, pe rationamentul ca o toamna si-o iarna fara acoperis oricum degradeaza constructia, situatia financiara (el fiind dezvoltator pe credit) oricum nu i se imbunatateste, daca are dificultati la vinzare in 2009 ramine cu paguba totala. Mai bine sa inghita un 20-30 de mii paguba pe loc, ca nu-i un capat de tara, ce-i aia, o masina, zice ca i-o furat-o din curte si gata, nu-si mai bate capul.

    N-o fost de acord sa vinda, s-o tot negociat cu aia, dar el vroia sa faca minim 10% profit, ultimul pret, incapatinat ca un taur. Aia au plecat, constructia + terenul i-o luat-o intre timp banca prin vara lui 2009, banca la care mai are astazi un rest de plata de vreo 30 sau asa de mii de euro. Asta in conditiile in care constructia era facuta din banii lui si terenul luat din creditul de la banca.

    Romanul afacerist.

  18. Vecinul mamei mele nu a vandut casa cu teren plus fundatia de la vila cu 26 000 de euro banii jos , el avand 20 000 datorie la banca si datorii la camatari , pentru ca terenul era al lui si s-a gandit ca un teren in zona se vindea cu 6 euro pe metru patrat in perioada de boom si deci o sa vanda sub pret .

    Intre timp banca i-a luat casa , iar casa s-a degradat ca urmare a lipsei de intretinere si a unor cunoscuti binevoitori care l-au ajutat sa scape ieftin de unele lucruri .

    Acuma banca (transilvania) nu a gasit sa dea casa cu 14 000 de euro si ar accepta si 12 000 de euro numai sa o dea dar nu o cumpara nimeni pentru ca nu mai este racordata la curent si apa curenta , plus ca i-a expirat autorizatia de constructie pentrru vila .

    Daca vindea scapa de datorii , dar asa a mai ramas si dator , iar familia lui a fugit in Italia ca sa faca bani (nici nu mai aveau unde sta ).

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    Noroc ca exista Italia.

  20. Exista Italia pentru ca salariile sunt foarte mici si se poate trai si din munca la negru si/sau ciordeles . In Spania e mai greu cu ciordeles si cu munca la negru.

  21. Mircea Popescu`s avatar
    21
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    Daca si aia-i viata...

    Da'n fine, ce stiu eu, n-am inteles nici imensitatea sufletului slav, nu pricep nici profunzimile inimii de tigan, asta este.

  22. @Dr.A Ai uitat un factor important, BNR-ul. Aşa că Statul poate impune o direcţie şi atât. Băncile la un punct vor fi trosnite. 2011 o să aducă nişte surprize.
    @Mircea În absenţa lor. Dar cred că mai curând.

  23. Mircea Popescu`s avatar
    23
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    N-am prins la ce te referi ?

  24. A mai existat o situaţie de faliment bancar fără să se piardă banii populaţiei depuşi acolo, BCR şi BRD fiind folosite să preia activele neperformante; nu reţin dacă falimentara a fost Bancorex sau Bankcoop; cert este că au mai fost bănci care s-au clătinat: Banca Internaţională a Religiilor, Dacia Felix, Banca Agricolă (parcă) - iar BNR a intervenit în politicile lor destul de repede, asta acum mai mult de 10 ani.

    Bănuiesc că vom şti cu mult înainte să se apropie vreo bancă de faliment din nou.

  25. Mircea Popescu`s avatar
    25
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    La Dacia Felix n-a existat asigurarea populatiei. Sistemul e relativ recent. Nu mai retin ce s-a facut la Bancorex, parca s-au preluat la buget, dar tot fara sa fi pre-existat un sistem de asigurare, si ca atare au fost practic vorbind nationalizate pierderi pentru "stabilitate sociala". Bankcoop era destul de mititica asa ca sa zicem ca n-a contat (nu mai retin exact dar vreo 60 de miliarde la nivelul anilor 2000 parca a fost totalul acoperit de stat).

    In tot cazul, BNR, ca si orice banca centrala poate rezista bine la situatii exceptionale, precum a fost cazul BIR. In caz de colaps sistemic nu au, pur si simplu, ce face, ca nu este ce sa fie facut. Ca si-n exemplul cu casa invadata din articol, exact pe acelasi sistem.

  26. Mai curând de 20 de ani. Îs de pe tel şi am 10 tab-uri deschise, scuze. :)

  27. @lukaD
    O sa le trozneasca da asa parinteste.
    BNR fara banci e fiul ploii. Cam ca o plantatie de bumbac fara negrii.
    Ar sta Isaescu ca Napoleon pe Sf. Elena. Insula zic.

  28. Mircea Popescu`s avatar
    28
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 14 December 2010

    +1. N-am vazut inca autoritate de reglementare care sa-si desfiinteze obiectul de activitate.

    Pe de alta parte, insula abia asteapta :D

  29. @Dr.A Nu am zis ca le elimina ci doar ca le trozneste. :)

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.