Irelevanta

Sunday, 13 September, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Sa citam.

Stirea cea mare a săptămânii e că lumea de pe stradă nu a auzit de arhi, visurat sau piticu. S-a făcut un studiu de către un domn care în timpul liber e profesor universitar la o universitate americana şi asta a rezultat.

Studiul e corect. Din cei 1.000 de oameni chestionaţi, 15% au auzit de bloguri şi doar 5% au fost în stare să numească un blogger (recte şpagatistul).

Faptul este ca blogosfera.ro, asa cum este ea acum consta in cam cinci pana la zece mii de persoane, care scriu bloguri, si zece pana la douazeci de mii (mai aproape de zece) de persoane care citesc bloguri. Oamenii astia provin in majoritate din mediul urban, au pe la douaji de ani, si un univers de preocupari, educatie, intelegere foarte omogen. Pe scurt, blogosfera romaneasca este o nisa.

Ca orice nisa, are stabilite niste cutume, adica afirmatii instituite prin consens, dar considerate adevarate in mod "obiectiv", foarte vizibile de exemplu in jurul unor notiuni precum SEO. As putea scrie de-o teza de doctorat in sustinerea observatiei, cu explorarea detaliilor care-o confirma, dar marturisesc ca mi-e lene. Asta n-ar insemna mare lucru, mie mi-e lene perpetuu, dar nici nu-s inca chiar atata de obsedat de antropologie cat sa ajung sa fac studii asupra unor grupuri de 10,000 de oameni, ca Margaret Mead.

Problema reala aici e alta : exista doua cai spre "succes", indiferent cum anume il definiti sau masurati : in interiorul nisei si in exteriorul ei. Pustimea la inceputul carierei de bloger alege in general prima cale. Imita cat poate atitudinile, stilul, pana si formele celor din nisa pe care-i percepe de succes, merge pe la intalniri de blogeri etc. Atat de prevalenta este aceasta atitudine incat ea induce comportamente deviante, atat in cei care au nenorocul sa fie identificati ca "de succes", arta scrierii ajungandu-le un omogen si fastidios artizanat, cat si in cei care sunt pe dinafara sferei, ajungand sa perceapa blogosfera ca identificata cu nisa care este ea la ora actuala, adica locul unde copii aia ciudati se dedau copilariilor lor ciudate.

Atunci cand cineva alege calea a doua, se intampla cateva lucruri : In primul rand, nisa il va percepe drept rece, arogant, nesuferit, cum doriti. Pana la urma pe drept, pentru ca si este, in raport cu prostioara lor ridicata la rang de ce nu-i, rece si dezinteresat. In al doilea rand, castiga o groaza de cititori.

Exista 7 milioane de romani pe internet. Zece mii sunt 0.15% din astia. Ceilalti 99,85%, adica sase milioane noua sute nouazeci de mii de oameni nu se incadreaza ca varsta, nu se incadreaza ca educatie, nu se incadreaza ca intelegere, preocupari etc in blogosfera. Dar asta nu inseamna ca ei nu exista. Ei nu exista pentru blogosfera-nisa de azi, pentru ca nu are ce le oferi, si atunci nu ii ofera nici ei atentie. Dar asta nu inseamna ca n-au atentie, au si ei ca oricine 14-18 ore de atentie in fiecare zi. Si odata ce apare un blog scris si pentru ei, il citesc. Asta, si nu televiziunea explica succesul lui Cabral, de exemplu.

In al treilea rand, oamenii formatati la cap de-atata stradanie sa reuseasca pe calea intai de mai sus pur si simplu nu pot crede cand cineva urca linistit pe ce-a de-a doua, si trag concluzia ca sigur face el ceva manarii(si bonus). Si-n al patrulea rand, cititorii il vor sanctiona disproportionat de aspru pentru cea mai mica alunecare, reala sau doar perceputa, fie si doar in vaga directie a temelor si preocuparilor nisei celei nesuferite. Nu mai dau exemple, ca-i plin pe la comentarii pe-aici.

Concluzia e mai degraba simpla : Blogosfera de azi e irelevanta, si pentru public si chiar pentru ea insasi. Ideea a mai fost explorata pe-aici de la inceputul anului ([1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] si mai ales [8]) cu tot cu predictii de completa disparitie prin inghitire, si lucrurile se misca incet-incet in directia respectiva. Hai sa ne apucam sa chiar scriem articole.

Category: Meta psihoza
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

13 Responses

  1. Aprob pozitiv coane Popescule !

  2. Nu are legătură cu subiectul în sine, dar am o curiozitate, dacă îmi e permis.

    Exista 7 milioane de romani pe internet.

    Citation needed. Sau o argumentație. Sunt doar extrem de curios de unde cifra asta, dacă există vreun studiu sau ceva care să o dea. Mă interesează în contrast cu ideea „sunt anumiți români care nici nu au curent electric în 2009”, deci opusul. :)

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Sunday, 13 September 2009

    Istoric exista studiul facut de Comisia Europeana anul trecut, care indica o penetrare broadband ceva peste 20% pentru Romania, si mai sunt studii recente, Strategy Analytics arata ceva peste 30% asta primavara (desi ANCOM zice ca penetrarea "reala" e doar 11% din motive pe care nu le-am chiar inteles) si diverse altele.

    Eu vorbesc de 7 milioane ca o ponderare conservatoare a numerelor Internet World Stats (http://www.internetworldstats.com/europa.htm#ro ), din experienta ei nimeresc realitatea cam +- 500,000.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Sunday, 13 September 2009

    PS. Asta nu inseamna, bineinteles, ca nu exista romani care n-au curent electric. Tot cam atatia.

  5. Eu nu cred ca 7 milioane de romani nu au curent electric , dar 500 000 sau 1 milion cred ca sunt .

    Nu-l citesc pe Mircea Badea pentru ca poate trece si o saptamana pana imi apare comentariul meu asa ca renunt sa comentez si sa si citesc .

    Pe Zoso nu-l citesc pentru ca el e retardat , chiar daca de multe ori are dreptate , plus ca eu nu am furat niciodata din supermarket si nici din alta parte .

    Deoarece singurul talent al lui Arhi este burtoiul nu vad de ce as citi parerile cuiva care era ingrijorat de intrarea in blogosfera a ziaristilor .

    Dupa un timp cititorii de bloguri ajung sa citeasca doar cateva bloguri , pentru ca timpul nu le permite .

  6. Zoso sau oricare alt blogger de "top" din zelist e oricum destul de irelevant pentru toti cei ce au auzit de bloguri. Statistic vorbind ar fi vreun milion (15% din 7mil). Cu tot traficul si abonatii unui blogger de top el nu atinge decat undeva la 1% din lumea ce a auzit de bloguri.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Sunday, 13 September 2009

    Bine, acum zelistul e in sine un fel de "hai sa vedem care blogeri sunt cititi de blogeri", idee in principiu relevanta doar daca majoritatea cititorilor de bloguri scriu si ei bloguri, sau cu alte cuvinte, doar la inceputul inceputurilor. Ce-ar fi un studiu de audienta TV realizat punand aparatele de masura doar in casele realizatorilor de programe TV ?

    Dar chestia importanta este ca aceasta irelevanta de care vorbim, a blogerului pentru publicul romanesc de pe internet nu-i "in firea lucrurilor", asa cum incearca s-o scoata zoso, ci este din contra, absolut nenaturala, desi construita cu abnegatie.

  1. [...] ii doresc succes, dar problema ramane : reciclati toti acelasi 1% din 1% din traficul romanesc pe internet mai baieti, si anume cele [...]

  2. [...] Mircea PopescuUnii oameni sunt prosti. Sau inconsecventi. Sau mincinosi. Sau irelevanti. Sau mincinosi. Ramasi cu oarecare sechele din copilarie. Sau mincinosi. Sau hoti. Sau invidiosi. [...]

  3. [...] de voturi, poftiti la party. Da’ sa nu va inscrieti, ca-i manarit.13 septembrie 2009 : Un studiu pune pe tapet chestiunea ca din punct de vedere social, “establishment”-ul nu [...]

  4. [...] Joi, 30 Septembrie 2010 | Autor: Mircea Popescu Scriam acum aproximativ un an despre irelevanta in blogareala romaneasca (de limba romana, ca-n limba engleza lucrurile stau sensibil altfel, chit [...]

  5. [...] altfel nici nu au, si daca opriti trei mii de oameni rezultatele nu variaza cu nimic, dat fiind ca n-a auzit nimeni de ei oricum) veti continua sa credeti in teoria aia ca ei conteaza sau intereseaza pe cineva [...]

  6. Irelevanta pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    Chestii bune de-acum niste ani. ...

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.