The Roaring Twenties
The Roaring Twentiesi e un film din 1939 despre (asa cum v-ati putea astepta) Roaring Twenties. Adica perioada aia aurita de la introducerea prohibitiei pina la criza cea mare, anii aia 20 vestiti. Are distinctia de a-i contine pe Cagney si Bogart jucind impreuna, da' cu un Bogart din pozitia de "si altii", ca starurile-s Cagney si Lane. Va vine sa credeti ?
Priscilla Lane joaca exact rolul de papusa dulce, optimista, de incredere scl care-i iese ei si pentru care-a ramas in istorie. Mi se pare ca asta-i filmul in care-i iese cel mai bine. De Gladys George probabil ca n-ati auzit, dat fiind c-a avut o cariera destul de scurta. E o femeie educata si-o actrita rasata. In general joaca asa un fel de Edith Piaf de peste ocean, femeie complicata, chestii.
Cagney e baiatul bun. Ca de obicei vede o fata pe scena, patronul localului care i-i dator ii propune sa i-o "impacheteze", el raspunde ca si-o impacheteaza singur. Ca de obicei fata isi gaseste un pampalau "educat" de care sa-i placa, ca baiatu' bun din popor, tractorist sau ce e el nu-i interesant pentru ea. Ca de obicei ceva personaj secundar zice ceva (ca-i prost, ca-i fraier, ca-i nebun, de-astea) care se soldeaza cu "Sa nu-mi mai zici asa ceva niciodata, auzi ? Niciodata!". E remarcabil cit de formulaica e arta asta cinematografica americaneasca, zici ca-i produsa la Stefan Gheorghiu. Cine-ar fi ghicit ? (Sau mai degraba, cine pe cine copiaza ?)
Bogart e baiatul rau, si e rau asa, demonic. Cind are o treaba de facut gaseste pe altu' s-o faca, cind vede un copchil de 15 ani cu pusca-n mina-i zboara creierii numa' asa, din principiu (o idee buna de altfel, prea multi putoi cu impresii umblind liberi si uite unde se ajunge). E unul dintre rolurile lui cele mai bune, pacat ca n-are foarte multe replici.
Filmul asta contine niste chestii care nu se mai gasesc astazi. O femeie care iubeste un barbat care iubeste o alta femeie. Mai tinara, mai frumoasa, mai desteapta, mai talentata. Si stiti ce face ? Isi vede de treaba. Fara drame, fara 'arfe, fara figuri, fara impresii. Un barbat care ajunge din sef slujitor, si angajatu' lui pampalau si de nimic care i-o si suflat gagica visurilor e acum sef in locul lui. Doar ca... doar ca oamenii rai is pe punctu' sa-i puna cruce, si iata ca gagica-i ajunsa iarasi la mina lui. Si stiti ce face ? O ajuta. Fara meltenisme si fara jegosisme atit de tipice electorului contemporan mediu. O ajuta, si-atit. Un local care-i speakeasy, adica clandestin, facut sa se vinda alcool. In care un client cere lapte, si barmanu' ii aduce lapte. Nu ca-n "magazinele" de trei cacaturi romanesti, de sobe care "nu tinem" burlane si de rochii-n care "nu tinem" rochii si-asa mai departe.
Pai sa nu te pisi pe lumea asta noua si sa-i dai foc ? Nu stiu, intreb si eu. Sa nu te caci pe el "progres" si sa tragi apa ?
Voi ce parere aveti ?
Un film nerecomandat prostanilor care chiar vor sa creada ca traiesc in cea mai buna dintre lumile posibile. Pina la urma ce mare chestie, adevaru-i ca oaiomul n-o trait niciodata-n istorie in staule mai performante decit cele de azi. Si sa nu neglijam importanta ipodului, ce ipula mea.
———- 1939, de Raoul Walsh cu James Cagney, Humphrey Bogart, Priscilla Lane, Gladys George [↩]