Si profetii se-ncurca uneori

Titlul e o referinta la o bucatica de Ion Baiesu, zisa Si vrabiile viseaza uneori. De fapt, daca tot ne-am apucat...

— Moţule, şopti Suzi, somnoroasă, afundată în perne, te rog pregăteşte-mi piscina. Vreau să zac două ore şi un sfert în spumă imaculată şi în miros de brad.

Moţul sforăie alături pe ambele nări. Suzi îl scutură de umărul drept, gras şi păros, ca pe un pom încărcat cu fructe. Nimic.

— Moţule, scoală-te, te rog, e aproape douăşpe. Fă-mi cafeaua.

Moţul nu este un moţ, adică cea ce se cheamă un locuitor din Ţara Moţilor, el este născut la Buhuşi şi arată ca atare, adică destul de prăpădit şi decrepit, chel, buhăit, cu faţa împânzită de vinişoare roşii, semne nefaste ale alcoolului şi tutunului. Suzi îi spune aşa pentru că, pe vremuri, când era tânăr şi avea păr, purta un moţ in vârful capului, cea ce îl făcea cât de cât simpatic.

Moţul continuă să doarmă buştean, cea ce o obligă pe Suzi să se dea jos din pat, să-şi pună nişte papuci jerpeliţi în picioare şi să se ducă în bucătărie pentru a-şi pregăti singură cafeaua. În bucătărie e o mizerie fără margini : grămezi de gunoi şi resturi de mâncare, farfurii, furculiţe şi cuţite nespălate, gândaci negri şi roiuri de muşte agresive. Suzi calcă printre gunoaie şi gândaci, indiferentă, cu ochii pe jumătate închişi. Îşi pune cafeaua la fiert şi aşteaptă să dea în clocot.

— Nepreţuito, urlă Moţul din dormitor, dacă tot eşti în picioare, fă-mi şi mie una!

Nepreţuita nu răspunde, dar mai pune o ceaşcă de apă la fiert, plus o linguriţă de cafea. Între timp, Moţul s-a sculat şi a intrat în baie. Şi aici mizeria e aproape desăvârşită. Cada e spartă şi inutilizabilă, oglinda la fel, pereţii afumaţi şi coşcoviţi. Piscina de care vorbea Suzi nu e de fapt decât o albie de tablă zincată în care se spală turnându-şi unul altuia apă caldă dintr-un cofer. Dealtfel, întregul apartament aşteaptă să fie zugrăvit de cinşpe ani, parchetul e negru, lustrele sparte.

Suzi aduce cafelele în dormitor. Se întinde pe pat şi soarbe din ceaşcă cu voluptate. Doamne, ce s-ar fi făcut ea dacă nu ar fi existat cafeaua pe lume, cum s-ar fi pus pe picioare în fiecare dimineată ? Moţul vine şi el din baie oarecum înviorat, şi-a dat cu puţină apă pe faţă, şi-a pus halatul.

— Mi-ai răcit cafeaua ? întreabă el.
— Da. Poţi s-o bei.

Moțul se duce la fereastră ca să-şi clătească privirea cu peisajul străzii.

— Uite, zice el, fără reproş, madam Maria, de vizavi, s-a întors cu două sacoşe pline cu gogoşari.
— Dacă te-ai fi dus şi tu la piaţă de la ora şase, ai fi adus gogoşari şi gogonele. Dar ţie îţi place să dormi până la prânz.
— Şi ție la fel.
— Da, şi mie la fel.

Suzi e cooperatoare la domiciliu, adică are contract cu o cooperativă care produce nasturi şi agrafe de plastic.ⁱ Primeşte materia primă, lucrează acasă respectivele produse, le predă şi primeşte suma ce i se cuvine. Cât lucrează, atât câştigă. Din păcate, lucrează destul de puţin şi primeşte destul de puțin.

Moţul este ghid la ONT în anotimpurile turistice, adică vara şi iarna. Primăvara şi toamna nu lucrează. Câştigul lui, deci, este şi el destul de limitat. Ar putea să lucreze tot anul, dar nu se simte capabil. Se multumeşte cu strictul necesar : o pâine, două sticle de lapte, două sute de parizer şi cafea. În majoritatea timpului el ascultă posturi de radio străine, iar ea citeşte romane poliţiste franţuzeşti. Uneori, stau de vorbă ceasuri întregi despre te miri ce, folosind aproape întotdeauna un ton melancolic.ⁱⁱ Copii nu au pentru că nu pot suporta copiii. Când copiii vecinilor fac gălăgie în curtea interioară, Moţul urlă la ei până răguşeşte : „Derbedeilor, sceleraților, țiganilor, mitocanilor, împuțiților !”. I-ar strânge de gât, i-ar ucide fără milă, odată l-a bătut crâncen pe unul dintre ei, dar apoi a fost nevoit să stea închis în casă aproape o lună de frica părinţilor victimei, care erau hotărâţi să-l cotonogească.

— Te duci să iei lapte şi pâine, iubitule ? întreabă ea.
— Nu, iubito. Azi te duci tu, eu am fost ieri.
— Nu mă duc.
— Foarte bine, nu te duce. O să răbdăm de foame.

Nu e prima oară când nici unul dintre ei nu vrea să se ducă după cumpărături, fiind apoi nevoiţi să rabde de foame. Voluptatea mizeriei le-a intrat în obişnuinţă. Sigur că nu e plăcut să trăieşti cu o cafea şi o bucată de pâine uscată, dar dulceata lenevirii în pat nu se poate asemăna cu nimic altceva, nici măcar cu mierea de albine. Ea a fost obişnuită de mică să primească mâncarea la pat, iar el a fost crescut de două mătuşi care l-au râzgâiat până la 30 de ani, dându-i totul de-a gata.

— Dragul meu, spune Suzi, sorbind ultima gură de cafea, azi-noapte am visat că primisem din partea ta cadou o mobilă „Louis Quinze” splendidă. Absolut splendidă.
— Trebuia să duci visul până la capăt, adică să mă visezi şi pe mine Louis Quinze.
— Altă dată m-am visat trăind pe vremea faraonilor. Se făcea că eram Nefertiti şi că mă căsătorisem cu ginerele meu, cu fostul soţ al fiicei mele. Pe atunci incestul nu era repudiat. Cleopatra făcea baie în lapte de iapă, de aceea arăta atât de splendid, încât se dădeau în vânt împăraţii după ea. Dacă m-aş fi născut cu câteva mii de ani în urmă… Sau măcar cu câteva sute de ani… Mi-ar fi plăcut să fiu amanta unui artist celebru : Liszt, Mozart, Paganini, Rembrandt, Villon sau chiar Balzac, care era mai gras şi mai dizgraţios decât tine, dar care era atât de tandru în dragoste. Doamne! ce scrisori dumnezeieşti i-a scris acelei contese poloneze sau rusoaice! Mi-a fost dat să mă nasc în secolul douăzeci, ca să te întâlnesc pe tine şi să trăim în mizerie, scuză-mă că ţi-o spun, nu-ţi fac nici un reproş, nici ţie nu-ţi place să munceşti, nici mie. Dar mi-ar fi plăcut să trăiesc în lux, să mă fi dus în fiecare vară pe Coasta de Azur, să mă scald în cea mai albastră apă din lume, să joc la ruleta din Monte-Carlo, din Montreux sau Cannes.
— Montreux e în Elvetia, nu e pe Coasta de Azur.
— Ştiu. Tu mă duci în fiecare vară zece zile în comuna 2 Mai la un ţăran turc, cu casa plină de muşte şi cu closet în fundul curţii. La teatru de când n-am mai fost ? Oho, din tinereţe ! În schimb, mă trimiti la coadă la lapte, la coadă la ouă si la coadă la spanac. Cu cultura şi cu sensibilitatea mea, am ajuns să fac cumpărături. Mi-ar fi plăcut să am pe mână un rege bătrân şi libidinos, să-l înşel cu un prinţ tânăr şi gelos, să vând secrete de stat vecinilor duşmani şi să fiu arsă pe rug. Ce subiect de roman şi de seriale aş fi ajuns! De ce nu ai şi tu un pic de vocație literară ca să scrii măcar câteva pagini despre trista mea viată, fără trecut şi fără perspectivă?

Motul fumează o ţigară şi se gândeşte aiurea, îl interesează pe el ce spune nevastă-sa cât negrul sub unghie. Totuşi. nu trebuie să-i dea impresia că o ignoră, ea trebuie să creadă că el o ia în serios, cine ştie, poate până la urmă se duce să cumpere pâine şi lapte.

— Da’ ce crezi, că eu nu m-am visat adeseori rege, împărat, şah sau faraon? Mi-ar fi plăcut să fiu stăpân al unei ţări şi să fiu propulsat de o femeie superbă şi ambițioasă. Tu de ce nu mi-ai dat un imbold în viată? De ce nu m-ai împins pe scara socială ca să fac carieră? Dacă erai o Vidră sau o Iosefină nu mă lăsai să dorm pânâ la zece şi jumătate, mă sculai la şase dimineaţa şi mă trimiteai să-mi termin studiile, să muncesc, să mă zbat, să capăt o funcţie. Inteligent şi cult sunt — te-ai convins, sper — puteam să ajung ministru. Cunosc două limbi la perfecţie, pot recita din Goethe ore întregi, dar cui foloseşte? M-am produs odată la casa de cultură a sectorului. Nu mă ascultau decât două babe şi tu, restul erau în aşteptarea filmului. Ce film era?
— Cavalerul Pardaillan.
— E posibil să fim lăsaţi în mizerie şi umilință două persoane intelectuale care ar putea fi atât de utile societătii?
— Dar nu societatea ne lasă în mizerie. Societatea a fost destul de drăguță cu noi. Magazinele sunt chiar la parterul bloeului. Acolo avem pâinea, laptele, mezelurile. Fără să muncim aproape doloc, avem strictul necesar.ⁱⁱⁱ

Moţul se enervează cu adevăral.
— Dar asta îmi trebuie mie? Strictul necesar?! Strictul necesar îl au animalele, care trăiesc de azi pe mâine. Eu vreau să trăiesc fără să am grija strictului necesar, vreau un valet care să mă servească la pat, un bucătar şi un portar.
— Avem portar la bloc.
— Vreau portarul meu personal! Să-mi aducă ziarul la pat şi să mă anunţe când mă caută cineva.
— N-avea nici o grijă, vei fi anunţat chiar azi că a sosit tipul cu lumina. Ai cu ce plăti lumina?!
— De ce să plătesc eu lumina? Toate angaralele ar trebui să mi le plătească administratorul meu personal. Aş avea dreptul şi la un frizer, iar tu ai putea avea o coafeză şi o cameristă.
— Dragul meu, ca să am o cameristă, trebuie, mai întâi, să am o cameră a mea. Te rog nu mă enerva, nu spune lucruri nerealiste!
— Draga mea, nu te enerva, pentru că eu nu mă enervez. Când spun că meriţi o cameristă, înseamnă că mă refer implicit, şi la o cameră a ta. Aşa cum cred că aş avea şi eu dreptul la un birou al meu, o cameră spaţioasă, luminoasă, împodobită cu multe plante ornamentale, unde să meditez şi să-mi însemnez anumite gânduri mai mult sau mai puţin disparate.^iv Îmi trebuie, de asemenea, o curte spaţioasă, cu alei bine îngrijite, pe care să-mi fac cele trei plimbări zilnice, ascultând cîntecul privighetorilor. Suzi începe să plîngă, brusc, cu sughiţuri.
— Dar eu n-aş avea dreptul la o seră?! Ştii cât iubesc florile, cum îmi ud muşcata din fereastră aproape zilnic şi cât îmi doresc nişte trandafiri japonezi şi nişte cactuşi. Şi ştii ce-aş mai vrea? Să-mi dai voie să mă plimb prin grădina ta călare pe un ponei. Fireşte, nu la orele când îţi faci tu plimbările. Îmi dai voie?
— Bineînţeles, răspunde Moţul, îngândurat. Ştii la ce mă gândesc? Mă gândesc că un pic de călărie nu mi-ar strica nici mie, mai ales la sciatică, m-ar obliga să-mi ţin şira spinării dreaptă. Dar mă întreb unde am putea construi grajdurile.
— În fundul grădinii.
— Asta presupune, draga mea, ca grădina să fie destul de mare pentru a nu simţi mirosul. În plus, ne trebuie un grăjdar.
— Da, o să angajăm un grăjdar. Dar şi un grădinar.
— Grăjdarul ar putea face şi treburile grădinăritului.
— Cum poţi să spui o asemenea prostie? Grăjdăritul şi grădinăritul sunt profesii cu totul şi cu totul diferite.
— Dar crezi că am putea avea o piscină în aer liber? Înotul m-ar întineri cu zece ani.
— Da, avem nevoie neapărat de o piscină. O piscină din marmoră albastră. Am citit într-o revistă despre ultimul răcnet în materie la americani : o instalaţie japoneză numită geakuzi, care încălzeşte apa şi face valuri care te masează. Actriţele de la Hollywood n-au pic de burtă. Fă şi tu rost de o instalaţie geakuzi.
— Acum, zău că eşti absurdă! De unde vrei să fac rost de geakuzi?
— Te priveşte! Vreau geakuzi! urlă Suzi, isterică. Vreau geakuzi!

În aceeaşi clipă, cineva sună la uşă. Moţul merge în vârful picioarelor şi se uită pe vizor, după care se întoarce tot în vârful picioarelor.

— Mai încet, dragă, nu ţipa! A venit administratorul după întreţinere.

Suzi îşi bagă singură pumnul în gură şi geme, înfundat :

— Vreau geakuzi!

Mnoa precum vedeti unde ma duc introducerile mele idioate, ca nu despre asta voiam sa povestesc deloc. Da' deloc. Ci despre Profetu', Caragiale, si angajamentele lui politice.

In 1885, pe cind era liberal :

Ziarul vechilor conservatori face în numărul său de ieri o meditațiune foarte hazlie asupra rezultatelor primului scrutin în Franța. În esență, meditațiunea României este cam aceasta: întâi, în Franța guvernul a respectat libertatea alegerilor, în țara noastră guvernul liberal național nu le respectă: al doilea, în Franța, în Belgia, în Englitera partidele liberale au pierdut încrederea publică și prin urmare partidele conservatoare au căpătat-o; la noi asemenea, atâta numai că guvernul nerespectând libertatea alegerilor nu lasă să se îndeplinească și în țara noastră același fenomen, adică venirea conservatorilor la putere.

Să ni se îngăduie a face asupra acestor două puncte oarecare mici observațiuni.

Asupra punctului întâi puține am mai avea de zis după câte am spus în această privință alte dăți. Este un colosal moft politic tânguiala veșnică, că alegerile nu au fost libere; e cel mai gogonat neadevăr că s-a atins de către guvern libertatea votului. Alegerile s-au efectuat cu pace și în cea mai mare liniște și ordine.^v

Alegerile viitoare se vor face tot așa, cu vot secret; n-au decât să meargă atunci conservatorii și să se aleagă în majoritate; dacă așa de mult contează dânșii pe opinia publică, dacă în adevăr, cum zic, guvernul acesta a pierdut încrederea țării și dânșii au căpătat-o, atunci ce mai vorbă lungă degeaba ! Că alegerile viitoare guvernul acesta are să aibă minoritate, conservatorii au să aibă majoritate și visul s-a realizat. Până atunci nu-i chip să ne înțelegem cu d-nii conservatori la vorbă. Pentru că ce vor dumnealor ? Nici mai mult nici mai puțin decât ca să se ia la serios tânguirile d-lor, să cadă guvernul așa fără altă cauză decât numai aceea că conservatorii afirmă cum că el nu se mai bucură de încrederea țării.

Ceea ce putem să afirmăm de pe acum vechilor conservatori și consorțiului dumnealor este asta: dacă și la alegerile viitoare se vor abține, supărați ca văcarul pe sat, atunci vor dovedi că toate afirmațiile dumnealor în privința sentimentelor ultra favorabile de care se bucură în opinia publică, au fost niște mofturi ce n-ar mai trebui repețite pe o altă perioadă de patru ani, căci atunci d-lor ar semăna foarte cu tipul caraghios din farsă, care crede, că dacă o avea el noroc, apoi câștigă la loterie și fără bilet.

Atât mai avem de repetat asupra afirmării vechilor conservatori, (al căror trecut ca partid de guvernământ în materie electorală e atâta de faimos), cum că alegerile sub guvernul național-liberal n-ar fi fost libere.

În privința mângâierii ce și-o fac cum că vântul ar bate în toată Europa la conservatori, — și că ar fi chemați și dumnealor, chip și seamă tot conservatori, de fatalitatea împrejurărilor să vie la putere, — și în privința alăturării și potrivirii ce o fac între partidele conservatoare din Franța și Englitera cu partidul dumnealor, avem de observat că această mângâiere și această alăturare și potrivire sunt de-a dreptul ridicole, ridicole până la a inspira milă.

Auzi dumneata hal de comparație !

Prinții, lorzii, ducii, pairii, marchizii, conții, blazonați toți de pe vremile întâielor războaie contra necredincioșilor pentru cucerirea Sfântului Mormânt, ramuri a căror tulpină a fost înfiptă în pământ cu blagoslovenia lui Petre Ermitul^vi, — ca corp politic, întemeiat pe tradiția străveche națională, au un corelativ în țara românească ! și unde e acel corelativ ? Unde să fie ? La Clubul Mandi^vii !

Blazoane ? Sunt la club destule: rigi, dame și fanți. Trăsuri cu roate roșii, verzi și galbene, livrele cu galoane late à la Don Ranudo de Colibrados^viii, sunt asemenea.

Partidele conservatoare în statele vechi reprezintă agregațiuni de interese sociale, economice și politice, adunate în jurul unui sâmbure puternic, aristocrația, vestigiu al vechii nobilimi feudale. Ele au o programă hotărâtă, clară și cunoscută, care se rezumă foarte ușor în câteva cuvinte: apărarea tradițiilor vechi contra curentelor moderne democratice, la nevoie chiar concilierea acelor tradiții cu aceste curente. Astfel, conservatorii Franței au între alte puncte în programa lor, apărarea tradiției de indisolubilitate a familiei, pe care curentul modern a dărâmat-o, apărarea bisericii catolice contra curentului provocat de științele pozitive moderne, în orice caz concilierea ei cu acest curent, bazată pe îngăduirea reciprocă și posibilă între sentimentul religios și convingerea științifică.

La noi însă ? Vestigii feudale ? Aristocrație ? Tradiții bătrâne ? Când ? De unde ? Cum ?

Nu cumva archontologia grecească ar fi tulpina unei aristocrații feudale românești ? Nu cumva avocații ieșiți de ieri de alaltăieri, copii de obscure familii din popor, chemate la viața publică, dintr-o complectă nulitate politică de drept, prin mișcarea de la 1848, au luat la serios că sunt nobili de viță pentru că, având noroc la daraveri, le-a dat mâna să-și vopsească frumos o trăsură și să-i lipească la spate un blazon de operetă ?

Lordul Salisbury și nu știu care boieraș din mamă româncă și tată grec, fost arendaș mânăstiresc pe vremuri, tot una sunt. Ducele d'Aumale ori mai știm noi care prinț, cusut numai în scuturi și floroane medievale, și domnul cutare de la noi, fecior de preot pravoslavnic, românaș cinstit, cu barba lui, cu anteriul lui, cu potcapul lui, cu căldărușa lui regulat la zi întâi, om din popor get-beget — tot o apă: conservator prințul ori ducele, conservator și băiatul lui taica părintele.

Apără lordul, prințul, tradițiile, combate pe liberali și-i biruie: e neapărată consecința să le vie apa la moară și conservatorilor de la noi; că și ei luptă contra spiritului modern, contra ideilor subversive ale științei prea înaintate, contra curentului democratic, spre apărarea tradițiilor străvechi.

Tradiții străvechi de clasă în societatea actuală română ! Apoi de ! Poate cineva vorbi serios cu Don Ranudo de Colibrados !

In 1896, cind era conservator :

Toxinul a sunat despre ziuă. La glasul lui, s-au deșteptat în grabă tinerii patrioți adăpați la izvoarele europene. Fără să-și ia rămas bun dela părinți, lepădându-se cu entuziasm de dreptul de moștenire al privilegiilor, au ieșit din casa părintească; au coborît hotărîți în piață, s-au amestecat cu poporul, care suferise atâta, și au strigat din toate puterile: Libertate! Egalitate! Fraternitate! Și Popa Șapcă binecuvântă mișcătoarea scenă a fraternizării tutulor fiilor patriei. Negura care atâtea veacuri apăsase asupra țărilor române era spartă: încet-încet, ea trebuia să se risipească pentru a face loc luminii moderne.

Dar dela strigătul acela de generoasă revoltă contra unei strări seculare de rușine, de înjosire, de mizerie politică și socială, și până la realizarea frumosului vis, trebuia, afară de bine-cuvântarea lui Popa Șapcă, încă mult.

Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara jertfelor pentru a ajunge la vârful dorit. Ei nu s-au dat înapoi. Entuziasmul lor nu a fost de o singură clipă: voește și vei putea!

Atunci începu pe-ntrecute fiecare să alerge în fața primejdiilor. Adevărați apostoli, ei își părăsiră familiile, căminurile, dragostile: un scop unic îi mișca - triumful cauzei libertății, singurul viitor acceptabil în închipuirea lor pentru patria românească, singura ei putință de fericire. A fost semnalul unei mari răsturnări sociale această pornire. Acești generoși tineri, urmărind idealul lor, lepădară fără socoteală cea mai puternică armă politică, averea. Ei credeau că generositatea lor de rasă avea să izvorască fără istorie din pământul patriei. Cu iuțeala vertiginoasă începură să se ducă pe copcă marile averi boierești - un palat, pentru un act de propagandă; mii de galbeni, pentru o misiune fantezistă; o moșie pentru o broșură tipărită la Paris: luminează-te și vei fi!

A! generoși patrioți, cari vă jertfeați și pe voi și pe copii voștri pentru viitorul neamului, voi întemeietorii partidului liberal clasic, voi nu știați desigur în ce mâini bune avea să cază drapelul vostru. Dece, la Paris, între un curs al lui Michelet și o predică a lui Lamennais, n-ați mers odată și la Madame Lenormant, celebra cărturăreasă, ca să vă prezică viitorul partidului liberal?

Erați prea naivi pentru a ști că ideile sunt în organismul social ca fermenții în corpurile vii. Voi nu puteați ști că fermenții cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Și de aceea ar fi păcat să vă învinovățim pe voi de urmările unor intenții curate.

Și ori nu sunt frumoase urmările?

Voi patru copii ai lui Dinicu Golescu, și Câmpinenii și Negrii, păcat că nu trăiți să vă vedeți urmașii! N-aveți de ce să nu dormiți în liniște, n-aveți de ce fi mâhniți că ați jertfit averile voastre colosale cauzei liberale române. Voi ați lucrat pentru această cauză fără socoteală - pretinșii voștri continuatori mai socotiți, lucrează prin această cauză. Voi ați murit ruinați; dar nu face nimica - v-ați îndeplinit o datorie sacră pentru patrie. Mai târziu, prin patrie, copii săraci, luați de voi pe procopseală, începând cu doi galbeni pe lună, au ajuns milionari... Și d. Carada să nu iubească patria română? Dar de sigur că o iubește mai mult decât ați iubit-o voi!

Voi ați abolit privilegiile, pe cari le puteați moșteni; v-ați răsturnat boieriile voastre proprii, v-ați vândut moșiile - ați dărâmat cetatea nobiliară. Bravi boieri democrați, bine ați făcut! Totul s-a cîștigat și nimic nu s-a pierdut! Am obținut îndeplinirea formelor democratice, pe de o parte; iar pe de alta, acei ce v-au cumpărat proprietățile, cei ce au cules averile risipite, au restatornicit privilegiile, au reclădit cetăți de trei ori mai tari decât bietele voastre bătrâne boierii.

Avem bănci și credite, instituțiuni de toate felurile, tot atâtea castele tari, de unde nu se scoate ușor o castă nobiliară!

Și voi, părinți ai noștri, obscuri entuziaști, cari ați plâns de bucurie când v-ați sărutat cu feciorii de boieri pe câmpul Libertății sub binecuvântarea lui Popa Șapcă, n-aveți de ce fiți mâhniți.

Iată urmașii voștri liberali. Iată haitele catilinare^ix de politicieni liberali, de diplomați de mahala, de vânători de slujbe și de mici gheșeftari: avocăței lătrători, samsarași dibaci, toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus, - distincție fără merit, avere fără muncă, pofte fără sațiu - roade minunate ale unei școli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile și toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăție, urmând meritul și talentul deosebit ca pe niște vrăjmași de moarte.

Așa sunt toți câtă vreme soarta îi ține jos în masa cea mare, cufundați în valurile neastâmpărate ale semenilor lor. Dar când norocul, voind să tachineze pe ceilalți, ridicăpe unul sus, încununându-i agitațiile neomenoase cu un succes de avere și de situație, atunci e un spectacol, care mă umple pe mine de respect și de stimă pentru liberali.

Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos și de senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Privește emfaza desgustătoare a parvenitului! Vezi ce indiferență crudă pentru suferințele semenilor și tovarășilor lui de adineaori! Vezi această mândră lipsă de liberalitate, de generozitate, de orice avânt nobil. El n-are înțelegere, ba simte chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulțumire umană fără imediată utilitate practică. Stropește cu noroiu și pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e-n stare să-și mânjească mâinile în gheșefturi spurcate.

Credință, talent, merit, onoare, sentiment? - le cumpăr pe toate - am cu ce! Fraternitate? - gheșeft și chiverniseală!

Egalitate? - impertinență față cu distincțiunea, cu meritul și cu talentul!

Libertate? - bani, insultă și reteveiu!

Iată marele partid colectivist, urmașul partidului liberal clasic! Iată continuatorii patrioților vizionari de odinioară - toxice partide ale unor bătrâne idei generoase.^x

Si-n 1987, de ziua regelui, cumva intre ele :

Ziua de 24 Ianuarie și cea de 10 Mai sunt cele două mari sărbători naționale. Ele amintesc punctele culminante ale istoriei noastre contemporane, care strălucesc cu atât mai puternic, cu cât, dindărătul lor, înspre trecut, se-ndesește negura atâtor vicisitudini seculare.

În mai puțin de patruzeci de ani, două țări surori, unite în fine, după o despărțire de veacuri, constituind un stat, își recapătă neatârnarea, se proclamă regat și devine una dintre garanțiile de ordine și de pace în orientul Europei.

Fără-ndoială, succesele politice, dezvoltarea economică, progresul nostru în general se datoresc tuturor forțelor poporului nostru. Acei ce au voit să facă din acest progres o legendă^xi particulară, a unui singur partid politic, au fost niște șarlatani. Fără-ndoială că tot ce țara noastră a realizat ca propășire și morală și materială este datorit țării întregi; dar e tot așa de adevărat că nu puțin a contribuit la realizarea acestui bine concursul superioarei inteligențe, prudenței totdeauna deștepte, înaltei dibăcii politice a Regelui Carol I.

În mijlocul frumoasei parade de astăzi, e bine să amintim că acum douăzeci și șase de ani și două luni, exact, partidul politic care a tins mereu, de la o vreme, să-și facă din progresul țării noastre, o legendă particulară, hotărâse izgonirea tânărului prinț Carol I de pe tronul României, după de-abia cinci ani de domnie.

În noaptea de 10-11 martie '71, fiind prim-ministru răposatul Ioan Ghica, iar prefect de poliție Simeon Mihăilescu, prințul Carol I, obosit de agitațiile antidinastice ale partidului căruia îi încredințase cârma afacerilor publice, se pregătea să părăsească tronul și să plece.

Și ar fi plecat... Dar a venit atunci un bărbat politic lângă Majestatea Sa, și i-a spus cu hotărâre:

„Majestatea Ta, ai o legătură cu țara aceasta cu mult prea serioasă ca să o rupi într-un moment de oboseală și de dezgust. Țara aceasta mai are încă elemente sănătoase și cuminți, pe lângă elementele tulburătoare și smintite care vor s-o arunce la fiecare cinci ani în aventuri nebunești. Majestatea Ta, trebuie să rămâi !”

Și Majestatea Sa a rămas... Omul care vorbise astfel Majestății Sale era L. Catargiu.

Astăzi la 10 Mai 1897, ne întrebăm: ce s-ar fi-ntâmplat dacă scopurile și dorința agitatorilor s-ar fi realizat la 10 martie '71 ?

Desigur nimeni nu o poate spune. Dacă istoria lucrurilor întâmplate este așa de îndoioasă adesea, și, din nenorocire, adesea este așa de ușor uitată, desigur că istoria lucrurilor ce a fost să nu se-ntâmple, e cu atât mai greu de închipuit și nici nu trebuie să ne gândim la dânsa.

Fără a uita istoria celor întâmplate, mulțumim norocului că n-a lăsat să se întâmple altceva, și, ca Partid Conservator, care am ajutat la opera acestui noroc, salutăm din toată inima pe Majestatea Sa Regele Carol I, cu toată dragostea și respectul ce se cuvin unui suveran brav și înțelept.

Mnoa, astea-s textele. Ce concluzie tragem de aici ?

1. Iata ca pizdutele moderne n-au inventat ele handmeidu', ci acesta exista - ce-i drept mult mai restrins - ca activitate a ratatelor din toate timpurile, sau cel putin din celelalte timpuri. [↩]
2. Sau cu alte cuvinte rezista prin cultura. [↩]
3. Mnoa deci, e Baesu un mizerabil, un vindut regimului, o unealta oarba a propagandei celei mai josnice ? Ce ne facem dragilor, intelectualilor, fondatorilor ai editurii Humanitas cit si asa mai departe ? Ca tot am vazut io ca nu sunteti dispusi sa-mi raspundeti la intrebari simple, deci profit. [↩]
4. Eventual pe un blog, de ce nu. [↩]
5. Si atunci ca si acum, functie de pe ce parte se priveste problema. De altfel singur se contrazice, zece ani mai tirziu. [↩]
6. Figura din prima cruciada, decedat 1115, mentionat de Anna. Cum care Anna ? Anna C.

   Practic a adunat o groaza de saraci de prin Europa si i-a dus plocon pe cap bizantinilor, spre disperarea generala. Sub o foarte teoretica protectie a unui asa zis sfint duh i-a momit pe aceiasi in ghearele turcilor, care i-au taiat si robit pe capete. Macar problema cu saracimea Europei a fost partial rezolvata intr-o vreme in care deportarea in colonii nu functiona inca. [↩]

7. Nu se mai cunoaste azi ce-o fi fost. [↩]
8. Personaj de comedie de-al lui Holberg. 1723. [↩]
9. Catilinar e de rau, c-o tot insistat Cicero pe tema. [↩]
10. Nu-i socant cit de exact se repeta istoria ? [↩]
11. Aparent sensul subordonat de titlu, explicatie, nota pe care-l are termenul in alte limbi exista si-n romana, dar din ceva motiv a pierit. De ce-o fi pierit ?! [↩]