Puletele asta incalificabil

Thursday, 12 July, Year 4 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Pe Mateiu Caragiale n-am putut sa-l sufar niciodata.

Uite :

Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.

Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace.

Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător.

Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid.

Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază.

Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua.

Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem să aflu într-o viață de stricăciune uitarea.

O luasem numai cam repede și mă vedeam în curând silit să depun armele. Mă lăsau puterile. În acea seară, eram în așa hal de sfârșeală că n-aș fi crezut să mă pot scula nici să fi luat casa foc. Dar deodată mă pomenii cu mine în mijlocul odăii, în picioare, uitându-mă speriat la ceasornic. Mi-adusesem aminte că eram poftit la masă de Pantazi.

Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten.

Mă îmbrăcai și ieșii.

Deci pe bucatele :

  1. Nimeni niciodata nu poa' sa te oblige sa promiti ceva, nici tie insuti si nicicui. Bre, nu vrei, nu vrei si basta, sa se spele toti pe cap, sa geama toti ca "ei si-au pus atitea sperante", sa se indigneze pizdutele ca da' de ce futi pe cine-ti place si ti se nimereste-n drum, sa moara de foame tat poporu-n asteptare dupa milostivenia ta. Ca nu e drept, ca pule maturi. Nu conteaza. Da' daca te apuci de promiti apai tine-te-n pastele ma-tii de scursura umana. Chestia asta n-o pot vedea la oameni. Nu ma increteste sa aflu ca oarecare-i asasin platit, terorist, violator de minore ori se fute cu ciini, da' sa-l puna numa' Sisoie sa n-apara cind aveam a ne intilni.
  2. "Nu-i fuse recunoscator", auzi la el puletele. Deci daca n-ati stiut, Mateiu Caragiale e sursa de ierarhie-n lume, in raport cu palidele procese din defecta-i capatina se judeca mai nou ordinea si importanta chestiilor. Daca tocmai augustul pulete nu-i recunoscator postasului mai-mai c-a cadea civilizatia. Asta-i exact linia de "gindire" pe care procedeaza neincheiatii care "sa ni se deie pizda", ridicolii cu proteste online, somerii vesnici care "cer" o mie de euro salariu si sa nu trebuiasca sa munceasca ceva de banii aia si-asa mai departe. Deci daca mami nu-i cumpara exact ce jucarie i s-o nazarit el... el... el... isi va lua o slubja si si-o va cumpara singur! Lolz.
  3. N-o primit "vesti fericite" deci are "groaza" de scrisori. Adica, vedeti voi, daca el nu primeste scrisorile atunci in lumea lui compusa din distanta intre capul de strut si nisip lucrurile alea nici nu se intimpla. Copilul anal in cea mai pura manifestare, realitatea vezi doamne n-are putere decit daca si decit dupa ce marele nestemat ia act de existenta ei, ingaduindu-i astfel sa se desfasoare. In caz ca n-ati stiut Mateiu e un fel de presedinte universal care tre' sa contrasemneze pe orice cazatur-a unei pere-n fundul livezii sau altfel NU A CAZUT NIMIC.
  4. Toata labareala aia cu pozitionarea lui fata de proprietar (tac-su-n cazu' asta), meh. Bai pulete, iti displace meri si-omoara-l. Pina nu fuge el din calea ta n-ai ce te tot caca pe tine cu de-astea, pe bune.
  5. Cireasa din virfu' tartei de cacat e aia ca "obiectiv privind" nu mai poate, da' la momentu' la care se schimba contextu' subiectiv dintr-o data obiectivul se dovedeste complet rasturnat. Deci el e prea obosit ca sa suga pula pe zece lei sau sa descarce baloti la docuri, ca sa cistige si el bani cit de-o inmormintare onesta sa nu platesc io si pentru aia. Da' asta e un fapt obiectiv vedeti, omu' e extenuat, noa. Ce poti cere extenuatului ? Dupa care scoate careva un rind de placinte din cuptor si hop! Cine-i primul la masa gonind in fuga cailor ? Extenuatu'. Pfoai.

Inteleg de ce-i popular puletele asta. Intr-o prima faza o fost oarecum interesant pentru toti ratatii ceva mai inteligenti decit o bota da' ceva mai lenesi decit o vaca (gen asta, sau asta, sau etcetera) in intervalu' ala dintre cind or scapat din mina parintilor si pin-or intrat sub controlu' unei pizde daca nu inteligente macar comptente, care i-o pus frumos la locu' lor in jug. Ca nici caruta asta a statului nu se trage singura. Deci un fel de "frat fiction" pentru generatia de la 1930.

Dupa aia o venit comunismul, si Mateiu si-o trait o a doua tinerete in miinile unor tipi care incercau sa faca fata unui sistem autoritar ilegitim. Ca e si asta o problema, sistemele pot fi autoritare si ilegitime in acelasi timp, si-atunci ce te faci ? Doara nu cumva te-apuci de-mpuscat militieni. Si-asa si-o trait copilu' anal a doua tinerete-n mina intirziatilor astora, de prin anii 70 incolo.

Dupa aia Revolutie si n-o mai auzit nimeni de el pina in ultimii ani, cind societatea asezindu-se iluziile de "libertate" ale ratatilor in jur de treizeci sunt tot mai dificil de sustinut in practica, dat fiind ca nu mai au unde si cum sa se amestece cu aia mult superiori lor, sa se poata crede si ei ok si participanti la mersul lumii. Si-atunci repede, cit de bun e Putoiu Caragiale. Are si aceasta aura de mistica pentru ca era popular acum treizeci de ani intre ratatii unei generatii intre timp ajunsa cit de cit in treburi si-asa mai departe.

Sa va fie de bine, dar eu n-am putut niciodata sa-l sufar. Scrie prost si este un stupid, de banii astia ascult lady Gaga. Macar aia are tite, manelistilor.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

4 Responses

  1. cand am vazu' titlu', am crezutu ca despre mine scrisu...

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Thursday, 12 July 2012

    Ahahaha.

    Presupun ca esti absolut singuru' care-o fi crezut asa.

  1. [...] ~ Vremea de Lacrimi Vineri, 13 Iulie, Anul 4 d.Tr. | Autor: Mircea Popescu Pentru ca antevorbitorul meu v-a [...]

  2. [...] ideea de-a rescrie bucata, probabil in mare parte inconstient, de pe 12 Iulie. Peste noapte ideea mi s-a solidificat in cap si m-am apucat de treaba spontan pe 13, in jurul orei [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.