Pasunismul, noua religie a lumii [prostilor]

Titlul e dat oarecum la misto, in onoarea discutiei de-aici.

Pasunismul e un concept central in orice incercare de a descrie timpenia romanilor care sunt timpiti in modul specific romanesc. Ca atare (asa cum poate v-ati astepta) el nu se gaseste definit in dictionarele romanesti, asa cum nu se gaseste definit nici cuvintul pula (am semnalat asta cu ani in urma, tot nu s-a rezolvat). Semn ca-n Romania pasunismul e in prima linie reprezentat de pseudo-academie, ca sa nu aveti impresia c-o dispretuiesc (si-n corpore si individual pe fiecare membru) asa din lipsa de activitati. O si ii dispretuiesc pe merit : pentru ca sunt niste gunoaie, intelectual vorbind. Da, toti.

Initial era limitat la o atitudine eronata (ca n-a reusit niciodata sa se ridice la nivelul de teorie sau paradigma) in critica literara, promovata de timpitii traitori acum circa un secol. Apoi s-a dezvoltat intr-o atitudine eronata fata de critica artei in general, si in cele din urma potrivindu-se foarte bine cu prostia specifica si necesara comunismului a metastazat in toata piata publica, de la lingvistica normativa pina la politica, spectrul complet.

Din fericire se recunoaste destul de usor in practica, dupa niste simptomeⁱ specifice pe care am sa le notez dinjos.

I. Rezistenta la formalizare. Nici un pasunist nu va incerca macar sa formalizeze credintele pe care isi desfasoara pseudo-gindirea. Functie de intensitatea socializarii orice pasunist va avea dezvoltate in mai mare sau mai mica masura niste masuri de rezistenta fata de incercarile de formalizare ale altora specifice si identificabile, precum urmeaza :

1. Abuzul de relativism. Pasunistul va incerca sa descalifice orice formalizare prezentata de altul drept irelevanta in credinta gresita ca realitatea obiectiva se supune paradigmei "ori e cum cred eu ori nu exista". Expresiile specifice sunt eternul "asa crezi tu!", aduse la zi in formulari care au macar o vaga sansa de-a parea mai putin infantile.
2. Abuzul de politica. Pasunistul va incerca sa imparta formalizarile prezentate de altul in "bune" si "rele" (in general calificind drept "rele" toate formalizarile care pun probleme) dupa care va proceda politic impotriva "railor". Aceasta abordare se muleaza perfect pe practica sistemelor antidemocratice, cum ar fi de exemplu ce se intimpla azi in Statele Unite, sau cum era viata zilnica-n comunism : "demascarile" au exact acest sens, ca se arata adica unde si de ce anumite formalizari pun probleme, si deci se "demonstreaza" ca ele sunt "rele".
3. Fluctuatia definitiilor. Pasunistul va incerca, activ sau din simpla confuzie mentala, sa creeze un context in care termenii nu au definitii concrete, faultind astfel (in inchipuirea lui) functionarea normala cit si necrutatoare a logicii.

Aceste sechele sunt foarte asemanatoare in functionarea lor cu reactiilor de aparare ale organismului la infectii, in sensul ca prezenta anticorpului X e dovada infectarii cu Y, de exemplu. Prezenta lor poate fi folosita pentru a masura pur si simplu cite contacte si cit de puternice contacte are pasunistul cu societatea in general. Va puteti amuza inclusiv facind predictii pe aceasta baza, rezultatele vor uimi.

II. Rezistenta la comunicare. Pasunistul nu intelege functionarea normala a comunicarii, ca pilon pe care se cladeste dezvoltarea gindirii umane, precum nici nu intelege procesualitatea acestuia. El nu se simte comfortabil in situatii fluide (de unde de fapt si numele, oaia in pasune necesita neaparat pasunea, un tapsan solid sub talpi) ci are nevoie de o ancora absoluta care sa nu fie sus, ca o stea calauzitoare, ci neaparat jos, sub picioarele lui. Pasunistul valorizeaza absolut toate situatiile-n care comunicarea-i imposibila sau inutila, prezentind sub acest aspect pericol social (dat fiind ca-n vreme de razboi de exemplu, in abandonul stupid cu pretentii religioase si-n alte practici daunatoare interesului public cit si binelui cetatenilor se regaseste-n situatia ca nimeni n-are ce ori cind gindi, situatie care-l linisteste).

III. Identificari eronate. Pasunistul se identifica fara drept si fara motiv cu "lumea", cu "alegatorii", cu "electoratul", cu "poporul" si cu tot restul de personajele colective din care el nu reuseste sa faca parte. Asta-i adesea simptomul dupa care oamenii normali recunosc un pasunist : se trezesc alocati in diverse tabere cu care ei n-au neaparat treaba. Pasunistul nu are probleme a vorbi "in numele naturii" si-i deci un expert total si ad-hoc in orice probleme de ecologie, dat fiind ca el face parte din natura si nici o categorie din care el face parte nu poate fi reprezentata de altcineva decit de el. Pasunistul vorbeste "in general, ca specie" fara nici un fel de probleme, doara si din specie face parte.

Acestea fiind zise, ideologia concreta de pe ale carei metereze se desfasoara fiecare pasunist concret nu-i nici uniforma nici omogena nici nu are puncte universal-comune, ceea ce contrasteaza amuzant cu pretentiile absolut superimpozabile la universalitate ale fiecarui pasunist in parte. In general pasunistul nu are nici curiozitati nici aspiratii, fiind minat de frustrari, cel mai adesea concrete, cel mai adesea pecuniare. El poate iesi bolborositor dar inutil la atac pentru ca "i s-a taiat pensia" sau pentru ca "aia de ce are", chit ca va avea in general grija sa ascunda totul sub o transparenta teoretizare despre cauzele nobile care l-au scos din birlog : a fost ucis miseleste Calafat de catre agentii stapinirii agenturilor straine, de exemplu. Altfel, daca vre-un grup incearca sa se opuna vre-unei discriminari concrete pasunistul actioneaza foarte realpolitik : mai da-i si-n pula de ghei, da' ce vor sa faca aici!

Pe scurt, pasunistul e un om simplu, de la tara. O behaitoare mereu surprinsa de evenimente, mereu nesigura si disperata dupa asigurari intr-o lume pe care nu-i echipata (intelectual) s-o inteleaga. Disperarile lui, suferintele si chinurile existentei lui, tristetea nesfirsita de-a sedea intr-o sala careia i se adreseaza un vorbitor si a nu intelege ce spune ala, de-a se regasi intr-un grup in care se spune un banc si a nu sti cind sa rida, de-a privi un film si-a nu sti ce sa spuna despre el, de-a nu fi capabil sa inteleaga singur ce are de facut si cum s-ar face asta in aproape nici un context, durerea vesnica si fara relas de-a fi judecat negativ pentru toate aceste chestii pe care cel putin subiectiv el nu le face intentionat, frica, angoasa, anxietatea perpetua de a fi din nou surprins in gresala si expus unui supervalorizat "oprobiu public" sunt toate trairi despre care, dragii mei cititori, noi nu stim de fapt nimic. Ca nu ni s-a intimplat, noi n-am trait asa minuni, avem alte experiente cu lumea asta si ca rezultat ea ne apare altfel. Cu mai putini dinti mai putin ascutiti si cu mai multe limbi si buze.

Asta nu inseamna, bineinteles, ca nu tre' chinuiti pina mor, punind punct astfel unei existente inutile si mizere. Da' inseamna ca n-aveti de ce va face probleme : chiar atunci cind pare ca-s pe punctul sa cucereasca lumea tot la fel de marginali, inutili si irelevanti sunt ca-ntotdeauna.

Soarta.

1. Eu unul sunt de parere ca este de fapt o boala de nervi, de fapt, o forma usoara de delir sistematizant, cam ca si religia asa. [↩]