Presa de-atunci si blogurile de astazi - poduri peste o suta de ani

Sa purcedem copiind frumusel un articol polemic semnat de onorabilul dr. Victor Bontescuⁱ si publicat in Romanul, numarul 98 pe anul 1911 (articol la care am mai avut ocaziunea a ne referi in treacat cind cu retiparirea Curiosului pedepsit a lui Caragiale).

Despre gazetarie.

Domnii dela „Tribuna" sunt foarte pripiţi. In Nrul din 4 Maiu al ziarului lor, mă făcuseră reacţionar get-beget, pentru că în articolul meu din 27 Aprilie apărut în „Românul" afirmasem, că azi nici un ziar de-al nostru nu atinge măsura ideală şi pentru că susţinusem teza, că noi azi nu avem nevoie decât de un singur ziar, dar acela să fie apoi ideal de bun : adevărata universitate popu­lară a neamului; iar pentru înfăptuirea lui se rec­lamă concentrarea, ba potenţarea chiar a tuturor forţelor noastre de azi, morale, intelectuale şi materiale, prizărite pe la câte gazete toate.

Ei, şi pentru atât m'a făcut „Tribuna" reacţionar şi m'a suspicionat, că chiorăsc chiar asupra palatului eiⁱⁱ.

Doamne fereşte! In al doilea articol al meu „Despre gazetărie", din Nrul 92 al „Românului" — ca să spulber orice aparenţă de reacţiona­rism — ba ca să ofer o platformă cât se poate de largă ca bază a discuţiei — las să premeargă un lung şi amănunţit citat din Lassalle, asupra gazetăriei în general, ţinut în termeni mult mai aspri şi mai necruţători, decât cum scrisesem eu, cu toate că avea în vedere ziare cu tiraj mult mai mai mare şi cu redacţii mult mai puternice, decât le avem azi noi; ascuţişul atacului său fiind îndreptat în contra „Berliner Zeitung"-ului­ de pe vremi, care atunci număra peste 30000 de abonaţi — nu maximal de 3000, cum noi îi avem azi.

Şi l-am citat pe Lassalle, fiindcă el fusese unul dintre cei mai progresişti oameni, ba dintre cei mai revoluţionari chiar ai secolului al XIX-lea,— şi ca să nu mi-se mai poată băga nici mie de vină reacţionarismul.

„Tribuna" în Nrul ei din 13 Maiu, şoptindu-i-se, a ghicit-o aşa pe nimerite, că citatul e din opera unui vechiu socialist german. Sunt sigur însă, că opera acelui scriitor, domnul cu „simpla întrebare" din 13 Maiu, n'a citit-o. Ca să mă conving despre contrarul, l-aşi ruga, să-mi comunice partea din care am citat — dar în Nrul proxim ai „Tribunei" — altcum voi fi silit să mai repet odatăⁱⁱⁱ apelul — şi acum am nă­dejde, că o să mi-se tipărească fără greşală, că, daca d-nii dela „Tribuna" vor afla cu cale să se angajeze la o discuţie pe tema aceasta. i-aş ruga, să-mi pună ca potrivnic, unul cu cingători mai tari.

Unul, care să nu-şi epuiseze întreagă arta de ziarist în spirite ieftine şi în jocuri de cuvinte — ci să fie om cu scaun la judecată^iv. Că dacă ar fi vorba de spirit numai, iată aşi putea răspunde d-lui cu „simpla întrebare:"— Curioşi oameni d-voastră, cei dela „Tribuna", când sunteţi provocaţi la o serioasă ­discuţie, ziceţi, că ne-om mai gândi şi vă codiţi — iar când e să faceţi ceartă şi gâlceava fără rost, săriţi zece deodată — nechiemaţi chiar! —

Ei, dar eu consider mult prea serioasă şi ­ prea de mare importanţă pentru noi, discutarea acestei teme, decât să pierd vremea cu vorbe goale.

Continuu dar. Absolut principiar. Dar i-aş ruga pe d-nii dela „Tribuna" pentru puţintică răbdare. Că vor fi convinşi doar şi d-lor de imbecilitatea felului de-a fi al ziarului, cum nu le ­ poţi spune în el aşa toate deodată şi toate din-tr'un răsuflet — legat fiind de anumite forme şi stăvilit fiind de anumit număr de coloane. Şi n'aş vrea s'o păţesc şi cu d-lor, cum o păţii mai alaltăeri, cu un inspirat aderent de-al lor, dela care am primit următoarea amuzantă cartă po­ştală :

„Stimate d-le advocat! Bismarck a gândit - despre gazetari în dieta prusiacă, iar d-ta nu ştiu, doar în Haţeg^v. Aşa se explică ieşirea d-tale îm­potriva ziaristicei româneşti, din nrul 92 al „Ro­mânului". Fără asigurarea dată prin gazetă, te ştiam capabil de a scrie, că „poporul român este o canalie". Nu mai era lipsă de consacrarea ofi­cială prin organul partidului. Dacă ai făcut-o,- să-ţi fie de bine. In viitor să fii mai puţin expli­cit şi expanzív, în interesul d-tale. Iţi recomandă ­ aceasta cu bunăvoinţă un cetitor. Budapesta în HIV 1910. N. Apolzian m. p. per Ditmar-Bruner Lampenfabrik".

Eu pe d. Apolzianu, nu-mi aduc aminte, să-l cunosc. Şi n'aş crede, că d-sa ar şti că eu anume de ce sunt capabil. Eu ştiu acum, că de ce e d-sa capabil. Nu mă supără însă. L-aş ruga nu­mai, ca tocmai la fabrica de lampe a lui Ditmar-Bruner fiind aplicat^vi, — să mai recitească o dată articolul, aprinzându-şi încă o lampă, să-l ci­tească bine şi apoi — să-şi ceară scuzele. Aşadar mai puţină pripă d-lor dela „Tri­buna" — şi voi urma !

Citasem înadins pe Lassalle. Pentru că nicăiri n'am aflat o critică mai justă, mai concretă a tuturor defectelor ziaristicei de atunci şi de azi, nicăiri o psihologie mai adevărată al acelui monstru, născut din patul nelegiuit al puterei abu­zive a statului şi a prea puternicului capital^vii, al monstrului, care se numeşte azi presă şi pretinde, să fie şcoala adulţilor şi pretinde să reprezinte opinia publică. Cât adevăr curat e în expunerea lui Lassalle şi cât de fidelă şi de actuală, azi chiar, e icoana presei făcută de el — o dovedeşte mai clar acele recente panamale ale presei maghiare, guvernamentale şi opoziţionale de-opotrivă, cari au fost nu de mult desvălite, pe vremea regimului coaliţionist. Nici nu mai insist asu­pra lor^viii.

Aş dori să fixez aci atât, că doriam să mă ocup înainte de toate, în general de presă, ca apoi, arătându-i toate defectele genetice şi vitale, primordiale şi actuale, generale şi speciale, să putem trage mai uşor şi mai precise concluziile, privitor la felul, cum ar trebui şi cum va trebui să ne aranjăm noi presa.

Voi continua dar mai departe cu Lassalle. Drept urmare logică a celor expuse în prece­dentul articol asupra defectelor presei, continuă astfel:

„După ce am pătruns dar cauzele, cari fatal au trebuit să rezulte pierzarea gazetarilor, ne va fi uşor să demonstrăm, cum va fi, şi încă încât mai uşor mod, posibilă, în cadrele statului social-democrat, o regenerare complectă a presei. Voi enumăra dar pe scurt cele mai principale măsuri, ce-ar avea s ă fie luate în scopul acesta. Prima e libertatea absolută a presei. Pentrucă numai din ogorul adevăratei libertăţi se poate desvoltă tot ce e măreţ. A doua ştergerea cauţiunilor pentru gazete, pentrucă cauţiunile au singur acel efect, ca să prefacă gazetele în monopolul capitaliştilor şi să împiedece poporul, ca să îşi fondeze organe, cari să reprezinte convingerile lui. A treia, ştergerea impozitului mărcilor poştale, pentrucă acest impozit rezultă pe de-o-parte aceleaşi efecte, ca şi cauţiunile, iar pe de altă parte e stupid, ca gazetele, întrucât ar fi să fie învăţătoarele poporului, să fie îngreunate cu impozite. E chiar ca şi când ai pune dare pe învăţământul şcolar, ori pe predicele preoţilor.

Dar toate aceste măsuri ar rămânea totuş ste­rile şi impotente^ix, ca să schimbe esenţa presei noastre, cum a ajuns ea fatal, ca să fie astăzi, dacă nu se va lua şi a patra măsură reglemen­tară încă, care va trebui să perfectueze regenerarea ei.

Vă arătasem, că pierzarea presei a izvorît fatal din acea împrejurare, că ea se prefăcuse prin sistemul anunţurilor^x, sub masca, în luptă pentru interese ideale într'o speculaţiune indu­strială de câştig bănesc. Chestiunea dar e pur şi simplu aceea, ca să desparţi aceste două lucruri, cari şi de altfel n'au nimic de a face unul cu altul. Căci, întru cât presa reprezintă interese ideale, ea trebue asămănată cu învăţătorul poporal, ori cu predicatorul amvoanelor ; întrucât publică însă anunţuri, ea se preface în vestitorul, strigătorul, trimbiţaşul public, care anunţă obştei cu sute de mii de glasuri, unde s'a pier­dut un lanţ d e orologiu, unde e cel mai bun tutun şi unde se poate cumpăra extractul de maláta al lui Hoff. Ce are a face predicatorul cu strigătorul bâlciurilor şi nu e oare o monstruozitate, să legi pe olaltă aceste două lucruri ?

Într'un stat social-democrat aşadar, va trebui să se aducă o lege, care opreşte ori cărei gazete, să publice orice fel de anunţuri, iar reclamele să le retribue toate şi excluziv numai foilor oficioase, redactate din partea statului, ori a comunelor^xi.

Din clipa aceea vor înceta ziarele să fie o speculaţiune bănească lucrativă^xii. Din clipa aceea se vor retrage dela ele capitalele speculatoare. Din clipa aceea va flămânzi oastea permanentă a gazetarilor, ori se vor face curăţitori de ghete^xiii ; asta e treaba lor! Din clipa aceea s'a sfârşit cu gazetarul de metier şi în locul lui va păşi ziaristul de vocaţiune^xiv. Din clipa aceea vor exista numai astfel de gazete şi vor scrie nu­mai astfel de oameni la ziar, cari fără consideraţii la o îmbogăţire lucrativă, vor simţi pulzând în sufletul lor misiunea, de-a lupta pentru inte­resele ideale şi pentru binele poporului"^xv.

Atât de-ocamdată încă din Lassalle. Nu pen­trucă toate ce le spune s'ar potrivi la presa noastră, ci pentrucă toate se potrivesc la presa de azi în general. Şi fiindcă unele dintre postu­latele lui se cuprind şi în programul nostru na­ţional^xvi. Si fiindcă realizarea postulatelor lui ar fi egală cu realizarea idealului gazetăresc. La tot cazul ele reprezintă progresul, iar nu reacţiunea!

Cetateanul curge tot asa inainte pe inca multe coloane, pe care cei interesati le pot citi bineinteles cu ochii lor proprii in locul indicat. Mare lucru in plus nu se mai adauga in dimensiunea ceea ideala a problemei. Fara a merge pina in pinzele albe pe care se legana socialistul nostru (si mai chema si pe altii, sa vaza, s-or rupe ?), merita totusi observat ca-s si eu de acord cu socialistii o data, sau mai propriu spus c-au nimerit si ei una, in ultima suta de ani :

• I. Blogurile care merita citite se platesc de catre cititori.
• II. Blogurile care se platesc de catre terti nu merita citite.
• III. Tot ce poate face un bloger care n-are cititori sa-l plateasca e sa scrie din vocatie.

Chestii pe care de altfel le-am mai spus si eu^xvii, ba chiar le-am tot repetat. Iote ca descopar astazi ca fui plagiat cu fix o suta de ani in urma, in 1911. De-un tip care cita dintr-un tip inca si mai vechi.

Cum era aia, sunt vechi, domnule Is influencer, ba.

Muriti ?

1. Avocat din Hateg, participant la Marele Sfat National Roman (ales in Adunarea din Alba lulia pe 1 decembrie 1918). [↩]
2. In termeni moderni ar fi probabil irelevant si respectiv invidios pe succesul lor, sau asa ceva. [↩]
3. Aparent disjunctia odata/o data e de data mai recenta, au altminteri s-a strecurat in text o eroare ? [↩]
4. In caz ca va intrebati de unde vine expresia "cu scaun la cap" : la orice judecata unii stau pe scaun, altii - prostimea - sta in picioare. [↩]
5. Blogarii Ziaristii astia din provincie dom'le, cum gindesc ei in Hateg, hua! [↩]
6. Angajat, vezi si exemplul de anunt de angajare alaturat in text. [↩]
7. Din care se vede cam cit de vechi sunt de fapt preocuparile, ingrijorarile si retorica atit de modernei si atit de progresistei anarho-socialisto-bulibaseli de astazi. Nu-i amuzant sa constati ca cea mai aspra forma de traditionalism e pina la urma prosteala adolescentina ? [↩]
8. Asa, nici sa nu insisti bade, bine-ai gindit. Iar tu, iubit cititoriu, sa tii minte ca dintre cei ce te vor citi, cei mai multi cu vedere spre toti habar n-or avea de contextul in care te scalzi tu, asa ca ori explici clar si lamurit ori iti cauti o meserie mai potrivita decit potrivitul literelor. [↩]
9. Iata aici exemplu de corectitudine politica, poftiti de admirati. [↩]
10. Adica, publicitatea de azi. [↩]
11. Propunerea e insidioasa prin aceea ca mascheaza un silogism cu premisa ascunsa. Daca speculatia industriala este pernicioasa pentru intreprinderi categoric ideale, fiind de dorit o separatie intre cele doua nu rezulta de-aici numaidecit si monopolul statului pe una dintre ele. Ba chiar dimpotriva, s-ar putea zice. [↩]
12. Ori sa existe. [↩]
13. Amuzant cum expresia curenta este "spalatori de cadavre". Ma intreb cita lume realizeaza cit de fundamental conservatori sunt de fapt romanii. [↩]
14. Interesanta ideea, aparent pentru onorabilul autor meseria e un ce inferior vocatiunii, si probabil inspiratia un ce superior muncii. Daca exista fruct dupa care sa cunoasteti stricaciunea de cap a socialistului, pai asta-i si de altul nu-i nevoie. [↩]
15. Acesti oameni fiind, contraintuitiv dar istoric demonstrat, cei mai mari si mai de temut inamici ai intereselor ideale si binelui poporului. Cum se face nu stim, da' e fapt, probat, rasprobat, verificat si rasverificat. [↩]
16. Posibil sa fie vorba de-un soi de branding de tara avant la lettre. [↩]
17. Cititorii intreaba, noi raspundem [↩]