Ghid de supunere a barbatului

Thursday, 28 April, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Iata dragi cititori dar mai ales dragi cititoare ca ma aflu in masura sa remediez probabil cea mai apasata lipsa a Trilemei, singura tema asupra careia eu am, de la natura, un punct orb, si anume intimitatea barbatilor.

Cauza-i ca m-am adunat recent (cu ocazia unor sarbatori religioase) cu un numar de amice iscusite, unele iesite din scoala mea, altele scolite independent sau sub mina altora (in strainatate, ca-n RO se pare ca nu-i cine), inclusiv domnita de care v-am povestit in Fetisuri bizare, si povestindu-le eu tristetea lipsurilor mele s-au oferit generoase sa ma ajute, punindu-mi la dispozitie cu bunatatea specifica animalelor de prada nu doar continutul diverselor horbotarii si dantele ci chiar si tezaurul nesfirsit al experientei lor personale, chestie din urma pentru care le multumesc, pentru prima nemultumindu-le fiind ea dreptul meu suveran dat de natura, femei fiind ele. Pai nu ?!

Cred ca mi-am format o reprezentare suficient de cristalizata-n minte cit sa fie comunicabila si la rigoare poate chiar si utila, dar totusi am a recunoaste apasat ca nu-i formata din experienta proprie, ci din auzite, si ca atare chiar daca am folosit toate metodele puse la dispozitie de artele ratiunii pentru a evita situatii ridicole precum de exemplu s-au petrecut in trecut, totusi nu pot garanta. Nu ezitati sa criticati, deci, ceea ce va pare nepotrivit, mai ales in cazurile-n care aveti siguranta (de preferinta demonstrabila) ca respectiva nepotrivire-i intre text si realitate, neavind treaba cu dumneavoastra personal. In tot cazul denunt cu toata taria orice pretentie explicita sau implicata de exhaustivitate, neputind nici in gluma fi vorba de asa ceva.

Acestea fiind zise, sa purcedem!

Dar nu inainte de-a face o precizare metodologica, si anume, aceea de-a preciza (metodologic) ca textul se va gasi impartit pe niste linii discursive, care dupa nevoi, necesitati si adecvarea-n fapt pot fi amestecate, toate sau pe alese, si exprimate-n mai mare sau mai mica masura.*

Linia sexuala. Revolta, independenta si chiar identitatea barbatului avind macar in parte o baza hormonala, controlul lor se poate realiza controlind nivelul diversilor hormoni in singe.

Cea mai simpla metoda consta in exhaustia sexuala. In acest sens, insistati ca barbatul sa doarma intotdeauna cu penisul in vaginul dumneavoastra. La cea mai mica tresarire stringeti-l (scop in care se recomanda sa va antrenati anume, o femeie care nu-si controleaza musculatura vaginala neputind din principiu ridica pretentii dominatoare). Daca rezulta o erectie, rezolvati-o. Daca nu rezulta o erectie inseamna ca rezulta o infringere, si-o insulta a masculinitatii ideale din masculul real.

Ideea centrala este ca-n fiecare moment al zilei si-al noptii barbatul trebuie sa fie complet secat sexual, pina la imposibilitatea erectiei. Urmarita sistematic si fara exceptii aceasta abordare a sexualitatii barbatului duce (sustin dragalasele mele informatoare) la completa lui supunere.

In prima faza veti avea evident ceva mai mult de munca, dar odata instaurata paucitatea seminala ea este relativ simplu de intretinut. In general barbatii tineri (sub 30 de ani) sunt mult mai capabili de-a ridica probleme, mai ales extenuindu-va sexual ei pe dumneavoastra, in care caz problema dominarii se poate pune foarte lejer invers. Acesta este si motivul pentru care am auzit exprimata opinia ca barbatul dupa 30 de ani incolo este "o epava", sau "o marfa expirata", chestie sustinuta de observatii antropologice si istorice (ca adica majoritatea barbatilor in societatile "sanatoase" mor pina la 30 de ani si respectiv ca nivelele testosteronului et all se prabusesc de la 30 de ani incolo - chestie care ar putea fi si motivul proastei receptii de care se bucura barbatii cu chelie intre femeile cu preocupari sexuale intense).

Ca o observatie subsidiara, inteleg ca in timpul desfasurarii acestor ostilitati rezulta un lucru anumit, semipenisul, care-i o chestie specifica si recognoscibila ca atare de catre practicante, undeva pe la 70-80% din volumul maximal al partenerului lor si moale, aproximabil cu un dildo de silicon, ca atare perfect capabil sa ofere cele mai delicioase delicii anale. O fi.

Linia sociala. Afara de propriile pulsiuni si sentimente, cealalta chestie care decide actiunile si gindurile omului e presiunea grupului. Va revine deci sa va pozitionati barbatul-proprietate in mod corect fata de grup, asa fel incit interactiunile sociale sa va intareasca, nu sa va slabeasca proprietatea asupra lui.

Exemple de actiuni concrete : Mai in gluma, mai in serios radeti-i parul pubian, de preferinta intr-un format caraghios, ca de exemplu "landing strip" (pastrati o fisie ingusta de 2-3 centimetri incepind de la baza penisului si pina la pubis, radeti tot restul), "inimioara" scl. Aceasta ciudatenie nu este in sine nimic altceva decit o ciudatenie, dar il pune pe barbat in situatia in care se crede incapabil de-a intretine raporturi cu [alte] femei, pentru ca "nu le-ar putea explica" ciudatenia.

Mintea omului face niste asumptii din principiu eronate ca rezultat al functionarii sale normale. In fapt, barbatul astfel inbunatatit confrunta urmatoarea dilema : daca s-ar gasi nud cu o alta femeie, aceasta cu necesitate ar observa particularitatea, si cu siguranta ar intreba. Daca el raspunde adevarul rezulta neaparat o discutie mult prea complicata si probabil anularea intilnirii sexuale. Daca raspunde o minciuna are sanse bune sa nu fie crezut (cu aceleasi rezultate), exceptind cazul in care si-o asuma, ca preferinta proprie... in care caz respectivul act sexual serveste mai degraba adincirii proprietatii dumneavoastra asupra lui decit scaderii ei.

Similar, introduceti conventia prin care daca doreste sa se intilneasca "cu baietii" trebuie sa poarte o pereche de chiloti femeiesti, cit mai ridicoli cu putinta, cu foarte multa dantela, roz scl etc. Constiinta ridicolului la care l-ar conamna expunerea nu-l va face doar sa evite de exemplu a folosi pisoarele in modul obisnuit al barbatilor, ci-l va impinge la tot felul de particularitati de comportament care toate impreuna il vor pozitiona in raport cu grupul de prieteni de-asa natura incit sa va prefere compania, ca salvatoare care-l iubeste si-l intelege cu adevarat, si sa resimta participarea in grup drept o corvoada, spre deosebire de situatia comuna, care-i exact inversul.

Evident, toate aceste masuri se vor lua de preferinta treptat si pe nesimtite, eventual aplicind binecunoscuta tactica "cere-i mina si ia-i doar un deget" - recent exemplificata la cel mai inalt nivel de guvernul Statelor Unite, spre exemplu.

Linia servila. Porniti de la a introduce o zi a saptaminii-n care doua ore anumite-s rezervate baii dumneavoastra, timp in care insistati sa va tina companie, sa va spele pe spate, trimiteti-l sa va faca mici favoruri, extindeti la a-l imbraca in anumite feluri (ca de-un exemplu intr-un costum de servitoare, de-ala cu sort si dantela). Aceasta exceptie saptaminala a starii servile se poate extinde fara dificultati la intreaga zi si in cele din urma la intreaga saptamina, tot din aproape in aproape, folosind inteligent contextualizarea (cereti-i intii sa poarte doar uniforma toata ziua, apoi comportati-va ca si cum din moment ce poarta uniforma chiar este o servitoare, la inceput ca exceptie, "in joaca", apoi tot mai des etc).

Invatati-l sa va sarute miinile, palmele, picioarele, talpile, din aproape in aproape sa va suga degetele de la picior, sa va sarute fundul, gaura lui, sa va exploreze anusul cu limba. Educati-l sa va deschida usa, sa va aduca pantofii ori sa va incalte, sa va serveasca supa, exemplele sunt multe si fiecare femeie-si poate alege ritualurile care-i convin (cereti-i sa va duca seara in brate in pat, sau sa va duca dimineata in brate din pat in bucatarie, unde asteapta cafeaua gata facuta, exemplele sunt absolut nesfirsite).

Si iata cum ati ajuns, intr-un univers de timp despre care am inteles ca se intinde obisnuit undeva intre doi si cinci ani, fericita proprietara a unui barbat foarte supus, binevoitor, util si chiar politicos si binecrescut.

Sa va traiasca, si sa va bucurati de el!

---------
* Daca aceasta introducere mai-lunga-decit-de-obicei va pare din cale-afara, pot sa va atrag respectuos atentia ca acest articol se gaseste scris mai ales pentru cititoarele femele de sex feminin, si ca atare preludiul nu-i niciodata in plus. Cu care ocazie puteti constata in text una dintre chestiile pe care-o faceti gresit in fapt. Numa' zic.

Category: Lifespiel
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

17 Responses

  1. Îmi repugnă o parte din ideile de mai sus. Dacă vreau o cârpă îmi cumpăr una sau folosesc un tricou pe post de. Dar asta nu înseamnă că aplicabilitatea ideilor de mai nu ar da roade.

  2. pletzalcoatl`s avatar
    2
    pletzalcoatlinsigna de criptograf 
    Thursday, 28 April 2011

    Poate pe tricou scrie mare D&G.

  3. Ah ... ete ca la asta nu m-am gandit dar nici tricou D&G nu am, la naiba :D

  4. Wow. Am primit notificare ca am scris, ce cool :P

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Thursday, 28 April 2011

    @Luka D Asa precum preabine zici.

    @pletzalcoatl Tricou pe bani sau de-ala free din Europa ?

  6. Consider că acest articol nu trebuia publicat pentru că nu contine nici o referinţă la iubire, aceasta fiind cea care legitimează şi sublimează o relaţie.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Friday, 29 April 2011

    Failed trol is failed.

  8. mda

  9. cipslim`s avatar
    9
    cipsliminsigna pentru 1000 de comentarii 
    Monday, 2 May 2011

    traitorinourmidst.jpg

  10. Şi noi practicăm somnicul cu putulica la mine în vagin. Dimineaţa se face curăţenie --cu limbuţa după care urmează măsurătoarea puţulicii în fiecare dimineaţă. Dacă are sub 6 centimetri este vorba de o putulica de fetiţă, şi mami o iubeşte în funduleţ cu straponul. Dacă are peste 8 e vorba de un băieţel şi are voie să poarte pantaloni toată ziua! În multe dimineţi nici măcar nu încearcă să se excite pentru măsurătoare stă cu ea mică pentru că fetiţei mele îi place cînd o iubeşte mami în funduleţ.
    Cu drag
    Ani şi Mariusică

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 10 May 2011

    Ai de capu' meu...

  12. le fuck imma reading

  1. [...] semn de functionare normala, veziculele seminale se tot umplu si cumva-cumva tre' sa se goleasca (ca de exemplu), da' aici sa vedeti chestie interesanta : aparatul reproducator functioneaza mult mai bine la [...]

  2. [...] film in care barbatul curvar se agita indobitocit in patru labe cu ceva jucarie de catel in gura si poarta ciorapi muieresti, bleu si de matase, pentru ca asa l-o pus ceva pizda, in timp ce idem aceeasi pizda se intreaba [...]

  3. [...] ca altminteri asta cu supunerea barbatului e straveche, nu toti barbatii-s barbati in sensul ala asa precum nu toate femeile-s femei : unele-s [...]

  4. [...] so convincingly for effectual activity. A man can be spent by a deliberate woman, and as already discussed it's a perfectly valid and reasonably common avenue to an arrangement of female domination backed [...]

  5. [...] what. Well, except for beta males, of course, but who gives a shit about them. [↩]Women of antiquity were stuck with the much less effectual and much more labour intensive approach of sexual [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.