Subiect, conversatie si forma - o analiza a idioteniei

Una dintre sclavele mele, o fata altfel inteligenta si supusa m-a scos din rabdari intr-o discutie recenta prin atitudinea complet deplasata in raport cu hmmm... vedeti voi, nu se discuta oricum. Are si discutia regulile ei, pe care poate ca le-om explora si impreuna candva. Cu siguranta nu se discuta asa.

Conversatia e un fel de arta, dar in acelasi timp un mecanism functional prin intermediul caruia oamenii comunica idei intre ei, si cu ajutorul caruia de asemenea analizeaza : subiectele in discutie, precum si preopinentii. Intr-o conversatie recenta, calitatea analizei mele asupra subiectului in discutie a fost redusa printr-o gandire nestructurata si prezenta unei idei preconcepute care era irelevanta in raport cu subiectul conversatiei.

Ca rezultat, n-am reusit sa inteleg sensul conversatiei pe masura ce ea se desfasura. Aceasta a influentat de asemenea analiza celui cu care discutam, in sensul ca i-a format opinia corecta ca sunt proasta. Aceste probleme impreuna au creat imprejurarea ca m-am dovedit incapabila de conversatie, si am primit sarcina de a medita asupra conversatiei in general (o indeletnicire cu siguranta mai instructiva pentru cineva ca mine decat analiza subiectului conversatiei esuate in sine, desi probabil discutia acestuia din urma isi poate gasi un loc secundar in contextul mai larg al temei).

Inclinatia mea demonstrata in mod repetat de-a ignora conventiile conversatiei si de a incerca sa le inlocuiesc cu o abordare retardata creatie proprie mi-a cauzat probleme serioase in trecut. Cu aceasta ocazie mi-am demonstrat inca odata nevoia serioasa si distincta de-a respecta conversatia in sine, precum si pe cei cu care conversez.

Problemele principale care au dus la inabilitatea mea de-a conversa corect sunt : neintelegerea subiectului asupra caruia discutia se apleaca si neintelegerea felului in care afirmatiile mele influenteaza firul discutiei. Contextul in care mi-am demonstrat idiotenia a inceput prin observatia interlocutorului ca Obama a punctat masiv intr-o emisiune televizata numita The View (vedeti dinjos). Sentimentul exprimat a fost "tipul e incredibil", o idee pe care mi-am reprezentat-o in sensul unei calitati specifice lui Obama care-l face astfel diferit de alti oameni. Am extrapolat aceasta interpretare imaginandu-mi ca respectiva diferenta trebuie sa-l faca cumva mai capabil, printr-o capacitate de-a fi atractiv, carismatic, printr-o calitate a vorbirii sau printr-o calitate a mesajului, decat sunt sau au fost alti indivizi intr-o situatie comparabila. Am decis ca acesti indivizi intr-o situatie comparabila ar fi cel mai probabil alti presedinti, intrucat acesta era aspectul omului care parea sa-l recomande in principal pentru a fi discutat atat de des in general.

In acest moment s-a format ideea mea preconceputa, si anume ca alti presedinti ar fi reusit probabil performante asemanatoare in virtutea faptului ca si ei au fost presedinti, ca si Obama, si ca atare poseda o calitate care ii face in mod natural capabili de-a atrage mari cantitati de atentie (posibli nemeritata). Aceasta idee presupune ca afirmatiile preopinentului despre Obama si performanta lui se refera strict la ratingul corespunzator emisiunii. Afirmatiile preopinentului au fost precum urmeaza :

el : am dat peste obama la the view
el : si le-am verificat ratingurile
el : obama a punctat masiv, apropo, tipul e incredibil ffs (= de dragul futerii ?!).

Pe baza acestor afirmatii, ca o reflectie a ideii mele preconcepute, am intrebat :

eu : n-ar puncta majoritatea presedintilor ?!

Aceasta intrebare muta subiectul conversatiei de la Obama si performanta lui in cadrul emisiunii la chestiunea performantei ipotetice a altor presedinti, care ar fi teoretic si ei prezenti la aceeasi emisiune. Interlocutorul a raspuns ca nu, presupunerea nu-i fundamentata, si mi-a dat doua exemple relevatoare, precum urmeaza :

el : nixon s-a varat la inchisoare.
el : ceausescu a reusit sa se omoare.

Aceste exemple arata ca Nixon si Ceausescu, amandoi presedinti, au obtinut rezultate nefavorabile (sau cel putin rezultate mult diferite de starea de-a fi "punctat masiv"). Mi-e neclar exact ce evenimente sau aparitii in fata publicului au dus la rezultatele negative mentionate, desi am cunostiinta ca Nixon si-a dat demisia din functie (fara a avea mult de ales), si a fost tratat drept un presedinte slab si chiar un tradator, iar Ceausescu a fost omorat intr-o revolutie populara. In mod evident aceste fapte demonstreaza ca spre deosebire de Obama, care a aparut la televizor si a "punctat masiv", alti presedinti nu s-au descurcat la fel de bine.

Ca raspuns la aceste exemple, am facut urmatoarea afirmatie :

eu : dar discutam despre rating, in sensul de, densitatea privitorilor, nu despre opinii, in sensul de, a-l place pe individ. nu ?

Aceasta afirmatie demonstreaza nevoia mea de-a forta subiectul conversatiei in acei termeni care s-ar potrivi in mod convenabil cu ideea mea preconceputa, creand o situatie in care as putea spune sau demonstra orice, fara a fi constransa de limitele conversatiei insasi, o idee care-i inerent falsa. Afirmatia mea sugereaza ca exemplele date de interlocutor pur si simplu fac referinta la niste presedinti care nu erau iubiti de public, si ca atare nu constituie contraexemple proprii contra ideii mele ca orice presedinte s-ar descurca bine la The View.

Mai departe, intrebata daca stiu in ce am schimbat subiectul conversatiei, am incercat din nou sa manevrez discutia, expunand ideile din perspectiva din care incercam eu sa le discut, si nu situatia discutiei asa cum se gasea ea de fapt. Aceasta a constituit a doua incercare grosiera de-a forta conversatia in termenii mei, construita ad-hoc, asa fel incat ideea pe care incercam s-o exprim sa poata fi exprimata cu cuvintele si in structura in care doream eu, in loc sa o transform intr-o forma adecvata conversatiei care avea loc de fapt.

Atitudinea mea de-a ignora cu insistenta regulile conversatiei si-a incerca sa fortez lucrurile dupa gandirea mea needucata si imprecisa a rezultat nu doar in enervarea interlocutorului, dar si in analiza corecta a persoanei si abilitatilor mele, cu calificative slabe. Amintindu-mi conversatii precedente care au trecut la a discuta mai degraba structura si functia conversatiei decat subiectul de la care se pornise, am inteles ca acest obicei de-a conjura o idee preconceputa si-a astepta apoi "sa mearga" indiferent de evolutia discutiei e o gresala pe care o fac frecvent. Este de asemenea o gresala asupra careia mi-a fost in mod generos atrasa atentia cu fiecare ocazie, si asupra careia am incercat sa gandesc - dar dupa toate aparentele insuficient, sau mai degraba, nu intr-un mod adecvat (si ca atare, am putea spune ca mai deloc, sau altceva in loc).

Incercand sa aplic de-adevaratelea si in mod corect gandirea asupra acestei probleme a abordarii pedestre, imi pare ca in sine problema este una de dinamica puterii. In arta conversatiei, ideile sunt exprimate, analizate si discutate in timp ce sunt rafinate de cei ce le discuta, metoda ce ingaduie idei diferite (sau chiar una singura) sa castige sau sau piarda credibilitate, sa adune entuziasm sau sa se acopere de dispret, precum si un numar de alte transformari. Intr-un scenariu ideal aceasta ar duce in cele din urma in mare la adevar, sau daca nu la adevar de-a dreptul, macar in zona lui, capacitate care face conversatia in mod special admirabila.

Se pare ca incercand sa pun in practica metoda mea saracacioasa si incorecta de-a conversa incerc de fapt sa castig o pozitie de superioritate in cadrul acestui proces, si sa fortez preopinentii sa accepte ideea sau ideile mele pe post de adevar fara a le trece prin analiza si potentialele revizii si transformari care le-ar putea aduce mai aproape de adevar (sau le-ar putea expune ca neadevarate ori altminteri defectuoase).

Cea mai interesanta chestiune in toata aceasta mlastina ingalata de non-gandire si pseudo-executie antisociala este, dupa parerea mea, cea a motivarii. Stiind foarte bine valoarea intelegerii adevarului, si stiind foarte bine valoarea eliberarii de notiuni false, ar fi de asteptat sa ador pur si simplu arta si functiile conversatiei, si sa le tratez cu respectul cuvenit in toate cazurile. Imi pare ca singura explicatie posibila pentru incercarile mele repetate de-a perverti regulile conversatiei si-a incerca sa-mi croiesc drum prin intregul proces spre a iesi victorioasa la capat (chestie care, bineinteles, nu s-a intamplat inca, si nici nu se va intampla vre-odata) survin dintr-o dorinta de-a fi recunoscuta de preopinent. Aceasta recunoastere ar putea reflecta un numar de presupuse calitati, printre care intuitie, istetime, cultura si asa mai departe.

Bineinteles ca prin aceste stradanii perverse de-a obtine respectiva recunoastere reusesc sa creez in fapt impresia corecta ca-mi lipsesc exact aceste calitati, fapt care mi-a fost de altfel demonstrat in numeroase cazuri in diverse alte contexte, pe care am fost capabila sa le inteleg si folosesc ulterior.

Cum de-am fost capabila pana acum sa observ si sa folosesc acest tip de informatii, si totusi ma incapatanez sa le ignor si sa incerc sa creez ceva glorios (si incorect) in loc in ce priveste conversatia, nu mi-e clar. S-ar putea sa se datoreze macar in parte frecventei cu care conversatia are loc, in raport cu frecventa celorlalte tipuri de contexte si situatii ; desi am bulit-o in acest mod particular in conversatie de un mare numar de ori, totusi densitatea ocurentelor in universul tuturor conversatiilor este probabil mai mica decat este, sa zicem, in cazul incercarii de-a demonstra abilitati fizice sau de-a crea un obiect. S-ar putea de asemenea sa fie macar in parte din cauza ca sunt mai lenesa in ce priveste conversatia decat in ce priveste alte sarcini si functii, imprejurare ce ar putea la randul ei sa decurga dintr-o lipsa de concentrare. Recursul la o abordare incorecta, bazata pe forta bruta a conversatiei e un fel de pe loc repaos pentru mine, si probabil ca reusesc sa evit dezastrul cu frecventa cu care mi se intampla doar datorita rabdarii si bunatatii preopinentului.

Am fost instruita anume in a identifica subiectul sau subiectele conversatiei, a le scala si a identifica relationarea corecta intre evenimente si intelesuri, si mi s-a atras atentia de mai multe ori sa respect si sa folosesc intotdeauna forma conversatiei, precum si diversii termeni cu inteles specific si alte elemente de interes. Chiar daca poate parea dificil, este dificil in sensul in care-i diferit de modul cacacios in care se pare ca ma gasesc in virtutea inertiei, ceea ce imi da sperante cred eu rezonabile ca voi reusi sa interiorizez si sa folosesc aceasta lectie, si sa ma bucur de numeroasele beneficii aduse de conversatia corecta, mai ales avand in vedere numeroasele ocazii de-a conversa cu o persoana care nu sufera de pe urma acestor deficiente, si care m-a invatat si ar putea sa ma mai invete multe lucruri despre vorbire si despre lumea larga care pot fi discutate cu aceasta unealta.

Conversatia, cand este executata corect, si cand este respectata intru totul de catre mine, va fi fara indoiala un portal prin care voi putea atinge un mare volum de informatii si idei, si voi putea obtine cunoastere, dar de asemenea voi putea forma si rafina relatii adevarate cu alti oameni. Ca atare, e un element extrem de important al vietii de zi cu zi precum si al vietii intr-un univers de timp mai larg, si ar trebui sa primeasca toata atentia, concentrarea si abilitatea pe care le pot oferi. Faptul ca aceasta unealta imi cere sa ma supun regulilor ei nu imi pare prea mult, tot asa cum asteptarile inerente ale preopinentilor, ca eu sa conversez corect, nu mi se par deloc prea mult.

Este deci o prioritate pentru mine sa ma tin de conversatie cu toata priceperea si respectul de care sunt capabila, si sa las la o parte catusele dorintelor de false recunoasteri din partea celorlalti. Astept cu incantare ocazia de-a-mi aplica atentia conversatiilor viitoare intr-un mod structurat, si apreciez la justa valoare ocazia de-a scrie acest raport, pe care il voi putea reciti pentru propria mea edificare atunci cand si daca ma impiedic in actualizarea acestui important tel. Desi s-a mai intamplat si in trecut sa mi se arate greselile non-gandirii si non-metodelor mele, si desi nu am folosit in mod corect aceste lectii pentru a obtine in mod constant rezultate bune ulterior, totusi adancimea la care am analizat problema acum si intelegerea nevoii de-a ma supune, un act de care m-am demonstrat capabila in trecut si sunt convinsa ca ma voi demonstra capabila de nenumarate ori in viitor pe masura ce imbatranesc si, sa speram, inteleptesc, impreuna combinate imi ingaduie sa cred cu convingere ca voi reusi sa ating acest tel. Cat despre dl. Obama, banuiesc ca nu intr-o mica masura la "punctatul masiv" au contribuit si propria lui intelegere si corecta aplicare a acestor principii.