Riscuri si catastrofe

Saturday, 10 July, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Asa cum am vazut la discutia despre contractele futures, lichiditatea pietei are o legatura insemnata cu apetenta investitorilor pentru risc. Daca investitorii sunt dispusi sa riste, vor fi destui dispusi sa cumpere contracte de care n-au nevoie, generand astfel un volum de tranzactii care sa ingaduie vanzatorilor sa isi desfaca marfa, si de facto creand si-o rezerva de marfuri pentru cazul in care cumparatorii se apuca sa cumpere.

Situatia nu-i cu nimic diferita in cazul masei monetare : intr-un sistem monetar bazat pe credit apetenta bancilor si investitorilor pentru risc mareste sau micsoreaza cantitatea de moneda aflata in circulatie. De exemplu, daca vanzatorul de halebarde are trei oferte de cumparare, si anume, prima : 50 banii jos si inca 80 intr-o saptamana ; a doua : 60 banii jos si inca 70 intr-o saptamana ; a treia : 100 banii jos si inca 30 intr-o saptamana el poate alege sa o accepte doar pe ultima, in cazul in care nu are mare apetenta pentru risc, sau pe toate trei, in cazul in care dimpotriva, are apetenta pentru risc.

In primul caz el genereaza 30 de monezi care se alatura masei monetare virtuale, si-n al doilea caz nu mai putin de 180, adica de 6 ori mai mult. O diferenta mica in raportarea investitorilor la risc (cu cat pot fi mai mari sansele ca prima oferta sa fuga cu banii decat ca a treia oferta sa fuga cu banii ?) se traduce intr-un impact masiv asupra masei monetare in circulatie, exact asa cum o diferenta mica in pretul actiunilor se traduce intr-un impact masiv asupra valorii optiunilor.

Aceasta stare de fapt, ca apetenta investitorilor pentru risc se reflecta in leverage-ul masei monetare (adica in raportul dintre valorile reale ipotecabile si cantitatea de moneda in circulatie) duce la o situatie paradoxala : cu cat se afla mai multi bani in circulatie, cu atat ei sunt mai usor de obtinut. Cu cat banii sunt mai usor de obtinut, cu atat planurile cele mai indoielnice au sanse mai bune sa fie implementate. Cu cat sunt mai multe afaceri implementate, cu atat impresia subiectiva de "bunastare" creste, crescand si apetenta pentru risc.

Dimpotriva, cu cat sunt mai putini bani in circulatie, cu atat ei sunt mai dificil de obtinut, si ca atare afacerile au dificultati in a se finanta. Dificultatile in a se finanta creeaza impresia subiectiva ca ele nu sunt de fapt viabile, ceea ce reduce apetenta pentru risc, micsorand si mai mult masa monetara si amplificand problema.

Cele doua spirale, prima inflationista si a doua deflationista, sunt Scylla si Carybda economiei, pietrele intre care se zbate politica monetara. Problema survine din aceea ca feedback-ul se construieste gresit : pe masura ce masa monetara se extinde, feedback-ul este pozitiv, ducand la o extindere accelerata, in loc sa fie negativ, ducand la o temperare. Dimpotriva, pe masura ce masa monetara se contracta, feedback-ul este negativ, ducand la o contractie accelerata, in loc sa fie pozitiv, ducand la o relaxare. (Am folosit termenii de pozitiv si negativ in sens absolut, pentru a fi mai usor de urmarit, chiar daca este corect sa fie folositi in sens relativ).

Singura sansa de-a iesi din aceste cercuri vicioase o reprezinta actiunea irationala a unui individ inteligent, care sa se pozitioneze obiectiv corect, dar din punctul de vedere al pietii absurd, si anume, in contra tendintei momentului.

Faptul ca singura speranta de echilibru pe termen mediu si lung a sistemului economic se bazeaza pe atitudinea irationala a unui individ este principala vulnerabilitate a sistemului capitalist. Problemele de feed-back discutate sunt cauzele tuturor crizelor, care pot fi amplificate sau simplificate de atitudinea autoritatii guvernante asupra pietei, dar nu pot fi niciodata eliminate de catre ea.

Practic piata ca model de organizare sociala are in continuare nevoie de un rege, chiar daca in mod paradoxal ea pretinde - si pe segmente scurte chiar reuseste - sa se interpuna nevoii sociale ca un singur individ sa ia decizii asupra alocarii resurselor in societate.

Problema aceasta isi cauta rezolvare cam de la inventarea capitalismului, in Lombardia acum vreo sapte secole, si desi s-au incercat cele mai variate solutii totusi nu s-a gasit una definitiva, sau macar universal functionala : crizele au fost si par ca vor ramane semnul distinctiv al unei economii libere.

Nu s-a reusit nici demonstratia ca o solutie ar fi de fapt imposibila, chiar daca si asta s-a incercat, cam tot de pe atunci, asa incat problema ramane deschisa.

Rezolvitorul ei poate muri cu convingerea lina si netulburata ca a contribuit la propasirea umanitatii cel putin la fel de mult ca si inventatorul rotii, cu conditia ca rezolvarea sa chiar fie corecta. Altminteri, daca ea doar pare corecta, a contribuit la fel de mult ca orice rege, nebun, bancher, general, poet sau cersetor, si anume, mai nimic, da' nu-i nici aia de aruncat.

Eu ii doresc, in tot cazul, succes.

Category: Actiuni si Optiuni
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.
Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.