Masa monetara.

Saturday, 10 July, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Totul in economie curge dupa cerere si oferta. Lucrurile nu sunt, bineinteles, chiar atat de simple. Problema principala a cererii este ca trebuie sa fie solvabila, iar problema principala a ofertei este ca trebuie sa fie reala.

De exemplu, dintr-o mie de barbati, toti o mie isi doresc o fata frumoasa, cu chipul de copila si ochi albastri, cu sanii tari si rotunzi si... Bine, am inteles, nu toti, unii sunteti ghei, si altii dificili, asa ca mine. Da' asta nu schimba nimic, bine ? Asta-i cererea, 1000 dintr-o mie, asa, virtual.

Dar cererea solvabila ? Pai, asta depinde. Daca pretul e o mie, nu conteaza o mie de ce, asa in general vorbind, dintre aia o mie de tipi poate doar noua sute sunt solvabili. Iar daca pretul e un milion, poate ca nici o suta, poate ca nici zece (si-n Romania, probabil ca nici unul) nu sunt solvabili. Si-n fine, daca pretul e ce probabil e el de fapt, necuantificabil in bani, probabil ca nici unul de nicaieri nu-i solvabil, afara de mine, pe care nu ma intereseaza, si de inca doi, din care unu-i ghei si altu-i la fel de dificil. Deci asta-i cererea solvabila, intersectia dintre dorinta si putirinta, ca asa la liber dorinte s-ar cam gasi pe toate gardurile.

Pe de alta parte, daca fata nu-i pe piata ? Poate ca-i deja maritata, poate ca-i deja vanduta-n Emirate, poate ca-i deja la mine-n pivnita. Ce sanse sunt sa nu fie ? Ca avem una singura-n discutie, ne vedem siliti s-o impartim in felii de probabilitate, in virtualitati. Daca erau o mie de blonde ca ea pe lume, le imparteam in grupuri, astea 100 sunt maritate, astea 300-s in Emirate, astea 500 la mine-n beci se chinuie ferecate-n fiare, si restu de-o suta sunt oferta reala, din oferta virtuala, teoretica si posibila de o mie de blonde cu ochi albastri si chipul de copila.

Odata cu introducerea monezii ca mediu de schimb, apare implicit o limita in activitatea economica : pe langa limita ofertei, ca nu conteaza decat cea reala, si limita cererii, ca nu conteaza decat cea solvabila, mai exista si limita masei monetare. Pasamite, toti oamenii care cumpara ceva, in agregat, nu pot cheltui impreuna mai multi bani decat exista la momentul in discutie.

Logic vorbind, daca soldatul a stat o noapte si-a desenat pesti pe-o suta de scoici, masa monetara devine 100 de monezi. Daca cineva vrea sa cumpere ceva de 120 de monezi, ghinion, ca nu se poate. Nu exista atatea monezi. Daca doi vor sa cumpere ceva de cate 60 de monezi fiecare simultan, ghinion, ca iarasi nu se poate. Si daca cineva se apuca si foloseste 90 dintre cele 100 de monezi pentru functia lor de depozitar de valoare, le economiseste adica si le baga sub saltea, restul lumii tre' sa se descurce cumva cu cele 10 monezi ramase.

Asta-i dezavantajul principal al sistemelor monetariste bazate direct pe bunul de valoare (sau in istoria noastra, a pestilor sarati pe post de moneda). Faptul ca mucezesc pestii, faptul ca lumea polizeaza monezile de aur (pana a inventat Isaac Newton zimtii, si chiar si dupa aceea intr-o masura mai mica) e un dezavantaj prezent, dar minor. Faptul ca economia sufera nu doar de cele doua gatuiri, a cererii si-a ofertei, ci si de-o pronuntata si economic irelevanta a treia, a masei monetare, aia-i problema grava, si cauza subdezvoltarii.

Problema se rezolva direct si intuitiv prin credit. Deci, daca sunt in total 100 de monezi pe lume si un om vrea sa cumpere o halebarda de 120, merge la vanzator si-i spune, iti platesc 100 in cash, dupa care iti mai platesc 25 peste o luna. Da-mi credit (= ai incredere ca nu te mint). Si vanzatorul, confruntat cu posibilitatea certa de-a nu-si vinde niciodata halebarda, fata cu probabilitatea de-a fi fentat de cumparator, alege uneori varianta din urma. Si-asa creditul devine nu o optiune, ci o necesitate, pentru a compensa deficiente ale masei monetare - certe, si nu imaginare, fiind ele constatate experimental in practica comertului.

Institutia scoicii desenate introdusa de soldat, adica a monezii convertibile, rezolva intr-o oarecare masura acesta problema, pentru ca ingaduie lansarea unui numar mai mare de monezi decat exista - sau e practic sa fie pastrati - pesti sarati la echivalent, ceea ce detensioneaza relatiile de schimb din piata. Pe de alta parte, ea introduce si niste riscuri, pe care le-am vazut deja : ce ne facem daca toata lumea cere pestii simultan ?

Practic soldatul ofera intregii economii un fel de leverage, exact de natura si structura celui oferit broker pictorului. Practic ori de cate ori cineva are de cumparat ceva pe 11 pesti, se poate prezenta cu 10 pesti sarati si sa promita ca maine mai aduce unul, la fel de bine cum se poate prezenta cu 11 monezi. Daca cele 11 monezi sunt parte dintr-un sistem bazat pe valuta convertibila, in care 132 de monezi au fost emise pe baza unor stocuri medii de 120 de pesti, practic situatia din urma e perfect identica cu situatia dintai.

Intrucat tot creditul creeaza moneda, bunurile certe si ipotecabile, precum actiunile pictorului, precum betele de pescuit ale pescarilor, precum turnurile fortului sunt baza noului sistem, si asupra lor se emite, de facto, moneda, prin simpla lor ipotecare.

Masa monetara se imparte deci in transe. La nivelul zero, totalul bunurilor. Ele nu sunt cuantificabile in bani fara a trece prin piata, si deci valoarea lor va fi considerata in acest punct - din necesitati teoretice - necunoscuta. Pe baza lor, se emite de catre soldat o cantitate de moneda, mai mult sau mai putin fixa. Asta este M1, prima transa a masei monetare. Pe baza acestei monezi - sub forma de scoici - se creaza depozite la banci.

Bancile au dreptul la randul lor sa imprumute mai multi bani decat au atras fizic in depozite. Au, cu alte cuvinte, acelasi privilegiu pe care il are si soldatul, odata ce s-au inregistrat si-au fost recunoscute ca banci. Aceasta observatie distruge, incidental, plangerile unor anti-economisti precum Pambuccian, despre cum emisiunea de moneda "n-ar fi privatizata". Este. Tipul, semnul pe care-l poarta moneda e standardizat, in conformitate cu obligatia statului de-a asigura standardele in societate, pentru a inlesni comunicarea, dar emisiunea este perfect privata, la dispozitia oricarei banci. Aceasta cantitate mai mare de moneda existenta in circulatie - emisa de banci, constituie a doua transa a masei monetare, M2.

Avand in vedere ca orice persoane private pot obtine credit spontan, de exemplu, pictorul ajuns broker obtine la o investitie de 10,000 de monezi credit de facto de 30,000, cumparand astfel actiuni de 40,000 de monezi (pe care vanzatorul actiunilor ii primeste integral, chiar daca pictorul nu i-a avut niciodata, si bursa i-a creat din neant), masa monetara totala este inca si mai larga decat M2 cea creata de banci.

Aceasta ultima, imensa transa, continand toate intelegerile existente denominabile in bani este M3. Practic M3 aduna in valori absolute toate intelegerile de-a plati si de-a cumpara.

Category: Actiuni si Optiuni
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

6 Responses

  1. no perfect! gata, am identificat problema: masa monetara ar trebui sa reflecte cantitatea de "valoare" a tuturor produse existente pe piata. adica ar trebui sa fie fixa. daca se mai mineaza sa zicem o tona de aur, sa se mareasca si masa monetara cu X bani de hartie coresponzutari la tona respectiva. ca daca nu exista o corespondenta 1 la 1 intre cati bani exista in total si cate produse utile exista, parca e cam totul prea relativ. nu stiu mare lucru, ca-i mare varza in domeniul asta in mintea mea, da' zic si io', arunc cu aberatia-n poporu' interwebistic.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Monday, 12 July 2010

    Problema este ca "valoarea" nu-i intru totul obiectiva.

    Asta-i marea nenorocire, ca singurul mod (afara de comunism, ca zice ceausescu ca "nu merita" masini straine si guma Turbo) de-a afla valoarea a ceva e prin vanzarea lui. Si oamenii au in sine capacitatea asta de-a urma grupul, care in epoca primitiva le-a servit, ca era important sa fie toti de acord ca dau in hipopotamu' X, sa nu se imparta aiurea. Da' de-acu' nu le mai serveste, ca se excita aiurea si ajung in spirale de supravalorizare - vezi apartamente in blocuri cu bulina la 100,000 de euro cand ei castigau maximum 500.

    Iar prostia cu minatul unei tone de aur am mai explicat-o si-n articol : iti induce inflatie si deflatie absurd. Daca azi avem 2 tone de aur, si maine unu' gaseste 20, ce te faci ? Inflatie de 1000% asa, de-a-mpulea ? Invers, daca scapa unu' in ocean 1980 de kile din cele 2 tone, asa, de prost, ce te faci, deflatie de 10,000% asa, de-ampulea ? Nu merge asa.

  3. da' tre sa recunosc ca realitatea asta a economiei nu-i asa cum ma gandeam io :)))))

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Monday, 12 July 2010

    Exact.

  1. [...] pentru cazul in care cumparatorii se apuca sa cumpere.Situatia nu-i cu nimic diferita in cazul masei monetare : intr-un sistem monetar bazat pe credit apetenta bancilor si investitorilor pentru risc mareste [...]

  2. [...] Masa monetara. Problema cu enema (Da-i curata ?) [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.