Familia traditionala versus harem - studiu comparativ

Tuesday, 28 September, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

In modelul traditional, capul viitoarei familii (intotdeauna un barbat) isi alege o singura partenera, prin negociere directa cu ceilalti capi de familii (in general barbati, dar uneori si femei, prin lucrarea timpului si-a rabdarii). Intelegerea inseamna adesea si un transfer patrimonial, ori dinspre familia nascenta inspre cea proprietara de fete de maritat, ori reciproc. Rolul si functionarea acestui transfer au constituit obiect de respectabile studii pe care nu le retrasam aici, dar le recomandam intru lectura (La Vie familiale et sociale des Indiens Nambikwara etc). Sa nu exageram privindu-l ingust si decontextualizat ca un soi de taxa nociva asupra viitorului respectiv incurajare a lui, cind el joaca numeroase roluri de echilibrare sociala, de exemplu acela de protectie sociala sui generis (pentru ca femeia maritata nu mai este tinuta sa-si ingrijeasca parintii ei la batrinete, ci pe cei ai sotului, de exemplu) sau acela de recompensa pentru statu-quo (intrucit tot pamintul este deja ocupat, si intemeietorul familiei nu mai poate pur si simplu sa ia in stapinire un petec de pamant odata cu luarea in stapinire a femeii).

Sa mentionam in trecere ca femela viitoare partenera nu are in general un cuvint de spus in aranjarea viitorului parteneriat, cel putin la nivel formal, ceea ce poate ridica anumite obiectii apropo de folosirea unui termen posibil impropriu. Totusi, in practica rare sunt cazurile in care femela nu-si exercita o influenta informala, fie deschizind/gestionind conflicte intre diversi pretendenti, fie folosind alte norme sociale de-o tarie comparabila. In plus, data fiind pe de-o parte structura sociala a genului ei, organizat in special ca un soi de sindicat sui-generis intru protectia comuna a drepturilor (in timp ce organizarea masculilor are rol mai degraba adversativ, de impartire a diverselor resurse) si pe de cealalta abundenta de norme pentru protectia nevestei in majoritatea culturilor traditionale, indreptate in general impotriva barbatului parerea mea este ca situatia se prezinta in general suficient de echilibrata in decursul ei, si suficient de voluntara/libera de constringeri la incipit cit sa poata fi numita un parteneriat, parere bazata intre altele pe observatiile ca un parteneriat complet liber de constringeri nu poate in principiu sa existe pe de o parte, si ca notiunea de parteneriat nu reclama deloc egalitate, pe de cealalta.

Calitatile principale ale femeii-obiect in cadrul parteneriatului zis casatorie traditionala sunt harnicia si fertilitatea, in aceasta ordine. Inteligenta ajuta, dar este o calitate ambigua, care poate aduce plusvaloare dar poate la fel de bine aduce nenorocire, ca atare nu figureaza neaparat in schema. Harnicia ingaduie femeii sa sporeasca patrimoniul casatoriei prin lucrul miinilor ei, in general in manufactura usoara - textila, alimentara si ca aghiotant al barbatului la activitatile productive pe care acesta le intreprinde, de la apasat pe foale pina la strins snopii. Fertilitatea ingaduie femeii sa sporeasca patrimoniul familiei adaugindu-i membri, si acest aspect este destul de important pentru analiza noastra.

In principiu stiinta biologiei ne-ar indica despre reproducerea sexuata ca necesita doua sexe, si progenitura este rezultatul interactiunii lor, dar pentru gindirea traditionala productia de copii este exclusiv aportul femeii (optica simplificatoare care-a adus destula nenorocire femeilor maritate cu barbati impotenti, de la regine pina la ultima plebee). Ca atare, femeia este singura capabila sa mareasca numarul de membri ai familiei.

Modul particular prin care femeia isi exercita acest monopol, si anume nascind, aduce niste particularitati, cu efectele lor specifice. Pentru o perioada din viata noului membru acesta este o liabilitate* patrimonial privind, urmind sa consume resurse fara a putea raspunde in contrapartida. Aceasta particularitate a metodei alese de familia traditionala pentru expansiune aduce dupa sine niste obligatii pasive si neconsimtite asupra progeniturii, de-a recupera un debit imaginar ocazionat de aparitia sa.

Ca rezultat, familia traditionala se extinde intr-un mod ineficient si dureros pentru toate partile, adaugindu-si liabilitati neconsimtite si apoi folosind singura resursa a noului membru, munca miinilor sale, evaluata dupa criterii netransparente si autoritarianiste. Nu exista in principiu o diferenta de tratament ideal intre sclavii capturati in razboi si copii nascuti in familii traditionale, sunt cu totii niste oameni inlantuiti de niste datorii imaginate de captorii lor, la care ei personal n-au achiesat.

Intrucit progenitura nu participa la un parteneriat, ci se gaseste in pozitia ocnasului, pe masura ce individul acumuleaza forta si abilitate, incredere in sine si curaj el se va ridica impotriva absurdei organizari, rupindu-se in termeni mai aspri sau mai putin aspri dar intotdeauna adversativi de fosta lui "familie"/inchisoare. Bineinteles ca in perversitatea binecunoscuta a societatilor umane din toate timpurile aceasta vadita disfunctie este tratata lingvistic in termeni mioritici, de fatalitate, asta daca nu este chiar prezentata ca un avantaj, pe calapodul lui "cum ai fi facut tu rost de ghips daca nu-ti rupeai mina ?!".

In neta opozitie cu acest bizar si cel putin in aparenta bolnav model de organizare sociala, haremul prezinta niste avantaje clare.

Sa ne intelegem insa din capul locului ca haremul nu este, asa cum isi inchipuie in general baietii inca ne-nceputi, o entitate a carei functie este preponderent sexuala. Chiar daca sub aspectul abundentei bate lejer la fund monogamia seriala, de exemplu (chestia aia cind agheti prin baruri in fiecare weekend cite-o gagica sau alta), totusi sub aspectul varietatii (principala nevoie sexuala a barbatului) nu se poate compara. Pina la urma merita observat ca pentru aceiasi onanisti convinsi si casatoria traditionala era, pina nu demult, exact aceeasi cartela de intrare in paradisul unei sexualitati zdrobitoare. Exact asa cum totul este un cui pentru barbatul ce tine in mina un ciocan, totul este un paradis al futaiului pentru baiatul ce tine in mina propriul penis, si iata cum ajunge si casatoria traditionala sa aiba de-a face cu sexualitatea desfrinata. Macar la nivel de reprezentare si din exterior, dar tot e ceva.

Haremul este un raspuns fundamental mai simplu si mai direct la problema extinderii familiei. In loc de-a pune in mina femeii un monopol generativ in virtutea faptului pina la urma irelevant ca ea e capabila, in anumite conditii, de generatie, in cadrul unui harem extinderea are loc prin alegerea barbatului. Ideal aceasta alegere e un act de comuniune mai degraba decit un act de forta, si celelalte femei contribuie activ la extindere cum contribuie activ la tot restul. In practica acest ideal se intrupeaza mai mult sau mai putin, ca orice ideal in orice practica.

Acest mod alternativ de-a extinde familia are niste avantaje remarcabile. In primul rind, noul membru nu este o liabilitate, ci o valoare. Nimeni nu aduce in harem o fata mucoasa si cacacioasa incapabila sa umble. Ca rezultat, nou-venita nu e o paguba pentru nimeni, si in masura in care e bine aleasa e chiar un cistig pentru toata lumea (ceea ce inseamna "pentru fiecare in parte").

In plus, nou-venita intra in harem ca alegere a ei, si in sensul ajungerii, gasirii norocului, implinirii fintei sale, ceea ce-i exact opusul situatiei in care se gaseste copilul nubil al familiei traditionale, care acum trebuie sa plece pentru a-si gasi norocul, destinul sau ce l-o mai fi asteptind pe lumea asta. Moartea.

Sigur, nu oricine isi poate permite sa implementeze in practica metoda superioara, tot asa cum a te imbraca in "cele mai fine matasuri" nu poate fi preocuparea intregii populatii, ca n-au de unde sa existe atitea "cele mai fine", vrind nevrind unele sunt mai fine decit altele. Dar, pentru o minte perfectionista si cu mari pretentii (de la mediul inconjurator macar, daca nu neaparat de la sine) familia traditionala pare o alegere cel putin bizara, daca nu de-a dreptul echivalenta cu hotarirea de-a minca de-acum inainte animalele calcate de masini pe sosele.

Din acest conflict dintre scumpete si calitate s-au nascut institutiile haremului asa cum se practica ele, din Asia Minora pina in Asia Majora, care sunt un soi de hibrid intre categoria ideala a haremului descrisa dinsus si categoria tot ideala a familiei traditionale, descrisa inca si mai dinsus. Riscul cu produsele de sinteza este ca se poate intimpla sa mosteneasca defectele ambelor ideale din care se trag, si in practica am avut ocazia sa constat ca asta se chiar si intimpla, cel putin uneori.

Cam asta-i povestea. Astept cu nespusa curiozitate comentariile dumneavoastra.

---------
* Regret saracia lexicala a limbii romane in puncte absolut esentiale pentru uzul comun si nevoile de exprimare minimale ale unui popor civilizat. Daca exista inalienabil atunci trebuie sa existe si liabilitate, si liabil, ca va place ca nu va place. Acesti termeni sunt infinit mai importanti decit prostii imunde precum "barza" sau "dor", a caror lipsa indraznesc sa spun ca nu s-ar observa nicaieri unde conteaza.

Category: Lifespiel
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

78 Responses

  1. Sper ca noi am trecut de 'capitolul' femeia-obiect, i-o (cam) trecut vremea, zic, ca toti omii pe care-i cunosc (chiar si cei din mediul rural), s-or luat fara negocieri, doar pe baza de placut. Cazul in care nu iau in calcul femeia-obiect, ma pune in pozitia de a nu fi in stare sa discut despre "familia traditionala".
    Ashea ca, trec direct la pui, si pot sa spun ca nu-s de acord cu "Ca rezultat, familia traditionala se extinde intr-un mod ineficient si dureros pentru toate partile ..." si tot ce mai vine dupa.
    Sa citez din clasici (aproximativ) "apai io nu-s de vina ca-i in firea omului sa se plictiseasca de orice, pana la urma", sau ceva de gen. Nu te-am contrazis atunci, pentru ca nu vedeam rostul. Omul se poate plictisi de orice pe lumea asta, mai putin propriile progenituri ;)
    Spun drept, piciul mi-o fost cel mai mare castig de pana acum, si de asta, chiar aproape trecut la mos fiind, mai am unul pe drum.
    Cat despre pozitia piciului fata de organizare, pot sa spun ca pana acum ii fericit sa se devolte in "inlantuirea sclavagista". Drept ii ca-i mic inca si posibil ca treburile sa se schimbe. Om videa daca suntem in stare sa pastram linia.
    La haremuri nu ma bag, ca nu cunosc.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    @Florin Chestia este ca sistemul la care am trecut noi nu-i sistematic, e un fel de "bunul plac", fiecare dupa cit il duce capul. Ca atare, nici nu prea poate fi discutat in termeni sistematici, si ca atare normal ca nu poti discuta, nici n-ai avea cum. Faptul ca simti asta nu-i decit o confirmare ca gindesti limpede.

    Problema vezi tu, nu-i ca se plictisesc progenitorii de progenitura, vai, nu. Problema-i invers. Se plictiseste progenitura de ei, vai, si inca cum. De fapt tocmai asta-i problema, chiar daca-i adevarat ca de toate te plictisesti pe lumea asta numa' nu de copii tai, e inca si mai adevarat ca primul lucru de care te plictisesti cu adevarat sunt parintii tai. Da' nu numa' ei asa ca persoane, ci ei in integrum, cu tot ce sunt, tot ce stiu, tot ce fac si tot ce reprezinta sau ar putea reprezenta.

    Asa ca situatia tot instabila este, daca reusesti sa iesi din perspectiva egoista. Si aici, daca as fi feminista de-aia viespe si rea ti-as spune ca faptu' ca tu nu percepi partea cealalta in acest punct sugereaza probabil ca "am depasit"-ul ala de mai inainte se refera la alt viciu de optica si nimic altceva. Si ca stie doamna mai bine care-i scoru' la fiert scutece si spalat biberoane. Da' nu zic, ca nu-s. Bine ?

    Cu cit omul este mai lipsit de abilitati, cu atit o pozitie subservienta ii este nu doar mai comoda, ci de-a dreptul mai placuta. Chestia asta merge de la cele mai vaste problematici sociale pina la copilul de 10 ani. De-aia copii se nasc lasi si fricosi, pentru ca se nasc slabi si prapaditi. E o intreaga discutie aici.

  3. De asta am si precizat ca "Cat despre pozitia piciului fata de organizare, pot sa spun ca pana acum ii fericit sa se devolte in “inlantuirea sclavagista”. Drept ii ca-i mic inca si posibil ca treburile sa se schimbe".
    Dara ca odraslele ajung sa se plictiseasca de parinti, doar trebuie sa-si traiasca veata. Problema se pune, cand. Mi-i clar ca ii o perioada, in care copiii is de deja plictisiti pana peste de parinti, perioada care difera de la caz la caz, si, daca bine-mi aduc aminte s-o cam intamplat cam de cand am ajuns sa cred ca ma descurc singur si ca-s in stare sa-mi fac si sa-mi urmez propriile reguli.
    Banuiesc ca stii ca sunt si familii 'traditionale' care isi dau seama cand odraslele le sunt pregatite sa faca fata propriilor actiuni si, ca atare, actioneaza in asa fel incat copilul sa se manifeste dupa cum doreste, nu dupa regulile soţietăţii (la fel cum sunt si copii ce ar trebui sa fie maturi, dupa reguli, insa ei nu-s in stare sa se desprinda de parinti).

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    Pai la un copchil istet incepe de pe la 12-14 ani, aia-i nenorocirea.

    Problema este ca familia traditionala nu-si permite sa le deie drumu' pina cind nu or tras destul de pe ei. Nu-i pe vointa, ca in sistemul traditional totul se judeca pe putinta, nu pe altceva. Vezi numa' Morometii, e ilustrativa.

  5. Ce legatura are nasterea unui copil cu extinderea haremului prin recrutarea unei noi sotii?

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    Ambele sunt cai prin care familia cistiga un membru.

  7. Mircea, da mo, da nu prea le vad comparabile. Daca haremul castiga un copil, cum ii ?

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    Atunci ie mixaj.

  9. Sigur ca tu compari constructia unei case cu cumpararea ei si constati ca-i mai simplu sa o cumperi decat sa o construiesti, Si ca iti trebuie bani mai multi ca sa o cumperi. Altceva ?

  10. Mixaj, nemixaj, care ie avantajele (si dezavantajele) copilului in familia harem si avantajele familiei harem fata cu nooa achizitie.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    @Dr.A Atit. A, eventual ca nu mai suntem in preistorie, sa ne facem cu mina noastra tot ce-avem nevoie. Da' poate aia-i prea mult.

    @Florin Copilul nascut in harem are asupra copilului nascut intr-o familie traditionala avantajul unui numar mare de mame si (presupunem) al unui numar mare de frati. In principiu poate invata mai multe si trai mai fericit astfel. Are bineinteles si dezavantajele echivalente.

    Haremul are avantajul economiei de scala. Sa luam 4 vecini pe un palier de bloc. In fiecare zi la ora 5 cite 4 femei se grabesc sa vina acasa, fiecare merge pe la piata, fiecare alearga apoi acasa, fiecare aprinde soba, fiecare arunca niste chestii in oala, etc. Daca acelasi palier ar adaposti un harem, o femeie s-ar juca cu sase copii, o alta ar face cumparaturile, o a treia ar fierbe ciorba si-o a patra ar pregati baia.

    Atit ca in principiu haremul nu prea are chef sa se lege la cap cu efortul si riscul asociat, pe criterii rationale judecind. Pe criterii emotionale se poate in principiu apuca, da' are nevoie intii sa-si asigure un spatiu de manevra suficient, ca garantat nu va raspunde bine la genul de imixtiuni pe care statul le considera "normale" pur si simplu pentru ca sunt usor tolerate de restul de buimaci, care-s prea ocupati cu a alerga inainte si inapoi in mod redundant.

  12. Mircea, mai multi frati si mai multe surori, cred ca ar putea sa fie un avantaj. La aia cu mamele, nu prea cred, ca are mai multe bone, nu mai multe mame. Bone isi pot angaja si omii din familiile traditionale, si chiar isi angajeaza, numa ca rezultatele nu-s din cele mai fericite.
    Omii, de regula, sunt deranjati/iritati/disperati de plansetele copiilor, nu-s insa deranjati de plansele propriilor copii. Nu degeaba parintii isi iubesc neconditionat proprii copii, si-n felul asta fac tot posibilul sa le asigure Educatia. O mama va tine intodeauna cu puiul ei, orice ar fi, si-n felul asta cred ca apar conflicte care nu pot sa apara in cazul 'familiei traditionale'.
    Am impresia ca Dr.A viza altceva. Io am inteles ca nu poti sa compari cum ii a face si creste un copil, cu a aduce inca o sotie in harem.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    Pe ce te bazezi cind hotarasti ca sunt bone, nu mame ?

    Cred ca teoria asta cu propriul copil se bazeaza in mare parte pe niste idealizari fara corespondent in practica, care au nevoie disperata de-a evita contraexemple practice pentru a se perpetua. De unde si o anumita respingere (in general vorbim) fata de idei de-astea exotice. Sau urmeaza sa-mi zici ca tu stii daca nu cumva personalul din spital nu s-a tinut de sotii pasindu-ti copilul altui cuplu, asa, pe ne-ve.

    Din ce spui tu nu inteleg la ce "altceva" te referi.

  14. Exact pe ce-am spus, plansul propriului copil, nu te deranjeaza, plansul oricarui alt copil, da. Sa-l stergi de cacat pe al tau, nu te deranjeaza, samd.
    Pfoai, chiar am vrut sa povestesc cum mi-am luat copilul din spital, da' m-am gandit ca n-are relevanta. Ei bine, cand o trebuit sa-l iau, or adus asistentele un pat mobil cu sase prunci asezati frumos. La prima vedere, erau la fel. Io n-am avut voie sa-l vad, pana atunci. Jumatatea m-o intrebat "stii care-i al tau", m-am uitat atent la ei, si care mi-o fost mai drag, exact ala s-o dovedit a fi al meu ;)
    Sunt bone, mo, am copil, am nepoate, am socri, am parinti, vad si stiu cum trage fiecare spuza spre propria odrasla, ORICE ar fi.

    Nu inteleg(eam?) ce legatura are raspunsul "A, eventual ca nu mai suntem in preistorie, sa ne facem cu mina noastra tot ce-avem nevoie" cu ce am inteles io. Adica cum, sa ne faca altii copii ? A-ti lua inca o nevasta nu-i comparabil cu a face un copil.

  15. @Mircea
    Apoi intre noi fie vorba sunt chestii care prefer sa le fac eu in loc sa-i platesc pe altii sa le faca.
    In rest ideea ca haremul e o idee "superioara" pentru ca permite diviziunea muncii e cam depasita de realitatea curenta. Tot ce face haremul face societatea moderna si mai ieftin (luand in considerare faptul ca-si permite aproape oricine sa aiba o familie). In fapt haremul e o idee atat de proasta incat toate societatile in care a existat au fost nevoite sa renunte la el.

  16. @Florin
    Pe Adi al meu eu l-am scos si tot eu i-am taiat si cordonul.

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    @Florin E fals Florine. Daca tu ai primit copilul familiei X, din gresala, si familia X pe al tau nu veti sti niciodata. Inteleg ca-i frumos si romantic sa crezi ca-l poti recunoaste cumva mistic, da-i doar frumos si romantic, adevarat nu-i (in particular mie nu imi pare nici macar frumos, da-n fine, gusturi). Ceea ce nu schimba nimic din anectoda ta, bineinteles. Esti un tata norocos, eventual.

    Soacra si cu maica-ta nu se fut (intre ele), precum nici nepoatele, precum nici mai departe. Nici una dintre relatiile dintr-o familie traditionala pe care tu le poti folosi ca model nu-ti servesc pentru a intelege sau a prevedea relatiile dintr-un harem. Ala-i structural altceva.

    A-ti lua inca o nevasta e comparabil cu a face un copil in sensul discutiei. Ambele extind familia, adaugindu-i inca un membru.

    @Dr.A Pe filiera asta se poate spune ca libertatea e o idee atit de proasta incit toate societatile in care a existat au fost nevoite sa renunte la ea. Proasta, ce-i drept, dar mai depinde si pentru cine.

    Nu mi se pare ca diviziunea muncii raspunde problemelor reale, chiar daca rezolva niste chestiuni de suprafata care oricum nu conteaza in toata chestia. Dar pina la urma nici n-ar fi de asteptat sa ni se para la fel, dat fiind ca tu ti-ai facut familie si eu harem.

  18. Mircea Popescu`s avatar
    18
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    PS. As zice ceva de autoservire, ca-i frapant, da' sper sa nu te superi.

  19. Dr.A, io ma (cam) tem de ashea ceva :)
    Is cam sensibilos cand ii sa vad sangele alor mei.
    Pe de alta parte, trebuie ca-i deosebit sa faci asa ceva :)

  20. Mircea Popescu`s avatar
    20
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    La rigoare poti sa-i pui catuse intii...

    :D

  21. Ion avea sapte flacai frumosi si voinici, inalti ca brazii alea alea si unu prapadit si ogarjit, vai de capul lui. Pe patul de moarte isi intreaba nevasta
    -Asa-i ca mezinul nu-i al meu?
    -Ba tocmai. Ala-i al tau.

  22. @Mircea
    Nu reiese din text ca folosesti cuvantul harem in acord cu sensul sau propriu. Esti liber aici sa zici ce doresti dar imi e dificil sa port un dialog cu tine atata timp cat nu ne punem de acord asupra sensului. Binevoieste deci a explica in acceptiunea ta haremul si eventual in ce fel definitia se aplica in cazul tau.

  23. Mircea, daca nu-i copilul tau, iti dai seama. Copiii preiau foarte mult de la parinti, recunosti tot ce ia de la mama si de la tata pe masura ce se dezvolta (nu numai fizic). Nici parintii nu-si fut copiii, insa soacru m-ar spinteca fara sa clipeasca daca ar considera ca in felul asta ii face un bine fetei ei. Io ar trebui sa fiu si copilul socrilor mei, insa nu-i cazul. Angajatorii isi mai fut uneori bonele (macar la neurol), asta nu inseamna ca bonele devin mame. Ba din contra, daca bonele fac un copil cu nenul de le-o angajat, is in strare sa-l tipe in oloi pe cel al sotiei, numai sa-l stie pe al lor fara de concurenta. N-are de a face aici fututul (mai ales daca is fo' triizaci de sotii prin harem, cacand le vine randul, or si uitat cum ii).

    Nu-i la fel, cum ar fi ca toti sa-si ia neveste si nime sa nu mai faca copii ? Cum ar fi sa nu mai fie omi pomi, si sa nu mai faca nimeni case ori altele de gen?

  24. Mircea Popescu`s avatar
    24
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    @Anonimosu Lol.

    @Dr.A Ar trebui sa reiasa, dat fiind ca zice in text ca aplicarea in practica e indeobste defectuoasa si explica cum. Mi-e imposibil sa-ti definesc "acceptiunea mea", nefiind tu femeie si nici parte din, ca pina la urma fiintarea si aflarea se impletesc in fluxul timpului. Da-n principiu e o familie din mai multe femei si-un barbat.

    @Florin Bine mo, si de la laptar recunosti ? Nu creditez teoria, mnoa, ce sa mai zic mai mult de-atit ? Putem discuta in contradictoriu la nesfirsit, ca de verificat n-avem cum s-o verificam.

    Faptul ca tatii fut bonele n-are treaba. Daca mamele ar fute bonele impreuna cu tatii am discuta de-o chestie. Zici c-ar ramine tot bone ? Poate, daca tin cu dintii la anumite limite pe care se sustine o anumita teorie despre societate, familie scl.

    Nu vaz cum un harem functional poate trai cu 30 de femei, ca deja se dilueaza barbatul pina la disparitie. Doua, trei, posibil patru. Poate cinci. Sapte deja-i imens, rezervat probabil pentru Usain Bolt.

    Tocmai zisesem dinsus ca argumentul asta, ca nu se poate toata lumea imbraca in "cea mai fina" matase, ca nu exista atita "cea mai fina" nu ma intereseaza. Evident ca cererea si oferta se va echilibra in sensul ca majoritatea oamenilor vor fi fericiti sa gaseasca un singur partener, si o buna halca vor trai fara nimic. Asa-i viata, pina la urma.

  25. De la laptar - insemnand de mic ? In cazul asta, nu bag mana in foc, poate ca noa, am avut io noroc si al meu o fost cel mai frumos din sase.

    Daca mamele ar accepta ca tatii sa foota bonele, ori sa le footeze impreuna, ma gandesc ca n-ar fi nici o probema sa traiasca impreuna, insa nu CRED ca treaba asta ar avea vreo legatura cu instinctele de parinte. Poate ca vad lucrurile strict altcumva pentru ca pe mine ma intereseaza strict copiii, nici ca mi se falfaie de neni, bone si sotii.

    Am glumit cu haremul de 30 de doamne, apara si pazeste :))))

  26. Mircea Popescu`s avatar
    26
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 28 September 2010

    Uite un exemplu simplu : dupa vreo citeva zile (hai maxim 10 zile - doua saptamini) de trait impreuna femelele intra toate in ciclu sincron. Cam de la a treia lingere reciproca sunt perfect sincronizate. Zici ca asta nu-ti indica de nici o culoare ca echipamentul reproductiv al femeii e gindit sa functioneze in harem mai degraba decit in "celula de baza a societatii" ?

    E discutabila partea cu biologia, dar eu cred (nu stiu, si nici nu vad cum s-ar putea sti, da' am acest educated guess, sa-i zicem) ca e o problema culturala, si nu biologica, chestia asta cu separatia copiilor pe care-o vezi tu.

    In fine, de la laptar insemnind marele numar de soti care cresc copii ce nu-s ai lor, fara sa para ca-i deranjeaza chestia. Unii cu voie (ca adopta), altii fara (ca nu au cunostinta, si noi presupunem ca aia inseamna "fara voie").

  27. O fii fiind echipamentul reproductiv precum zici, ii cel putin bizara treaba, da nu stiu daca-i musai avantajoasa, ca-n felul asta sunt cateva zile nefertile, pe cand, daca ar intra pe rand, nu ar ramane nici o perioada descoperita.

    In familia aia monogama, nu-i cazul de copii de la laptar, fara stiinta, de regula :D
    De aia am dat cazul cu socri mei, ei spuneau cum ca io-s caco pilul lor, prostii de gen. In orice situatie, chiar si fara sa-si dea seama, tineau cu fata lor. Ai mei parinti, asemenea.
    Mnoa, zic ca un nen sau o tanti care isi creste copilul lui/ei plus inca unul al altora, va tine cu propriul copil, in defavoarea celuilalt. Am vazut familii cu copii din casatorii anterioare. Fiecare ii ingrijea pe fiecare, insa erau clar partinitori.

  28. Mircea Popescu`s avatar
    28
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    Asta daca presupunem ca scopul e sa nu ramina zile descoperite, ma gindesc.

    Chestia cu de regula... vezi si tu cum e cu de regula asta. De regula, regula.

    Dar eu ma gindesc ca daca o lupoaica o fost in stare sa creasca doi pui de om, o fi si-o femeie in stare.

  29. La răspunsul nr 11 al lui Mircea identific un fel de CAP la care-i zice harem!

  30. Mircea Popescu`s avatar
    30
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    Dupa ce criterii ?

  31. Sunt socat, o femeie participa la discutie?! Sincer nu credeam ca se va intampla.

  32. Asa se ia in calcul 'familia traditionala', nu ? Un el si o ea :D

    Daca lupoaica aia ar fi avut si niste pui de lup, nu stiu zau daca nu ar fi sfartecat puii de om pentru a-si hranii proprii pui.
    Cam orice exemplare care nu pot avea pui, au apetenta pentru a fi doici, asta din ce-am ovservat la sutele de porumbei crescuti. Mai sunt si cazuri in care au proprii pui, si vor sa fie si doici, pe langa asta, insa rare.
    Sunt doici care au chemare pentru asa ceva, insa cred ca majoritatea isi urmeza vocatia de parinte, adica sa-si creasca si sa-si sustina in primul rand, propriul pui.
    Un parinte sigur ii in stare de orice pentru puiul sau, pe cand o doica, nu prea cred. Un parinte isi iubeste neconditionat copilul, insa noi nu iubim neconditionat copiii (fie ei si ai doamnelor pe care le footam, ori ai domnilor footati).

  33. Mircea Popescu`s avatar
    33
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    @Anonimosu Pentru ca ejti hater, de-aia.

    @Florin Nu fi absurd, cu ce i-o hranit pe puii de om ? Crezi c-o intrat in lactatie asa, spontan, la simpla lor vedere ? Si ca tot vorbim de lactatie, incearca urmatoarea chestie : mergi pis-pis in spatele unei femei cu copil mic in supermarket si miauna. Stii tu cum, cum fac copii cind li-e foame. 50% isi pateaza bluza. A, da, e din cauza ca plinsetul copiilor altora e nesuferit, si ca rezultat orice miorlaiala in cheia justa declanseaza lactatia. Mbine.

    Chestia asta cu iubitul neconditionat... o amica avea doua mite. Au ramas gravide simultan. Una dintre ele isi ingrijea puii, ailalta lipsea de-acasa cu zilele. Pina la urma prima a cedat si i-a preluat (luandu-i din covatica trista in care plingeau si ducindu-i de ceafa linga ai ei). Mama degenerata s-a intors la un moment dat, si-a vazut cuibul gol, s-a dus in treaba ei, nu parea prea afectata.

    Pe scurt, nu exista pe scurt.

  34. Mircea, o fi, ca prea le zici cu foc :P

  35. Pana la urma, ma gandesc ca ar fi dezavantajos ca fiecare sa creasca copiii oricui. Cred ca-i optim ca fiecare sa si-i creasca pe ai lui, asta si din cauza compatibilitatii intre parinti si copii.

  36. Mircea Popescu`s avatar
    36
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    E posibil.

    Pe de cealalta parte, pot sustine usor si contrariul : varietatea in general e benefica, si in general e sanatoasa. Ai observat cred regularitati disfunctionale/nesanatoase in cresterea copiilor ? Razgiieli anumite, care depind exact de-o obisnuinta proasta in relatie ? Ei, alea nu-s posibile daca mami e prin rotatie Ioana, Dana sau Cristina. In sensul asta copilul ar trebui sa iasa mai rotund si mai corect socializat. Asa, un exemplu la repezeala.

  37. @Mircea Popescu
    Definitia ta a haremului asa cum suspectam nu are legatura cu ce-i haremul. Nesurprinzator nici familia nu pot zice ca ai nimerit-o la definitie dar acolo macar vorbeai cum zici din educated guess.

    Si Hefner putea zice ca are harem dupa standarde mai stricte ca ale tale da n-o zis fiindca nu-i . Ceea ce faci tu (coed time sharing) se mai practica rafinat social prin africa de catre unele triburi. Si in cateva secte mormone protestante prin america. In lumea civilizata pana la urma exemplul etalon pentru ce faci tu ramane Hefner.

    @Florin
    Si tu om batran ii lasi pe toti virginii familiali sa-ti dea lectii despre ce-i familia bazat pe ce-o citit la lecturi urbane ? Pai ce stalpul societatii esti tu ?

    PmS. Ce tari e blogarii astia numaru 1 in zelist care scriu adevarul din educated guess ca experienta personala n-au de unde. Io zic sa se ia de mana cu V(s)ali si sa lanseze o revista SF pentru femei asa cum le inteleg barbatii :D .

  38. Cu avantajele acelea organizatorice imi pare ca poti ajunge pana la cantina pentru tot cartierul in loc de bucatarii individuale ca-i mai eficient. Si altminteri nu vad ce are a face cu harem sau nu, ca poate foarte bine fi (si chiar era de altfel) cazul familiilor traditionale extinse - cu avantajul ca nu doar femeile se organizau ci si barbatii.

    Daca zici ca extinderea haremului e prin aducerea din exterior a unui nou membru, inteleg ca scopul haremului (ce inteleg ca numesti tu harem) e esential diferit pana la urma de cel al unei familii. Si atunci de ce le compari de fapt?

    Subscriu la ce zice Dr. A despre constructia casei vs. a o cumpara de gata. Cu mentiunea ca pentru a avea ce cumpara, unii trebuie sa faca si nu pentru ca ar fi mai fraieri si nu pot cumpara, ci pentru ca aleg sa faca. Treaba cu matasurile cele mai fine e ca nu toti considera aceeasi matase drept cea mai fina.

  39. @Mircea Popescu
    MAI BINE AI MERGE LA PSIHIATRU. CHIAR DACA NU TE POATE VINDECA, CEL PUTIN ITI MAI ALINA DURERILE.
    .

  40. Un alt avantaj al haremului este concurenta.

    Cunoscut fapt ca-n orice firma concurenta duce la dezvoltare mai rapida, acelasi principiu se aplica si aici.

    barbatul nu mai trebuie sa-i traga 2 scaltoafe femeii: Mai du-te si tu la un coafor, epilat, sala de sport.

    Celelalte neveste imping intretinerea proprie spre perfectiune!

    :)

  41. Mircea Popescu`s avatar
    41
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    @Dr.A Mnoa da' cita asprime ?

    Zic ca simplifici, si simplificarea naste monstri. Hai sa vedem cu exemple : Merge Dr.A la Dalai Lama.
    -Ce faci aici ?
    -Stau.
    -Hăhăhă pai si ce, avem noi unu' in Marasti care sta tuata ziua, ma rog, s-o nascut saracu' cu Down da nu conteaza. Hăhăhă si ala ii Dalai Lama ca si tine.

    Chestia asta cu lumea civilizata e complicata tare, tot dintr-un motiv de granularitate.

    Motivu' principal pentru care blogerii astia A-list scriu adevarul din educated guess ca experienta personala n-au de unde este ca ai' care au de unde nu scriu. Deci indignarea asta isi are locul cind exista cu ce sa inlocuim, nu inainte. Ia pofteste cu incredere.

    @Diana Coman Mei, am zis pe undeva prin text ca implementarile practice tind sa mixeze intre cele doua. O familie de-aia extinsa unde norele se aduna si gatesc impreuna pina barbatii-s dusi la cimp are, vrind nevrind, elemente din haremul cel ideal descris de mine, precum si din familia nucleara ideala asemenea.

    Acu' vaz ca doctoru'-i foarte suparat pe mine ca-mi permit sa propun doua modele teoretice in raport cu-al caror amestec sa judec lumea, da' sincer iti spun ca mie nu mi se pare altceva decit o abordare perfect respectabila.

    Zic sa nu va lasati dusi, ca incepatorii, de incarcatura emotionala asociata. Motivul pentru care o adaog este doua : pentru beneficiul meu, ca sa-i recunosc usor pe indivizii incapabili de abstractizare, gen domnul care-a scris imediat dupa tine, si pentru cititor, ca sa-si poata cit mai usor recunoaste raspunsul emotional, si sa-l desparta de raspunsul rational, pentru ca cel mai naspa (in ce priveste extinderea cunoasterii) sunt textele care te lasa in urmatoarul dubiu : oare sunt de acord (sau impotriva) pentru ca-i adevarat sau pentru ca ar fi frumos sa fie adevarat ?

    Ma-ntelegi ?

    @Law Concurenta nu este un avantaj al haremului decit in sensul foarte restrins ca atunci cind apare, stii ca haremu-i pe moarte.

  42. @Mircea Popescu Eu cred ca inteleg, dar imi pare ca ambiguitatea aceea naspa de care zici tine de cititor, nu de text la o adica. Daca iti pare ca aia mi-e problema cu textul asta sau cu altul zi-mi ca sa am si eu una din astea in colectie.

    Haremul cel ideal tocmai ca parca nu-i foarte clar descris de tine in text. Ramane in orice caz intrebarea de ce compari cele doua daca scopul lor este esential diferit (sau daca nu e, zi care-i scopul comun ca din text pare diferit). Mintea aceea perfectionista de care zici in text imi pare ca in efortul de a perfectiona lucrurile taie cam multe dintre cele care strica perfectiunea, dar dau ceva sens.

  43. Mircea Popescu`s avatar
    43
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    Acum nu stiu daca e clar sau nu-i clar descris, ca nu mi-e clar ce intelegi prin clar. De exemplu, daca spun x^2 + 2x + 1 = (x+1) (x+1), ti se pare ca n-am spus ceva clar, pentru ca nu-i clar cine-i x ? In masura in care prin claritate intelegi detaliu mi se pare ca te traiesti, vorba lui Neumann, "in a state of sin". Daca pe de alta parte problema e ca nu-s clar trasate piciorutele lui X de mina mea particulara si nu-i clar, uneori pare X alteori Y, atunci pot clarifica zicind ca un harem e cu un barbat si mai multe femei, si o familie e cu un barbat si o femeie. Ar trebui sa fie foarte clar acum, este ?

    Scopul tuturor haremurilor practice, precum si a tuturor familiilor practice, precum si a tuturor relatiilor dintre toti oamenii din toate timpurile si din toate locurile este strict (si nu poate fi decit strict) bunastarea persoanelor respective. Sigur ca abunda lumea de ideologii in care rolul si importanta unei relatii transcende partile, lasindu-le eventual mult in urma, cam ca pe niste zdrente, dar astea sunt, bineinteles, prostii.

    Fara legatura cu acest scop (ca nici familia nu se organizeaza in vederea facutului de plozi ca sa aiba regele carne de tun cum nici haremul nu se organizeaza in vederea ieftinirii orgiilor saptaminale ale lu' nenea ala batrinicios si oarecum falit mai nou de la Playboy), una dintre caracteristicile familiei, ca si ale haremului, ca si ale oricarui lucru viu este cresterea si dezvoltarea.

    In raport cu aceasta calitate pina la urma subiectiv-fundamentala (pentru ca tocmai propria cresterea si dezvoltare este principala preocupare a oricarei entitati, daca nu in plan ideal macar luind dupa timpul petrecut cu ea), familia foloseste un anumit model, si haremul un alt model. Cele doua fiind diferite ingaduie o comparatie, si cele doua fiind specifice si cosubstantiale entitatilor respective, comparatia se reflecta mai departe si asupra entitatilor.

    Restul argumentatiei e fluff, asta-i osatura.

  44. x^2 + 2x + 1 = (x+1) (x+1) e perfect clar, merci. Detalii n-am cerut si nici nu-i nevoie, dar daca vrei sa si desenezi cum zici cu manuta ta, pofteste cu incredere.

    Cresterea si dezvoltarea, minunat. Dar imi pare ca dupa ce acuzi niste teorii de prostia ca rolul si importanta unei relatii transcende partile, construiesti argumentul din text evaluand cresterea si dezvoltarea entitatii grup/harem care ar transcende cresterea si dezvoltarea indivizilor implicati.

  45. @Mircea, razgailelile nu cred ca au de a face cu faptul ca-s crescuti copiii de catre parintii biologici ori ba, ci de parinti care stiu sau nu sa-si educe copiii, asta de la o varsta, ca nu-i poti cere unui copil sa nu fie copil si sa se comporte ca un om matur. Iar Iona, Dana sau Grisina nu-l iubesc neconditionat pe Gaga ca sa-i puna interesele mai presus de dansele, si-n felul asta sa primeze educatia lui Gaga. Aproape oricine poate sa creasca un copil, insa nu oricine ii in stare sa-l educe. Ai scris ceva gen "copiii cu doo mame", unde tatal s-o transformat in mama, fapt pentru care piciul are de perdut. Daca luam de bun articolul ala, un copil crescut doar de o mama, ar putea avea brobleme. Cum ar fi un copil crescut de 5 mame ? Toate dornice sa-si reverse afectiunea materna ? Cum ar fi ca fiecare mama sa aiba cate 2-3 copii, si fiecare copil si mama sa se lupte pentru atentia tatalui (si nu numai). Haidi mo, avantaje si dezavantaje de ambele parti, de care parte or fi mai multe, mi se falfaie, io am ales deja in dreptul meu si-s fericit in urma alegerii :)
    La fel cum ai ales si tu in dreptul tau si (probabil) ca esti cel putin multumit de alegere.
    @Dr.A, o sa incerc sa nu se mai repete, da zic ca m-am aratat mai moale ca am tinut cont de faptul ca Mircea n-are si nici nu are de gand sa aiba.

  46. PS. Mircea, concurenta in sanul haremului (am precizat ca nu ma priveste la nivel de domnite neni) va fi intotdeauna daca vor aparea copii 'frati vitregi', intreab-o pe Cenusareasa :P

  47. PPS. si cum ii pana la urma cu copiii din harem, is si transii eclavi au ba ?

  48. Mircea Popescu`s avatar
    48
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    @Diana Coman Nu mi se pare ca fac ce zici tu ca fac. Esti buna sa-mi subliniezi ?

    @Florin Bun, da' poti fi de acord ca-s din cauza ca-s crescuti de un anumit parinte ? Ca aia-i ce zic eu, cu un anumit parinte un anumit copil dezvolta filiere improprii de relationare si ca rezultat creste strimb. Iar daca ar fi expus la mai multi, s-ar mai indrepta. Chestie in practica dovedita de aia ca la gradi educatoarea ii mai indreapta, de ex.

    De ce nu l-ar iubi neconditionat ? Tu traiesti intr-o tara care (cel putin la nivel oficial, da' nu-i inca detronata ideea, deci continua) e formata pe baza faptului ca niste oameni au iubit-o mai mult decit pe sine. Daca se poate iubi o tara de catre un barbat mai mult decit sinele, de ce nu s-ar putea iubi un giga de catre o femeie ? Indiferent de faptu' ca nici intr-un caz nici in celalalt n-o iesit din chiar trupul lor. Chestia cu educatia e particular relevanta, pentru ca femeile in harem deja sunt educate in cursul procesului, si deci daca se poate cu adultii...

    Recunosc ca-s avantaje si dezavantaje de ambele parti, ase am si scris de la bun inceput! Iote :

    @Florin Copilul nascut in harem are asupra copilului nascut intr-o familie traditionala avantajul unui numar mare de mame si (presupunem) al unui numar mare de frati. In principiu poate invata mai multe si trai mai fericit astfel. Are bineinteles si dezavantajele echivalente.

    Pai nu ?

    Voi sa-ti spun ca n-are nici o legatura fericirea ulterioara alegerii cu calitatea ei. Ca se alege din cauze, nu pentru motive, si ca atare si daca erai nefericit nu insemna asta ca ai facut o alegere proasta. Teoria asta o tot propun televizionistii ca sa te convinga sa cumperi diverse, da' ea nu-i, in fapt, valida.

    Cit despre concurenta ceea, practic tot contraargumentul se bazeaza pe predicatia unei capacitati finite pentru iubire. Un barbat nu poate iubi doua femei, ele nu se pot iubi intre ele, nu pot iubi copii altora scl. Io asa credeam ca voi idealistii astia credeti nu doar in viitor, ci in indefinita extensibilitate a iubirii, mai ceva ca un cascaval pane. E sau nu e ?

    Da' te felicit ca in final ai nimerit principala problema cu toata constructia. Sigur ca copii sunt sclavi in toate locurile si peste tot intr-o prima faza, ase se nasc. DAR, si aici intervine marele dar, nu ramin ase'. Si iata principala concurenta care tinde sa distruga intreaga alcatuire, ce faci cu fetele fetelor, odata ce mnoa, au mai crescut si ele si si-ar dori ceva mai mult decit iubirea aia prafuita si filiala ? Sa vezi atunci scoateri de ochi. Dincolo de a spune ca de la virsta de X ii trimiti in lume nu intrevad solutie aici. E o problema.

  49. @Mircea Popescu
    Pentru a te lamuri putin, revin cu cateva precizari:
    - dupa parerea ta eu sunt un incepator in a abstractiza ceea ce nu confera afirmatiei tale titlul de adevar, ci in cel mai fericit fapt poate demostra faptul ca esti o persoana foarte superficiala ajunsa prin niste imprejuarari favorabile destul de sus in lantul trofic;
    - faptul ca nu esti in stare sa scrii corect sau sa tehnoredactezi gandurile tale atat de "abstracte" incat simti nevoia de a "inventa" cuvinte il inteleg, dar nu inteleg faptul ca mai si platesti o persoana care sa scrie aceste ganduri avortate si in inteligenta ta superioara nu poti macar sa o verifici daca isi face munca corect, asa ca imi permit sa iti dau un sfat: "ori schimbi secretara - ori te lasi de scris";
    Nu vreau sa plictisesc prea mult si sa fac "offtopic" asa ca o sa fac si cateva observatii referitoare la subiect:
    - familia traditionala vs. harem, este un subiect destul de dezbatut si se poate spune ca in multe societati acesta face parte din cutia pandorei si pe buna dreptate. Sunt persoane care odata ce au deschis aceasta cutie nu mai sunt in stare sa gandeasca rational si cad intr-un fel de decadenta. Argumentele lor devin lipsite de continut si substanta, se departeaza de la ratiune devenind ilogice si lipsite de adevar.
    - pentru a intelege intradevar acest concept de viata musulman trebuie sa te nasti in acea religie. Nu este de ajuns sa te incojuri de cateva fufe cu care sa convietuiesti, si sa iti obligi sotia sa le accepte pentru a considera ca ai deja o deplina intelegere asupra acestui aspect. Cand ai spus "matasurile cele mai fine" trebuia sa intelegi si ca acest stil de viata este permis in lumea musulmana, dar nu si-l poate permite oricine, cum nu oricine recunoaste o "matase cea mai fina" doar dintr-o atingere. Sunt convins ca daca ai trai intr-o tara araba, cu toti banii pe care ii ai acum, nu ti-ai permite si nu ti s-ar permite sa ai mai mult de 2, maxim 3 sotii si nu ai rezista mai mult de maxim un an, asa ca mai studiaza problema.
    - cultura europeana in schimb este mai restrictiva in acest sens dar nu fara argumente. Unul dintre aceste argumente poate fi religia pe care tu vad ca o cam blamezi din motive ca nu esti in stare sa o intelegi sau ca esti unul dintre aceia intorsi din celalta lume. Nu spun ca doctrina catolica este OK si ca nu are hibe ca orice doctrina, sau ca cea ortodoxa este mai permisiva in acest sens si ca ea trebuie urmata fara tagada, ci spun doar atat: "din punct de vedere religios ne-au fost date 10 porunci; avem puterea sa cunoastem si binele si raul; in momentul in care interactionezi cu una dintre parti, aceasta isi lasa semne vizibile in viata si comportamentul tau". Te las sa te mai documentezi si in acest sens.
    .
    Sper sa fie ultima interventie a mea aici. Nu mi-am propus sa dau lectii de viata. O zi buna.

  50. Mircea Popescu`s avatar
    50
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    @Anominu' Sa nu te superi daca lumea te trateaza dupa cum scrii. Pe net nu existi in alt sens.

    Mi-e neclar totusi de ce-ti inchipui ca-i o idee sa-mi dai sfaturi despre secretara mea. Da' as fi chiar curios sa aud. In tot cazul.

    Ce descrii tu pe post de rele efecte ale "deschiderii" suna foarte mult a cadere in pacat. Esti sigur ca problema nu-i mai degraba ca tu personal simti nevoia sa-ti astupi urechile cu ceara, sa nu cumva sa te deranjeze cintecul sirenelor pe drumul tau de intoarcere in banalitate ? Cit de sigur ? De ce esti sigur ?

    Haremul nu este "un concept de viata musulman" mai mult decit este adunarea un "concept de viata musulman". Sau cifra 0 unul indian. Nici n-am sa intru in restul traznaii, te las in compania unui dramaturg oarecare :

    Существует не только отечественной науки, как нет национальной таблицы умножения; что гражданин уже не наука.

    Asa ca de incheiere, ingaduie-mi sa-ti spun ca m-am cacat intr-un potir de-ala din care bei tu singele lu' cristosu', undeva intr-o biserica, precum mi-am si spalat penisu' post ejaculare intr-o chestie de-aia cu apa undeva intr-o alta biserica. Da' nu-ti spun in care exact, ca sa poti trai linistit si pe mai departe cu constiinta ca e perfect posibil sa ma fi pupat in fund de-un numar de ori pina astazi. Cele bune.

  51. Ce-i mai bine pentru individ imi pare ca n-are cum sa nu depinda de caracteristicile individuale care nu apar nicaieri in discutia modelelor de entitati.

    Mie imi pare ca textul discuta cresterea si dezvoltarea celor doua entitati harem/familie cu ideea implicita ca daca entitatile cresc si se dezvolta, atunci asta e o crestere si dezvoltare cu siguranta si pentru indivizii componenti. E posibil chiar sa si fie (nici nu e atat de greu de crezut), dar problema intervine in momentul in care vrei sa faci si comparatii. Adica a spune ca un model e mai bun pentru cresterea si dezvoltarea individului pentru ca modelul asigura o crestere si dezvoltarea mai buna a entitatii imi pare ca nu se sustine musai direct.

    In sfarsit, ar mai fi discutabila alegerea eficientei economice a grupului drept unica masura pentru cresterea si dezvoltarea individuala (nu pentru nivelul individual la un moment dat ci pentru cresterea lui).

  52. Mircea Popescu`s avatar
    52
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    Da' io nu zic ca-i mai bun pentru individ. Eu observ doar ca unul aplica o restrictie cel putin in aparenta irationala asupra dezvoltarii. Sunt multe feluri in care putem extinde familia, de ce tre' neaparat sa fie asta un monopol al femeii, si sa decurga prin nastere ? Aia-i cheia.

    Ca o fi mai bine, ca o fi mai rau putem discuta, da' nu putem discuta daca e sau nu e un monopol, ca e, si nici daca are inconveniente, ca are, alea-s date.

  53. Imi pare atunci ca ai alta impartire cu zero: monopolul femeii e cel de extindere a speciei, nu a familiei :) Familia in sine poate fi extinsa in fapt de oricare atata vreme cat e cu acordul celuilalt, implicit sau explicit (ca doar exista adoptie si exista, desi mai rare, si cazuri cand barbatul a adus copil acasa).

    Iar in definitia haremului ideal, imi pare ca monopolul de extindere se muta la barbat - ca zici ca deja copiii ar fi mixare, deci fas haremul ideal. Daca un model aplica o restrictie, celalalt propune doar sa aplice fix alta restrictie. In plus, pare mai degraba ca tii sa corectezi o restrictie biologica printr-una de conventie. Si poti discuta care-i mai buna intre cele doua restrictii dar nu-mi pare ca-i asta cheia pentru nimic.

    Daca nu discuti ce-i mai bine sau mai rau, atunci cam ce faci cand zici ca "In neta opozitie cu acest bizar si cel putin in aparenta bolnav model de organizare sociala, haremul prezinta niste avantaje clare" si mai departe "familia traditionala pare o alegere cel putin bizara, daca nu de-a dreptul echivalenta cu hotarirea de-a minca de-acum inainte animalele calcate de masini pe sosele." ?

  54. Mircea Popescu`s avatar
    54
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    Exact, unul aplica o restrictie, asa incit iata cel ce aplica cealalta restrictie. Intre ele, mixaje. Barbatul care aduce copil acasa traieste de fapt intr-o bucatica de cvasi-harem, incomplet dezvoltat, precum si cei ce adopta, idem.

    Restrictia biologica de care vorbesti se refera la extinderea speciei, de care tot tu vorbesti, dar mi se pare ca in ambele cazuri vorbesti impropriu. De-aia am si introdus paragraful ala cu

    In principiu stiinta biologiei ne-ar indica despre reproducerea sexuata ca necesita doua sexe, si progenitura este rezultatul interactiunii lor, dar pentru gindirea traditionala productia de copii este exclusiv aportul femeii (optica simplificatoare care-a adus destula nenorocire femeilor maritate cu barbati impotenti, de la regine pina la ultima plebee).

    Eu discut ce-i mai bine si ce-i mai rau, ca sistem de organizare. Nu discut ce-i mai bine sau mai rau pentru individ, ca aia era obiectia ta de mai sus. Pentru individ, individul stie ce-i mai bine sau mai rau.

  55. Sunt curioasa cati tipi vor raspunde nevestelor sau prietenelor care le cer un copil "Sigur ca da iubi,imediat ce o adaugam pe Maricica la harem" ca asa au citit pe Trilema...

  56. Mircea Popescu`s avatar
    56
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 29 September 2010

    Sa precizez ca asa abordare tranzactionala e si disfunctionala si-o idee proasta ?

  57. Pai tu precizeaza...

  58. Imi pare ca cei mai bine ca sistem de organizare de dragul organizarii e asa o chestie sterila ca nu prea merita discutia.

  59. Mircea Popescu`s avatar
    59
    Mircea Popescu 
    Thursday, 30 September 2010

    @lexy229 Corect.

    @Diana Coman Daca n-ai gust pentru teorie politica eu acu' ce sa fac ?! :p

  60. Dumneata te-ai tot lăudat că ești foarte conservator. Acum nu pricep dacă ești conservator și renovateur, în același timp sau alternativ?

    Îmi place cum au combătut cei trei ingineri. Apreciez. :)

  61. Mircea Popescu`s avatar
    61
    Mircea Popescu 
    Friday, 1 October 2010

    Ia uite, acum realizez ca asta fu divanul sau gilceava inteleptului cu inginerii :D

    Cit despre mine, sunt foarte conservator, dar in raport cu fondul nu in forma. Mi se pare ca ideea-i expusa la discutia obscenitatii.

  62. Urâciosule!!!

    Vezi că ai scris greșit fundul. :P

  63. Mircea Popescu`s avatar
    63
    Mircea Popescu 
    Friday, 1 October 2010

    Tu esti in manifesta nevoie de-o bataie buna, bag sama :D

  64. Și încă cum. Muahaha

  65. Salutări din Mexic

  66. Mircea Popescu`s avatar
    66
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 2 March 2011

    Hahahahaha

    Have phun.

  67. Mircea Popescu`s avatar
    67
    Mircea Popescu 
    Thursday, 29 September 2011

    Uite ce chestii n-o citit tinarul Freud si l-ar fi interesat :D

  68. yo dawg, le fuck is dis sheet.

  69. Mircea Popescu`s avatar
    69
    Mircea Popescu 
    Thursday, 29 September 2011

    ADEVARUL!

  70. mie sincer mi-e lene sa citesc toate astea. problema cu poligamia e ca copilul are nevoie de repere fixe, putine si sigure pentru a se forma.

    daca e crescut intre 4 muiefatime si 1 muialaa, e posibil ca alea 4 sa dusmaneasca intre ele pentru ca nu au monopol de pula iar podul va memora cat se injura alea intre dinti, depizand de cine il creste. fatima o sa-i spuna ca kalika e ditai vaca si nu intelege de e favorizata, kalika se plange de flocmare, fatima de flocmare si tot asa.

    nu merge.

    monogamie.

    nici mai multi copii crescuti in aceasi casa, deoarece fiecare dintre ei va avea impresia ca celalalt e mai favorizat ca el, si vor ajunge sa-si dea in cap ca au primit in plus o felie de branza.

    _________________________________________________
    meanwhile in lumea intai globala, familia unitara oricum numai exista, dat fiind ca reperele televizive cu negru, bomba si blonda sunt cu mult mai atractive decat tati chelul la birou si mami sparta care gateste.

    cred ca pana la urma turnatul de plozi va ajunge ceva serviciu controlat, cu plata, automatizari, programari si etc, ramanand exclusiv sexul doar ca placere.

    doar ne-am modificat genetic cam toata gama de plante si animale pe care le mancam, ne putem pune membre artificiale electrice in corp, si tot asa. plauzibil sa ne modificam si pe noi insine intrun viitor.

  71. *si nici nu va fi greu. actuala explozie de plozi buni de nimic fara studii, imigranti si elite sociale in numar micro va duce la un fel de "ok coae, facem ce spune doctoru' ca daia e doctor".

    doctoru' zice inseminare artificiala cu cod genetic alterat la calculatoare dastea multilateral dezvoltate?

    facem.

  72. Mircea Popescu`s avatar
    72
    Mircea Popescu 
    Thursday, 29 September 2011

    Suntem chit, ca si mie mi-e lene sa citesc ce-ai scris.

  73. Pusca si cureaua lata, da' aici (si pe atunci) nu eram troll, de ce mi-au pus linsigna de trol?

  74. h8r

  75. Mircea Popescu`s avatar
    75
    Mircea Popescu 
    Thursday, 29 September 2011

    @Tuk Insignificare retrospectiva, vezi nedreptatea ?

  76. LOL auzi ca insignificarea insignifianta a insignifiantului :))

  77. How should one go about *starting* a harem, so as the first wife/partner will not get the impression that she is in the former type of relationship?

  78. Mircea Popescu`s avatar
    78
    Mircea Popescu 
    Friday, 11 September 2015

    You could always talk to her.

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.