Aveti putintica retorica ?

Thursday, 08 April, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Ion Luca Caragiale era privit in epoca drept un vorbitor public acceptabil, nici intr-un caz stralucit. De altfel era privit si drept un politician mediocru, nici intr-un caz stralucit, precum si drept un ziarist mediocru, nicidecum stralucit, si-un director de teatru mediu, nicidecum stralucit. Sigur, mai depinde si dupa parerea cui te iei. In tot cazul, nu era un Take Ionescu, nu era un Ionel Bratianu, nu era un Maiorescu, cel putin nu in mintea concetatenilor lui.

Haide totusi sa lucram putin pe-un text.

Domnilor,

Adresa simpla, adecvata unei intruniri populare. Lumea astepta atunci, cum asteapta si astazi, din partea vorbitorului sa intre in chestie.

Un orator de mare marcă (nu se află printre noi; pot asta fără să-i ating modestia) numea odată oraşul Ploeşti, Atena, iar pe dv. vă numea Atenieni. Venea el, orator atenian, în Atena democraţiei române, în faţa Atenienilor. Ca atare, a devenit reprezentant democrat atenian în Parlamentul liberal român.

Captatio demareaza inteligent : pune pe masa categoriile (un orator de marca ; orasul Ploiesti-Atena, subliniat prin repetitie ploiesteni-atenieni) fara a nota insa relatiile. Cine-s ploiestenii e destul de clar. Cine-i oratorul de marca e indoielnic. Ce-i neindoielnic e ca i-a mers, si s-a ajuns.

Mai târziu, nu ştiu cum s'au schimbat lucrurile şi lumea aşa, că Atenianul dv. nu mai este democrat: e astăzi aristocrat, aristocrat get-beget (ilaritate, aplauze). Şi ştiţi ce aţi ajuns dv. ? Să nu vă supăraţi; nu o spun eu - tot Atenianul dv. o spune: dv. sunteţi astăzi nişte bulgari capsomani, nişte ginabeţi.

Refutatio in captatio, inca un compromis facut pe altarul nevoilor publicului. Oamenii n-au rabdare, mai ales nu ginabetii de Ploiesteni, asa incat trebuie sa le dai figuri, trebuie sa le dai miscare, trebuie sa le dai sange. Din primul paragraf. Nu s-a mai pomenit asa ceva in discursul clasic, dar nici Atena la Ploiesti nu s-a mai pomenit. De altfel, raspunsul salii sustine presupozitiile vorbitorului : se aplauda, se rade, lumea se destinde si retorica incepe sa lucreze. Captatio vine de la a captura, intai atentia si apoi iubirea ascultatorilor. Atentia li-e capturata deja, si afectul incepe deja sensibil sa alunece spre vorbitor.

Eu, d-lor, nu o să vă numesc Atenieni şi, pe cinste, vă făgăduiesc că niciodată n'am să ajung aristocrat ; prin urmare, nici dv. pentru mine n'o să ajungeţi ginabeţi şi bulgari capsomani. O să vă numesc întotdeauna iubiţii mei concetăţeni, în dorinţa ca dv. să ziceţi: omul acesta e un Ploeştean de-ai noştri, un om de rând ca toţi oameni, iar nu un Atenian farsor (mare ilaritate,aplauze prelungite); e un Ploeştean, capsoman poate, dar om de omenie (mare ilaritate, aplauze sgomotoase).

Cercul se inchide pe formula plus ultram : daca pe el, care v-a zis asa si pe urma altminteri, l-ati ales, pe mine, care iata ca nu va zic asa, zicandu-va totusi, si va promit ca nu v-oi zice altminteri, cum sa nu ma alegeti ? Cum sa nu ma iubiti ? Cum sa nu ma ascultati ? Dupa aplauzele si ovatiile salii intelegem ca am reusit in captatio, sa trecem deci la expunere.

Acelaş Atenian, democrat intransigent odinioară, astăzi aristocrat ireductibil, imputând cu adâncă revoltă sufletească la toată lumea inconsecvenţa politică, se sue pe o tribună publică şi, el, altădată înamorat de meritele şi de talentul lui Take Ionescu (ovaţiuni nesfârşite), acum, de pe acea truibună aristocratică, îi tăgădueşte aceluiaşi Take Ionescu, ce ?... nu numai viitorul, dar şi trecutul (mare ilaritate). Ei, d-lor, aceasta mi se pare prea din cale-afară... aristocratic (aplauze sgomotoase).

Saracia mintii ascultatorilor impune nu doar ritmul rapid si trecerea fluida prin registrele discursului, dar si o economie de figuri. Nu se pot introduce decat cateva elemente pe spatiul de lupta ingust al gandirii atenienilor-ploiesteni, ametiti de putintica bere, ora inaintata si dardora electorala. Asa incat, tot ce s-a folosit trebuie refolosit. Intoarcerea "oratorului atenian" e refolosita, de data asta ca meta-reprezentare a jocului politic, pentru a introduce deci conflictul in discutie. Manevra e destul de riscanta, pentru ca ar putea la fel de bine sa manjeasca punctele castigate anterior, dar data fiind scurtimea memoriei auditoriului, si inclinarea caineasca de-a urmari lumanarea in miscare vorbitorul scapa cu bine.

Înţeleg să tăgăduieşti oricărui om, cât de mare ar fi, viitorul; să te îndoieşti, de exemplu, că Take Ionescu o să aibă răbdare să mai facă politică de aci înainte încă 25-30 ani, ca să-şi completeze cu suprem succes o carieră strălucită; înţeleg să gândeşti că Take Ionescu ar fi un om prea iute şi prea nevricos, şi, prin urmare, poate să obosească pe un drum aşa lung, dacă mai ales, din cauza piedicilor ce-i vor arunca în drum răutatea şi invidia, nu va merge din succes în succes (mare ilaritate; aplauze furtunoase).

Falsul silogism consfiinteste un fals rationament. Prezentat fiind intr-un context suficient de bogat, da impresia de satiu, si ca atare satisface minimele asteptari de rigoare ale "atenienilor". Intr-adevar, gandesc ei, asa este : nu poti nega ceea ce a fost, chiar daca poti nega ceea ce va fi. Deci bine spune nenea Iancu, are dreptate. Traiasca Take!

Dar să-i tăgădueşti omului douăzeci de ani de carieră eminentă deja făcută, asta e, cum am spus, cam prea prea ! (ovaţiuni entuziaste), cât de Atenian să fii, trebue să fii prea nedormit ca s'o spui (mare ilaritate; aplauze).

Orice sabie are doua taisuri, si la iuteala, in adunari de stransura sfatul cel mai important este sa tai tu cu amandoua, sa nu ramana vre-un tais nefolosit ca-l vor folosi altii, impotriva ta. Asa ca vorbitorul repede intoarce vorba, si taie cu ea si dimpotriva : mama lor de ciocoi! Si cu asta, practic ne-am facut treaba. Sa lasam acum putintel ragaz auditoriului sa-si fixeze concluziile "proprii" asupra acestui succes retoric, indeletnicindu-ne cu putintica expunere in sensul clasic al termenului.

Onorabilul nostru amic d. Cămărăşescu a făcut adineaori pe scurt istoricul partidului conservator. Eu am să mai spun câteva cuvinte despre ultima fuziune şi despre urmarea ei necesară, fatală - despre ruptură. Când am auzit, fiind în străinătate, de fuziune, mi-am zis: să dea Dumnezeu să iasă cu bine ! să dea Dumnezeu ! dar nu mi se cam pare lucru solid; fiindcă, dé ! nici eu nu am trăit pe sub pământ o viaţă de om, şi ştiu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puţin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze şi să-l dărâme. Era o mână de oameni, un grup de intelectuali, care-şi propusese să mineze partidul conservator, zădărnicindu-i cu toate mijloacele posibile orice activitate; era gruparea politică eşită din sânul societăţii literare "Junimea" dela Iaşi (aplauze). Când am auzit, prin urmare, că s'a făcut iar o fuziune, mi-am adus aminte iar de... o fuziune.

Dificila tema, si bine ca s-a deschis doar acum, cand deja ne-am asigurat nu doar atentia, nu doar bunavointa, ci de-a dreptul supunerea atenienilor de la Ploiesti. Pentru ca trebuie umblat pe sarma, nu poti tu, membru intr-un partid, sa-ti ataci partidul, dar nu poti nici sa treci peste problemele luptei intestine.

Curajul vorbitorului, de-a vorbi dupa, iara nu inainte, dar ca si cum ar vorbi inainte, iara nu dupa ar fi taxat de lasitate in orice alt mediu, noroc ca la Ploiesti republicanii atenieni nu-s tocmai cei mai atenti si mai intransigenti dintre traci. Pentru ca dupa ce s-a produs ruptura, mai oricine iti poate spune ca era, ma-ntelegi nenisorule, fatala. De preferinta chiar acei oricine care-nainte de ruptura o periau pe ambele parti.

Poate ca asta-i secretul care explica cum se face ca marele dramaturg n-a ajuns nici cine stie ce retor, nici cine stie ce politician in ochii compatriotilor lui de-aceeasi etate. Abilitatea oratorica salveaza multe, dar nu acopera lipsa barbatiei, cum nici fardul, desi salveaza multe, nu acopera mastectomia.

Cu vreo câţiva ani înainte nu se mai făcuse iar o fuziune ? Ce soartă a avut ? S'a spart ! iar partidul conservator care, fiind la putere, putea fără fuziune sta la putere, a căzut dela putere graţie fuziunii. Şi în definitiv, pentru ce ? Pentru o neînţelegere bugetară de vreo 200 şi ceva de mii de lei.

Sustinerea prin anecdota, din nou adaptare unei capacitati de comprehensiune reduse. Faptul ca la prima incercare a sfarsit in ridicol nu-i in nici un fel un argument pentru a suspecta a doua incercare, sau imposibilitatea de fapt. Daca lucrurile ar sta cum propune onorabilul, nici un copil n-ar trebui invatat nici sa umble nici sa vorbeasca. N-ati vazut ce ridicol a pronuntat si cum s-a imburdat la primele incercari ?

Şeful guvernului, cu un gest larg, a exclamat în Cameră: "Scrieţi, domnilor stenografi, că pentru o neînţelegere de două sute treizeci de mii cad dela putere !"
Aşa a uimit aceasta pe toată lumea, încât nu s'a găsit un glas în Cameră să strige:
"Da, da, scrieţi domnilor stenografi, că pentru o neînţelegere asupra unei sume de câteva mii de lei cădem de la putere ! că pentru o încăpăţânare, un om politic, un ministru, un prezident de partid, un şef de partid dă brânci partidului său dela putere !"
(aplauze prelungite).

Dupa falsul silogism, falsa rememorare e un pas accesibil, precum se pare. Nu stim ca intr-adevar asa a fost cum ne povesteste vobitorul, ba chiar stim c-a fost tocmai dimpotriva, dar iata ca el isi permite sa noteze ca uimirea a impiedicat lumea, dar altfel fraza imaginata de el se afla pe buzele tuturor. Iata fantastica, inspaimantatoarea putere a retoricii in fata mintilor adormite. Schimba, de-a dreptul, istoria, si e deci perfect capabila sa nege douazeci de ani ce deja s-au intamplat, lasa aia douazeci ce vor urma. Ironie care l-ar fi putut arde de viu pe vorbitor, dar intr-o alta Atena, nu-n cea de la Ploiesti.

Auziţi, oameni buni, un bărbat politic, de necaz că nu i se cedează la un buget de trei sute milioane, asupra unei ţifre de câteva mii de lei, să-şi arunce în opoziţie partidul d'abia venit la putere ! Pentru o încăpăţânare neînfrânată, să distrugă situaţia politică pe care şi-a cucerit-o un partid ! Când am aflat dar de noua fuziune, am zâmbit sceptic. M'am gândit că bărbatul politic care a ambiţionat totdeauna să se urce în capul partidului conservator, ca să-l mâne ca pe o turmă după capriţiile lui personale, are câteva teorii la care ţine poate şi mai mult decât la faimoasa ţifră pe care a dictat-o stenografilor acum câţiva ani. Mi-am zis: o să vrea omul fireşte numai decât să le aplice, şi fireşte, n'are să găsească pentru ele mulţi partizani în partidul conservator, şi fireşte, asta o să-l contrarieze, şi fireşte, el o să se supere, şi, fireşte... n'are să-i meargă bine fuziunii bine (aplauze).

Frica, nesiguranta si dubiu se numeste astazi, ca modest omagiu unei adunaturi de infractori inca nerecunoscuti ca atare, adunatura numita generic Microsoft. Dar chiar daca pe-atunci nu existau calculatoare, ori programe prost scrise pentru ele, totusi metoda se folosea precum se foloseste si astazi, si cu rezultate similare.

Deci, acest om, care precum toti oamenii ar putea sa fie prost, poate ca si este. Acest sef de partid, care ar putea sa fie dement, probabil c-o fi fiind dement. Acest barbat politic care ar putea ajunge sa creasca inca un rand de dinti sigur i-a si crescut, atata doar ca nu deschide gura suficient cat sa se vada, si inca intentionat, ca sa nu vedem.

Prima teorie, un şef de partid nu vorbeşte cu nimeni şi dictează tutulor; iar partidul e o adunătură de un număr mai mare sau mai mic de gogomani (aplauze, ilaritate). Dar cine în lume, afară de acel şef, poate concepe un partid politic astfel ? (aplauze).

Asta se poate spune despre orice sef oricand si oriunde, si intotdeauna va gasi un minim de sustinere in public. Pentru ca rolul sefului nu-i sa dezbata, intotdeauna si fara exceptii, totul cu toata lumea. De-aia-i el sef, ca uneori sa hotarasca, si altii sa faca cum o hotarat el. In lipsa acestui element fundamental, nu poate sa existe un sef. Odata ce elementul e prezent si seful exista, intotdeauna vor exista si exemple de cazuri cand seful a hotarat, si persoane care-si amintesc cum au avut a executa hotararea sefului. Si gata ciocolata.

A doua teorie: cine nu are măcar 40.000 de lei venit pe an nu trebue să facă politică. Cum ? Va să zică un om, cât de priceput, care nu are decât 39.500 lei venit nu poate să facă politică ?... Alaltăeri vorbeam cu un jurisconsult distins despre cazul unui înalt magistrat care murise cu câteva zile înaintea împlinirii ultimului termen de pensie. Fără să fie cineva versat în ştiinţa dreptului, trebue să recunoască necesitatea aşa numitelor termene fatale. Dar oricare om simte în fundul sufletului că se face o nedreptate când pentru lipsa câtorva zile se nesocotesc zece ani. Şi a recunoscut şi distinsul jurisconsult că ar fi mai echitabil când termenele fatale nu ar fi aşa de puţine, şi prin urmare atât de depărtate unul de altul.

Această dreaptă gândire a lui o putem aplica şi aci: cum ? numai dela 40.000 de lei în sus să pot face politică ?... Lasă-mă mai eftin, nenişorule (aplauze, ilaritate). Lasă-mă măcar cu 39 şi ceva (mare ilaritate, aplauze).

Orice minim e contestabil prin epislon. Copii descopera asta undeva pe la 5-6-7 ani, cand statul, reprezentat de tata, si comunitatea, reprezentata de mama in randul familiei, au a reduce impresiile si aferatiile de divinitate ale fiecarui proaspat om prasit pe lumea asta mai inspre locul adecvat nasterii si mijloacelor lui. Inca cinci minute ? De ce nu sase ? Nici macar cinci si jumatate ? Nici macar o secunda ? Limita alcolemiei e 0.01 ? Dar daca eu aveam 0.011 nu-i cinstit sa fiu pedepsit ca unul care avea 0.5 nu-i asa ?!

Solutia este bineinteles sa nu dai limite, lipsindu-l pe contestatar de obiectul contestatiei, dar sa le aplici oricum. Nici in Romania contemporana n-are ce cauta in politica unul care nu are venit macar 40,000 de lei pe an. A, sigur, poate lipi voluntar afise, poate duce vre-o servieta de mahar, poate eventual sa se vanda vre-unui bogatas care sa-i acopere el nevoile. Sigur ca da. Dar iata ca politica fara bani tot nu se poate face, si sanatate buna. Care-i diferenta ? Ca nimeni nu iese s-o spuna raspicat. Si ce-am castigat cu asta ?

Apoi, afară de cei câţiva fericiţi cu dela 40.000 în sus, cine dintre oamenii cari se ridică încet-încet cu vremea prin talentul şi munca lor, şi cari se simt capabili să se amestece şi ei în afacerile publice, are să admită o aşa mirifică teorie ? (aplauze).

Problema fiind, bineinteles, ca nu-i o teorie, fixata arbitrar, de reaua vointa a unui parinte capos care isi propune nici mai mult nici mai putin decat sa-si devoreze fii de-a dreptul, asa cum sugereaza vorbitorul (si, dat fiind ca opinia chiar exista prezenta in mintile tinerilor la o anumita varsta, astazi ca si-n Atena de-acum 100 de ani, exact ca si-n Atena de-acum 2100 de ani, putem banui ca vorbitorul vedea un numar de chipuri tinere prin asistenta, carora li se si adreseaza), ci o simpla observatie empirica. Precum aia ca oamenii traiesc in medie 72 de ani. Cui nu-i convine, il poftim cu drag sa traiasca el mai mult, nu vaz cine-l impiedica, sigur nu se va duce Carp sa-l caute cu revolverul.

A treia teorie: teoria succeselor probate prin istorie. Prin moştenire se dumică, se fărâmiţează proprietatea ţărănească. În loc să mă gândesc cum să dau la copiii ţăranilor mai multă cultură; cum să-i fac a munci mai spornic; cum să ajut energia lor care sporeşte prin număr, mă gândesc mai bine la un succes istoric sigur, probat: introduc în ţara românească majoratul din Prusia (ovaţiuni sgomotoase). Proprietatea nu se dumică; un singur copil moşteneşte ! Bine, dar ce faci cu ceilalţi copii ? - Ceilalţi să se ducă să se plimbe ! - Sau să vie, zic eu, la d-ta în calitate de gogomani să-ţi mărească partidul spre mulţumire (ilaritate), şi d-ta să le faci hatârul să-i primeşti şi fără 40.000 lei venit (mare ilaritate, aplauze sgomotoase).

Nu-i aici nici locul nici cazul sa discutam cum anume face cultura doi stiuleti de cucuruz sa rodeasca doua plante de cucuruz pe locul uneia singure, si nici sa observam in treacat ca multa cultivare mai ales in cele ale retoricii tinde mai degraba sa aduca oamenii in pozitia in care-i duc de nas pe blanzii Atenieni de la Ploiesti, decat neaparat si numaidecat sa le creasca productia de cucuruz la ar. In tot cazul, teza in sine e valida, chiar daca-i o pastisa cam in guasa dupa niste locuri comune cam din gros taiate, bune-s si-alea, ca ne pregatim sa sfarsim si nu se poate, nu-i asa, discurs sfarsit fara ridicarea ochilor spre cer, spre acele nobile idealuri care si-asa si pe dincolo. Treaca.

În sfârşit, cea din urmă şi cea mai încântătoare: teoria ministeriabilităţii încercate. Numai noi putem veni la putere; voi conservatori-democraţi nu puteţi veni.
- De ce ? întreb eu.
- Fiindcă n'aveţi destui miniştri, mi se răspunde; pe când noi avem 24 !
- Să vă trăiască ! zic eu (mare ilaritate).
Mare partid într'adevăr, care are gata trei tacâmuri de miniştri ! Auziţi, d-lor, ce grije trebue să aibă un partid politic !... Dar din copiii d-voastră nu pot să iasă miniştri ?... Am doi băieţi... (aplauze furtunoase). Rog pe cei 40 Sfinţi Mucenici pe cari îi prăznuim astăzi, să pue o vorbă bună la Dumnezeu pentru mine; doar o avea un băiat al meu un talent politic să-l văz la adâncele mele bătrâneţe ajuns ministru, şi să zic: încai dacă n'am putut lăsa băiatului 40.000 lei venit, am avut norocul să dau Patriei un vrednic servitor (aplauze furtunoase). Iată teoriile cu care se pretindea a conduce partidul nostru conservator (aplauze sgomotoase).

Argumentul e valid, chiar daca se lupta cu un om de paie. Dupa atata cucuruz spornic produs de sfanta Cultura data satenilor, nici n-am avea cuvant sa ne miram daca s-or gasi niste paie in plus. Care paie, cum spune si vorbitorul, doara ca numai in politica isi pot gasi fireasca intrebuintare. Si langa el, intra un rememoratio, sa nu-si uite copchii cine-i tatal lor care vrea sa-i inghita de vii, si cine-s salvatorii care-l tin dupa boltile cele adamantine.

Când am auzit că s'a adus pe masa clubului nişte proiecte deja tipărite şi s'a zis: acestea sunt proiectele mele, şi asupra lor nu e admisă discuţiunea; şi când am aflat apoi de împrejurările dela 9 ianuarie din acelaş club, am spus: Take Ionescu nu mai poate să stea acolo; are să plece... şi n'are să plece singur. Bine a făcut ce-a făcut ! să-l felicităm şi pe el, să ne felicităm şi pe noi, să felicităm şi ţara ! (ovaţiuni nesfârşite).

Al doilea rememoratio, inca si mai scurt, redus pana la calitatea de soundbite, numai bun de berarie la 1900 sau de opinie de analist politic in 2000. Poate merita observat in treacat ca televiziunea n-a stricat nimic, e doar o parere, o nalucire, o impresie care vine din aceea ca ne comparam existenta de zi cu zi de astazi cu varfurile existentei de-acu o suta de ani, curatate intre timp prin saispce filtre. Dar comparand pe teren neted, minciuna tot atata era cat si astazi, apa din ulei tot aceeasi fractie, aiureala din vorbire, prostia din presa si ce alt mai doriti dumneavoastra.

D-lor, partidul conservator-democrat este o energie care s'a deşteptat covârşitoare, şi nu o energie inferioară care scade pe văzute, ar putea birui o energie care porneşte acum cu atâta avânt: aceasta trebue să biruiască pe aceea (ovaţiuni).

Flatatio, s-ar zice. Mai bine sa-nchei batand pe umar, decat sa-nchei privind la cer. Un sfat pe care aspirantii vorbirii in public astazi ar face poate bine sa si-l noteze.

Încă puţine cuvinte şi termin.

Domnule şef, eşti un erou care porneşti în fruntea unei armate devotate către o ţintă glorioasă (ovaţiuni). Păşeşte cu fruntea sus, privind departe înainte ! Nu te opri dacă, în calea, uneori aspră, calci peste şerpi şi peste reptile (ovaţiuni); ele îţi vor arunca bale peste picioare; vor rămânea strivite înapoi, iar d-ta avei ajunge cu noi acolo unde trebue să ajungi ! (ovaţiuni entuziaste, prelungite).

Un erou, ma-ntelegi, neicusorule ? Armata devotata, tinta glorioasa, ma-ntelegi, puicusorule ? Cale aspra, serpi si reptile, combate bine tanarul. Pai sa le calce, cum! sa se-mpiedice de-un sarpe, reptila, ciot scl ? Sa nu se-mpiedice! Sa paseasca inainte!

Cultul personalitatii nu-i o inovatie a lui Adrian Paunescu in limba romana. Cum nu-i nici o inovatie a lui Ion Luca Caragiale, si probabil nici a lui Miron Costin ori Ienachita Vacarescul.

Pentru ca o limba care stie sa taie stie si sa mangaie, si nu-i nevoie sa vina nimeni s-o invete.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

23 Responses

  1. Parcă mai aveam niște retorică... așa puțină pe fund ;))

    Am trecut doar să semnez condica, promit să și lecturez când am răgaz.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Thursday, 8 April 2010

    Hehehehe

  3. kokofifi`s avatar
    3
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Thursday, 8 April 2010

    multe s-ar aplica si azi, pornind de la aristocratul get-buget.

    asta cu flatatul maselor a imprumutat-o si Purec, de-i vrajeste pe români declarându-i mândria speciei :)
    totusi cred ca prinde numai la un anumit soi de auditoriu. flatulatio !

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Thursday, 8 April 2010

    Pai iti dai seama ca in umanioare nimic nu se pierde, totul se conserva. Mai ales flatulatio.

    Cat despre soiul de auditoriu, sigur ca da. Doar un anumit soi de auditoriu, si anume, cel compus din oameni.

  5. E voie cu linkuri ? Uite unul in tema, zic si eu:

    http://blog.s-m.ro/2009/12/13/mihai-eminescu-mereu-actual/

  6. My comment is awaiting moderation.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Thursday, 8 April 2010

    Noa, nu te impacienta.

  8. imi pare ca la Ienachita Vacarescu (nu Vacarescul) era tocmai invers

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 14 April 2010

    Si de ce zici ca nu Vacarescul ? Sa-ncepem de-acolo.

  10. pentru ca Popecu si nu Popescul

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 14 April 2010

    Falsa presupunere, daca te gasesti cat de cat dus prin textele epocii.

  12. si, ca am lamurit-o p-asta, sa ne intoarcem la Vacaresti care erau celebri prin chestii de genul ca nu-si scoteau islicul in fata domnului s.a.m.d.

    mai usor cu folosirea la plezneala a numele mari (mai ales ca nu-s multe in istoria care este)

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 14 April 2010

    Mei, de lamurit am lamurit-o, dar in felul urmator :

    "Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul".

    Deci nu catre Popescu, este ? Mbun. Zic asta ca sa nu ramana tineretul cu idei gresite.

    Si-n rest, cine-o scris "Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani" ? Io ? Tu ? Mnoa.

  14. ma rog, fiecare cu lamurirea lui

    in ce priveste istoria, iti pare vreo exagerare in titlul ala?

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 14 April 2010

    Noi vorbeam de cultul personalitatii. Cultul personalitatii e atunci cand te apuci sa folosesti mijloacele de comunicare pentru a crea o imagine idealizata si eroica a simplei fiinte umane care te gasesti.

    Indiferent ce ne place si ce nu ne place sa vedem in istorie, ea ramane ceea ce este, si nu devine ceea ce ar trebui sa fie ca asa ni se pare noua.

  16. mulliganoglu`s avatar
    16
    mulliganoglu 
    Thursday, 15 April 2010

    pai da un exemplu de imagine "idealizata si eroica" din "istorie a..."

    din fericire nu toate fiintele umane sunt asa simple

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Thursday, 15 April 2010

    Lol tu ma iei pe mine de "simple" ? Haidi, pe filiera realista construiesti argumente mai bune decat pe asta umanista, daca te intereseaza o evaluare.

  18. mulliganoglu`s avatar
    18
    mulliganoglu 
    Thursday, 15 April 2010

    nu ma intereseaza evaluarile si nu te iau in vreun fel, numai ca nu-mi plac nivelarile in genul "simple fiinte umane"

    astept in continuare un exemplu ilustrativ din "istorie a..."

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Thursday, 15 April 2010

    Iti dai seama atunci, sper, cat ma intereseaza pe mine taratele si umflarea lor in diversi tipi de pe internet.

    Exemplul ti-e in chiar titlul respectiv. Spor.

  20. mulliganoglu`s avatar
    20
    mulliganoglu 
    Thursday, 15 April 2010

    cum banuiam: n-ai citit "istorie a...", dar o folosesti ca argument

  1. [...] nu-i cu totul inutila, daca stim sa ne croim drum printr-insa. Am descoperit recent ca putem invata retorica de la Caragiale, spre beneficiul politicienilor care sunt, sau vor fi. In masura in care n-am considerat ca ne-a [...]

  2. [...] mai avut si alte contacte de mai scurta sau foarte scurta durata, un galigan oblu care incerca prin primavara sa-mi demonstreze cit e dinsul de dastept, si mai ales cit de mult [...]

  3. [...] adultului educat, precum si o gindire corect structurata. Este totusi imperfect pentru ca amesteca momentele discursului in loc sa construiasca un edificiu clar si lamurit, neted si progresiv. Da, sunt un clasic, [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.