Punctul critic
Micul ecosistem care este acest blog a atins azi, 7 Iulie 2009, un punct critic.
In principiu, orice pagina accesibila pe Internet care publica text introdus de utilizatori va primi spam. Spamul este de doua feluri : automat si de mana. Primul fel e pur si simplu un dialog intre calculatoare mediat de scripturi si robotei, mai degraba independent de activitatea umana. Al doilea fel inseamna din contra ca o persoana sade pe un scaun in fata unui calculator, citeste si scrie. Diferenta pare la prima vedere neimportanta : tot spam este. Ei bine, nu-i chiar asa.
E o problema triviala sa impiedici sisteme automate, create pentru a spama bloguri in general, sa spameze un blog particular, si-am rezolvat-o fara mare efort sau dificultati. N-as mai reveni asupra discutiilor pe tema, le puteti citi aici si aici de exemplu, cu tot cu aplicatii numerice.
E o problema insolubila, pe de cealalta parte, sa impiedici oamenii sa faca ceea ce vor ei sa faca. Daca oamenii vor link-ul lor pe Trilema, oamenii vor obtine link-ul lor pe Trilema, cam indiferent ce face, vrea sau doreste Mircea Popescu, atata timp cat exista Trilema. Stiu ca asta nu-i un lucru usor digerabil pentru multe blogominti, care se zbat inca in stadiul blogul-meu-fac-ce-vreau-cu-el. Pana la urma, astea-s problemele lor, si le vor rezolva singuri, noi sa le rezolvam pe ale noastre.
Punctul critic de care vorbeam c-ar fi fost atins e tocmai asta : cantitatea de spam generat automat care reusea sa scape prin crapaturile sistemului a fost depasita de cantitatea de spam scris de mana.
Intelegand ca lucrul nu va putea fi impiedicat, vrand-nevrand va trebui sa creem o cale legitima spre care sa se canalizeze aceasta dorinta a oamenilor, asa incat sa-i putem macar controla formele si manifestarile, cat sa-l facem daca nu palatabil, macar, intre niste limite, tolerabil.
Ca atare, de-azi inainte Trilema accepta publicitate. Daca va intereseaza sa va introduceti ancorele, banerele, linkurile si ce-or mai fi ele in carnea frageda a virginalei Trileme, vizitati cu incredere pagina de specialitate. Data fiind existenta acestei alternative, de-acum incolo comentariile in scop comercial, ca de exemplu cele semnate cu un cuvant cheie in loc de nume, precum si cele care directioneaza spre o pagina de vanzari vor suferi fie schimbarea numelui, fie schimbarea linkului, fie amandoua.
Bineinteles, publicitatea onesta are dezavantajul ca nu-i gratis, ci costa bani. Un lucru destul de neplacut la prima vedere, pana cand luam in considerare ca de fapt nu exista alternativa.
Nici a sedea pe scaun, a citi chiar si in diagonala un articol, si a scrie doua-trei cuvinte sub un nume rasunator precum "Tabla Ondulata" nu-i gratis. Costa bani. Ultimul mototol, aploaiat in vre-o cancelarie guvernamentala, colegul de liceu cel mai prostovan, tipul ala din armata care nu stia scrie, toti fara exceptie muncesc si castiga bani. O ora de munca are o valoare. Salarul minim e 600 de lei noi, daca bine retin, si luna de munca o suta-doua de ore. Tot iese 3-4-5 lei per ora. Timpul nu-i gratis.
Faceti-va socotelile atunci, in interesul propriei dumneavoastra prosperitati o spun, nu ca sa-mi faceti mie o favoare, si veti vedea ca a sedea la calculator, muncind o munca de maimuta e degradant nu doar intelectual, ci de-a dreptul economic.
Wednesday, 8 July 2009
cred ca asta e raspunsul: http://www.dofollow.ro
esti pe prima pagina acolo, esti o tinta pentru toti seoexpertii.
propun ca aceia care nu platesc sa ramana fara link. Sau pui nofollow inapoi si gata, e un amanunt ignorabil pentru comentatorii care chiar au ceva de spus
Wednesday, 8 July 2009
Chestia e ca mie chiar nu-mi place toata povestea asta cu nofollow.
Hai sa fim totusi seriosi, sigur, sunt destui oameni care comenteaza pentru ca au citit ceva interesant, au de adaugat ceva relevant. Ei au bloguri. De ce sa nu primeasca niste atentie ? Per total, efectul ar fi o pierdere pentru oamenii de bine. De ce sa piarda ? S-asa e greu sa scrii bine.
Tuesday, 15 June 2010
Excelenta initiativa, mi se pare de foarte bun simt ce ai facut aici. Bravo Mircea.
Tuesday, 15 June 2010
Sa fie primit.