Terifiantul, oribilul adevar despre Venitul Suplimentar Asigurat
Am dat recent peste un articol excelent. Nu reusesc sa-mi amintesc unde, dar pina la urma... asta e, Internet. Puteti citi originalul aici cached, sau versiunea tradusa de mine in limba romana dinjos.
I. Trebuie sa scriu si sa public inainte ca Fingermen-ii sa vina si sa ma bage-n punga neagra.
Aveti a inregistra un dosar pentru asistenta de dizabilitate cu fostul dumneavoastra angajator ? N-aveti sanse.
Sa zicem ca sunteti sarac si n-ati lucrat niciodata. Va depuneti dosarul pentru Welfare/plati in cash si programul Medicaid al statului dvs. Sunteti obligat sa incercati sa va gasiti de lucru sau sa participati intr-o baza de date in vederea angajarii pentru a primi aceste beneficii. Dar cine are nevoie de asa ceva ? Mai bine gasiti un doctor care sa va semneze un formular pe care scrie ca sunteti Handicapat Temporar datorita unei Suferinte Medicale. Da, ca in clasa a 3-a. Doctorul isi va nota diagnosticul, dar nu conteaza ce diagnostic primiti, tot ce conteaza este ca doctorul sa semneze ca sunteti Handicapat Temporar. Asa incit cancerul si depresia va aduc exact aceleasi beneficii.
Nu conteaza nici daca va recomanda un tratament, si nici macar daca va crede, atit timp cit semneaza si scrie "depresie"*. Doctorul va poate da cit concediu doreste (6 luni in general) si va puteti intoarce, repetat, pentru a primi un nou formular. Puteti beneficia in paralel de programele statului dvs pentru pina la cinci ani, asa incit atita timp cit va prezentati la consultatiile doctorului veti primi beneficii fara nici un fel de obligatie.
II. Chestia asta nu merge pentru mine...
... ati putea spune, ceea ce ne aduce in fata esenta problemei : nici nu este pentru dvs. Chestia asta exista pentru intreaga clasa de oameni pe care ii numim "saraci", despre care Greg Geraldo a zis "it's easy to forget there's so much poverty in the United States, because the poor people look just like black people." Includeti albii si hispanicii din ghettouri** si iata planul de bataie al guvernului cu Razboiul Contra Saraciei.
In ghettouri sistemul este practic complet automatizat. Saracul vine la clinica, completeaza formularele (doctorul semneaza maldarul la sfirsitul zilei), se vede cu terapistul, un doctor, primeste sau nu o reteta si gata, e beneficiar al sistemului de asigurari sociale.
Nu exista nici un fel de verificari, de nici un fel. Nu m-a intrebat nimeni niciodata daca persoana merita banii, nu m-a intrebat nimeni niciodata pe ce se bazeaza diagnosticul pe care l-am pus, nu se auditeaza nici macar datele agregate statistic. Tot ce conteaza e semnatura mea pe doua pagini de hirtie capsate impreuna. Sistemul pur si simplu este.
III. Dar ce se intimpla dupa cei cinci ani ?
Aici intra in scensa SSI (Supplemental Security Income, Venitul Suplimentar Asigurat). Puteti beneficia de acest tip de prestatie sociala pentru intreaga viata (la nivelul de aproximativ 600 dolari / luna + asigurare medicala gratuita) daca "dumneavoastra" puteti "arata" ca sunteti "Handicapat Permanent" datorita unei "Suferinte Medicale". Cu glosar :
"Dumneavoastra" = Doctorul care va consulta completeaza un formular cu niste intrebari si poate avocatul care proceseaza cantitati imense de alte hirtogarii, si va "reprezinta", incasind cam 20% din beneficiile pe primul an.
"a arata" are o definite legala foarte clara : orice are chef judecatorul sa inteleaga prin asta in ziua respectiva. Am participat la mii de astfel de cauze si a descrie sistemul drept "arbitrar" e cel putin o hipobola.
"Handicapat Permanent" inseamna ca boala va impiedica de la a munci vre-odata. "Si ce se intimpla daca ma vindec ?" Ce-i aici, viitorul ? Nu exista vindecare pentru sindromul bipolar.
"Suferinta Medicala" inseamna orice. Diagnosticul in sine nu conteaza, doar ca "dumneavoastra" sa aratati ca respectivul diagnostic va pune in imposibilitatea de-a munci. Asta-i mai usor pentru unele diagnostice decit pentru altele, dar nu este niciodata imposibil. "Incapabil de munca" are un inteles anumit, si se pun intrebari anumite : despre abilitatea de concentrare, de-a munci o saptamina incheiata, de-a lucra cu alti oameni, a primi critici din partea superiorilor, a tine minte si-a executa dispozitii si sarcini simple/moderate/complexe etc.
Din fericire, sansele de-a primi SSI sunt 100%. ("Nu in cazul meu!" - Inca o data, nu este pentru dumneavoastra). Il puteti primi la prima incercare, sau vi se poate refuza si-l primiti la apel, sau poate aveti nevoie de-o audiere SSI in fata judecatorului, sau poate ca depuneti dosarul de cinci sau de sase ori si in cele din urma il primiti dupa zece ani. Dar daca va tineti de el, il veti primi***.
IV. De ce ar permite cineva un sistem atit de disfunctional ?
Ajunsi aici probabil ca va puneti anumite intrebari in legatura cu abuzurile pe care acest sistem le tolereaza, mincinosii, cei ce se prefac ca sufera de-o boala de nervi doar pentru a obtine beneficiile. Daca ginditi in termenii astia - o inclinatie perfect naturala, recunosc - atunci aveti imperioasa nevoie de-a opri televizorul si poate de-a privi filmul Network. Sunteti mintit, si anume chiar de catre dumneavoastra.
Sistemul nu este disfunctional, si nu este usor de abuzat. Sistemul este construit astfel intentionat. Guvernul doreste sa treceti pe SSI, pentru ca doreste sa va scoata de pe bugetul de asigurari sociale ale statului in care locuiti, si sa va mute pe bugetul federal care, precum stim, are la dispozitie fonduri nelimitate pentru ca poate merge in deficit, tipari bani si invada Polonia.
Anul trecut SSI a platit cam 45 de miliarde de dolari catre 8 milioane de beneficiari. 60% dintre cei sub 65 de ani aveau o "problema nervoasa". Aveau multi dintre ei o suferinta reala ? Fara indoiala, dar nu conteaza. Pentru ca atunci cind un sistem leaga beneficii de boli de nervi ideea e beneficiul, nu boala.
O intrebare mai interesanta este de ce, daca societatea s-a decis sa dea saracilor un stipendiu de $600/luna, de ce face asta prin sistemul medical si nu pe caile traditionale ? Raspunsul este foarte simplu :
-
1. Tu, America, ai da in isterie daca saracii ar primi bani de-a dreptul gratis. De-abia poti tolera situatia in care-i primesc pe baza unui handicap.
2. Daca arunci o problema sociala in curtea medicinei, daca medicalizezi o problema sociala ti-ai cumparat o generatie sau doua in cursul carora sa gasesti un plan mai bun sau sa invadezi Russia.
Vreti manifestatii de strada ? Cit costa sa impiedici Los Angeles-ul (sau orice oras la alegere) de la a lua foc ? Raspunsul : 600 pe luna, plus Medicaid. In plus, medicalizarea problemelor sociale aduce avantajul adaugat de-a scoate societatea din culpa pentru problemele respective. E o boala, nu-i vina nimanui. Bravo empiricismului!
Cei care se pling de costurile asigurarilor sau cred ca saracii mint pentru a obtine beneficii traiesc intr-o realitate absolut paralela. Societatea doreste din toata inima ca acest sistem sa se afle in mina doctorilor, pentru ca ar fi toxic in mina oricui altcuiva. Imaginati-va ca senatorul care va reprezinta in pozitia de-a decide el cine primeste si cine nu primeste beneficii ?
In plus, poate ca oamenii astia primesc si ceva medicamente. Stiti ce se considera drept rezultat in psihiatria de ghettou ? Tipul nu le sparge fata propriilor lui copii. Sau tipa nu scapa o caramida pe testicolele barbatului ei in timp ce el doarme. Un caz in minus de violenta domestica pe luna. "Drace, nu vad chestiile astea in DSM-V. Cit ne costa miracolul ?" 600/luna + Abilify + Xanax + Celexa. Si puteti pretinde ca problema nu mai exista.
IVb. Cine plateste pentru SSI ?
SSI se finanteaza din impozitul pe venit. Nu se finanteaza din contributiile la asigurari sociale. Pauza de efect.
In teorie, platile SSI catre un copil (hei, ADHD se socoteste) ar fi reduse de veniturile "nemuncite", incluzind aici pensii alimentare. Daca v-ati intrebat vre-odata de ce mamele nu urmaresc mai cu hotarire pensiile alimentare neplatite, asta-i raspunsul ****. Celalalt raspuns este ca un tata care primeste SSI nu-i obligat sa plateasca pensii alimentare. E handicapat, pina la urma. Copilul e problema statului.
V. Nu este pentru dumneavoastra.
Oricit de simplu si aerodinamic e acest proces pentru tipul din ghetto fara alte resurse, e practic etans pentru oricine are o casa. Nu este pentru dumneavoastra. Stiu asta din felul in care v-ati formulat intrebarea, nu aveti pistol si probabil ca nu va apucati sa dati foc orasului in care locuiti pentru ca v-a cistigat/pierdut echipa favorita. Inteleg ca in cazul dumneavoastra disputa e cu un angajator, nu cu statul, dar ideea centrala ramine : ati lucrat. Cindva, cumva, ati lucrat. Cum puteti arata acum ca nu puteti lucra ? Ar fi fost mult mai simplu de "dovedit" ca nu puteti lucra daca n-ati fi lucrat niciodata. Asta-i SSI.
"Cheia" dosarului dumneavoastra - la care cum ziceam n-aveti sanse, dar vorbiti totusi cu un avocat - este sa demonstrati ca depresia va impiedica ratiunea. Lipsa de energie si tendinte suicidale pot suna "important", dar boala trebuie sa duca la handicap. Incapacitatea de-a citi un paragraf sau a indeplini o sarcina simpla, repetitiva sunt handicapuri. Dorinta de-a muri nu este un handicap. Dovediti judecatorului ca nu puteti impacheta niste marfa sau aranja niste conserve.
Intre timp : credeti ca nici unul dintre aia patru milioane de beneficiari de SSIU pe motive de psihiatrie nu-i capabil de-a impacheta niste marfa ? Sigur ca nu-s capabili. Cum ar putea sa fie ?! Sunt deprimati!
"Dar 600 pe luna nu acopera nici macar chiria!" Oh, nu zic ca sunt multi bani, zic ca sunt exact atitia bani cit e necesar ca sa previna o... imbunatatire a infrastructurii in orasul dvs, ceva a la Falling Down. Tot ce i-a trebuit proastei de Franta ca sa se revolte a fost o ridicare a pragului de pensionare cu doi ani. "E o intelegere foarte nesofisticata a problemelor" Jet. Am zis, jet!
VI. Nimeni nu va cere parerea.
Ma gindesc ca aceasta observatie probabil enerveaza lumea, de ambele parti ale unei imaginare diviziuni politice pentru a carei perfectionare nu ne-au trebuit decit 40 de ani. Multumiri televiziunii! Bineinteles ca am propriile mele opinii, dar nu conteaza ce credem, eu sau dumneavoastra, ce conteaza este ce este. Acesta este sistemul. Daca va inchipuiti ca puteti impune ceva reforme sociale masive, va invit sa votati Hope and Change si expeditii continue in Afganistan, dar altminteri incercati a intelege cum functioneaza chestia inainte de-a vorbi prostii in directia vre-unui reporter de la cea mai apropiata statie Fox. "Salut, eu sunt Bill din Cleveland si cred ca liberalii***** sunt de vina." Drace, cum de nu mi-a dat mie prin cap asa ceva ?!
Sistemul nu doar ca plateste saracii, dar ofera locuri de munca pentru foarte, foarte multi aproape-saraci. Nu zic ca-i un lucru bun, sau un lucru de dorit, descriu pur si simplu un fapt. Unele sunt direct slujbe guvernamentale (de exemplu angajatii biroului de SSI) si altele sunt slujbe pretins-private. Daca sunteti un psihiatru care lucreaza la o clinica dintr-un ghettou, va puteti inchipui ca sunteti un contractor independent, dar in realitate lucrati pentru Stat, doar ca nu veti primi pensie. Asta este sistemul. Taiati SSI si acesti doctori, asistente, impiegati si functionari nu mai primesc salarii.
"Si zici ca acesti pacienti nu sunt bolnavi cu capul ?" Nu, multi dintre ei sunt. Prea bolnavi pentru a lucra e o alta poveste, dar ma rog, ce mai conteaza, fie. Cu siguranta nu le strica un psihiatru. Dar este o linie foarte fina - prin care expresie numesc o genune fara fund - intre o boala de nervi ca rezultat al unui polimorfism 13q33 si o boala de nervi ca rezultat al gindacilor care ti se plimba prin par in timp ce dormi. Ce dracu' sa faca Abilify pentru asa ceva ? E nevoie de heroina.
VII. Asa functioneaza, ca va place sau nu.
Un psihiatru din ghetto vede 20-40 de oameni pe zi. 15 minute verificarea retetelor, care se pot comprima la 10 sau chiar 5 minute. "Simptome majore ? Tendinta de suicid ? Efecte secundare ? Aveti aici o noua reteta". Daca incerci asa ceva intr-o zona suburbana te vei trezi ca agentii federali iti impusca ciinele in incercarea de-a iti sparge usa din dos. Dar in ghetto (si probabil in zonele rurale, ma gindesc) asta este standardul. Statul il ingaduie pentru ca cineva trebuie sa faca ceva si cu "pacientii" astia. Statul nu are alte optiuni.
Acelasi lucru cu benzodiazepinele (Xanax, Klonopin, Valium etc) si narcoticele (Percocet, MS Contin etc). Din cind in cind cite un doctor e arestat cu mare tam-tam pentru ca vinde Vicodin in Valu-Packs****** dar cantitatea de benzodiazepine prescrisa in ghettou e incredibila. Mergeti la doctorul dumneavoastra din suburbie si incercati sa-i cersiti citeva Xanax-uri. Apoi mergeti pina in centru si primiti 90 de pastile la prima vizita. De ce ? Pentru ca statul nu va incepe sa se hiriie cu cei unsprezece sau cam asa saci cu nisip pe care i-a plasat strategic in fiecare cartier pentru a retine un deluviu de ura proletara. Pacientii le vor (ca sa le inghita, ca sa le vinda, cui ii pasa) si doctorii le distribuie pentru ca daca nu le-ar distribui, pacientii nu s-ar intoarce. Si daca nu se intorc, ce vei face ? Te vei angaja la Walmart ? Cam greu, pentru ca-i vor da foc.
Sunt si o groaza de bani de facut pentru cei cu spirit antreprenorial. Daca vrei sa te imbogatesti din psihiatria de ghettou (si nici macar nu se cere sa fii doctor) iti deschizi o clinica, angajezi un psihiatru si o groaza de terapeuti din sortimentul oral, in general functionari de asigurari sociale. Medicaid plateste 1 vizita de terapie pe saptamina (cam 60 de dolari ora) si 15 minute cu doctorul (40 de dolari vizita). Doctorul in general e salarizat, dar proportional ia cam 50% din cei 40 de dolari. Lasa-l sa-i ia pe toti. Terapeutii sunt platiti foarte putin, cam 20 de dolari ora. Restul ramine clinicii. Daca serveste o suta de pacienti poate trimite facturi de 24,000 de dolari pe luna, plati cam opt mii terapeutilor si iata profit curat 16,000 sau pe-acolo, dupa ce se mai scade overhead-ul. Stiti citi pacienti au clinicile ? Mii. Faceti socotelile.
Au toti pacientii astia nevoie de psihoterapie ? Bineinteles ca nu. Dar trebuie sa se duca, pentru ca asa cere clinica (ingrijire integrata) si au nevoie de clinica pentru ca asa isi primesc SSI-ul, ca sa nu mai mentionam Klonopin-ul. Doctorii au nevoie de ei pentru ca asa isi cistiga existenta, si statul ingaduie tot aranjamentul pentru ca are nevoie de cineva care sa se ocupe de saracia din America pina cind descoperim fuziunea la rece sau extraterestrii invadeaza.
Nu-i vorba ca statul tolereaza, nu-i vorba ca se uita in alta parte : statul ingaduie explicit. Singurul lucru pe care nu-l ingaduie e facturarea pentru servicii neefectuate. Pentru clinici ultima moda in domeniu este sa ofere "screenind de depresie", sub forma unui chestionar distribuit in sala de asteptare si sa factureze o consultatie psihiatrica pe linga fiecare vizita obisnuita.
Explozia psihiatriei ca ocupatie merge in paralel cu explozia saraciei in societatile industrializate. Motivul pentru care psihiatria exista in SUA dar nu in Sudan nu este ca in Sudan n-ar exista bani pentru psihiatrie, ci pentru ca nu exista suficienti bani in SUA cit sa-i faca pe unii oameni sa nu se simta fix ca-n Sudan. De-aici si Zoloft-ul. E ultima scapare pentru stat in fata unei probleme sociale pe care poate ca a creat-o sau poate ca nu, mai putin conteaza, dar fata de care nu are alte alternative. E de asteptat ca psihiatria sa fie solutia temporara pentru saracie la nivel mondial, cel putin pina cind extraterestrii se reintorc sa vada ce s-a mai ales de experimentul lor de 6000 de ani. Asa ca investiti in Pfizer, nu va merge decit in sus. Nu are incotro.
---------
* Tehnic vorbind, aveti nevoie de-un diagnostic de-adevareatelea, asa incit ar trebui sa fie "Suferinta de Depresie Majora". De curiozitate, ca sa ma lamuresc daca ii pasa cuiva am scris "depresie", "deprimat" si chiar "foarte, foarte trist". Singura ocazie cind mi-a fost returnat un formular a fost cind nu mi-au putut citi semnatura, asa incit nu mi-au putut transcrie numele in calculator.
** In SUA in general centrele istorice oraselor. Ca si in Romania viitorului.
*** Pina acum aproximativ cinci ani nu conta cit timp iti ia s-o cistigi, pentru ca la acordare primeai retroactiv toate beneficiile de la data primei aplicatii. Deci daca te chinuiai 4 ani, la finalul celor 4 ani primeai un cec cit pentru 4 ani de plati SSI (minus ce welfare mai primisesi intre timp). Dar au schimbat regulile, asa ca nu mai exista retroactivitate.
**** Sfat pentru experti : daca tatal pune banii datorati copilului prin pensia alimentara intr-un cont de economii IRA, sau ii plateste scoala sau in orice fel aloca banii copilului asa incit "sa nu fie disponibil pentru mincare, adapost, imbracaminte" atunci platile respective nu se deduc din SSI.
***** Crin Antonescu nu-i singurul care are impresia ca liberal = socialist. Aceasta conventie onomastica functioneaza bine mersi peste ocean, de la facerea locului.
****** Pachete economice, detergent la 10-20 de kilograme, aspirina la 1-2-500 de pastile etc.
Thursday, 10 February 2011
http://www.naturalnews.com/031239_mental_illness_bribery.html
Thursday, 10 February 2011
Ca sa vezi lol.
Monday, 3 November 2014
Ti-a expirat linkul. Copie: shrinkwrapped.
In alta ordine de idei, SSI nu seamana cu Basic Income? Incep sa tot vad idiotenia spamata peste tot unde se poate: http://www.reddit.com/r/BasicIncome/
Monday, 3 November 2014
Living Wage, tot aia. Ideea imbecilului ca el sa aiba ce minca orice-ar fi si orice-ar face. Ca la mami acasa.
Monday, 3 November 2014
Mda, ca la mami pe dracu'. E si terifiant daca te gandesti, un birocrat decide ce reprezinta "mancare" si cat ai minim nevoie ca sa traiesti. Cam ca sub Ceausescu lol.
Monday, 3 November 2014
Nuca nuntelegi tu cum merge lumea. Casi Putin, care nici el nuntelege.
Numa puleti pe reddite intelege. TOTUL.
Monday, 3 November 2014
PS.
Monday, 3 November 2014
Ce mi se pare foarte interesant...oricare ar fi obiectul discutiei...ca se pune problema unei comparatii intre Romania si SUA...hmmm...oare?!
Monday, 3 November 2014
Da. Nu doar ca se pune problema unei comparatii intre Romania si SUA, dar comparatia respectiva iese destul de prost pentru SUA.
Sunday, 10 July 2016
Linkul către loguri duce la o pagină generică, nu-i nicio discuție acolo.
Sunday, 10 July 2016
http://btcbase.org/log/?date=03-11-2014#907526
Sunday, 12 July 2020
I gotta quote here
from the original to reference elsewhere, because duh, my selection dun work inside his html.
Sunday, 12 July 2020
Meanwhile, of course...
The explanation for why exactly the Chinese ships stopped showing up is not what MP said, please believe, but some inane pantsuit nonsense, as per usual, please believe.