Requiescat si circulati

Tuesday, 01 February, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Un articol excelent aparut pe-un blog dedicat in general temelor sportive merita un moment de atentie. Imi voi permite sa citez si sa adaug citeva comentarii, dar va invit calduros sa-l cititi integral la el acasa.

Zice la buche

Jurnalismul occidental s-a schimbat fundamental în ultimii 30 de ani. Din cauză că familiile care deţineau marile ziare şi televiziuni, moştenite din tată în fiu, nu-şi mai permiteau să suporte pierderile, acestea au ajuns pe mâna corporaţiilor mass-media. O dată ce s-a întâmplat chestia asta, ele s-au mutat dintr-o logică propagandistică, într-una comercială - au devenit afaceri al căror singur scop e să producă bani. S-au tăiat costurile şi s-a maximizat profitul. Acest mod negustoresc de a funcţiona a devenit cel mai mare obstacol în calea spunerii adevărului.

Absolut adevarat, dintr-o perspectiva filosofica : daca nu spunem decit ceea ce ne aduce un beneficiu monetar, nu spunem decit minciuni. E un adevar verificat si rasverificat in practica in toate domeniile posibile sau imaginabile, de la viata de zi cu zi in comunism pina la blogerul de agentie. Adevarul include intotdeauna o portiune gratuita, dezinteresata, nejustificabila in fata presiunii "taierii costurilor" si mai include adeseori si o portiune indigesta, eventual indigesta prin ricoseu. As putea da macar o duzina de exemple numa' de pe-aici de pe Trilema, da' ma gindesc ca nu-i anume nevoie.

Jurnalismul a devenit un schelet fără muşchi. Acest schelet e agenţia de presă. În Anglia, Press Association e osatura pe care se sprijină întreaga industrie. Cu mici excepţii, orice ziar sau televiziune din Anglia şi de oriunde îşi ia materialele gata-făcute de la această agenţie de presă. America are Associated Press-ul, Franţa France Press-ul, iar noi Mediafax-ul.

Dacă PA-ul ratează un atentat terorist eşuat, respectivul atentat nu s-a întâmplat pentru englezul de rând, pentru că nu va afla niciodată despre el. Dacă ei se înșeală, la fel va face şi englezul de rând, pentru că nu-şi permite nimeni să-i verifice. BBC pretinde de la jurnaliştii săi să aibă mereu două surse, two pairs of eyes, regula cardinală a jurnalismului. Excepţie fac materialele primite de la PA, care e văzută ca o „confirmed single source”.

Asta este de altfel si motivul pentru ca atunci cind Obama, laureat fara merit al unui premiu Nobel se apuca sa "scrie" editoriale pentru New York Times, care - culmea minunilor - se mai si publica credibilitatea intregului esafodaj intra in coma de ultimul grad. Nu pentru ca ar fi interzis unui cetatean, fie el chiar si negru, sa aiba optiuni si idei, sau sa-si expuna optiunile si ideile in public, ci pentru ca intr-o presa bazata pe luft suprapunerea intre "confirmed single source" si autoritate e doar un pas maruntel si absolut inevitabil. Ca atare, ce rost mai are sa caute Pravda adevarul in strada ? Doara i-l comunica Palatul X, "We just report the news, we don't make it up. That's the government's job." Pai nu ?

Nu-i vorba de cine stie ce sordida conspiratie, nu-i in discutie cine stie ce tenebroasa societate secreta. Nu eforturile unei misterioase "elite" minuind sforile din spatele scenei sunt cauza precum nu sunt nici motivul acestei mutatii sociale.

Internetul este si cauza, si motivul. Internetul a schimbat fundamental economia informarii. Ca rezultat direct si intru totul previzibil (mai ales privind inapoi in timp) presa a devenit inutila. Complet inutila. Sursele de informatie bruta sunt astazi retelele sociale, si sursele de informatie filtrata, prelucrata, comentata sunt astazi blogurile. Ca de exemplu acesta, pe care cititi acum aceste rinduri. Nu le cititi intr-un ziar, mi se pare ?

Ochiul public s-a mutat de pe presa, si odata cu el lumina reflectoarelor s-a dus in alte directii. Ca rezultat necesar si inevitabil presa ca activitate economica a devenit nefinantabila. Daca nu se gasesc suficienti oameni carora sa le pese de ce faci tu acolo, nu vei avea cu ce sa-ti platesti factura la curent, asa functioneaza societatile libere, nu vine nimeni sa-ti spuna "nu mai fa asta", dar descoperi, treptat si pe tacute, ca nu mai poti continua chiar orice prostie.

Ca rezultat, oamenii care lucrau in presa s-au aliniat in ordinea inteligentei lor in directia usii, cei mai sanatosi la cap si-au organizat plecarea de pe barca in scufundare inainte de anul 2000. Cei cit de cit sanatosi la cap au evacuat pina in 2010. Astazi, in 2011 au mai ramas cei complet tolomaci, pur si simplu prea dobitoci ca sa-si gaseasca drumul afara dintr-o punga de hirtie, incepatorii si poate doi-trei lupi batrini de mare care-s perfect incintati de eventualitatea sfirsitului pe fundul oceanului, linga catargul cu care-au spart atitea furtuni. Nici nu si-ar dori altceva. Prostii, naivii si fanaticii sunt cu totii agenti irationali, si iata devoalat dintr-un alt unghi marele mister : cum sa dai rezultate rationale cu o industrie compusa in totalitatea ei din agenti irationali ?

Singura valoare ramasa presei cea fara de speranta si fara de viitor este istoria ei, si atita prestigiu si prestanta de cita se mai bucura in virtutea acestei istorii. Prestigiu si prestanta pe care viermii economiei, ca-s ei vinzatori de piei de closca sau scelerati cu pretentii de politician nesustinute in practica se vor grabi sa incerce a o inhama la carutele lor cele neautomobile : interesul economic si interesul politic. Interesul de-a minti.

Ultima valoare de piata a unui New York Times complet scufundat economic este sa vinda la bucata, la metru sau la kilogram mormintele, relicvele si cavourile inaintasilor.

Hai atunci sa nu platim pentru a cumpara bucatele din teasta unui mort de-acum douazeci de ani, hai sa nu felicitam pe nimeni ca si-a "tras" loc de veci in mormintul cine stie carui erou public, hai sa nu admiram cocalarii care isi parcheaza incintati beamveul linga cavoul cine stie carei familii care-a insemnat ceva la un moment dat.

Este clar ca presa isi va vinde istoria oricui e dispus s-o plateasca, pe orice pret, si este clar ca orice cumparator va folosi aceasta cumparatura strict ca sa minta. Ca sa ne minta, pe noi. Ca atare, alegerea cu care ne confruntam e simpla : fie obnubilam orice urma de respect de care s-ar mai putea bucura presa, astazi, si ca rezultat distrugem rationamentul economic al insasi cumpararii ei, obtinind ca rezultat niste relicve care-si pot dormi linistite somnul de veci, fie ignoram problema si cumparam, afazici, brelocuri si cani de cafea realizate din ciolane si teste polizate.

Hai atunci sa nu platim nici o para chioara pe minciunile astea. Cea mai sigura cale pentru a impiedica jefuirea mormintelor e sa nu ingropi acolo obiecte de valoare.

Category: Trilema Presei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

4 Responses

  1. recomand "Bel-Ami", de Guy de Maupassant.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 1 February 2011

    Ehehe. Este.

  1. Requiescat si circulati pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    Interesul societatii fata de presa, astazi si miine....

  2. [...] Pe alocuri drama e intinsa cam groscior, “si va citez, progres, reforma, contra pradaciunilor bogatilor sau saracilor”, chestii. Fata care-o dat ziarului patrusprezece ani din viata si-n schimb n-are trei copii si nici n-o fost la Paris, tipii care se-ncaiera-n redactie pentru ca nu se prea intelege de ce si chestii de-astea. Da’ sa stiti ca si-n viata drama e intinsa cam groscior pe-alocuri, mai ales in viata de ziarist, jurnalist sau cum s-o mai fi chemind chestia aia pe care au impresia c-o fac toti putoii da’ de fapt n-o mai face nimeni. [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.