Tropele genului epic
Genul epic este reprezentat de orice text care istoriseste o intimplare. Alternativa, genul liric, este reprezentat de orice text care incearca sa trezeasca o emotie. Cele doua se pot impleti-n acelasi text dar altminteri nu exista exceptii. Discursurile politice sunt in general intrupari ale genului liric, textele stiintifice sunt in general intrupari ale genului epic si asa mai departe (iar dumneavoastra vorbiti in proza).
Cum orice carte are un sumar pe care elevii prea lenesi il pot citi ca sa poata trece examenele fara a fi cistigat insa in fapt beneficiile pentru care se obosesc sa mearga la scoala tot asa si ditai genul epic are niste trope, care-s un fel de supa la plic : adaugi apa si iese un ceva. Functie de calitatea apei adaugate ies uneori chestii bune.
Una dintre aceste trope (o "aroma" de astfel de plic, sa-i zicem) ar fi gentilomul-si-servitorul, in care un tinar Fat Frumos impreuna cu credinciosul sau cal pornesc in lume. In lume intilnesc neaparat niste dificultati, care-s intotdeauna personificate dar nu se rezuma niciodata la persoana personificarii lor. De-aici tropa diverge : ori le infring (avind deci varianta eroica) ori le evita (avind deci varianta histrionica). In general eroii primei variante vor fi mai solizi iar eroii celei din urma vor fi mai inclinati spre bancuri. In lume mai intilnesc neaparat si o domnita (obiect sexual, singurul rol posibil al femeii-ca-femeie fiind de obiect sexual, altfel ea mai poate aparea ca pericol da' niciodata nu poate fi servitor) pe care neaparat gentilomul o ravasestei. Servitorul cistiga in general si el ceva, rareori un obiect sexual pentru sine (in general prin povestirile italienesti) adeseori bani, averi, chestii de-astea. Niste fin.
V-am sugerat deja cum "basmele romanilor" se inscriu perfect in retetarul epic al acetei supe la plic anumite, dar lucrurile nu se opresc aici : in Some Like It Hot de exemplu gentilomul ramine cu fata (Monroe) iar servitorul (Lemmon) ramine cu... banii. Si mariajul. Avem de-a face cu ceea ce se numeste subversie, adica reteta nu-i folosita exact asa cum se gaseste ci primeste o oarecare doza de deconstructivism la pachet. Cat on a Hot Tin Roof e de asemenea o subversie, inca si mai profunda : gentilomul pe de-o parte iar pe de cealalta jucind rolul de servitor chiar femeia, care doreste sa-si "implineasca menirea" de obiect sexual dar nu poate din complicate motive care-s tocmai dificultatile ce se infrunta-n desfasurarea epica. The Big Sleep, in care gentilomul nu are servitor dar gaseste pe drum pe cineva care-ar putea fi servitor, sau femeie, sau pericol, si toata desfasurarea-i o incercare de-a alege care dintre cele trei ? Barbarella va frapeaza drept o bizarerie suprarealista tocmai pentru ca-i povestea servitorului-obiect sexual (stapinul nu exista da' e suplinit cumva de marele presedinte transgalactic care apare la inceput) din care lipseste gentilomul si deci intreaga chestie nu are sens.
Si-asa ajungem tocmai la concluzia articolului nostru : genul epic se bazeaza pe retete care nu devin banale in pofida oricitor repetitii tocmai pentru ca respectivele retete sunt profund adecvate chiar structurii intime ale individului (si implicit ale lumii, care nu-i functionala drept altceva decit o oglinda a individuluiii). Ca atare, performanta ca scriitor de texte ale genului epic depinde intr-o masura oarecare, niciodata aproximabila prin zero, de cultura respectivului, de abilitatea lui de-a intelege si-a folosi abstractiunea tropelor pe care tocmai ce v-am prezentat-o precum si alte abstractiuni similare-n functionare chiar daca la alte nivele de utilizare practica pe care poate ca le-oi prezenta cindva daca-mi vine cheful.
Sau cu alte cuvinte motivul pentru care se recomanda sa citesti inainte sa scrii nu-i altceva decit faptul ca fara o intelegere cit de cit profunda a functionarii arteiiii nu ai sanse sa produci ceva macar acceptabil. Cam asta.
———- De la ravish in limba engleza. Mai pe scurt o fute. [↩]
- Apropo de care chestie e evident acum de ce oamenii confunda "disparitia omului ca specie" cu "distrugerea Pamintului". E evident ca Pamintul ca atare nu va fi "distrus", da' e de asemenea evident ca oamenii nu au interactionat niciodata si nici nu pot interactiona cu Pamintul ca atare, ei interactioneaza strict cu Pamintul ca oglinda a lor insile, si deci "la ce ne serveste noua Soarele, Georgel ?" [↩]
- In sensul ei vechi, din latinitate, de mestesug. [↩]