The Taming of the Shrew

De cite ori vine vorba de Erzsebet Szabo si cit de mare actrita o fost ea lumea-si da-n dirdora ochii peste cap si vai cacleopatra. Nici o Cleopatra : rolurile ei mari au fost Katharina in The Taming of the Shrewⁱ si Gloria Wandrous in Butterfield 8 citiva ani mai devreme. Si altele, bineinteles, multe, numeroase si reusite, intre care si Cleopatra, da, bineinteles. Da-n principal astea doua.

O actrita are nevoie de-un barbat ca sa joace - nu ne referim aici la pasibil si palatabil, vorbim de arta, bine ? Uneori are, alteori n-are, si chestia incurcata rau e ca nu totdeauna ce-i bun e si potrivit, respectiv vitavercea. Cam ca si-n viata, dat fiind ca vorbim de filme aici. Din fericire-n cazul asta fericit e si bun si i se si potriveste (vorbim de Richard Burton aici). Iar in Cleopatra nu e chiar clara treaba da' bag de seama ca nu se potriveau ei chiar asa bine, sau ca s-o citam pe Ida, "the rocks are right here".

Zeffirelli pune-n scena eterna poveste, aia cu supunerea, pe partitura primului si de-atunci incoacelui celui mai importantului autorelui de text scris in vre-o limba paminteasca. Sigur, mai sunt si altii, sa nu intram in discutia ceea. Deci, daca-i soarele pe cer si scumpu-ti sot zice ca-i luna, tu te-nchini la soare 'au la luna ? Si daca dai peste ceva batrinel uscat si ostenit in drum ce-i el, preafrageda copila ?

Povestea incepe, asa cum incepe povestea asta indeobste, c-un viol sensu stricto, consumat in niste panura si-urmat apoi la nu prea multa vreme de-un viol ideologic, ideal, consumat in biserica, spre usurarea popii si-a intregii asistente. Dupa care se incaseaza si pretu' faptei, ca nu v-ati astepta acuma s-o defloreze gratuit : tatal plateste generos, douaji de mii de ducati, o ladita cu aur cit sa cocoseze-un fecior. Ei, da, dragele mele, iata c-asa era soarta crud'a femeii-n vremurile vechi si din fericire demult apuse pe cind era ea fericita. Bizar, da' cum zice poetu' "ca-n viata".

Dupa care ceva foame, ceva munci, de batut chiar n-o bate da' probabil ca-i judicios, japita-i foarte tensionata-n functionarea intimitatii sale interioare si de-o loveste-i cert si vizibil riscu' ca se mai ciobeste. Si-ar fi pacat s-o strice-acuma, cind mai bine-o poate pune-n jug, nu gasiti ?

Si-n rest au trait fericiti, pina la adinci batrinete. Ca-n viata ?

Poate ca ca-n viata. Indiferent de cit ca-n viata traiesc ei, atit persoanele concrete care implementeaza aceasta ideologie particulara cit si persoanele metaforic-imaginare despre care-i vorba in poveste, fie ea cea trasa-n tipla de-i zice celuloid fie ea cea trasa-n tipla originala chit ca invizibila a teatrului (si-ntre timp devenita istorie) totusi nu putem sa nu admiram excelenta calitate a... pai a zisei tiple. Sper ca ma-ntelegeti ce-am vrut sa spun.

Ca incheiere, sa va spun ca daca muriti far' sa fi privit filmu' asta c-o muiere proaspat vargata-n brate ati trait degeaba si-n tot cazu' n-ati fost barbati, iar pe partea practica sa va atrag atentia ca daca sedeti proptiti in perini in timp ce domnita sta pe burta proptita-n cot de-a stinga si cu genunghii de-a dreapta (sau vitavercea, ca-n viata) se zice atunci c-aveti masuta. Vargata.

Sa fiti iubiliti.

1. 1967, de Franco Zeffirelli dupa un libret de W. Shakespeare, cu ea insasi & al ei Richard Burton. [↩]