The Lord's of Flatbush

Flatbush e un cartier din Brooklyn, care-i cea mai mare parte a New York-ului, care-i cam tot ce conteaza in Statele Unite, care-s o aproximare grosiera a continentului american, care nu conteaza. Filmulⁱ e ceva cam de aceeasi natura, povestea a patru indivizi anonimi si indiferenti alesi intimplator din cea mai larga patura sociala si cea mai putin relevanta sectiune demografica (adica niste adolescenti saraci).

Teoretic urma sa contina un De Niro (care n-a mai jucat in acest film fara buget gasindu-si alt film fara buget) si un Richard Gere (care s-a tot incaierat cu Stallone, vezi doamne ambii-s niste deosebiti si niste speciali, masculi alfa in capu' lor). Stallone joaca relativ prost, pe-o structura foarte asemanatoare cu Paradise Alley (el e seful unei trupe de masculi). Banuiesc ca se joaca pe sine insusi, ca orice veleitar fara sanse (a la Jerry Seinfeld ceva). Susan Blakely e dragutica.

Filmul are niste momente excelente care-l ridica totusi pina la notabil. In al doilea rind, scena cumpararii inelului de nuntalogodna reda perfect, da' perfect, ghemul mizer de troc si santaj care-i viata emotionala, amoroasa, erotica, sociala, politica si in general spirituala a clasei sociale respective. Tot ce nu-i cu bagat la mat, tot ce se desfasoara intr-un plan mai abstract decit o bataie sau un futai urmeaza pentru saracimea oraselor exact filiera ilustrata in film : te iubesc vreau inelul e scump ala luam unul ieftin vai ce frumos e cine-i cel mai tare tu esti cel mai tare. DIN LUME!!! Manelistii cu alte cuvinte nu s-au nascut ieri si nu s-au inventat la noi, ei sunt o necesitate istorica absolut kantiana, de indata ce nivelul bunastarii materiale atinge un anumit prag perga societatii isi asuma niste anumite forme de manifestare ale abjectului imanent ei, care-s date o data pentru totdeauna si se tot repeta cu minime si absolut neglijabile aduceri la zi.

Iar in primul rind, momentul nuntii, cind ni se cinta ca viata nu curge si timpul nu trece, ci mereu alti oameni urmeaza aceleasi milion de cai date dinainte, repeta miscarile "lor" pe structura miscarilor care sunt si-si traiesc vietile "lor" de marionete in partitura preexistenta, dupa care personajul principal intelege ca ei sunt toti papusi si nu exista altfel precum nici nu pot interactiona altfel decit jucind un rol. Jucindu-si rolul. "Because if I don't forget that, you're gonna be a memory!" e o fraza mare, aproape Shakespeariana.

Pina la urma nu-i vina filmului ca trateaza despre noroi. Dat fiind ca o face atit de bine incit frizeaza epifania nu putem spune altceva decit ca-i un film excelent. Ceea ce el de fapt chiar si este.

1. The Lord's of Flatbush, 1974, de Martin Davidso (&Stephen Verona) cu Sylvester Stallone, Susan Blakely. [↩]