Paradise Alley

Friday, 25 November, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Paradise Alley este un filmi in care joaca Sylvester Stallone.

Nu cred ca m-ati citit. Paradise Alley este un film in care joaca Sylvester Stallone. Deci nu sade sa se bronzeze la camera cu buza rasfrinta si ochii goi. Ci joaca. Se indragosteste, sufera, se agita, se da peste cap, si vorbeste. Pe bune, Sylvester Stallone vorbeste. Fara oprire, fara pauza, fara limita, motor functionind la turatie maxima fara combustibil.

E amuzant vazind filmul asta sa te gindesti ce s-a ales de protagonisti treizeci si mai bine de ani mai tirziu. In timp ce Sylvester Stallone si-a cladit o cariera de pseudo-actor de parc-ar fi avut creierii zdruncinati de prea multe infringeri la box, Armand Assante (pe care el l-a introdus in minunata lume a cinematografiei!) si-a construit o cariera respectabila de june prim. Anne Archer si Kevin Conway si-au facut fiecare viata lor, frumoasa ca orice viata. De Lee Canalito n-a mai auzit nimeni (tipul a fost mai mult boxer, de altfel, s-a retras prin preajma Revolutiei nu mai retin exact).

Filmul este o capodopera a chestiei de-i zic americanii camp (da' bine si autentic facut, iara nu cacaturile autoreferentiale pe care le incearca diversi nuliferi doritori s-o arda cult), este deosebit (dar deosebit) de gay, si cind am vorbit de el in notele la Howl am glumit si nu prea.

Pe scurt naratiunea, daca n-aveti rabdare sa-l cautati (nici n-am idee unde l-ati gasi) : trei frati n-au nimic intr-o lume rece dar frumoasa, asa cum sunt stelele reci si frumoase. Unul e solid si cumpatat, linistit si fixist ca pamintul. Altul e frumos si inselator ca apa. Al treilea-i iute si nesemnificativ, ca vintul. Si-asa curge viata in orasul rece si frumos, ca stelele : astia trei in lupta cu focul lumii, care-i mina din urma si-i inghesuie din parti, personajul colectiv al tuturor celorlalti.

Vintul pune pariu cu focul ca pamintul va infringe focul la skanderberg. Pune pariu pe-o suta de dolari desi n-are ban in buzunar, c-asa face el. Pamintul cistiga, dupa mult chin si truda. C-asa face el. Apa priveste dintr-un colt si-i dezaprobatoare, c-asa face ea. Si-apoi, vintul se pune sa-i faca pamintului cariera de boxer. Pamintul discuta cu lemnul (care-i la acest moment inca verde, si crede ca are familie, si crede ca are viitor, acolo-n hruba, in celula in care vietuieste fara sa simta, cum face lemnul - dar mai apoi se rupe, se fringe, dispare, din propria vointa si prin propria alegere, cum face lemnul) si decide sa-i fie apa, si nu vintul, manager.

Apa se schimba, si-l inseala. Apa si vintul ridica furtuna. Femeia mingiiata ani si ani de vint ii cedeaza apei din care s-a nascut. Vintul fluiera a paguba. Pamintul invinge tot ce-i iese-n cale, si asta-i tot. Focul se vadeste purtind ciorapi de matase cu jartiere pe sub costul. Sfirsitul.

Este ca suna intr-un mare fel ? Ei, este intr-un mare fel. Un film fara de care nu puteti pretinde ca stiti despre ce vorbiti. Nu-i singurul, dar dezastrul cu a sti despre ce vorbesti e ca-i suficient sa fi ratat unul singur, mai mult nu-i nevoie.

Si-atit.

———
  1. Paradise Alley, 1978, de Sylvester Stallone cu Sylvester Stallone, Armand Assante, Anne Archer []
Category: Trilematograf
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

One Response

  1. [...] alfa in capu’ lor). Stallone joaca relativ prost, pe-o structura foarte asemanatoare cu Paradise Alley (el e seful unei trupe de masculi). Banuiesc ca se joaca pe sine insusi, ca orice veleitar fara [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.