Tara ca un hotel, sau o schimbare de perspectiva

Ca tot ziceam recent ca-i o idee buna sa ne spargem capul singuri, hai sa facem si-un exercitiu practic in acest sens.

Modul in care e conceptualizata tara (in cazul nostru, Romania) pentru o buna majoritate din cetateni ramine tributar complexului notional din jurul "patriei", care-i la rindul lui o prelungire-n modernitate pe filiera patetica a ideilor medievale despre pamint. Ca sa le intelegem nu strica sa pornim de-acolo.

Deci, intr-o vreme mai veche de-acum vre-o mie de ani sau poate doar cinci sute, oamenii se imparteau ca si astazi in doua categorii sociale : cei care aveau in proprietate fondul funciar (adica ceea ce sta ca principala sursa a bunastarii, era pamintul in vremea respectiva, e "tehnologia" astazi) si cei care se gaseau... atasati, ca extensii ale fondului funciar. Ii stiti, "ei cei care platesc impozite", aia-s.

Ei, proprietarii fondului funciar (oamenii liberi, adica) erau singurii in masura sa-l vinda si sa-l cumpere. Iar cind il vindeau sau il cumparau nu-l vindeau si nici nu-l cumparau prin livrare directa, in plic, ci "asa cum se gaseste". Adica cu tot cu padurile, iazurile, drumurile, satele de pe el, si cu tot cu vinatul din paduri, pestii din iazuri, carutele de pe drumuri si Zodila-ii de prin sate. Cu totul.

O mie spre doua mii de ani de exercitiu-n a privi astfel domeniile feudale drept bucati de pamint cu atasamentele lor naturale, amplificat de cresterea volumului si frecventei actelor comertului iata c-au format o idee despre... lume. Care lume ar fi deci o imensa felie de tort cu crema ei si bucatelele de zahar si franjurii de ciocolata de deasupra. Un tot unitar. Patria, ca model teoretic este fix aceasta conglomeratie a sclavilor, uneltelor si paminturilor.

Evident sclavii respectivi nu-s neaparat foarte incintati de perspectiva de-a fi vinduti si cumparati ca vitele, daca ajung sa-si dea cumva seama de asta. Pe de cealalta parte evident nimeni n-o sa cumpere teren desert, ca nici fondu' asta funciar n-are nici o utilitate fara behaitoare pe el. Intre aceste doua probleme de altfel destul de grave s-a gasit o solutie de mijloc construita din pur patetism : PATRIA! Chestia aia pe care-o iubim! Un ce abstract (ca nu putea fi concret din aceleasi motive exact pentru care Allah n-are chip de exemplu) "pentru care", "de dragul caruia" joaca diversele behaitoare rolul de behaitoare. Ele de fapt sunt oameni, da' aleg (ei insisi, aleg!) sa fie vinduti si cumparati ca vitele, sau mai exact sa joace fara obiectii rolu' de vite-n jurul tranzactiilor altora, pe care astfel sa le sustina. De ce ? Pai... din dragoste de patrie.

Ca sa ne intelegem mai bine : Ion e un copchil sarac si cam prost dintr-un cartier amarit din ceva orasel indistinct. Intr-o zi, Mircea cel Rau vine pe-acolo cu treaba, se aseaza-n bar cu cele doua catele ghemuite la picioare si bea un rom ceva. Fetele din cartieru' respectiv, din dragoste de patrie (in exemplu' nostru cartieru' respectiv) il iau pe sus pe Ion, il aseaza la masa de vis-a-vis si i se ghemuiesc la picioare si ele, ca alelalte. Ele sigur nu-s sclave, n-au nici antrenamentu' nici priceperea nici pina la urma nevoile si structurile relatiei respective, acasa nu le-asteapta coloane de marmura, gradini unde apa susura printre chiparosi si havuzuri din care irumpe martipan ci peretii goi de beton, carpeta cu rapirea din serai si noptiera de placaj ramasa de la strabuna cu plosnite cu tot. Da' indiferent de toate aceste aspecte, ele joaca un rol ca sa sustina o teorie : ca si la noi aici in cartieru' curului avem chestii fine, si-un Ion care chiar daca-i numa' din trei litere totusi e la fel de bun ca orice sef venit din zari.

Ei, asta-i patriotismul, fetele din exemplu dau dovada de "dragoste de cartier", si asta-i chestia pe care s-a construit Romania socialista daca sunteti curiosi, o structura de altfel imprumutata de la Romania carlista. Totul pentru patrie!

Solutia, asa prapadita cum apare la analiza totusi si-a jucat rolul pentru care a fost construita : a mentinut pacea sociala doua-trei sute de ani (sau mai exact de la revolutia franceza pina la revolutia informatica), permitind vietii sa se desfasoare oarecum regulat si fara multa anarhie. In virtutea jocului de-a Patria s-a putut evita un mare carnaj care-n principiu ar fi trebuit sa aiba loc cam oricind de pe la 1800 (cind au inceput sa se prinda suficienti sclaveti cit sa atinga masa critica cum sta de fapt treaba) si pina cindva ieri. Rusii de exemplu n-au avut asa noroc, si-au murit pe capete. Da' in mare si per total inventia Patriei a fost un moment de genialitate politica, respectivul exercitiu de arta abstracta se poate inscrie linistit in cartea de aur a implinirlor marete ale umanitatii alaturi de zbor si aselenizare. Pur si simplu ne-a iesit (si cind injurati politicienii nu uitati totusi ca ei is oamenii care tre' sa inventeze de-astea).

Azi nimic din toate astea nu mai prea conteaza. Sigur, mai exista inca zone si populatii care traiesc inca in epoca moderna, sau chiar medievala. Daca-i pina acolo mai exista si populatii care traiesc in epoca pietrei, nu-i nici o problema. De contat ele nu mai conteaza.

Si-atunci, modul corect si adecvat timpurilor de-a privit o tara (oricare, asa ca de exemplu asta a noastra) e drept un hotel. Mai exista sute de alte hoteluri pe aceeasi strada, oamenii platesc niste bani ca sa stea in hotelul asta. Ce primesc ei in schimb ?

Ce servicii putem oferi noi ca tara oamenilor care aleg (e important, aleg!) sa stea aici ?

Turismul nu mai este o indeletnicire exceptionala a claselor de sus, cum era la 1700. Nu mai este nici o distractie de o saptamina sau doua pe an pentru "cei ce muncesc", cum era la 1950. Turismul este azi un dat universal al existentei fiecaruia : toti suntem turisti. Nu mai exista cetateni, exista vizitatori, temporar aici, miine acolo. Nu mai exista patrioti, exista clienti mai multumiti sau mai putin multumiti. Multi aveti niste lanturi hoteliere pe care le folositi exclusiv cind calatoriti. Aia-i cetatenia, sunteti cetateni Sofitel in egala si identica masura cum sunteti cetateni romani.

Si-atunci, ce servicii ofera hotelul Romania ? Ce avantaje comparative are hotelul Romania fata de celelalte hoteluri (nu conteaza ca-s "vecine" sau nu, diferenta intre doua ore sa ajung in Serbia si douasprazece ore sa ajung in Singapore e neglijabila la nivelul la care discutam). Ce oferim, concret ? Preturi mici ? Menajere fara chiloti ? Mincare picanta ? Tavane false ?

"Atragerea investitorilor straini" de-acum zece ani s-a transformat, s-a extins si s-a latit. Azi ne ocupam cu atragerea cetatenilor romani, ca aparent suntem un hotel destul de prost si tindem sa raminem fara. Incercam sa-i atragem din viitor (toate programele destinate mamelor asta sunt, o incercare de-a atrage clienti din viitor la hotelul nostru de azi-miine), incercam sa-i atragem din jur, nu ne prea iese, asta este...

Dupa parerea mea bunastarea Romaniei pe viitor depinde in principal de cit de multi oameni in pozitii decidente isi insusesc abordarea tarii ca hotel. Daca-s suficienti avem oarecari sanse sa inversam trendul, sa ajungem la migratie pozitiva, si eventual chiar sa incepem sa alegem : dorim clienti bogati, oameni fini, cu dare de mina, cu inalte calificari, cu idei, chestii, socoteli. Problemele "sociale" in care pare etern ancorata mintea politicianului roman sunt absolut irelevante. De fapt, daca e s-o spunem pe aia dreapta, hotelurile infestate cu gindaci nu tin plebiscite ca sa afle pe unde-si doresc gindacii sa li se construiasca poteci sau alte minuni, dau pur si simplu cu gaz pe ei si gata povestea.

A, sigur, pensionarii lui Iliescu nu sunt gindaci. Ei chiar n-au nici o vina. A, sigur, analfabetii cu acces la Internet nu-s prin asta mai putin oameni decit aia de-or mers la scoala cu seriozitate si-or invatat chestii utile. Bineinteles. Trogloditii ancorati mental in anii '50 ar trebui sa-si "poata permite un trai demn", de parca-i si pasa cuiva de cum traieste altcineva.

Aiureli. Viitorul Romaniei depinde strict de abilitatea ei de-a se transforma intr-un hotel, si de-a se gindi drept un hotel. Pe de cealalta parte, data fiind trista experienta hoteliera pe litoralul Marii Negre, e perfect posibil sa fie imposibil. Cel putin pentru romani. Nu c-ar conta neaparat chestia asta : potrivirea onomastica intre numele hotelului, numele managerilor si numele clientilor e absolut intimplatoare. Un ceh poate conduce un hotel de-i zice Savoy la fel de bine ca un indian, si niste turci sau patagonezi pot locui acolo fara mari probleme.

Pe scurt : va exista un hotel care se va numi Romania. Tot ce mai trebuie stabilit e ce proportii de romani va contine, si la ce etaje.