Rostul deconstructivismului
Probabil ca ati auzit acest termen, "deconstructivism", v-o fi ajuns pe la urechi intr-un nor vag de concepte neintelese alaturi de o "diferanta" si-un Derrida si l-iti fii clasificat drept un ceva fara sens, fara utilitate concreta sau aplicatie practica, un balaur mitic fara cap si fara coada din zona aburerilor si dumelor cu care se baga-n seama indivizii cu pretentii.
Clasificarea respectiva este fara indoiala justificata practic vorbind, nu cred ca a zecea parte dintre cei si mai ales cele ce dau din gura aiurea chestii de-astea pricep ce vorbesc. Sub aspect teoretic insa ideea e falsa, deconstructivismul a schimbat radical universul in care se desfasoara viata de zi cu zi a fiecaruia, chestie foarte simplu de aratat (si imposibil de demonstrat, dar nu ma voi apuca s-o demonstrez, pur si simplu va fac o scurta schema euristica).
Sa purcedem la drum cu un citat, din documentul intitulat sforaitor "Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii." :
Este datoria organizațiilor de partid să combată cu fermitate orice tendință și formă de exprimare a naționalismului. Munca politică trebuie să acționeze hotărît împotriva oricărei manifestări de indisciplină, de încălcare a normelor de conviețuire socială, în direcția dezvoltării respectului față de avutul obștesc, față de legile țării, pentru întărirea legalității socialiste și a ordinii publice.
Deci, comunistii lui Ceausescu "luptau impotriva nationalismului", asta-n conditiile in care statul national-legionar n-a fost in practica atit de nationalist pe cit a fost statul national-socialist de prin 1970 incolo. Sigur, ei lupta de pe pozitii nationalist-etatiste in contra nationalismului-revolutionar al sirbilor, ungurilor si ce altor nationalitati conlocuitoare s-or mai fi gasit prin statul national, unitar si bla-bla. Dar nu numesc asta nationalism, au alte cuvinte pentru a numi agresiunea nationalista la care se dedau ei. Nationalismul e un termen rezervat pentru a numi nationalismul celorlalti, si apoi poate fi demonizat in voie.
Aveti aici cheia unei solutii concrete gasita de masinaria infernala dar oarba a statului in lupta ei nesfirsita cu societatea. Anume, cindva dupa revolutia franceza oamenii au inceput sa gindeasca in termenii unei separatii ideal-real, si sa li se para ca orice justificari reale ale aplicarii violentei sunt defecte. Nu poti, adica, sa-l bati pe unu' ca sa faca mai multa treaba. Asa ceva e retrograd, se opune liberalismului si idealismului la moda. Nu poti sa tii sclavi, chiar daca ei sclavi fiind traiesc mai bine decit ar trai oameni liberi, cu mina-n fund si doua rinduri ingalate despre cum e cu viata de cartieri pe buze.
Ideea asta e profunda si duce departe : nu poti omori un batrin chiar daca el asta-si doreste pur si simplu pentru ca in realitate nu-l mai asteapta nimic. Nu poti porni razboaie pur si simplu pentru a pune mina pe niste resurse, sau a-ti mari imperiul. Nu poti minca un animal pur si simplu pentru ca ti-e foame, sau pentru ca el are gust bun. Trebuie neaparat sa ai o "cauza nobila", ceea ce revine la a iti intemeia violenta in ideal. Omoara un batrin pentru ca-i "dictator", aia e bine, si merge de Craciun. Porneste razboaie pentru a "raspindi democratia" sau "libertatea", aia-i in regula. Toate ideile "progresiste" de la 1800 incoace decurg din aceasta idee simpla a separatiei intre ideal si real, cu propunerea ca realul nu-i cauza suficienta pentru actiune (ca actiunea fara violenta nu este posibila, si o basina daca tragi ceva bacterii tot superi.).
Si-atunci, fata cu nevoia asta certa de-a prezenta toate actele sale drept decurgind din ideal in loc de realul prozaic din care decurgeau ele de fapt, statele (ca nu un stat singur, ci toate statele in cirdasie) au gasit o solutie pe tiparul moristii evreilor (singurul tipar pe care s-au construit vre-odata sau se pot construi vre-odata "solutii" la probleme sociale) : noi luptam contra ipocriziei lor prin ipocrizia noastra, in timp ce ei lupta contra ipocriziei noastre prin ipocrizia lor. Situatia este perfect stabila, daca ne intrebi noi toti mergem la lupta bucurosi si ne varsam singele pentru idealuri. Fa bine si nu pureca prea amanuntit ce idealuri exact sunt alea, sau daca ne chiar preocupa sa le aplicam in practica uniform noi insine cu macar jumatate din efervescenta cu care denuntam scaparile inamicului reprezentat ideal dar ales foarte, foarte real.
Ca rezultat al acestei stabilitati teoretice, situatia politica pina in 1970 era perfect stabila, o organizare a lumii cunoscuta de voi probabil sub denumirea de "razboiul rece" : noi luptam contra ipocriziei lor prin ipocrizia noasta, ei luptau contra ipocriziei noastre prin ipocrizia lor. Lucrurile pareau perfect capabile sa continue astfel la nesfirsit, si probabil ar fi si continuat, ducind mai devreme sau mai tirziu intr-un mare razboiii. Aceasta opinie era de altfel perfect impartasita de absolut toata lumea, toti pregatindu-se de un cert razboi.
Deconstructivismul a oferit in mod neasteptat la inceputul anilor 80 instrumentele teoretice cu care sa fie pusa in evidenta falsitatea solutiei gasite de catre state-n lupta cu societatea. Zisa asta de sus, cu noi cei ce luptam contra ipocriziei lor prin ipocrizia noastra e deconstructivism pur. Astfel inarmata, societatea europeana a renuntat intr-un singur deceniu la toata infrastructura statala care chipurile "rezolva probleme". USSR s-a prabusit, zidul s-a prabusit, Franta socialista s-a prabusit, Anglia socialista s-a prabusit, discutiile care ajung pina-n pestera omului de pe strada purtate pe buzele comicilor de radio si televiziune care fac misto de "political corectness" in anii 90 sunt simple ecouri a unei complete caderi in gol de-a avut loc cu un deceniu mai inainte. Ideea stupida (ceea ce e sinonim cu a spune socialista) ca se poate sau e cazul sa intemeiem actiunea in ceva "ideal", si mai ales modurile de-a gata in care etatistii socialisti rezolvau problemele astea s-au dus in grup pulii de suflet odata ce s-a construit si s-a expus o critica serioasa si bine articulata a absurditatii intregului esafodaj.
Ideile respective au ajuns inca zece ani mai tirziu in urmatorul cerc concentric (vedeti cum inca si-n secolul XXI Europa e primul motor cultural al lumii ?), la arabi, si deja incep sa se simta primele valuri la periferia inca si mai indepartata, pe la americani si chinezi. Pentru ca da, cultural vorbind si americanii si chinezii sunt periferia cea mai indepartata. Capitala e tot in Europa, si cel putin la momentul asta a fost tot in Franta.
Si-acum, cam asta-i tot : daca nu era Derrida probabil ca va gaseati azi in ceva transee, punindu-va si scotindu-va mastile de gaze. Iar daca nu azi, foarte probabil miine.
———- "si l-iti fi" e varianta orala si altminteri perfect corecta a constructiei literare "si il veti fi". [↩]
- Din simple motive de cuantica : abaterea necesara unui razboi e o cantitate finita, probabilitatea unei abateri finite a unui sistem cuantic de la starea lui fundamentala tinde spre unu cind timpul tinde spre infinit. [↩]
