Rebecca

Rebeccaⁱ e pur si simplu o telenovela. Bazata pe un scenariu timpit scris de-o proasta anodina a la Charlemilyjane Brontausten sau cum le cheama pe alea ca nu pot sa le deosebesc, se preocupa idiot cu "iubirea" inteleasa de capre (unele bipede, altele simple rumegatoare), giste (unele ceva mai articulate decit altele) si alte animale de "companie", daca prin companie intelegeti pastoritul. Adevarul este ca in fiecare sat se gaseste cite-un ciudat care fute oi, asa ca toata prostia are o oarecare piata de desfacere garantata.

O fatuca saraca se indragosteste de-un tip foartebogat (megabogat, gigabogat, atit de bogat incit bogatia lui nu mai inseamna nimic practic) care o ia de nevasta da' tre' sa lupte cu inadecvarea ei la bogatia lui (vai, si ii dispare licarul prostiei din ochi vai vai ce trist, a crescut gisculita vai vai ce chestie, sa scriem o nuvela) si cu o femeie rea imbracata in negru care o invidieaza. Dupa care moare cineva, da' nu acum, mai demult, da' se intimpla niste grave crize care se soldeaza cu nici un rezultat. Este ca-i o telenovela absoluta ? Pina si miscarea scenica e calchiata dupa telenovele (care nu existau in epoca propriu spus si deci am putea zice ca invers, da' nu vrem) mai ales in scena dupa balul mascat intre cele doua.

Geniul lui Hitchcock se vadeste-n aia ca reuseste sa te chiar faca sa nu pricepi cine pleazna o facut ce, e un fel de telenovela politista ca sa zicem astfel, ca la un moment dat urlam Frith o omorit-o, Frith o omorit-o!!! Per total insa impresia penibila e a unui Ferrari care transporta cartofi de la piata, condus de-un burtos slinos in maieu.

Proasta din film e jucata de-o proasta in realitate (ca altceva decit Jane Eyre n-o jucat in viata ei) care-i urita si proasta. N-am s-o numesc ca eu nu retin proaste si mi-e lene s-o caut. Laurence Olivier joaca infiorator de prost, n-am idee cine i-o spus ca ideea la filmari e sa-ti scuipi replicile in mare viteza, uneori chiar intrind peste spatiul celorlalti da' bag seama c-o ia pe aia cu "aici e pelicula, banii statului" foarte in serios. Trist ca asta o fost considerat la un moment dat actor, e numa' bun de frizer (vedeti cita dreptate avea Base ?). Judith Anderson mi-a placut, nu garantez ca prin meritul ei, ma tem ca mai degraba prin contrast cu stupizenia revoltatoare din jur. George Sanders suprajoaca si e per total cam din alt film.

Toata alcatuirea e disfunctionala si partile disparate din care-i ingramadita (ca de constructie nu se poate vorbi) se freaca si se rod unele de altele da' de lucrat nu putem spune ca lucreaza. Ramine un film bun pentru a-l umili pe Hitchcock, in caz ca aveti complexe de inferioritate, si ca atare se recomanda regizorilor tineri cu o obsesie Hitchcockiana. Chestia amuzanta e ca porcaria asta a luat un Oscar, ca sa va fie clar de ce nimeni nu a bagat in seama Oscarurile niciodata, nu ca acum recent, de cind cu Titanic sau de cind cu Brokeback Mountain sau de cind cu pule maturi. Niciodata, ca niciodata n-o fost altceva decit Osgargaracusmecleu. Din fericire dupa aceasta trista experienta Hitchcock s-a tirat din Hollywood, reusind astfel sa nu-si rateze restul vietii.

1. 1940, de Alfred Hitchcock, cu Laurence Olivier, George Sanders, Judith Anderson [↩]