Ion Manolescu e un politruc penibil.

Tipul e pe la patruzeci de ani, ceva conferentiar la Litere la Bucuresti - un fel de-a spune nimeni. Tac'su fu ceva critic anonim si el, deci o buna traditie de esalon secund al "intelectualitatii". Ghilimelele vin de la pseudo, cu sugestia ca-i o pretentie nejustificata si la rigoare o frauda.

Ca sa va explic ce ma infierbinta : nu pot sa-i sufar pe politrucii, agitatorii si-n general lachetii purtatori de serviete care sustin azi X ca-i la moda X dupa care miine cind vine la moda Y ei trec la sustinut Y, da' tot cu exact aceleasi metode cu care sustineau ieri X. Venind la concret, acest Ion Manolescu ar fi fost un demn reprezentant al intelectualitatii aservite (cum a fost vasta majoritate a intelectualitatii in epoca), pretindu-se la cele mai jegoase manifestari ale lipsei de identitate umana si importanta ontologica. Fiind, cu alte cuvinte, un colaborator jegos. Astazi insa, cind nu mai avem X, ci avem in loc Y, cind nu mai e comunism si ceausism ci libertate si democratie (ca pina la republicanism mai avem lunga cale) el este... un demn reprezentant al exact aceluiasi cacat.

Pseudo-cetateanul comite un lung studiu in Observatorul Cultural pe tema de altfel delicata a propagandei in epoca. Sa va aleg bucatele, la caz ca n-aveti rabdare sa cititi tot textul :

In acceptiunea autorilor de manuale, ei insisi niste distribuitori (involuntari sau aplicati) ai ideologiei oficiale, interesul de lectura al micutilor cititori este declansat in modul cel mai firesc de povestile cu activisti civici, ostasi altruisti si femei patrioate.

Adevarul, nestramutat si probabil nestramutabil este ca eroismul are o calitate fascinatorie pentru copii care nu-i egalata de absolut nimic. Exista un motiv pentru care dejectiile propagandistice americanesti se ocupa de "super-eroi"ⁱ. Exista un motiv pentru care toate miturile se invirt in jurul eroului, nu a zeului, nu a mamei, nu a behaitei de cimpie.

Ca cetateanul e tendentios, formulind "Uite cum isi permite acest cer dusmanos sa se pise pe noi" in loc sa observe pur si simplu ca "Ploua" se poate eventual scuza in virtutea cine stie carei traume personale, carui bias rezultat din cine stie ce experienta nefericita. Se trece.

Dar!

Presupusa morala a altruismului eroic si a modestiei individuale se pierde intr-o serie masiva de anomalii, incepind cu egoismul dictatorial al comandantului (care isi bate joc de propriul soldat, pastrindu-l perseverent in anonimat si refuzindu-i recompensa, desi acesta nu si-a exprimat o asemenea dorinta) si terminind cu indiferenta si autosuficienta tatalui (care prefera sa cinte sloganuri patriotarde decit sa descopere identitatea binefacatorului).

In primul rind, nu avem de ce vorbi de anomalii. In nici o armata de nicicind si de niciunde nu s-a aplicat, nu s-ar aplica si nici nu se pot identifica ratiuni suficiente ca sa se aplice neaparat aceasta aiureala mic-burgheza.

Astea-s institutii colective din zorii lumii, si vor ramine colective pina la apusul ei ca altfel nu-i chip sa existe. Daca miine ia foc un cartier si vin pompierii si-l sting, un tugulan venit la cazarma sa identifice care e pompieru' exact care i-a stins lui pisica va fi trimis la plimbare ca nauc. Ca nu exista acel pompier exact. Daca Cezar, un bun exemplu de moralitate, sau fie, de nu va place asta alegeti altul, daca Pompei, daca Augustus, daca Pericle se vedea confruntat cu ceva cetatean nemilites care-i cerea sa identifice soldatul exact care-a tinut poarta cutare ori stilpul cutare contra dusmanilor cam ce credeti voi ca-i raspundea ?

Si cum adica "soldatul nu si-a dat acordul" ? Da' cum de e el soldat, cum a ajuns acolo ? Cu arcanul ? Cum adica "isi bate joc", ce inseamna exact asta ? Doresc sa mi se traduca, unde si ce e bataia de joc, care-i sensul folosirii expresiei, ce facem aici, tesatorie ?

Da, fix asta facem. Tesatorie, sau in englezeste content spinning. Gargara la tema fixa, "lichidam ultimele ramasite ale reactionarismului colectivist", cu exact patosul si cu exact metodele cu care eradicam reactiunea burghezo-mosiereasca. Tot aceeasi indivizi, tot aceleasi mecanisme. Tot aceeasi oameni.

Comunismul nu a murit, inca, pentru ca Ion Manolescu e un politruc penibil. Sa-i fie rusine, si lui si lu' ma-sa. Da' mai ales lui.

1. Adica niste... eroi, da' super adica in sensul de mini, simplificati si apretati ca sa se potriveasca-n viata de zi cu zi si-n istoria personala a saltimbancilor de circ reprofilati care se ocupau cu productia si comercializarea lor. [↩]