Deadline USA

Filmul astaⁱ e din pacate mai putin cunoscut (banuiesc ca dintr-o complexa inagareala de drepturi si alte "proprietati" intelectuale care-l fac indisponibil si pe video si pe DVD si practic vorbind oriunde). Bogart joaca rolu' editorului unui ziar (in mod evident The New York Times) care tocmai urmeaza a fi vindut de catre proprietari unor capitalisti rai care-i vor distruge corola de minuni autentice sau ceva.

Pe alocuri drama e intinsa cam groscior, "si va citez, progres, reforma, contra pradaciunilor bogatilor sau saracilor", chestii. Fata care-o dat ziarului patrusprezece ani din viata si-n schimb n-are trei copii si nici n-o fost la Paris, tipii care se-ncaiera-n redactie pentru ca nu se prea intelege de ce si chestii de-astea. Da' sa stiti ca si-n viata drama e intinsa cam groscior pe-alocuri, mai ales in viata de ziarist, jurnalist sau cum s-o mai fi chemind chestia aia pe care au impresia c-o fac toti putoii da' de fapt n-o mai face nimeni.

Ca si precedentul (Across the Pacific) si-aici avem o certa si insemnata valoare documentara, pentru ca noi suntem tineri si n-am prins vremea cind ziarele functionau analogic, si nici nu prea avem idee cam cum exact s-ar proceda pentru a scoate untul posibilitatilor din tehnologia predigitala (cum nu mai stim de exemplu cum s-ar scoate untul posibilitatilor din tehnologia lemnului).

Cum puteti usor constata din vigneta problemele timpului nostruⁱⁱ sunt si problemele timpului lor, aparent dintr-un secol in altul si dintr-i tehnologie in alta tot n-am scapat de umbra proprie. Fascinant, nu-i asa ?

Chiar, oare cum o fi mai bine, cu sex, fara sex ? Oare oamenii nu-s atenti la ce zicem noi pentru ca sau dimpotriva din cauza ca ? Oare cum si oare de ce ?

Ei, probleme. Da' revenind la film : Kim Hunter e o prezenta absolut incintatoare. E greu sa joci cu Bogart si mai ales e greu sa joci cu Bogart fara sa incerci sa emulezi un fel de Bacall (Mary Astor se acopera de ridicol incercind asa ceva). Totusi ei ii iese, si-i iese admirabil. Nora Hutcheson e o prezenta calda, umana si credibila. Bogart e complet inadecvat, povestea-i foarte slaba si pe alocuri i se vad tezismele lamurit de tot cum ziceam.

Si totusi...

Asta-i chestia, ca "si totusi" ansamblul serveste, livreaza, traieste. Presa e o institutie a precaritatii, functioneaza prost si intimplator cu oameni inadecvati, directie gresita si asa mai departe. Cind functioneaza vreau sa zic.

Iar cind nu functioneaza nu-i presa.

PS. "His honor, the surogate" :)

1. Deadline USA, 1952, de Richard Brooks cu Humphrey Bogart, Kim Hunter [↩]
2. Recte asa-numita "tabloidizare" sau ma rog, Berlusconizare ca sa preluam termenul folosit gresit de-un puisor iesit recent din ou si deci fara habar de sensurile cuvintelor pe lumea asta [↩]