Banane ca in copilaria mea
Am o fata in piata, in Dacia, de la care cumpar diverse fructe si legume de-astea de import. E dezghetata, probabil are facultate, nu trec pe-acolo prea des da' azi mi-o zis ca atunci cind ma vede venind...
"Toata se inroseste", am completat eu, privind la ea. Ca era imbracata intr-un fis rosu-rosu de-ala absolut, cu o sepcuta rosie, manusi rosii si destul de imbujorata asa. Adevaru-i c-o prinde. Da' nu era (neaparat) asta, ci "deja sunt cu pungile in buzunar", zice ea. Asa ca am tirguit una-alta si-n final care banane is mai galbene, zic eu. S-o straduit ea incolo si incoace, ba pe funie ba prin lazi si pina in final mi-o scos o minai de banane mai putin verzi. Ceea ce-i de altfel inevitabil la vremea asta, ca nu-s inca gata bananele de desertii. Da' faptu-i ca pot constata ca intr-o oarecare masura pina si romanii aia capatinosi si care nu stiau face comert si nici nu pareau a avea sperante sa invete vre-odata incet-incet invata. Aparent a meritat investitia din banii dumneavoastra. Aparent criza rezolva mult mai multe probleme decit creeaza. Cu bota, ce-i drept, da' lasa ca asa-i bine, din suferinta se invata, cu duhu' blindetii numa' se pierde vremea.
Mnoa si ajuns acasa am belit o banana de-asta verde cumsecade, da' altfel mare si aratoasa, si-am muscat din ea. Cum sa va explic eu... am luat o gura de copilarie, pur si simplu.
Ca da, recunosc, io am fost unu' dintre copiii aia care aveau banane, si unu' dintre copiii aia care nu mincau gitu' la pui fiind sub demnitatea mea de copil rasfatat. Si o data cind eram la mare (ca mergeam cu familia, in tot anu', la mare, eventual chiar si cu avionu') la restaurant am observat indignat ca "da' la ciorba asta nu este smintina ?!" si ospatarita mi-o adus un bol de smintina, fiind ea o simpatica si eu un cel putin la fel de simpatic oricit de nesuferit v-oi fi parind voua (despre care imprejurare nutresc ferma si draga convingere ca e numaidecit din cauza a oaresce lipsuri ale dumneavoastra, vi-s defecti receptorii, vi se taie firele, ceva).
Ei, si muscind eu din banana asta verde am constatat ca da dom'le, in sfirsit, uite dupa decenii de zbateri am ajuns in stadiu' asta fericit in care am in mina o banana ca in copilaria mea. Pai ce sa mai ceri de la viata ?
Si toata chestia mi-a adus aminte de-o anecdota. Cica o femeie foarte frumoasa si gospodina nemaivazuta, cea mai cea in bucatarie se marita cu un tip. Si-i trazneste-n prima zi de trai conjugal impreuna ca tineri insuratei (dat fiind ca pe-atunci nu pleca nici dracu-n "luna de miere" precum nici nu traiau impreuna barbati cu femei ca amanti daca nu erau si insurati, alte vremuri, n-ati prins) o ciulama de pui cum nu s-a mai pomenit, cu mamaliguta linga si tot dichisu'. Asta minca asa cam fara tragere de inima, si cind fata-l intreaba ca noa, ii buna sau ba ? Ii raspunde ca da, ii buna. Ii foarte buna... da'... nu-i ca la mama acasa.
Asa ca ziua urmatoare fata executa un pui la cuptor cu mujdei si cartofi prajiti pentru ca ori-ori, ce mama naibii. Si asta iara, ca e foarte bun, da'... nu-i ca la mama acasa. Fata se ambitioneaza si cam doua saptamini incearca tot ce stia ca-i iese bine, da' nimic. Adica, da, foarte bune, da'....
Mnoa, da' dulcele trai conjugal asezindu-se-n rutina care-i pina la urma si motivul principal pentru care oamenii se casatoresc, sa faca economie de chef si efort cum ar veni, iata ca de la o vreme nu i-o mai pasat fetei de asta, daca maninca bine si daca nu a minca cind i-a fi foame. Iar intr-o buna zi, discutind la telefon cu Getuta iata ca uita pilafu' sau ce pe foc mai mult decit ii era rindu' si sotu' intra pe usa chiar cind asta dracuia abitir.
Decit s-o arunce hai macar s-o aleaga ce se mai poate si sa manince ce este, si dupa prima imbucatura sotu' se ilumineaza transfigurat : DA! ASA! Acum e ca la mama acasa!
Cam asta.
———
Thursday, 15 March 2012
Grav, dupa 10.000 de ani la pizdazteci astia nu s-a inventat duzina?
Da tu este ungur?
Thursday, 15 March 2012
Nu-s ungur bre. Ce tot ai cu mine sa ma scoti ba una ba alta ? Is roman. Singuru', sau in tot cazu', printre putinii.
Thursday, 15 March 2012
Pai nu esti, tu esti latin.
Thursday, 15 March 2012
STIAM EU CA EXISTA UNDEVA SI OAMENI NORMALI :D
Thursday, 15 March 2012
Bai, pe bune acuma. Deci cartofii se vind la kila da' ouale nu ? DE CE PLM!
Thursday, 15 March 2012
Sustin, la gramaj.
Friday, 16 March 2012
Nu mai știu unde am auzit că în nu mai știu ce țară - deh, mai uită omul - tigăile se vând la kilogram. În concluzie e bătaie mare pe tigăile mai mici și probabil că buticurile-s pline de oale care-ți rup spatele.
Deci na.
Friday, 16 March 2012
Mi-ai trezit și mie amintiri din copilărie cu anecdota aia.
Friday, 16 March 2012
Apai asa e cam peste tot cind e vorba de tigai bune (de-alea de fonta) dat fiind ca principala lor valoare e fonta din ele.
Friday, 16 March 2012
Ouale se si vand la kg dat fiind ca sunt oricum preselectate dupa calibru. Acolo unde se si vand oua zic.
Friday, 16 March 2012
Nu intelegi tu agricultura traditionala de mica productie cu mari eforturi.
Friday, 16 March 2012
Fonta polueaza. Folositi cuptoru' cu microunde.
Friday, 16 March 2012
Am gasit si eu un mar care sa aiba gustul ca alea de la tara pe care la mancam direct din pom, doar putin sterse de praf pe tricou :)
Mai interesanta anecdota insa, te pune pe ganduri. Si chiar am ghinion la faza asta, ca-s mai priceputa in ale bucatariei ca "soacra-mea" pe motiv ca oricum ea nu gateste. Da' cand mi s-o lua mie cu timpul si n-oi mai gati la fel, o sa mi se aduca aminte ca nu mai sunt ca pe vremuri.
Pana la reprosul de-atunci, am altul pe cap: "e numai vina ta ca ma ingras, gatesti bine si nu ma pot abtine sa mananc tot din farfurie" :D
Pai sa nu lenevesc si eu putin?!?
Friday, 16 March 2012
Pai introdu o regula ca nu gatesti pina nu te oboseste bine daca stii ce vreau sa zic.
Friday, 16 March 2012
=))
Macar o data merita incercat =))