Angels with Dirty Faces

Angels with Dirty Facesⁱ e o creatie tezista in stilul gaunos-grandilocvent atit de specific perioadei dinainte de razboi.

Cagney e un gangster faustian, sau mai degraba donjuanesc. A masurat onest lumea, i-au iesit niste rezultate, s-a apucat de treaba. E un tip inteligent si muncitor, isi vede de treaba lui si n-are nici timp nici interes pentru suprastructurile "importante" in ochii lor si doar in ochii lor care paraziteaza morala.

O'Brien e un plicticos, usor ticnit, usor obositor, un fel de zombalau. Chestia despre care se exprima Shaw ca "the moral is a monkish one", unde prin monkish, calugaresc, se intelege stupida, mioapa, limitata, marunta si meschina. El stie "cum ar trebui sa fie" in virtutea faptului ca a citit el in ceva carte tradusa-n engleza din greaca dupa ce fusese tradusa din ebraica-n greaca dupa ce fusese notata-n ebraica dupa povestiri apocrife-n general aramaice in care ajunsese pe baza lecturii unor tablite primite magic de ceva mos intr-un virf de munte. Cel putin o parte din ea. Va dati seama ca nu se poate sa nu contina intocmai "cum este", si anume totul, numa' cu conditia bicefala sa a) fie bine interpretata si b) sa nu ti se ceara sa dai interpretarile dinainte.

Bogart e si el acolo-n plus sa le duca luminarea, joaca un fel de om rau fara alte calificari sau veleitati, serpele.

Batalia intre cei doi, statuia-O'Brien si veselul Cagney se da - dar cum altfel - pe teritoriul atit de pur precit si valoros al sufletelor copiilor. Ciudata chestia asta, nu gasiti, cit de preocupata-i in trafic de suflet de copil Biserica ceea, in timp ce "raului" pare sa nici nu-i pese. Sub acest aspect cel putin filmul isi calca singur prezumptiile : O'Brien e diavolul care umbla deliberat sa adune suflete iar Cagney e sfintul care-si vede de treaba lui si-l urmeaza sufletele celea cu de la ele putere si-n virtutea liberului arbitru. Ba este chiar si-o scena mai spre final in care dracu' vine sa-i spuna omului ca umbla sa-l omoare iar omu' ii raspunde linistit : ba, mergi si-ncearca. Tie nu ti-a ajuta Dumnezeu, ca umbli cu rele dupa rele. Da' asa, cu increderea naturala si neingradita a celui ce se stie-n dreptul lui (cum de altfel si este).

Mai este de asemenea un moment amuzant in care dracu' (ca e adecvat, noa, asa ca ne vom referi la parintele ca dracu' de-acum incolo, dat fiind ca noi aici pe Trilema numim si lucrurile si mai ales persoanele dupa ceea ce sunt ele, iara nu dupa ceea ce se pretind ori ar dori sa para) explica ritos cum "ar face absolut orice" ca sa-l ajute pe omu' bun, doar ca nu va face nimic. Pentru ca e si mincinos, peste toate, sau ma rog, cum numiti ipocrizia. Dupa care o da-n vioara socialismelor, ca vai, dar "sunt alti copii" si "nu ii poate sacrifica". De parca l-o prasit pe el cineva in rolu' de sef al lumii sau minuni de-astea. Deh, la nulitati asa e, "fake it till you make it", doara altfel cum sa se construiasca Leviathan-ul daca nu pe minciunile si ipocriziile unui larg contingent de draci imbracati preventiv in sutane de popa sustinind c-ar face orice s-ajute-n timp ce fac orice sa-ncurce. Ca-n viata.

Cagney mai are si-o fata (Ann Sheridan), draguta si desteapta, pe care-o are in virtutea faptului ca... pai si ea l-a urmat. Era sub influenta nefasta a venerabilului Koscei da' cind l-a vazut pe tinarul si adevaratul fat frumos calare pe calul lui alb si cu pleata-n vint s-a dezlipit de-acolo cit ai zice pizda si si-a urmat dezvoltarea personala. Cum ii si normal de altfel sa se intimple, cel putin la oamenii sanatosi.

Filmul ramine ca o proba certa si indiscutabila (fiind originata pro pars) ca religia-i o minciuna abjecta care se sustine exclusiv in masura in care reuseste sa exploateze incultura oamenilor de calitate pentru a-si propaga si pe mai departe minciuna abjecta din care-i facuta. Ca un fel de virus, daca doriti. Religia, aceasta cauza principala a saraciei si nefericirii in lume - cel putin in acele locuri in care igiena corporala si-a gasit raspindire si aplicatie.

Ca vorba ceea, cine n-are malarie neaparat sa-si construiasca.

1. 1938 de Michael Curtiz cu James Cagney, Humphrey Bogart, Pat O'Brien [↩]