Traznai de bloger

Sunday, 13 March, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Stind si privind de la distanta, probabil cea mai importanta idee eronata emanata de ansamblul de luzarasi de l-am demantelat anul trecut este urmatoarea : cititorii blogurilor sunt [sau macar pot sa devina] blogeri.

Ideea nu s-a gasit exprimata ca atare nicaieri (lipsindu-le lor, asa cum le lipseste si animalelor, capacitatea de a se exprima), dar se intrevede ca principala filosofie de sub reprezentarile mentale si activitatile intregului grup, precum si-a naivilor/incepatorilor care incearca sa-i urmeze. De exemplu, agitatiile cu "intilniri de blogeri" survin din ea. De alt exemplu agitatiile cu traficul de pe fain survin tot din ea.

Cum adica nu ai nici un motiv sa suspectezi ca ala care te citeste doreste sa te vada ? Cum adica faptul ca te intelegi bine cu cineva online nu e un motiv sa crezi ca te vei intelege bine si in persoana ? (Si reciproc, cum adica faptul ca cineva te enerveaza pe Internet nu inseamna ca respectivul e idiot/hater/analfabet/cocalar/diavol etc. ?) Cum, daca pe fain sunt sute de utilizatori inregistrati si activi asta nu inseamna ca ei sunt si totalul cititorilor de-acolo ? Pai cum este posibil!!!

Ei, uite ca este. Evidenta ne priveste in fata : doi ani de eforturi in a organiza iesiri "intre noi" si a ne predica noi noua pentru noi a adus fix nimic in plus. Doi ani de eforturi in a duce Trilema in afara zonei blogerilor a adus, pe linga lacrimatii dintre cele mai amuzante ale "blogerilor" si o groaza (o GROAZA) de cititori. Care nu-s blogeri. Pe care nu-i intereseaza sa blogaie. Ca sa vezi chestie.

Problema vine probabil dintr-o insuficienta capacitate de cuprindere mentala. Toate calculatoarele lucreaza cu biti : 0 si 1. Cele mai vechi lucreaza cu cite 8 odata, putind reprezenta numere de la 0 la 255. Mai apoi s-au introdus registri dubli, de cite 16 biti, si deci numerele au trecut de la 0 la 65535. La ora actuala trecem de la 32 la 64. Mintile oamenilor lucreaza tot cu biti, tot cu 0 si 1, datorita fiziologiei : toate procesele mentale sunt un joc de potential intre ioni de sodiu si de potasiu.

Se vede treaba ca unii blogeri au registrii pe un singur bit. Daca exista, e bloger. Daca ma citeste, gindeste ca mine. Daca eu sunt baiat si el e baiat (si nu poate fi femeie sau barbat sau copil sau orice altceva). Daca eu sunt plebeu e si el plebeu, nu are cum fi director sau profesor sau calugar. Cam asa gindesc, intre noi fie vorba, diversele ierbivore din captivitate, vaci, capre, oi : isi reprezinta ingrijitorul drept un animal de aceeasi specie, virsta si sex cu sine. Ca n-au, sarmanele, decit un singur bit. Exista ? Pai atunci este.

Explicatia pe acest tipar va poate parea insultatoare, da' pe de cealalta parte se poate spune ca-i cea mai flatanta dintre cele posibile. Pentru ca alternativa este sa observi ca pe TPU exista vreo cincizeci de utilizatori activi in toata luna, si pe fain exista vreo doua-trei sute, deci TPU "mai are putin si depaseste Neogen" (chit ca pe Neogen sunt ceva spre zece mii de utilizatori activi), iara fain "este FaLs", si sa tragi concluzia ca nu prostia, cit interesul formeaza "opiniile", "parerile" si informeaza gindirea astora.

Ceea ce ar fi destul de grav, una e sa minti pe bani si cu totul alta e sa crezi ce minciuni spui, pe bani. O diferenta de care pina la urma televiziunea s-a dovedit capabila, isi pune cineva problema ca Gidea ori Badea mai face diferenta intre ce spune el si ce este in fapt ? (Si, ca tot facem comparatii, ce le-a adus aceasta "performanta" televiziunilor care-o practica ? A, trofeul indoielnic de-a mai fi privite doar de alti tipi din televiziune si respectiv de catre cei ce spera sa ajunga in televiziune ? Awww).

Cam asta-i pericolul, de fapt : cine urmeaza ideile, exprimate sau nu, ale cartelului cu registrii pe un singur bit va ajunge in pozitia in care monobitnicii ajung intotdeauna : de-a fi interesanti doar pentru ei insisi. [Inca] un fel de MLM, inca o chestie in care toata lumea "face bani" dar nimeni nu poate explica din ce (da, "reclama", hai zau). [Inca] o mica religie intemeiata ea pe sine.

Bloging-ul intre MLM si NLP este, bineinteles, un pas in sus pe scara evolutiei, un progres de la hi5-ul lui "ce face fetele, croseteaza ?". Un pas mic. Pentru om, zic.

Category: Meta psihoza
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

One Response

  1. Traznai de bloger pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu-...

    Observatii istorice din vechime....

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.