Romanul si marea
Am mai folosit titlul asta oare ? Se pare ca nu. Inexplicabil, ca-i un titlu bun. Ne vom ocupa, sub eleganta lui obladurie, de chestiuni dureroase pe care le vom decanta intr-o tinctura amara pentru dumneavoastra. Puneti-va niste cafea, daca va gasiti in dispozitie, si sa purcedem, ca-i lung. Iara daca nu va gasiti in dispozitie, asta e, Trilema e vesnica spre deosebire de cititorii ei, asa ca daca razele Soarelui va gasesc si miine tot pe aceasta planeta aveti o sansa sa reveniti atunci. Iara daca nu, nu.
Pentru inceput, am sa va citez dintr-un blogar care n-a reusit sa faca fata presiunilor vietii, raposind intre timp (ca blogar, vreau sa zic). Nu-i prima oara si de altfel mai putin conteaza daca intr-adevar din prostie sau incapacitate e el sarac, sau daca dimpotriva, e sarac "din cauza sistemului", ca "n-o avut noroc" si asa mai departe. Lui personal ii place sa creada ca "sistemul" ii de vina, sigur ca da. Eu vad limpede ca el ii de vina, i-am si aratat concret si cu exemple (si ca rezultat tipul si-a schimbat parerile, si anume, despre mine : nu mai sunt un simpatic, sunt un hater de-acum incolo!). Dar lasind toate astea la o parte, putem salva niste text, precum urmeaza :
Nu, ceea ce-am spus cu “închisul site-ului” nu era un test.
[...]
Cel puțin tipul cu “dacă ai noroc, o să te citesc peste 5 ani” a fost epic. Da, coaie, mare noroc pe capul meu că-mi pierd 20 de minute scriind ceva ca să nu te plictisești tu. Atitudine tipică de român. Ce, eu, să-mi fac facebook pentru tine? (adică să te ajut?) Sugi pula. Dar să ni se dea, să ni se facă! Așa-i românul, crede tot timpul că merită ceva. Nu știu câți s-au întrebat vreodată “bă, dar eu ce-am făcut pentru omul ăsta vreodată, ca să pot avea vreo pretenție?”.
[...]
Dacă vroiai ceva, te gândeai atunci când era cazul la întrebarea aia, la ce puteai face tu pentru mine.
[...]
Nu m-am hotărât pur și simplu să mă mut pe .com și pe engleză pentru că m-am supărat că nu v-ați deranjat să faceți ceva pentru site-ul ăsta. Mă mut pentru că, sincer, e pierdere de vreme pentru mine chestia asta. Da, multe chestii scrise aici sunt sau au fost bune (și pe lângă ele, au fost și mai multe proaste, da). Din păcate, eu nu m-am ales cu nimic din asta și n-o să mă aleg cu nimic nici de-acum încolo.
[...]
N-am de ce să mă rog de lume să-mi promoveze pagina (indiferent cum), când alte popoare o promovează by default, că-s născuți cu facebookul în casă și trei sferturi din viața lor are loc online de 10 ani. La noi lumea încă mai învață să intre pe net.
Am citat pe sarite pentru ca tipul amesteca mult cacat si multe alte diverse prostii in ciorba, dat fiind ca atita il duce capu'. Da' uite, in treacat fie zis, ce mare chestie pentru o cultura micuta si irelevanta, sa aiba pe cineva puternic in ea. Pe unu' care sa n-aiba nevoie de bani, ca are, pe unu' care sa n-aiba nevoie de prietenia nimanui, ca o avut destui prieteni pentru doua vieti, pe unu' care sa fi sezut la taclale cu esentele si din fata caruia se trag la o parte smeriti cei mai buni straini, ca nu se simt egali in competenta cit sa i se ridice-n fata : are cine sa semneze chestii.
Bucatelele alea citate, cit sedeau ele acolo la omulean pe blog erau doar niste alte prostioare, perfect indiscernibile de catre cititorul mediu de restul de cacaturi si prostii cu care se gaseau amestecate. Aiurelile lu' ala, autorul lor, corect ? Cam da. Dar uite ca daca ma aplec eu si le ridic de jos, le aleg, le spal si le pun aici chestiunea se schimba. Acum, cu certificat semnat de Mircea Popescu, ele nu mai sunt niste aiureli. Acum, dintr-o data, pot fi luate in considerare, o fi ceva de capul lor daca au aparut pe Trilema.
Este ceva de capul lor. Este ceva de capul lor pentru ca pun acut o intrebare excelenta : voi ce ati facut, draga, pentru a promova o chestie in care credeti ? Sa luam cazul mai simplu cu Internetul, chit ca discutia e mai larga. Deci : ati gasit undeva un ceva exceptional. Un tezaur. Uite bine, mergeati voi pe drum si ati gasit un tezaur. Ce-i de facut ?
Pai, fata cu aceasta intimplare, unii oameni procedeaza in felul urmator : dau fuga in oras, aduna lumea si explica "dom'le, am gasit o chestie minunata, asa si pe dincolo, hai sa mergem s-o adunam, s-o punem in muzeu, s-o putem admira, sa discutam ce si cum, sa ramina si urmasilor sa poata cistiga si ei de pe urma zisului tezaur". Alti... ma rog, sa zicem oameni in virtutea bipedalismului, procedeaza in alt fel : baga doua cu ciocanu' sa desparta chestiile alea in ceva ce pot ei baga in buzunar, dupa care si le monteaza pe caruta. Chit ca alea nu-s facute sa mearga la carute, si nici nu ajuta caruta nicicum, taranetele sade mindru pe capra. Iara daca-l intreaba cineva de unde le are, ca parca nu se prea potrivesc cu el, tarantelele raspunde mindru : le-o crescut el de cind erau pistoli.
Deci, daca cititi ceva, o chestie pe un blog bine scris de-un tip clar mai destept, mai experimentat, mai interesant decit dumneavoastra, cum procedati ? Ziceti "dom'le, uite aici un tip mai destept, mai experimentat, mai interesant decit mine ?" Sau incercati sa furati o bucata, ii bagati doua ciocane, o mai rescrieti si pe urma va dati rotunzi prin bar catre prieteni ca ce deosebiti sunteti voi, ce interesanti, experimentati si destepti, si cum vi s-au intimplat chestii ? Chestii pe care de altfel prietenii le gasesc, dupa o luna sau un an sau putin conteaza pe Internet, si poate-i spun autorului original uite ba, pulica asta se lauda el in bar cu X chestie, da' e clar ca-i de la tine pentru y si z motive ? Hm ?
E o intrebare perfect legitima, pina la urma, da' s-o lasam pe moment si sa va spun o poveste. Oltenia, care-i o parte a tarii noastre despre care se afirma c-ar fi locuita si de romani pe linga tigani, are o problema climatica serioasa. Dintotdeauna a avut, e cam desert pe-acolo. Tovarasul Secretar General al Partidului Comunist Roman, Tovarasul Nicolae Ceausescu a luat decizia, el de unul singur asa, sa se faca irigatii in Oltenia. S-au facut. Kilometri si kilometri de canale cu dale de beton, pompe, tevaraie, o intreaga constructie. Un proiect maricel el asa de felul lui. Ca rezultat, Oltenia n-a mai fost desert, ci un producator important de legume, ca asa-i leatul chestiilor nisipoase, si California-i exact la fel. Bun.
A murit tovarasul, s-a facut libertate. Oamenii, sau ma rog, bipezii din partile locului s-au gasit dintr-o data in situatia de a-si da masura lor ca indivizi. Asa ca au furat tot ce-au putut fura, si-au distrus tot restul, sa nu cumva sa ramina ceva. Oltenia este din nou desertificata azi, mai rau decit oricind. Care-i solutia la chestia asta ? Sa se implice statul, presupun ?
Asa ca v-as mai intreba o data : ce faceti cind dati peste un tezaur ? Il protejati sau doua ciocane si montat pe caruta, sa va fuduliti in prostia proprie ? Da' sa lasam asta putin deoparte, si sa luam alt exemplu, tot din mediul rural, ca mi s-a spus mie ca romanii sunt o specie funciarmente agrara, sau asa ceva. Romanul s-a nascut la sat, alea. Nu ?
Deci, fiecare are pamint. Putin, citiva ari, hai un hectar si-un sfert. Pamintul nu se poate lucra in aceste conditii din urmatorul motiv : tractorul face un sfert de ceas pe drum pina la petecelul de pamint, ara douazeci de minute si pe urma face un sfert de ceas inapoi pina la garaj. Eficienta consumului de combustibil 40%, sau cu alte cuvinte costa de doua ori si jumatate mai mult sa ari in Romania decit sa ari in Australia sau pe unde, in Canada.
Ce face taranetele fata cu aceasta realitate ? Ara cu calul. Cu magarul. Cu nevasta. Cu mina. A, ca n-are eficienta ? Nu-l intereseaza. Sa se implice statul. Sa i se dea pensie, sa i se dea ajutoare. Cum, el sa lucreze impreuna cu altii ? Lui sa-i fie degradata proprietatea suverana asupra unui petecut de pamint ce nu poate fi lucrat ? Niciodata! El este un fel de mic tarabostes, independent si neatirnat, la lupta cu toata lumea.
Ca asta-i pina la urma marea problema : fiecare taranete, ca-i nascut in colectiva-n 1930 sau ca-i nascut in weburi in 1990 tot un micut tarabostes, independent, neatirnat si la lupta cu toata lumea se percepe pe sine. Ce, blogaru' ala e un tip care imi este superior mie, ca individ ? Este mai valoros el, daca s-ar oferi sa-mi futa nevasta ar trebui sa-i fiu recunoscator pentru bunavointa pe care mi-o arata si pentru onoarea pe care mi-o face ? Nu se poate! Sa ma pun eu in genunchi ca sa-l servesc pe unul care asta merita ? NU SE POATE!
V-as cita, ca tot am ajuns aici, dintr-un clasic al culturii unui alt popor, un popor care intimplator are cultura :
This is the true joy in life, the being used for a purpose recognized by yourself as a mighty one; the being thoroughly worn out before you are thrown on the scrap heap; the being a force of Nature instead of a feverish selfish little clod of ailments and grievances complaining that the world will not devote itself to making you happy."
Citatul survine din Shaw, l-am mai mentionat pe aici. In romaneste ar veni
Aceasta e adevarata bucurie a vietii, sa fii folosit pentru un scop pe care-l recunosti singur drept maret ; sa fii complet stors inainte de-a fi aruncat la gunoi ; sa fii o forta a Naturii insasi in loc de-o balega febrila si egoista, compusa din nemultumiri si neindestulari, vociferind ca nu se dedica dom'le lumea asta la a te satisface pe tine
Mnoa, vedeti voi ce inseamna un popor care conteaza ? Sa va spun o chestie despre engleji : stiti ca-si zic ei asa Sir unul altuia, da ? Si probabil stiti ca sir ala vine de la faptu' ca-s cavaleri, adica knights. Mbun, dar stiti ce inseamna sa fii knight la engleji ?
Ceva nobil, gen, corect ? Un fel de grof, da ?
Fals, mai puilor. A fi knight inseamna a fi servitor. Aia inseamna. Cavalerii lor sunt servitori, in casa unui tip care merita acest lucru. Sa mori pentru el, adica. Ala-i nobilul, tipul in casa caruia se aduna servitorii, si acest sistem nascut din ingemanarea unor oameni pentru care merita sa mori cu niste alti oameni capabili sa-i identifice si sa ii serveasca a facut uite Anglia suficient de vestita cit sa se auda de ea si-n Glodureni, Oltenia. De-acolo incepe, asa incepe. A, ca intre timp s-au mai indulcit contururile lucrurilor, si nu mai e chiar servitor adica in genunchi ? Birocratul se numeste in engleza public servant, scumpii si dragii mei tarabostes de pe gramajoara voastra de glod.
Mergeam cu taxiul si am auzit o porcarie de cintecel cu "vreau o tara ca afara", si spre final ca vrea ala o tara zimbitoare, ca asa incepe. Fals, draga. Nu asa incepe. Incepe cu totul si cu totul altfel : prin a intelege ca esti servitor. Ca atita poti si pentru asta esti bun, nu e nici o suparare si nici o injosire aici : tu esti deja jos. Sunt altii mai destepti, mai experimentati, mai interesanti decit tine, deja. Faptul ca ei exista nu s-a petrecut acum cinci minute, odata cu acest articol. Ei existau si inainte. A iti intelege pozitia nu este o injosire, ca nu erai sus decit in capul tau de tarabostes.
Si dupa acest prim pas, cu intelegerea propriului statut servil, inferior social, se poate trece la a identifica un stapin. Dar nu orice stapin, ci unul care sa merite. Unul bun. Si apoi, incet-incet, putem ajunge sa cladim si noi catedrale, sa avem si noi cultura, sa contam si noi in lume. Pentru ca o tara de doua sute si ceva de mii de kilometri patrati impartita in douazeci de milioane de latifundii de aproape un hectar fiecare nu va conta absolut niciodata, cum nici nu a contat, de altfel, niciodata.
De-aia nu a contat, nu din cauza ca or venit tatarii. Si la engleji au venit vikingii, peste tot pe unde se poate veni va veni cite cineva. Dar atita timp cit fiecare are impresia ca este un fel de sef de trib, intr-un tribulet cu totul imaginar, colectia respectiva nu are cum sa fie mai mult decit suma partilor. Douazeci de hectare de pamint e nimic, douazeci de milioane de agricultori de subzistenta (ca o fac pe glodul gliei sau pe glodul weburilor, totuna) nu inseamna nimic. Vine un detasament de knights de-aia si va cuceresc pe toti, cum au cucerit India, cum au cucerit China, cum e si normal. Doua sute de servitori imbracati frumos, ca servitorii de casa nobila, in livrea albastra cu cravata va conduc la ora actuala ca pe vitele care sunteti din pozitia de expati prin multinationale. Pentru ca da, astea-s alternativele, sau vita sau servitor. Pentru majoritatea, astea sunt, si nu-i nici o rusine aici, ca naturalia non sunt turpia.
Deci, dragii mosului, ce ati facut voi pentru a promova un blog care va place voua ? Ca uite, deja Romania online a pierdut un autor, din lipsa de sustinere. A, ca era prost. Sigur ca era prost. A, ca poate nu era el cea mai buna alegere. Sigur ca nu era. Si ? Tot l-ati pierdut, prost cum era el. Ce, in razboiu' rozelor care era cea mai buna alegere, Lancaster sau Kent York ? Daca din aia citi ori fi fost, douazeci sau o suta de cetateni care-i scriau comentarii laudative unu' singur o fost altceva decit autoru' sau prietenii autorului in misiune de autopromovare, iata ca il intreb pe unu' ala : ce ai facut tu, concret, pentru a iti servi stapinul ? Ca sa puteti voi impreuna, si cu altii care-or mai fi, sa claditi o tara ca afara ?
A, tu n-ai stapin, tu esti tarabostes de-ala specialu', cu un hectar de glod nearabil ? Bravo tie. Ne vedem peste cit, peste o mie de ani ? Cinci ? A, tu nu esti negustor de-ala fraier, servitor de-ala knight ca la englezi, tu esti ditai imparatul Imaginariei ? Tu esti un smecher ? Bravo tie. Si daca esti asa de smecher cum se face ca lucrezi o luna pe doua sute de euro, bai fraier cu pene ? A ?
Da, sigur, e de vina "sistemul". Statul nu se implica, hotii astia de politicieni nu "dau o lege". Certes.
Si-n incheiere, va las cu un citat. Cica-i despre altii, da' eu am dubii :
Das byzantinische Kaisertum war so durch alle Leidenschaften in sich zerrissen, und von außen her drängten die Barbaren, denen die Kaiser wenig entgegenzustellen hatten. Das Reich war in einem fortdauernden Zustand von Unsicherheit und stellt im ganzen ein ekelhaftes Bild der Schwäche dar, worin elende, ja absurde Leidenschaften nichts Großes an Gedanken, Taten und Individuen aufkommen lassen. Aufruhr der Feldherren, Sturz der Kaiser durch dieselben oder durch Intriguen der Hofleute, Ermordung oder Vergiftung der Kaiser durch ihre eignen Gemahlinnen und Söhne, Weiber, allen Lüsten und Schandtaten sich hingebend, – das sind die Szenen, welche die Geschichte uns hier vorüberführt, bis endlich das morsche Gebäude des oströmischen Reiches von den kräftigen Türken gegen die Mitte des fünfzehnten Jahrhunderts (1453) zertrümmert ward.
Succese!
———- E un banc, cica un tigan ii luat de jandarmi c-o furat o pusca. La judecata, vede un taran adus c-ar fi furat o vita. "De ce-ai furat vita, ma ?" intreaba judecatorul. "N-am furat-o sarutmina, am crescut-o eu de cind era juninca". I se da drumu'. Vine rindul tiganului. "De ce-ai furat pusca, ma ?" intreaba judecatorul. "N-am furat-o, am crescut-o eu de cind era pistol!" [↩]
Thursday, 17 November 2011
Cu cititul nu stiu ce sa zic (there's a lot of text out there). In general, daca apreciez, voi reciti si voi invita alti oameni la discutie + comment, of course.
Daca-i vorba de jocuri in care simt ca s-a bagat mult creier si efort, il cumpar evident si promovez cum pot.
Thursday, 17 November 2011
Suna rezonabil, zic.
Thursday, 17 November 2011
Lancaster si York nu Kent.
Thursday, 17 November 2011
Intr-adevar. Eram chiar curios daca observa cineva.
Monday, 21 November 2011
@Mircea Popescu Pai si tu cum se face ca n-ai fost niciodata servitor de-asta? Te-ai nascut asa gata destept. Pai ce exemple dai tu? Asa se gandeste si olteanu ca Everyone else is doing it, so why can't we?
Monday, 21 November 2011
Asta fiind si problema, prezumptia lui ca noi am fi egali. Nu suntem.
Tocmai acest exemplu il si dau : ca nu suntem egali.
Monday, 21 November 2011
Pai si cum poate el sa stie ca nu poate daca nu incearca?
Monday, 21 November 2011
Ce-l face pe el sa presupuna ca poate ?
Monday, 21 November 2011
Ce te face pe tine sa presupui ca poti? Asa nici mama nu presupune ca poate, si o sa vanda bilete la loto toata viata ei, si n-o sa cladeasca nimeni imperii pe biletele ei de loto. E plina romania de sclavi, nu inteleg de ce zici tu ca ne lipsesc.
Monday, 21 November 2011
Pentru ca-i plina Romania de sclavi pasiv-agresivi, ca asta de exemplu. Tipi care au impresia ca ei de fapt pot, da' cind se pune problema sa faca o dau in diverse. Ce avem noi nevoie e tot sclavi, da' exact invers : tipi care sa aiba impresia ca ei nu pot, da' cind se pune problema fac 101%.
Cam asta.
Monday, 21 November 2011
Ai cam multe pretentii. In general aia care pot 101% nu sunt sclavi sau cel putin nu pentru mult timp.
Monday, 21 November 2011
Tocmai acea ultima parte e de interes.
Monday, 28 November 2011
Imi pare ca totusi impingi chestiunea de ierarhie (care e reala si utila) prea departe si de aceea zici ca crapa. Concret vorbind, daca tot ai dat exemplul feudal, setul de obligatii era bidirectional (evident, nu aceleasi obligatii): cavalerii aceia aparau baronii si erau datori serviciu militar (deci da, mureau pentru ei, dar nu chiar in orice conditi, gen pentru ca se cerea o sinucidere pe post de amuzament la masa de seara a baronului), primind in schimb in esenta pamant si protectie. Ori la modul general, vasalul era supusul seniorului, dar seniorul oferea si protectie, ca totusi cooperarea functioneaza si ea doar pana la punctul in care te apuci sa ii faci omului viata mai grea daca e vasal linistit, decat daca ar fi chiar singur sa-i sara toti in cap.
Monday, 28 November 2011
Problema cu gestionarea riscului e ca nu oricine-i echipat s-o reprezinte corect. Spre exemplu, ultima luna mi-au expirat optiunile pe btc fix la max pain. Aia inseamna ca am facut ceva bani. Un tip de-acolo "pai ar trebui sa fim parteneri, ca uite citi bani se fac". Sigur, daca btc ajungea 12 dolari (sau 0) nu mai dorea sa fim parteneri, da' asa, daca o stat in +-5% i se pare o idee buna. Idem vasalul, nu prea e el in pozitie sa evalueze daca vin sau daca nu vin turcii. Pentru ca de la el din glie nu se vede.
In tot cazul, e o idee complet falsa ca in feudalism peonii sau cum le-om zice aveau pamint. In realitate pamintul avea peoni (cum de altfel se si intimpla in realitate, daca nu esti in aia foarte putinii care-s cei mai buni esti cu necesitate un accesoriu si-un mecanism subsidiar al fondului funciar - o idee pe care de altfel amerindienii ti-o confirma explicit).
Friday, 2 March 2012
Pe scurt rezonez cu o parte din text, dar cu restul nu. La prima vedere ceea ce propui tu e modelul unui dictatorul de treabă cam la fel ca ăla din Coreea de Nord, care până și în ultimele clipe de viață se gândea cum să le pună ălora pește pe masă. Am impresia că singura țară cu regim mai totalitar unde lucrurile merg cât de bine este Singapore, în rest... parcă prea miroase a socialism care e o utopie.
Friday, 2 March 2012
Totusi io nu propun dictatura, io propun autodictatura.
Sta Pulea Spataru' sa se chinuie cu tot prostanu' sa-l dictaturizeze. Crezi ca merita efortu' ? Io-mi selectez sclavele, nu accept pe oricine. De fapt nu accept pe aproape nimeni, mai usor se intra la Oxford.
Friday, 2 March 2012
Da' ce ne facem dacă n-avem dictatori? Oricât de bestial a fost în comunism, eu parcă n-aș mai vrea liderii pe care i-am avut atunci. Să muncesc doar pentru bunăstarea partidului sau ca să îngraș curul vreunui baron local.
Saturday, 3 March 2012
Inca o data : autodictatura. Nimeni si nimic nu te impiedica sa-ti fii propriul dictator tu tie insuti.