Romania, rafinamentul si luxul - partea I

In urma unei mature chibzuinte nocturne am ajuns la concluzia ca s-ar putea prea bine ca taranetele lipsit de proprietatea termenilor discutat recent sa fie intre altele si vina mea. De ce ? Pur si simplu pentru ca n-am explicat niciodata pentru uzul public cam ce-ar fi si cu ce s-ar minca chestii precum "rafinamentul" sau "luxul", si-atunci de unde sa te astepti ca publicul sa stie ? Doara sarmanii s-au nascut si-au crescut in cel mai odios regim dintre toate regimurile posibile.

Hai deci sa facem un studiu de caz, sa intelegem despre ce se discuta in propozitiile care contin asemenea termeni.

Centrul oricarui lux si al oricarui rafinament este bineinteles salonul. Ce era salonul circa 1800 in patria noastra va poate explica de exemplu nenea Iancu : doua cate disputindu-si ceva ofiteras naiv. Cu alte cuvinte, in pofida aferatiilor de distinctie si eleganta aruncate de contemporanii necunoscatori in ale istoriei catre perioada regala, Romania* n-a avut niciodata lux, precum n-a avut niciodata rafinament. A avut, bineinteles, forme fara fond si samovare cu coroane de conte deasupra monogramei E.P. Si-atit.

Totusi, in acele parti de lume care au avut, si distinctie si eleganta proprii cit si lux si rafinament si asa mai departe, cum ar fi un exemplu comod Aquitania si-un exemplu incomod Ardealul, centrul luxului cit si-al rafinamentului a fost salonul. Sa modelam putin chestia asta, intru educarea barbarilor.

Un salon consista dintr-o masa suficient de mare cit sa acomodeze fara dificultati 24 de convivi. Varianta cu 12 persoane la masa, care-a fost redusa la 6 in sufrageriile moderne (eventual cu varianta intermediara de 8) e incercarea micii burghezii de-a imita o chestie care-i iese complet din orizonturile posibilului. Cele douazeci si patru de persoane asezate la masa pot sa aiba valeti proprii, in care caz masa ocupa vreo 60 de metri patrati la sol, sau sa n-aiba valeti proprii, in care caz ne-or ajunge vreo 40. Spre sfirsitul evului mediu, cind mina de lucru se gasea abundenta iar pretentiile angajatorilor minuscule (rafinamentul fiind si el la inceputuri) se folosea varianta cu valeti proprii. Spre inceputul modernitatii, cind mina de lucru (mai ales cea cit de cit calificabila) se gasea la mare cerere in recent aparutele industrii, iar pretentiile angajatorilor crescusera semnificativ (rafinamentul avansind intre timp) se folosea mai ales varianta fara valeti proprii - in care din urma caz gazda oferea trei sau patru persoane care sa serveasca la masa (din care s-au nascut chelnerii si chelneritele din localurile de astazi**).

Pe linga acesti 40 pina la 60 de metri patrati ocupati cu masa, salonul mai contine niste spatiu pentru dans, in perioada primitiva, sau niste spatiu pentru preumblare, conversatie in canapele, amplasat un cvartet de coarde scl in perioada mai rafinata. Varianta engleza, cu separatia barbatilor in fumoar si-a femeilor in budoar e de-un prost gust absolut tipic si reprezentativ pentru respectiva rasa inferioara, si nu se admite de catre oameni civilizati.

Iata deci ca salonul ocupa undeva intre 50 si 100 de metri patrati. In afara lui, primul etaj mai include un hol si scara principala, al doilea etaj apartamentele sotilor care tin casa (si da, oamenii civilizati dorm separat, numai slugile impart patul conjugal intre necesitatile somnului si deliciile amorului) si-n fine ultimul etaj, mai prapadit asa, apartamentele servitorilor.

Si-acum, sa facem niste socoteli pentru gospodaria de high class medie, modelata dinsus :

• Una bucata casa pe trei nivele, trei sute de metri patrati utili, in oras. La un cost de vreo mie de euro metrul patrat construit + inca ~o mie pina la cinci finisaje (ca nu se admite chiar orice, pal melaminat si diverse plastice, ca la saraci) inseamna un capital blocat de minim jumatate de milion de euro, pina la milionul intreg. Daca palatul-hotel nu se gaseste in oras s-ar parea la prima vedere ca iese mai ieftin, dat fiind pretul mai mic al terenului, dar in realitate costa cam tot atita, pentru ca atunci are nevoie de gradina (si-n plus, costul cu tratatia musafirilor creste pentru a compensa distanta si inconvenienta calatoriei, si ca atare un palat in buricul tirgului e de fapt mai ieftin, chiar daca pare mai scump). Socoteala vine undeva intre 25`000 si 50`000 de euro pe an in costuri de oportunitate datorita capitalului blocat.
• Regia (incalzire, curent electric, apa curenta, gazul etc) precum si alte cheltuieli asociate proprietatii (impozite pe proprietate, asigurari de furt si incendiu scl) inseamna probabil inca cinci pina la zece mii pe an.
• Cheltuielile cu angajatii (un bucatar competent, unul sau doi ajutori pentru el, o pereche de subrete [una pentru stapina casei, cealalta pentru stapinul casei, eventual prin rotatie] un sofer, un gradinar o guvernanta pentru copii, un valet-sef cu vreo 3 sau 4 ajutori, iata ca vorbim deja de vre-o duzina de angajati. La salariul mediu din Romania asta inseamna un foarte solid 50`000 pe an. De fapt cam asta a fost problema si-n evolutia istorica a rafinamentului si luxului : costurile cu personalul au cam explodat.
• Cheltuieli cu oaspetii, pentru ca principalul scop al intregii afaceri sunt oaspetii, pina la urma - un dejun saptaminal inseamna cincizeci in fiecare an, dat fiind ca angajati bucatar si deci gatiti acasa ar cam trebui sa scapati din 20-30`000, desi daca va tineti de giumbuslucuri se pot topi si 50 si 100`000 fara probleme.

Asta-i cam toata socoteala. 50 + 50 + 50 = 150`000 de euro anual, ca o evaluare destul de minimalista, 250`000 ar fi confortabil. Si de-aici, iata ca avem si capacitatea de-a evalua ce inseaman high class : ala care-si permite sa cheltuie un sfert de milion anual pe a-si tine rangul inseamna ca are venituri cel putin duble, si asta inseamna capitaluri de patruzeci de ori suma. Cu alte cuvinte, cam orice roman cu o avere peste zece milioane de euro ar putea (daca ar stii cum, si n-ar fi un taranete recent parasutat de la sapa si oi) ar putea zic sa constituie o clasa de sus a Romaniei.

Nu exista mai mult de vreo cinci sute de astfel de concetateni, dupa cele mai recente socoteli. Daca ii impartim tovaraseste, jumatate-n capitala, jumatate-n provincie rezulta ca in cele 40 sau cam asa de resedinte de plasa ar trebui sa vedem cam o jumatate de duzina, in medie. Ceva mai multi in unele parti mai rasarite, ceva mai putini in zonele mai barbare. Chestia amuzanta-i ca Timisoara, de exemplu, are cam de cinci ori atitea palate ramase de pe vremuri. Ca semn al faptului ca acum o suta sau doua de ani clasa de sus era mult mai abundent reprezentata in acest oras decit astazi. Idem Clujul, idem cam toate partile civilizate ale tarii.

Dar vorba ceea, progres + comunism = electrificare sau ceva, nu mai retin exact cum era ideea. In tot cazul, vad ca m-am luat cu socotelile concrete si-am lasat cu totul pe dinafara problema centrala. Ei, asta e, se mai intimpla. Vom reveni asupra ei probabil intr-un episod urmator.

---------
* Sintagma care nu include bineinteles si Ardealul, o cu totul alta mincare de peste.

** Apropo de care chestie, tot nenea Iancu v-arata ce sens avea vorba "hotel" in perioada in discutie - sens ajuns deja secundar si folosit ca un soi de rafinament de catre el (secundar pentru ca burghejii preferau sa numeasca hotelul "palat", o obraznicie tipica felului lor obraznic de-a fi, de altfel), dar initial sens propriu si unic al termenului.