Responsabilitatea blogerului

Niste tipi de se-agitau recent prin blogosfera au produs o bucatica de text care merita discutata. Citez :

Dacă tu credeai că să fii printre cei mai citiţi blogări îţi aduce numai avantaje, gen banii ăia pe care crezi tu că ţi-i vrem noi, te înşeli. Mulţi tineri sunt în căutare de modele. Motivele pentru care au ales să-şi satisfacă nevoia de modele în a urma cu sfinţenie prostiile pe care le spui tu sunt irelevante acum. Dar ei există şi te urmăresc şi îţi sorb cuvintele. Atunci, dacă tu scrii că o să omori toţi câinii din oraş, că aşa vrei tu şi pentru că tu poţi, că eşti A-lister, şi legile sunt doar pentru cei de la B-list în jos, e, din nou, un alt subiect. Dar nu te mira, apoi, dacă în acelaşi judeţ cu tine, la câţiva kilometri distanţă, cineva aplică “sfaturile” tale de pe blog. Şi nu te mai da “lovit” când o să fi luat la întrebări de poliţie şi autorităţi. Asta e, ai vrut să fii lider de opinie, asta vine şi cu responsabilităţi. Aşa că ai grijă ce scrii şi ce sfaturi dai.

Fiind hapt al' mai citit blogar, pot spune ca nu credeam ca-mi va aduce "numai avantaje" chestia. Credeam pur si simplu ca este un lucru care mi se cuvine, in mod natural. Cred asta in continuare. Nu-i o problema de avantaje sau dezavantaje, cam ce avantaj credeti voi ca are vulturu' din faptul ca "zboara cel mai sus" sau sequoia din faptul ca "traieste cel mai mult" sau stejarul din faptul ca "e cel mai stejar dintre toti pomii" ? Problemele astea, de avantaje si dezavantaje se pun din exterior, si indeobste de catre cei ce nu-s nimic. Cit ce priveste vulturul, el nu-i "cel ce zboara cel mai sus", ca-i pur si simplu vultur, si-atit. Consider ca merita precizate chestiile astea, pe criteriul ca daca nu le spun eu nu le va sti niciodata nimeni.

Problema cu modelele in mediul online si-am mai discutat-o cu exemple si structurat (1, 2, 3, 4 ca sa citez doar citeva exemple din literalmente zeci). Nu mai revenim aici asupra acelei complexe si indelungate discutii, sau ma rog, sume de discutii diferite.

Problema cu responsabilitatea, mai ales in ce priveste scriitura online, s-a discutat de exemplu la Diana Coman, sau daca nu acum cinci minute chiar aici la mine, sau daca nici atunci absolut peste tot si oriunde se afla in spatele tastaturii niste oameni mai inteligenti decit maimuta medie. Pentru ca pur si simplu asa este, si asa-i normal sa fie : oamenii inteligenti se recunosc in primul rind prin responsabilitatea cu care-si asuma propriile actiuni. "Simtul raspunderii", in limba de lemn, ala-i. Ba chiar s-au conceput si mici chestionare pentru a ajuta oamenii sa-si puna probleme de natura responsabilizarii proprii, sa-si clarifice ideile pe tema, eventual sa le chiar invesminte-n cuvinte si sa le scoata la discutie.

Parerea mea pe tema este urmatoarea : responsabilitatea blogerului este strict adevarul. Nu oamenii, oricare ar fi acesti oameni, ca-i vorba de cititorii lui, ca-i vorba de cunoscutii lui, ca-i vorba de sponsori sau de orice alta entitate incarnata. Adevarul, si adevarul singur e responsabilitatea blogerului.

De aia, daca se arunca cineva in fintina pentru ca a urmat sfatul unui bloger, avem a lauda blogerul respectiv : a dat niste sfaturi bune, si care intr-adevar iata ca urmarite au dus la efectul promis. Adevarul a fost respectat, bravo blogerului. A, ca din respectiva chestie a murit un om ? Pai asta e, problema omului aluia.

In concordanta cu acest principiu, simplu si lamurit, am taxat toate cazurile in care un bloger s-a delasat de la responsabilitatea lui, aceea de-a urmari adevarul, pentru a satisface asteptari sau doleante ale persoanelor. Asa ceva este complet ortogonal ocupatiei blogerului, si-l pune aproximativ in situatia unui pompier care ajuns la incendiu se apuca sa faca livebloging, in loc sa stinga focul.

Blogerul are bineinteles dreptul suveran de-a alege ce adevaruri il intereseaza si ce adevaruri il lasa rece. Aceasta alegere e absolut parte din ocupatia de-a tine un blog. Blogerul n-are, in schimb, nici dreptul nici caderea de-a contraface adevaruri, de-a emite adevaruri alternative si asa mai departe. Blogul nu are absolut, dar absolut nici o legatura cu meseria PR-ului. Niciuna. Deloc.

Faptul ca o groaza de pr-isti mediocri tin chestii pe care ei le numesc bloguri, in completa confuzie asupra ambelor meserii, nu are mai multa importanta decit intimplarea ca orice tiganoi din Ilfov crede despre sine ca-i "afacerist". Problemele de reprezentare a lumii in capul diversilor trogloditi n-au multa importanta dincolo de universurile subiective ale trogloditilor respectivi.

Deci, in concluzie : Veritas Sola Vera Muneris Blogerem.