Politica mea fata de interviuri

Pe 5 luna curenta am primit o solicitare de-a da un interviu Evenimentului Zilei, din partea unei domnite pre numele dinsei Georgeta Petrovici.

Problema cu interviurile este ca nu au sens, sau ca sa citez :

Bun, da’ ce logica are pentru mine, cind eu am deja un vehicul bine cunoscut si gata format, unde lumea stie ca ma poate gasi ?

Sigur, pot exista contexte in care are sens sa dai interviuri, in principiu vorbind. Dar pentru mine n-are sens niciodata, ca ce pot eu spune intr-un interviu ? Tot ce-as scrie pe Trilema, nu ? Si ce ma poate intreba un intervievator (!!) altfel sau altcumva decit m-ar putea intreba un comentator ? Pina la urma, fiecare articol e un interviu, si inca public, cu zeci sau sute de intrebari. Deci, dupa logica cea mai elementara, vrei un interviu ? Pofteste si intreaba, care-i problema ?

Trecind peste aceste considerente teoretice, mai exista si probleme de ordin practic. De un exemplu, atunci cind cu Eugen Simion am petrecut vreo opt sau zece ore discutind cu diversi reporteri, de la Mediafax la cine doriti dumneavoastra. Rezultatele nete ? Necuantificabile, sincer sa fiu. Ceva umor involuntar, in principal. Cit valoreaza niste umor involuntar ?

De un alt exemplu, cindva prin vara lui 2009 m-a abordat un tinar pre numele lui Alexandru Blogu, care mi-a explicat ca scrie pentru nu mai retin ce chestie online, focusceva sau drac stie, si m-a rugat sa-i dau un interviu. Asa ca i-am dat, am petrecut un ceas raspunzind intrebarilor tinarului. Ati citit interviul ? Nu ? Pai nu ma mir, pentru ca n-a aparut.

Poate c-ati remarcat pina acum, da' daca nu, va pot spune direct ca urasc sa-mi pierd timpul. Ultima data cind am pierdut ceva, anume un comentariu la care lucrasem vreo zece minute, pentru ca am apasat nustiuce buton din gresala si mi l-a sters am calcat in picioare tastatura aia. Literalmente, am facut-o bucati (si de-atunci incolo smulg butoanele de "windows" din toate tastaturile, si vedea-i-as morti pe toti aia care au lucrat vre-odata la Microsoft [cu exceptia tipilor de-au facut DirectX, care-i ok]).

Deci, daca eu imi petrec o ora stind de vorba cu X, dupa care X nu publica materialul rezultat de-acolo, pai... pai... hai sa ne exprimam elegant spunind ca X ala se poate sinucide, pentru ca de omorit tot am sa-l omor. Si nu asa, cu impuscaturi. Am sa-l omor inecindu-l in miere, pe durata unor luni de zile.

Asa cum va puteti inchipui, dupa aventura cu zisul Blogu am refuzat din capul locului orice fel de "interviuri" catre chestii online. Sa zicem ca faci o prostie, despre care stii ca-i prostie, o data. Da' de la a doua oara in sus deja se poate zice ca ai cu capu'. Am refuzat idem si interviuri catre "presa clasica".

Dar m-a pus dracul sa fac o exceptie cu mamzel Petrovici, in special pentru ca un tip altfel inteligent si respectabil, cu ceva functie de raspundere la EvZ mi-a recomandat-o (intre timp i-au facut vint de-acolo, probabil prin metoda traditionala in presa romaneasca a alegerii intre continui sa lucrezi pe gratis sau pa si pusi). M-a pus dracul sa fac o exceptie, asa ca i-am trimis niste optiuni, ne-am fixat intilnire pe 9, i-am pus in vedere sa trimita lista cu intrebarile pina atunci si gata.

Chestia cu lista cu intrebarile e cam asa : cind ai de-a face cu oameni mai inteligenti decit tine (si daca exista un reporter de ziar care are impresia ca-i mai inteligent decit mine cred ca are nevoie de un psihiatru, nu de un interviu) e foarte, foarte indicat sa petreci mai mult timp decit ei gindindu-te la ce vrei sa ii intrebi. Ca sa compensezi diferenta, si ca sa nu te faci de ris. De-aia cer lista cu intrebarile, nu ca sa-mi pregatesc eu raspunsuri, ca mi se fringe mie, ci ca sa dau tinarului ori tinerei ocazia sa gindeasca inainte de-a face*. E pentru binele lor, zau asa.

Evident ca s-a prezentat fara sa fi satisfacut aceasta cerere. N-am trimis-o la plimbare, asa cum ar fi trebuit sa fac, pentru ca sunt un spirit generos si tolerant, asa ca am purces la intrebari. Cu care ocazie am constatat ca mnoa, uite imi petrec si eu o ora dintr-o zi educind o copila, in masura posibilului. Se mai intimpla.

Am zis un numar de chestii inteligente in ora aia, care dupa toate probabilitatile vor ramine ingropate in banda de reportofon a unei cvasi-ziariste, care nu intelege cam cum si cam cit si-a pagubit semenii, suratele, restul de copcii pe-o minte cu ea scl.

Cred ca merita apasat, sa se inteleaga : traim intr-o lume cu resurse limitate. Nu exista asa de multi oameni inteligenti dispusi sa se exprime sau sa te asculte in limba romana. Nu exista asa de multi oameni cultivati, priceputi, experimentati, care-au vazut lumea si eventual au mai inteles una-alta dispusi sa se intilneasca cu tine in Timisoara. Ca atare, ei sunt o resursa foarte valoroasa. Nu avem altii. A pierde timpul, a strica munca unor astfel de oameni e pur si simplu un act antisocial.

Pentru a proteja patrimoniul de inconstienta altfel stupida a massei, aveam initial de gind sa impun o cautiune, ceva pe modelul vrei interviu ? Foarte bine, depui o mie de lei, dupa ce-l publici ti se returneaza. Totusi, aceasta solutie sufera de doua vicii fundamentale. In primul rind, se apropie sub aspect formal periculos de mult de cenzura. Chiar daca n-ar fi folosita in acest scop in acest caz, fie si numai problema formala-i suficienta paguba. In al doilea rind, cum alegem pragul ? Poate ca o mie de lei e prea mult pentru unii care altfel ar merita si prea putin pentru altii care tot nu merita, chiar si asa.

Solutia cea corecta mi-a venit insa in timp ce miroseam o tufa de iasomie in spatele Catedralei ieri : De-acum incolo, singurul mod in care un ziar, post de radio ori televiziune poate primi un interviu de la mine este sa-l anunte inainte. Foarte simplu si foarte elegant, pentru a ne pierde timpul impreuna avem intii nevoie de-o demonstratie ca suntem seriosi si ne chiar intereseaza problema.

Nu ma contactati daca nu puteti satisface acest criteriu, pentru ca nu exista exceptii.

---------
* Apropo de care chestie, stiti de ce nemtii chelesc in crestet si romanii in frunte ?