Muzeul din Luxor
Ziceam intr-o discutie despre cupluri printre altele :
Totusi, motivul pentru care cele de le numesti si cataloghezi sunt inca vii este - incredibil, inacceptabil, indiferent de considerentele astea - faptul ca-s adevarate. Exista un simbure de adevar in relatia dintre un Ion si-o Nina, am sa-ti caut imediat prin arhiva de fotografii o poza de-am facut-o celui mai frumos grup statuar din lume, pe care l-am vazut, ingropat, intr-un muzeu anodin din Egipt. Cred ca va ilustra perfect ideea.
Iata ca-s in pozitia sa-mi satisfac promisiunea. Aveti imaginea dinjos :
Adevarul este ca nu mi-e clar cit de mult din realitatea absorbita de mine acolo in prezenta artefactului va transparea spre voi din aceasta poza. Asta-i unul dintre cazurile-n care "trebuia sa fii acolo", pentru ca oricit de improbabil sau absurd ar suna, obiectele astea au aura. Le percepi cu mai mult decit ochii, le simti cumva sensul in directa proximitate. Pentru mine a fost o revelatie, cuplul perfect, ceva doi functionarasi oarecare cu patru sau sapte mii de ani inainte de-a fi Maria virgina, tinindu-se de mina si pasind zimbind spre viitor. Care viitor, in vremea aia, nu continea cine stie ce mari chestii stralucitoare, printre boli, crocodili, faraoni si alte amenintari. Nu exista nici macar zahar, nu se faceau prajituri, nu existau inca prune, nu se facea tuica, nu discutam de internet, masini, aifoane si avioane. Si ei, totusi, iata...
Cuplul nuclear are niste avantaje indiscutabile asupra oricarui alt parteneriat intre doua persoane, in virtutea sexualitatii normale, sau in virtutea faptului ca asa-s facuti oamenii sa fie, doua jumatati taiate din aceeasi sfera, sau din orice motive. A, ca mecanismul asta nu functioneaza pentru toata lumea, sigur ca da, perfect adevarat. Dar pentru unii functioneaza, si asta-i banal, evident si indiscutabil. Exista oameni care, vorba poetului, "doua jucarii stricate, un batrin si o batrina, merg tinindu-se de mina", si nu ne-ar sedea prea frumos sa nu recunoastem asa lucru simplu.
Mai departe v-oi impartasi cel mai prost set de fotografii facute de mine, pentru ca intimplator e si momentul la care-am decis ca-mi place si ma intereseaza cu adevarat fotografia. O suita de factori, si anume faptul ca incaperile Muzeului din Luxor sunt foarte slab luminate pe de-o parte si respectiv exponatele sunt protejate de cite-un centimetru de plexiglas pe de cealalta, plus faptul ca astea-s in prima mie de fotografii facute de mine de cind sunt pe lume, si inca-n plus faptul ca acum opt-noua ani tehnologia fotografica nu era chiar la nivelul la care se gaseste astazi, toate luate impreuna va asigura ca n-am cu ce sa ma laud aici. Chiar si-asa, mie mi-s dragi, ca-mi amintesc de cind eram mult, mult mai tinar, si inca mai aveam in fata anii aia, opt, sau noua, care iata ca acum imi sunt in spate, si de unde puteam sa fac cu ei orice-mi doream iata ca nu mai pot face azi nimic decit sa mi-i amintesc.
 1 |
 2 |
 3 |
 4 |
 5 |
 6 |
 7 |
 8 |
 9 |
 10 |
 11 |
 12 |
 13 |
 14 |
 15 |
 16 |
 17 |
 18 |
 19 |
 20 |
 21 |
 22 |
 23 |
 24 |
 25 |
 26 |
 27 |
 28 |
 29 |
 30 |
 31 |
 32 |
 33 |
 34 |
 35 |
 36 |
 37 |
 38 |
 39 |
 40 |
 41 |
 42 |
 43 |
 44 |
 45 |
 46 |
 47 |
 48 |
 49 |
 50 |
 51 |
 52 |
 53 |
 54 |
 55 |
 56 |
 57 |
 58 |
 59 |
 60 |
 61 |
 62 |
 63 |
 64 |
 65 |
 66 |
 67 |
X |
Evident, exponatele au etichete, in general sarace si putin credibile (in opinia mea, mai mult sau mai putin avizata - totusi, hai sa fim seriosi, ce sanse au opiniile oricui de azi sa se suprapuna pe realitatea de-acum nenumarati ani ?). Prefer sa va ofer citeva observatii proprii.
In primul rind, ca egiptenii cei care-au cladit Egiptul la care ne referim noi cind vorbim de Egipt, simbolul cultural Egipt, locul de unde Pitagora sau Zalmoxes se lauda c-au invatat "magie", chestia din care-a fugit Moise, egiptenii ceia zic nu au nici in clin nici in mineca cu turcaletii care populeaza acum tara africana numita Egipt. Diferentele rasiale, deosebirile fenotipice sunt marcate, aia erau oameni delicati, cu gituri lungi si subtiri, buze fine, fete osoase, membre delicate. Astia-s o mezcla de populatii turcice si arabe, cu nasuri late, frunti tesite, cururi mari si picioare butucanoase. De fapt, a vorbi despre egiptenii de azi ca urmasi, sau in orice fel relationati cu egiptenii cei ce cultural conteaza e cam ca si cum te-ai apuca sa vorbesti de grecii de azi ca urmasi ai grecilor lui Pericle. Hazul de pe lume, aia erau blonzi, astia-s bruneti, aia erau curajosi si intreprinzatori, astia-s lenesi si fricosi si-asa mai departe. Probabil la fel de ridicol va fi sa vorbesti de tigania care va ocupa fara indoiala Romania intr-un mileniu, sau in zece, de parca ar avea ceva treaba cu mine si-ai mei. N-are.
In al doilea rind, citeva observatii punctuale :
- 11. Foarte suspecte labe ale picioarelor are femeia asta. Oare sunt disproportionate dintr-un motiv cultural (asa cum penisurile se sculptau mici si daca erau mari in perioada greaca, pentru ca penisurile mari erau semn de bestialitate si barbaritate) ? Sau pur si simplu asa aveau oamenii picioarele pe-atunci ? Si de ce ar fi pierdut laba piciorului patru-cinci centimetri lungime in citeva mii de ani ? In tot cazul, femeia este foarte frumoasa, si foarte elegant proportionata.
- 18. Teoretic un faraon, dar o reprezentare cel putin bizara. De ce are sini ? Ce soi de conformatie craniana mai e si aia ?! Din nou, eterna problema : moda, stilizare, metafora, realitate ? Cine stie...
- 23. Teoretic un pat, practic un instrument de tortura. Parerea mea.
- 26. Daca chestiile alea nu-s dildo-uri eu va maninc fanta roz. Evident, groupthink-ul care se pretinde "consens stiintific" nu e capabil sa-si puna problema asta. Un bun motiv pentru a nu-i lua in considerare, de altfel.
- 27, 28. In general e interzis sa folosesti blitz-ul, in practica "egiptenii" ar ingadui orice pentru un baksheesh. Totusi, n-am folosit blitz-ul, asa ca aveti doua fotografii ale unei mumii amplificate digital. Asta este.
- 29. BDSM. Fara discutii posibile.
- 30. O statuie foarte interesanta pentru ca nu-i deloc similara celorlalte. La o prima vedere, marturie a influentei culturale grecesti.
- 33. Una dintre putinele statui ale unui om mai putin tinar.
- 36. si urm. Inceputurile alfabetului egiptean, stampe din etape primitive scl.
- 43-45. Da, s-au pastrat si piese colorate. Precit ne putem da seama, absolut toate statuile erau frumos colorate la vremea lor.
- 49. Mutra eterna a functionarului/birocratului din toate timpurile. Aparent, nimic nu s-a schimbat in 3,4,5000 de ani. Poate chiar zece. Sau douazeci. Sau zece milioane.
- 50. Capul este colosal, gigantic, sunt convins ca trage la cintar peste o suta de tone.
- 51-52. Cea mai interesanta gura din tot ce-am vazut in Egipt. Un tip care sigur nu suferea de la viata asta, ma gindesc.
Daca aveti bani, timp si energie, faceti un drum pina in Egipt. S-ar putea sa va intoarceti alti oameni.
Thursday, 7 July 2011
bine ca si pe fotografii proaste ceri bani.
......
oh wa http://en.wikipedia.org/wiki/File:Cr%C3%A1tera_%C3%A1tica_de_columnas_(M.A.N._1999-99-65)_02.jpg
.....
deci ce chestie Ζήνων al interrete crede in sentimente. tu nu trebuia sa fii cu apathia, cu vrajeli minte libera?
Thursday, 7 July 2011
dammit am uitat quote ca ziceai de aia cu scula mica
Thursday, 7 July 2011
Do not stereotype me!!!
Thursday, 7 July 2011
lol!
Thursday, 7 July 2011
sa stii ca e corect si voi si v-oi, depinde de context
Thursday, 7 July 2011
Pai stiu. Daca e contras din va voi, e v-oi. Da' ca ce chestie ?
Thursday, 7 July 2011
iera o gluma, pentru numele lui mircea popescu. din "hitler afla rezultatele de la bac".
Thursday, 7 July 2011
Nu-mi luati numele in papanas! S-ar putea sa-i placa!
Thursday, 7 July 2011
Multumire pentru promisiunea indeplinita si pentru imagini! :-)
Tot ce se poate sa ai dreptate si o parte din densitatea plina de elocinta a pietrei din care-i facut grupul statuar sa nu transpara din imagine.
Socotesc totusi ca menirea imaginii e in mare masura implinita, caci eu una am inteles, cred, ce vrei a transmite.
Nici eu nu-s prea maiastra in a descifra simbolistica ascunsa a gesturilor / atitudinilor din vremea de-atunci, mai cu seama ca ei, "functionarasii" astia modesti, cum ii numesti tu, vin dintr-o cultura destul de veche si de bogata care pentru mine e, in mare masura, o necunoscuta.
Nu-i insa posibil sa fie o versiune veche a unei "fotografii" de nunta, bunaoara? Una de-atunci, daltuita in piatra, daca tot nu existau aparate de fotografiat? Asa s-ar explica, poate, seninatatea asta increzatoare si nota asta optimista cu care cuplul scruteaza cumva conturul viitorului (o, Doamne, cat de indepartat!), dintr-o lume in care, spui tu, in afara de boli, crocodili si faraoni, nu prea ii astepta altceva mare lucru pe muritorii de rand! Desi poate ca nu-i sigur ca lucrurile stateau chiar asa...
Poate ca ii insufletea si pe ei cine stie ce credinta oarba in promisiunile unei fabuloase si luxuriante vieti de apoi...Ori poate ca euforia de inceput a sentimentului ce-i lega (si care exista incontestabil si intre oameni ca ei, cat si intre un Ion si o Nina) nu-i parasise inca. Ori poate ca maestrul lor fotograf asa a vrut sa redea povestea. Sau cine stie cate alte motive pot fi inglobate in bucata aceea de piatra de ti s-a infatisat tie, de-a reusit sa transmita din incarcatura ei energetica acumulata in atata amar de vreme cata s-a scurs de atunci si pana azi...Ori poate sa fi fost la mijloc si predispozitia ta catre a ceti astfel de povesti cioplite in carnea vremii si in carnea pietrei. Un fel de "in the mood for..."...
Indiscutabil, insa, o realitate puternica tainuita in astea toate cate le infatisezi tu aici, mai sus, exista.
Imi pare, de asemeni, iara ideea asta m-a bantuit chiar acum, in timp ce scriam, ca mai mult decat puterea vreunui sentiment ce i-ar putea lega, ii insufleteste pe cei doi ideea, care pesemne ca la fel era perceputa si pe atunci, ca un barbat si o femeie alaturi, tinandu-se de mana, sunt o lume intreaga, caci, daca nu pot isca dintr-un sarut Inceputul, ei pot totusi continua povestea, scriind semne insufletite pe panza vremii...
Unde mai pui ca mainile le sunt cumva incrucisate, intr-un gest care imi evoca ideea de tovarasie si de parteneriat puternic (iar nu conotez acilea "tovarasia" si "parteneriatul" cu intelesurile cu care am fost deprinsi in comunism, desi incrucisarea asta imi evoca asa, oleaca infricosator, si felul in care se-ntovaraseau pe steag secera noastra si ciocanul...Iti mai amintesti?)
Dincolo de toate astea, insa, am inteles ce ai vrut sa spui si cred ca am cam inteles si ce ai simtit, fara sa pot cuprinde, poate, pe de-a intregul...
P.S.: Am mai scrijelit si eu niste semne pe panza 'ceasta si te-oi ruga, atunci cand vei gasi vreme, sa arunci o privire si sa daltuiesti in carne vie, fara niciun fel de mila! Voi sa stiu care-s cusururile semnelor astora, caci poate, daca panza-i prea deasa, urzeala asta primejdioasa de paianjen captiv in matrix (care-i internetul insusi!) le va inghiti cu totul si nu va mai ramane nici urma de furnica...:-)
Thursday, 7 July 2011
hmno, mircea eu ti-am recomandat sa vezi tot videoul ala, dara tu ai zis ca-i fumat. si amu nu te prinzi la glumele ioanei. :D
Thursday, 7 July 2011
@ipascu E sigur imposibil sa fie o versiune a unei fotografii de nunta daca ne gindim cum functiona procesul : e drept ca orice pustoaica de azi isi permite oricite imortalizari ale trupului ei doreste, da' pe-atunci era scump. Foarte, foarte scump, si oamenii care-si permiteau sa cheltuie bani/putere/influenta pe asa ceva nu erau doi copii la inceputul vietii lor, ci doi batrini, rememorindu-si-o. A iti vedea propria nunta ca intr-o poza moderna de la nunta, cu ocazia iesirii la pensie, ei, iata ceva din arealul chestiei de-o discut eu.
E posibil sa fie fervoare si euforie a imaginatiei bolnave, mai mult sau mai putin religioase, dar mie-mi pare ca nu-i cazul, n-au priviri de zeloti, ci de oameni fericiti. Mare, mare diferenta. In tot cazul, predispozitia mea de-a citi asa povesti unde nu-s e absolut nula, dac-ai mai citit pe-aici cred ca oi fi remarcat.
Dar vad ca intr-adevar, au aura, si se transmite. Cam asta-i ideea, dincolo de orice constringere concreta, si de orice risc si de orice speranta sau ideologie : faptul net si biologic ca un barbat si-o femeie tinindu-se de mina sunt indesine o lume completa. Idee care-a creat Biblia, de altfel, cum a creat si tot restul. Nu a creat, bineinteles, lumea, dar ramine o observatie extrem de adinca-n banala ei factualitate.
Apropo de ps : nu-ti fa sperante ca fiecare incercare-ti va fi citita, nici de mine, nici de altul. Sau, din clasici :
@Mihai B Meia culpa.
Thursday, 7 July 2011
@Mircea Popescu:...Pai, de citit am cam tot citit pe-aici si de remarcat am remarcat. :-)
Ca raspuns la primul tau paragraf, undeva cam in sfera aceasta se indrepta cumva si gandul meu. Poate ca ajunsi la o varsta la care aveau deja un trecut, doi oameni care au imbatranit si au agonisit ceva impreuna (atat cat se putea vorbi pe-atunci despre batranete in sensul ei de-acum...caci nu prea se putea, nu?) si-au ingaduit luxul sa-si rememoreze inceputul si sa si-l daltuiasca in piatra. Caci n-as spune ca avem in reprezentare doi oameni trecuti de varsta cea inca tanara, judecand dupa tinuta lor dreapta si semeata si dupa siluetele lor fluide. Si nici n-as pune prinsoare pe tot ce am ca-i fericire cea infatisata acolo, cat liniste, calm si-un soi de binefacatoare stapanire de sine. Iar pe astea toate ti le prea poate conferi (chiar si numai) un parteneriat solid, daca e sa interpretam cumva, in termeni accesibili imaginatiei noastre de-acum, maniera impresionanta pentru mine in care isi cuprind mainile.
Cat priveste PS-ul tau la PS-ul meu: nu-mi fac asa o speranta! Si nici nu-i asta, in fapt, ideea centrala a blogului. A niciunui blog.
Cred mai degraba ca ma anima acum entuziasmul momentului, hibridat cu o anume nerabdare, usor copilareasca, de-a identifica ratiuni pentru a scrie. Ratiuni, iar nu confirmari, asta-i clar! Asa cum pana acum, ani la rand, am cautat, cu incapatanare si tenacitate, ratiuni si pretexte pentru a NU scrie. Asta-i tot. :-)
Frumos suna Arghezi! Multumesc!