Comments on: Muzeul din Luxor

By: A collection of distinctions on Trilema - A blog by Mircea Popescu.

A collection of distinctions on Trilema - A blog by Mircea Popescu. — Wed, 08 Jan 2020 09:46:13 +0000

[...] nfgrl. Is it happenstance we're born with five fingers ? Is it the case that the four organs Egyptians identified mean something a lot deeper than words can state, is it not mere coincidence the classic antiquity [...]

By: Lowell, Massachusetts on Trilema - A blog by Mircea Popescu.

Lowell, Massachusetts on Trilema - A blog by Mircea Popescu. — Mon, 06 Jan 2020 22:16:31 +0000

[...] din muzeul de vechituri din [...]

By: Ce articole de pe Trilema s-au citit luna asta ? on Trilema - A blog by Mircea Popescu.

Mon, 06 Jan 2020 19:51:31 +0000

[...] Muzeul din Luxor [...]

By: ipascu

ipascu — Thu, 07 Jul 2011 12:46:33 +0000

@Mircea Popescu:...Pai, de citit am cam tot citit pe-aici si de remarcat am remarcat. :-)
Ca raspuns la primul tau paragraf, undeva cam in sfera aceasta se indrepta cumva si gandul meu. Poate ca ajunsi la o varsta la care aveau deja un trecut, doi oameni care au imbatranit si au agonisit ceva impreuna (atat cat se putea vorbi pe-atunci despre batranete in sensul ei de-acum...caci nu prea se putea, nu?) si-au ingaduit luxul sa-si rememoreze inceputul si sa si-l daltuiasca in piatra. Caci n-as spune ca avem in reprezentare doi oameni trecuti de varsta cea inca tanara, judecand dupa tinuta lor dreapta si semeata si dupa siluetele lor fluide. Si nici n-as pune prinsoare pe tot ce am ca-i fericire cea infatisata acolo, cat liniste, calm si-un soi de binefacatoare stapanire de sine. Iar pe astea toate ti le prea poate conferi (chiar si numai) un parteneriat solid, daca e sa interpretam cumva, in termeni accesibili imaginatiei noastre de-acum, maniera impresionanta pentru mine in care isi cuprind mainile.

Cat priveste PS-ul tau la PS-ul meu: nu-mi fac asa o speranta! Si nici nu-i asta, in fapt, ideea centrala a blogului. A niciunui blog.
Cred mai degraba ca ma anima acum entuziasmul momentului, hibridat cu o anume nerabdare, usor copilareasca, de-a identifica ratiuni pentru a scrie. Ratiuni, iar nu confirmari, asta-i clar! Asa cum pana acum, ani la rand, am cautat, cu incapatanare si tenacitate, ratiuni si pretexte pentru a NU scrie. Asta-i tot. :-)
Frumos suna Arghezi! Multumesc!

By: Mircea Popescu

Mircea Popescu — Thu, 07 Jul 2011 10:53:05 +0000

@ipascu E sigur imposibil sa fie o versiune a unei fotografii de nunta daca ne gindim cum functiona procesul : e drept ca orice pustoaica de azi isi permite oricite imortalizari ale trupului ei doreste, da' pe-atunci era scump. Foarte, foarte scump, si oamenii care-si permiteau sa cheltuie bani/putere/influenta pe asa ceva nu erau doi copii la inceputul vietii lor, ci doi batrini, rememorindu-si-o. A iti vedea propria nunta ca intr-o poza moderna de la nunta, cu ocazia iesirii la pensie, ei, iata ceva din arealul chestiei de-o discut eu.

E posibil sa fie fervoare si euforie a imaginatiei bolnave, mai mult sau mai putin religioase, dar mie-mi pare ca nu-i cazul, n-au priviri de zeloti, ci de oameni fericiti. Mare, mare diferenta. In tot cazul, predispozitia mea de-a citi asa povesti unde nu-s e absolut nula, dac-ai mai citit pe-aici cred ca oi fi remarcat.

Dar vad ca intr-adevar, au aura, si se transmite. Cam asta-i ideea, dincolo de orice constringere concreta, si de orice risc si de orice speranta sau ideologie : faptul net si biologic ca un barbat si-o femeie tinindu-se de mina sunt indesine o lume completa. Idee care-a creat Biblia, de altfel, cum a creat si tot restul. Nu a creat, bineinteles, lumea, dar ramine o observatie extrem de adinca-n banala ei factualitate.

Apropo de ps : nu-ti fa sperante ca fiecare incercare-ti va fi citita, nici de mine, nici de altul. Sau, din clasici :

Le-am scris cu unghia pe tencuiala
Pe un parete de firida goala,
Pe întuneric, în singuratate,
Cu puterile neajutate

@Mihai B Meia culpa.