Ion

Un tinar despre care suspectez ca-si va fringe gitulⁱ (nu dintr-o inabilitate de-a avea succes cit dintr-o inabilitate de-a-l gestiona calm) dar altfel simpatic pe numele lui Cosmin Maricari s-a apucat de-a scris o monografie apropo de un episod mai recent in evolutia dinspre trist inspre penibil a copiilor din curtea scoliiⁱⁱ, acesti fosti vinzatori de guma de mestecat, zilieri pe santiere, absolventi de doi ani la fabrici de diplome obscure si-n general picati la Bac care cumva, nechemati si neaveniti s-au gasit intimplator sacrificati pe altarul inceputurilor unei activitati de larga respiratie culturala, si-acum cadavrele lor mucede stau in drumul oamenilor si se vad impinse cu lovituri de bocanc incet-incet spre santⁱⁱⁱ dat fiind ca ei n-au resursele sa isi inteleaga propria situare in plus^iv si sa se traga singuri deoparte.

Monografie zic in care comite un paragraf de certa valoare istoriografica :

Se pare că e un crez al aşa-zişilor A-listeri (la plural pentru că asta fac şi Arhi, şi Zoso şi alţi piarişti cu pretenţii de lideri de opinie care au impresia că blogurile sunt afaceri şi că 3 cuvinte-ntrolocate reprezintă un articol) chestia asta: atâta timp cât ai o părere, o spui verde-n faţă şi atunci eşti un om de calitate. Pentru că important este să ai păreri, ca analiştii de carton de la teveu, nu să le argumentezi. Să vii cu sentinţa pregătită, nu să cercetezi raţional. S-aduci şi halebarda călăului, că oricine nu te linge-n cur e-un potenţial hater. Să nu-ţi ceri scuze, c’eşti femeie? Să nu-ţi schimbi opiniile, că blogerii ie consecvenţi. Să faci vâlvă, s-aduni cititori în Analytics, să susţii RMGC cu logica unui batalion de retardaţi, să micţionezi superior pe ecologişti, oameni de cultură, jurnalişti etc. şi să lupţi vajnic împotriva maidanezilor, ţiganilor şi bebeluşilor bolnavi. Să fii mândru purtător de stindard, om adevărat şi român verde, cum ar veni.

Chestia imi pare ca pune degetul pe rana. Textul indica limpede si lamurit o eczema daca ne putem exprima astfel a spiritului in partile locului, o malignitate a romanitatii. E un fel de proto-jeg sufletesc, substanta din care s-a nascut si legionarismul romanesc cum s-a nascut si comunismul romanesc, e o porcarie cu radacini care sug adinc din istorie, inca dinaintea lui '48, si probabil inca dinaintea fanariotilor (nu stim neexistind obiceiul blogului pe-atunci).

Este propunerea simpla, atit de simpla cit nici macar nu-si gaseste in general formulare explicita, ca "is bun asa cum sunt". Deci, nu stie scrie ? Nu conteaza, ce mare smecherie si scrisul asta. Clar nu e analfabetul problema. Nu-i capabil sa isi lucreze pamintul^v ? Nu conteaza. Clar nu-i el problema. N-are atita osinza pe el cit sa-i ingaduie sa nu lesine de foame daca se suie pe-o tipa si da de doua ori din cur^vi ? Rusine sa-i fie pizdei aleia. Mama ei de curva ca toate-s asa.

Pentru ca, nu-i asa, femeia trebuie sa te iubeasca asa cum esti^vii si sa nu incerce sa te schimbe^viii. Si statul tre' sa deie. Nu sa ia si nu sa ceara, ci sa deie^ix. Si strainii ne umilesc^x si toata lumea asta-i rau cladita impotriva ta si norocul te persecuta si soarta ti-e potrivnica si ooooohhhh, viaaataaaa meaaaaaa....

Evident, arhetipul magariei e Ion, din "romanul" omonim de Rebreanu. Recunosc, e un text slab, cu greu l-am putea numi text literar. Totusi, intr-un fel e perfect adecvat romanitatii, in sensul ca-i descrie mizeria mai mult decit oricine altcineva (nu c-ar fi incercat foarte multi, sau ca s-ar fi priceput Rebreanu tare bine).

Problema lui Ion nu-i ca-i sarac, multi oameni in multe locuri sunt saraci. Problema lui Ion nu-i ca vrea pamint, toata lumea in toate locurile si toate timpurile vrea pamint. Si eu vreau pamint. Problema lui Ion este ca-i un vierme. E un vierme, mare, gras, urduros, perfect convins de un lucru, un lucru singur : ca-i bun asa cum e. Ca n-are de ce sa se spele, ca n-are de ce sa invete, ca n-are de ce sa-si puna nici un fel de probleme. El e mai mult decit imparatul universal al lumii, pentru ca spre deosebire de adevaratii imparati el n-are nici macar a depune efortul de a administra imparatia. El e mai mult decit dumnezeu, pentru ca spre deosebire de dumnezeu el nici macar n-a avut a depune efortul originar al creatiei. El e o gaura neagra a fiintarii, locul in care toate orizonturile se fring si se prabusesc intr-un singur punct : el insusi.

Nu puteti aprecia toata oroarea si toata grozavia mizeriei asteia pentru ca sunteti relativ mari ca dimensiuni, si diversii viermi, paianjeni si alte tiritoare sunt relativ mici. Ca atare, nu constituiti o prada pentru ei si nu pot sa va incurce in nici un fel, cel putin cit sunteti in viata. Dar puneti-va pentru un moment in situatia imaginara de-a fi aproximativ de dimensiunea unui simbure de mar, puneti-va pentru un moment in situatia Mariei. Poate ca puteti intrezari astfel, fie si numai pentru o clipa, cit de intolerabila se gaseste existenta tiritoarelor.

Pe scurt, si ca sa fim intelesi : nu-i problema ca-i urasc. Ii strivesc, pur si simplu, ori de cite ori ne intilnim. Din principiu. Pe de-o parte pentru ca imi place sa-i vad cum sufera, zbatind inutil din picioruse prin zama pastoasa care le constituia pina de curind continutul, pe de cealalta parte pentru ca-mi place Maria.

Si incurajez pe toata lumea sa faca la fel. In general, binele e o chestie discutabila, dar exista si situatii-n care discutia-i mai degraba semnul excentricitatii decit orice altceva. N-o sa dormim acuma cu viermii-n pat, ma gindesc, doar de dragul unor de altfel foarte teoretice si complet eterate considerente abstracte.

1. Daca n-ajunge presedinte pina atunci. Sau invers. [↩]
2. Problema cu acest modus vivendi nu-i neaparat intrinseca... [↩]
3. Dat fiind ca asta-i soarta si evolutia furnicarului uman : chestiile noi sunt intii udate cu singele si sudoarea marginalilor, aia de care n-are nimeni nevoie, in timp ce oamenii puternici si importanti sunt ocupati cu alte chestii in alte locuri. Dupa care, odata ce se stabileste ca lucrul cel nou nu-i o prostie banala si nefunctionala ci un ceva interesant (sau dupa ce se coace) astia puternicii si importantii intra in el ca-n brinza, si marginalii ramin cu sudoarea stoarsa si singele varsat, sa se uite de pe margini cum altii culeg fructele. Iar daca comenteaza ramin si cu burtica spintecata, sa-si tina matele-n miini si sa contribuie si niste lacrimi la intregul ansamblu. C-asa-i in tenis. [↩]
4. Dar iată că, dintr-odată, strecurat în lumea ta, insul de care vorbim o ia razna. Crede că e la locul lui, cînd în realitate tocmai asta e problema: nu mai e la locul lui. [↩]
5. Ce face taranetele fata cu aceasta realitate ? Ara cu calul. Cu magarul. Cu nevasta. Cu mina. A, ca n-are eficienta ? Nu-l intereseaza. [↩]
6. Pe scurt, faptul ca n-ai bani de-un suc si de-o prajitura semnalizeaza un lucru clar, si pentru ea, si pentru tine : nu ai ajuns inca in cursul vietii tale la un moment la care copulatia sa-ti fie adecvata. Trist, o fi, dureros, o fi, dar e un fapt. E un fapt. [↩]
7. Deci pe bune, asta-i pina la urma curva ? Una care-si permite sa se comporte rational, si nu ca si cum ar fi un cufar in gara, un obiect oarecare, eventual maximum maximorum ceva catelus care te iubeste pentru ca… pai pentru ca… pai pentru ca “o iubesti”, ceea ce revine la a spune ca asa vrei tu, sa te iubeasca ? Hm ? [↩]
8. Pentru ca nu realizeaza ca au de-a face cu o specie care trebuie luata asa cum e, si daca s-au bagat aici nu e loc de facut reguli, pentru ca reguli nu exista. [↩]
9. EFIMIȚA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetățenii leafă?
   LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme... [↩]
10. Obligindu-ne sa sedem pe scaune in incaperi cu aer conditionat, in loc sa ne lase sa stam in picioare inghesuiti in propriile zame. [↩]