Fracchia, La Belva Umana
Pentru ca suntem niste rafinati si niste culti nu ne vom referi la seria de aur a comediei telerizive italienesti decit aluziv. Sa trecem deci deriziv-superior peste stradaniile proletarilor piccolo-borghesi care discuta il primo, Il Secondo Tragico, Contro Tutti de parca altceva nu mai exista pe lume. Ii cunoasteti, stiti cine sunt : rock'n'rollerii iubitori de Beatles care cunosc Yellow Submarine si cam atit, metalistii fani Iron Maiden care cunosc Fear of the Dark si poate, poate, cu putin noroc, Run to the Hills sau ceva. Melomanii pentru care Queen = I Want to Break Free (ce-i aia Bohemian Rhapsody ?!)
Hai c-am facut misto destul, sa trecem la fapte. Filmul este cel putin dupa judecata mea un non plus ultram, virful carierei unui personaj, unui artist si unei idei, pe de-o parte. Pe de cealalta parte, este un virf, poate nu cel mai inalt dar cu siguranta in topul batjocurilor continentale (Le Grand Blond Avec Une Chaussure Noire etc) asupra gunoaielor anglo-americane (James Bond, The Saint etc) produse dupa si pentru nevoile, asteptarile si aspiratiile numerosilor reprezentanti ai "primei generatii incaltate" de dupa razboi.
Personajul, artistul si ideea se intilnesc in Paolo Villaggio. Alaturi de el mai joaca Anna Mazzamauro (tot un fel de signorina Silvani) si Gigi Reder (in general Filini, dar aici mama, si inca ce mama, mammina, mamma mia!). Daca e s-o zicem pe cea dreapta, despartirea de Luigia Bosisio si Plinio Fernando nu-i regretabila, si un Giuseppe Anatrelli se gaseste oriunde (dovada Lino Banfi, care-i de altfel semnificativ mai reusit). Francesco Salvi se scalimbaie probabil in gustul epocii, pe mine ma lasa rece.
Chiar daca jocul dublu nu-i convine lui Villaggio, scenele care-i creioneaza relatia cu mama si respectiv momentul jefuirii bancii (a, acum nu ne mai jucam de-a jocul "zi normala la banca", ne jucam de-a jocul "jaful" foarte bine haideti cu banii, repede, repede, aveti geanta de jefuire ? Nu ? Repede, o geanta de jefuire!!!) transcend pelicula (banii statului!) si ramin, eterate, vesnice, megacinematografia archangelica.
Neri Parenti isi face treaba, mi-e imposibil sa evaluez daca mai bine sau mai prost decit de obicei, desi daca ar trebui sa caut un vinovat pentru dificultatile star-ului probabil i le-as pune lui in circa. Pe de alta parte urmarirea de final e iconica (si daca v-a placut V for Vendetta poate va intereseaza sa aflati ca sceneta urmaririi care l-a nenorocit pe Deitrich este o plecaciune indreptata incoace).
Ce-ar mai fi de spus ? A, da. Come e giusto, lei!
PS. Daca intelegeti italiana vorbita il puteti urmari pe youtube.
