Formalitatea pura

Nu cred ca exista metafora reprezentare mai buna pentru viata interioara a autorului. Dificila, atroce, penibila, dar privind-o inapoi... pai ce mare lucru. Din focul zbaterilor pare ca lumea, cerul, fizica, natura, totul se naruie-n capatina unui biet muritor (tocmai pentru ca pina la urma asta e autorul, persoana care-i dispusa sa observe in caz ca i se apuca de naruit in cap diverse abstractiuni concrete), din afara ce mare chestie, ne-am jucat si noi putin de-a diverse jocuri de societate.

Una pura formalitaⁱ e un film definitiv, care spune complet si exhaustiv povestea unei situatii anumite. Autorul nu-i capabil sa explice care i-s relatiile cu fosta nevasta. Autorul singur e capabil sa foloseasca corect aspectele ei (editoare curenta, fosta nevasta) in conversatie, da' pentru mintea comuna ele sunt uzuri contradictorii neintimplatoare, ci menite sa ascunda ceva! Ele-s de fapt menite sa divulge, doar ca altceva decit il preocupa pe inspectorul de politie, recte in cine-a dormit implintat autorul.

Teoretic manifestarile deviante fata de asteptari, fata de banal, sunt semnul unei defectiuni, pe care orice inspector de politie cit de cit competent o presupune din oficiu ca fiind echivalenta cu vina (dupa o straveche observatie greceasca, vina ca disfunctie sociala, iata cit de traditionalisti sunt inspectorii de politie in postmodernism : ultimii platonicieni). Practic autorul e divortat fundamental de banal, nu in sensul cautarii, ci in sensul fiintei. Nu-i ca prostiile lui nu au sens pentru un om sanatos si echilibrat, ci pur si simplu prostiile lui nu pot sa aiba sens. Ele pot fi facute sa para ca ar avea sens dar numai in anumite conditii, atent controlate de catre autorul insusi. De-aia e cartea, volumul, romanul un mediu atit de puternic (si tot de-aia Internetul i-a luat locul fara drept de apel, de altfel).

Gerard Depardieu face un mare rol, e excelent spre exceptional, nici nu stiam ce actor bun e el de fapt, nu-l vazusem decit in cacaturi glumete. Roman Polanski e de asemenea foarte bun. Nu-i loc de ierarhii, si mai mult de-atit n-ai ce spune, actori ambii in adevaratul si cel mai plin sens al cuvintului. Sergio Rubini promite, tot asa cum un foarte simpatic pui de cocker spaniel promite. Tano Cimarosa si Paolo Lombardi isi fac fiecare treaba convingator. Bravo lor.

Cred ca filmul trebuie vazut, si nu doar pentru ca Tornatore trebuie vazut integral.

1. 1994, de Giuseppe Tornatore, cu Gerard Depardieu, Roman Polanski [↩]