Continutul de calitate

Cam toata lumea e de acord ca asta-i principalul daca nu de-a dreptul singurul criteriu de ierarhizare-n lumea online : cine produce continut de calitate sa fie sus, calitatea continutului e baza, content is king scl etc.

Singurul motiv pentru care ideea asta simpla a intrat in vulgata si toata lumea-i de acord cu ea e pur si simplu faptul ca toata lumea crede despre sine ca produce continut de calitate. Da, si prostanu' cu poze furate si bancuri "primite pe mail", si irelevantu' cu gifuri "gasite dupa net" si convingeri paralogice, si anonimu' compus din motocicleta si frica, si ignarul cu articole rescrise si recenzii de zece filme (proaste) in douazeci de cuvinte (din fondul lexical de baza), si putoiul supralicitat, cu "pareri" pe teme. Toti, toti absolut cred despre sine ca produc "continut de calitate", indiferenti la faptul ca nici macar nu produc continut.

Daca toata pleava asta n-ar crede cu convingere ca-i producatoare de continut de calitate atunci pur si simplu n-ar mai fi de acord cu teoria ca e important continutul. De exemplu, un prostalau cu pretentii la "profesionism" pe numele lui Stefan Badescu crede ca problema cu spamul lui e faptul ca ma pricep eu la SEO. Nu spamul lui, ala e ok, de fapt chiar aduce servicii umanitatii, profesionalizind "o piata lipsita in mare masura de profesionalism". Prin spam. Problem ?

Ei nu-si cauta metode de imbunatatire, ei nu cauta sa afle ce fac gresit, sa faca bine data viitoare. Ei stiu ca o sug la rece, stiu ca sunt niste nulitati, a avut viata grija sa-i informeze pina acum. Tot ce-si cauta sunt justificari, teoretizari care sa le ingaduie sa nu-si confrunte lipsurile si scaderile, ocazii de-a pretinde ca e totul ok. Ce-si cauta ei sunt niste oameni, niste constructii, niste teorii care sa-i asigure ca totul e in ordine, care sa le spuna lor ce vor ei sa auda : ca produc continut de calitate.

Lasind problemele nulitatilor la o parte, ramine larga problema ierarhiei. Cum aranjam totusi producatorii astia intr-o ordine oarecare ?

Nenorocirea este ca un mediu universal (sau ma rog, cel mai aproape de universalitate mediu dintre toate cele inventate pina acum) nu ingaduie lesnicios o ierarhizare scalara, in principal pentru ca nu are inclus in sine un criteriu de selectie. E un mediu deschis, destructurat, capabil sa duca orice si sa fie orice, si-atunci cum deosebesti bunul de slab si foarte bunul de inca si mai bun ?

Raspunsul evident este ca "pai dupa consumatori". Logic ca daca un restaurant are multi clienti e mai bun decit un restaurant care are putini clienti, nu ? Nu prea. Uite de exemplu restaurantul de la mine din living, in care gatesc eu si inca doua-trei fete e cel mai bun restaurant din Timisoara. Da' n-are clienti deloc, ca nu-i deschis publicului. Restaurantul cu cei mai multi clienti e garantat ceva saormerie din campusul universitar. Care, bineinteles, nici macar nu-i un restaurant. Si de fapt, care-i cel mai bun restaurant, ala care vinde portii de o suta de grame la o suta de euro, cite cinci pe zi sau ala care da gratis supa la saraci, cite cinci mii de portii (de cincizeci de eurocenti bucata) in toata ora ?

Adevarul, simplu si direct, este ca mediul online e cel mai putin masurabil mediu dintre toate cele inventate pina acum. Da, stiu, lumea inca se balaceste in teoria ca ar fi nu doar masurabil, dar "cel mai masurabil". Ideea e falsa, nu-i masurabil deloc. Un panou publicitar pus linga o sosea circulata poate fi masurat statistic macar, stii cam cite autovehicule fizice trec prin fata lui pe ora. Internetul nu se poate masura. Punct.

Si-atunci, ce ne facem ?

Una dintre solutii ar putea fi evaluarea de catre experti. Ceva in genul fain. Problemele cu acest sistem sunt bineinteles alegerea expertilor (cit de expert tre' sa fii ca sa ne intereseze ce ai tu de spus, si cam cum stabilim toate astea ?), motivarea lor (de ce te-ai obosi sa-ti comunici parerea ?) si asa mai departe. Departe, foarte departe de-a fi rezolvate, chiar daca pe alocuri se mai obtin rezultate imbucuratoare.

Cealalta dintre solutii este evaluarea teoretica. Sa scriem dom'le regulile, principiile pe care se bazeaza scrisul de calitate, si pe urma sa comparam continuturi reale cu acest continut teoretic ideal. Problema cu aceasta abordare e evident stilizarea, tot ce poate produce ea e un fals idol. Sigur, din incercare pot iesi liste utile de "asa nu pentru ca", dar ca abordare pozitiva este pur si simplu imposibila (chit ca asta a fost preocuparea criticii literare timp de vreo sase secole, pina sa apara Internetul si sa se descopere futilitatea demersului constructiv).

Pe scurt, pentru cei ce n-au rabdare sa citeasca : continutul de calitate e tot ce conteaza. Marea problema este ca nimeni nu-l produce.