Comunitati si metode numerice - privire teoretica, partea II

Continuam etc blablabla.

Aparitia Internetului nu se inscrie pur si simplu in cursul progresului pe care l-am trecut sumar in revista deja, ci este un moment de rupere, o schimbare de paradigma, un salt evolutiv.

Motivul minor dar mult mai vizibil, si de aceea mult mai amplu discutat (asa incit noi nu vom prea insista, se gaseste literatura) este reducerea costului. Pina la Internet pentru a face parte dintr-un grup trebuia la nivel al costurilor minime sa pui mina pe telefon cu o oarecare regularitate (cazul familiilor raspindite), sa scrii si sa citesti un mare numar de carti postale (crescatorii de porumbei calatori de exemplu, jucatorii de sah prin corespondenta de alt exemplu, astronomii amatori de inca un exemplu si o intreaga paleta de alte hobby-uri similare care le-au preluat metodele) sau sa intretii un post de radio amator, pentru a cita exemple din categoria celor mai ieftine cit priveste capitalurile, dar mai scumpe cit priveste munca si abilitatea necesare.

La polul opus bineinteles jucatorii de poker/bacarrat/blackjack etc, socialites (chestia pe care vor s-o reprezinte proastele din Sex in the City, si respectiv Paris Hilton/surorile Kardashian etc da' nu le prea iese). Intre cele doua apartenentele publicului larg, anume starea de-a fi fan a unei formatii de muzica (Michael Jackson, Depeche Mode etc etc), sau al unei fransize de film (Star Wars). Marginale, dar tot preocupari de mijloc (in sensul ca ale omului mediu si-ale clasei de mijloc), filmele-cult, cultura drogurilor, BDSM-ul si alte sexualizari alternative scl. Toate aceste identificari comunitare au niste costuri, si in moneda, si in timp, si in efort, ba chiar in unele cazuri implica riscuri, ori in fata opresiunii statale (si din punctul nostru de vedere, ca antropologi, intre razboiul contra gayilor si razboiul contra drogurilor nu pot exista diferente).

Internetul a redus aceste costuri la absolut zero. Oricine poate sa fie un jucator profesionist de poker cu ferma de porumbei si costume de piele cu tinte acoperite-n praf de ingeri pe Internet. Costul pentru a participa la oricare dintre aceste comunitati a scazut de la ceva semnificativ pina la ceva irelevant : vin toate la pachet cu cei douazeci-treizeci de dolari cit costa abonamentul la cablu. Asa ceva este deja revolutionar, si impactul se simte din plin din toate pozitiile (de exemplu, prin fenomenul "Septembrie nesfirsit" resimtit la alte date dar in absolut toate comunitatiile existente).

Motivul major, mult mai putin vizibil si deci mult mai putin tratat in literatura este problema barierei de intrare : cum am vazut ideea comuna este cheia comunitatii, si ca atare selectarea necredinciosilor dintre credinciosi principala problema de igiena a ei. Aceasta problematica e vizibila peste tot (de exemplu prin problemele grave si greu de rezolvat pe care le ridica trolul*, adica acel fals membru al comunitatii care pretinde ca s-ar conforma la idee tocmai pentru a crea dificultati cognitive membrilor proprii) dar produce efectele cele mai dure in comunitatile care risca prin practica lor.

Cum vor reusi niste gay care se aduna intr-un bar de gay sa se asigure ca printre tipii intrati pe usa nu se ascunde un politist pus pe spionat ? Cum vor reusi niste pedofili care se aduna acasa la cite unul ca sa se masturbeze in cerc privind la poze cu copchii mici schingiuiti sa se asigure ca nu-i nici un Chris Hansen ascuns dupa un dulap ? Pai, pot sa-si foloseasca "instinctul", cu riscul ca vor da afara inocenti, care se vor simti frustrati si vor face scandal si-n general crea probleme. Pot incerca metode cvasi-stiintifice, sa livreze un chestionar de exemplu, sa introduca perioade de proba, in general sa... creasca artificial costurile de apartenenta - minunea minunilor, s-ar zice ca reducerea costurilor respective nu-i pina la urma chiar asa o binecuvintare cum parea la prima vedere.

In tot cazul, problema a fost dintotdeauna dificila si rezultatele in totdeauna cel mult partiale, dovada fiind mandatele de arestare de-a lungul istoriei. Pina la urma a te apara de troli (pentru ca si Chris Hansen e un trol pentru comunitatea pedofililor asa cum si politaii in civil erau troli in Stonewall Inn-ul anilor '60) e similar cu a te apara de hackeri, o nesfirsita lupta.

Internetul ii aduce insa o rezolvare absolut revolutionara, sub forma metodelor numerice. Ceea ce era cvasi-imposibil pina la digitizarea interactiunii, depinzind de "instincte" si alte abordari proprii misticismului se poate de-acum trata in cel mai stiintifico-statistic mod cu putinta, pentru a obtine nu doar simple minciuni, nici macar minciuni sfruntate, ci statistici de-a dreptul.

Combinind puterea analizei numerice cu ubicuitatea Internetului se poate in principiu crea o super-comunitate : acea chestie in care costurile de intrare sunt zero pentru toti membrii proprii, adica cei care subscriu la ideea pe care comunitatea se fundeaza, si infinit pentru toti membrii improprii, adica cei care din orice motiv nu subscriu la ideea pe care comunitatea se fundeaza.

Incercarile serioase in aceasta directie n-au prea existat pina la acest moment, din nefericire, cu o exceptie mai notabila de care vom vorbi intr-un episod urmator, ca iata aceasta miniserie are si aplicatie practica.

---------
* Si de aceea masurile de exclude aplicate de comunitati trolilor nu sunt nejustificare teoretic, asa cum le place lor sa pretinda, ci perfect rationale.