Comunitati si metode numerice - privire teoretica, partea I

Tuesday, 18 January, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Credinciosi principiilor internetului multilateral dezvoltat cit si angajamentelor asumate cu ocazia articolului precedent, continuam seria articolelor de nisa foarte obscura (tm). Bucurati-va!

Cum n-am avut norocul mai mult sau mai putin discutabil de-a evolua, fiinte ginditoare, din lupi sau din ursi, avem a indura blestemul de-a fi evoluat din maimute, care-s din nefericire fiinte sociale. Ca atare, oriunde vom fi, vom fi o comunitate. Trista situatie, dar alta momentan n-avem.

O comunitate, pentru a fi mai mult decit o tirla, turma, ciurda, cird scl are nevoie de ceva in plus fata de simpla aglomerare a indivizilor intr-un spatiu, executind miscari in aceeasi directie (asta deosebeste un cird de giste de-o aglomeratie de pescarusi, de exemplu : faptul ca gistele se misca la unison in timp ce pescarusii independent). Cit priveste oamenii, comunitatile lor se bazeaza indeobste pe niste idei comune.

Fie ca sunt ele reprezentari asupra mediului extern, fie ca sunt teorii ori metafizice ori de-a dreptul oculte despre ceea ce nu se vede, fie ca sunt simple reprezentari asupra grupului si a ierarhiilor membrilor in el (in general toate trei abordarile manifestindu-se impletit), comunitatea oamenilor se deosebeste de turmele animalelor taman prin ce v-ati astepta : prin idee. Ca doara si oamenii tot prin asta capacitate a reprezentarii abstracte se deosebesc de vite, rime, caracatice si celelalte.

Pentru a avea o comunitate deci revine a avea o aglomeratie de oameni cu idei macar in mare similare. Aceasta necesitate se poate satisface in exact doua moduri : ori luam un set de oameni care deja se gasesc in acelasi spatiu si-i fortam sa treaca toti la acelasi set de idei, ori alegem dintre multimile nesfirsite ale umanitatii doar oamenii cu ideile potrivite, si-i instalam intr-un spatiu.

De prisos sa spunem ca pe cea mai indelungata parte a istoriei prima metoda a fost de departe cea mai folosita. De fapt cam asta si este risul, o metoda pre-lingvistica de semnalizare a apartenentei la comunitate, a limitelor ei scl. Totusi, odata cu ridicarea copacel-copacel a gindirii abstracte in doua picioare s-a trecut incet-incet si la manifestarea celei de-a doua metode, mai ales ca intrucit odata cu cresterea densitatii furnicarului uman ea devine chiar fezabila.

In mod remarcabil prima entitate care s-a ocupat intr-un mod activ si memorabil cu aceasta implementare a fost Inchizitia spaniola. Va vine sa credeti ce eminent reprezentant al ratiunii in lume sunt apucatii aia care introduceau piramide de metal incins in anusuri si bile cu surub de menghina in vaginuri, si ca bonus au ars cam toate textele produse inaintea venirii lor in Lumea Noua, plus diverse alte atrocitati incomparabile chiar si cu activitatile desfasurate astazi de Statele Unite ? Nici mie, da' ce-i poti face istoriei...

Chiar daca intr-o prima faza abordarea cu "alegi niste oameni cu ideile potrivite si-i muti pe toti in acelasi spatiu" a fost implementata in sensul pur si dur al lui "alegi oamenii cu idei nepotrivite si-i muti in spatiul Lumii de Dincolo", totusi incet-incet lucrurile au progresat de-acolo, ajungindu-se inca si mai recent de exemplu la institutia clubului. Ce este un club ? Pai este un loc unde nu au voie sa intre femeile, ca sa fim bine lamuriti pe tema asta. Pentru ca femeile se impart in doua categorii : ori nu gindesc, caz in care nu pot sa aiba idei, caz in care nu pot face parte din club, ori gindesc ca ele pot gindi, caz in care manifest si patent nu au ideile potrivite, caz in care nu pot face parte din club. Simplu, nu ? Va vine sa credeti cit de absurd, impropriu si stupid sunt aplicate toate ideile juste in prima lor schita ? Nici mie, da' ce-i poti face istoriei...

Ei, trecind si de-acolo mai incoace, ca parca ma apuca asa o lene de-a trece in revista toate intortocherile pe care omul (care nu e vita, bun ? nu-i vita, ca-i asin) le face in incercarea lui disperata dar perpetua de-a evita sa paseasca drept inainte, ajungem la momentul actual, cind exista Internetul. Asta inseamna ca in cel mai propriu sens oamenii se pot alege dupa ideile lor, formind astfel comunitati, ce-i drept virtuale sub aspectul geografiei, dar in rest mai reale decit orice alte comunitati (un fapt demonstrat intre altele de exemplul banal al preferintelor sexuale ale tineretului - majoritatea isi cauta si-si gasesc partenerii in comunitatile virtuale ale Internetului si nu pe cimpiile reale ale "vietii").

Am sarit elegant peste momentul imediat anterior, al "fanilor" trupelor de muzica - a caror importanta, pe linga utilitatea directa si mestesugareasca a productiei de sunete armonios-placute a fost, dintr-o perspectiva a antropologiei culturale aceea de sursa anterioara de "ordine" ideatica, apunind imediat cu aparitia unei metode mai eficiente si mai eficace (asta asa, in caz ca va intrebati de ce "vedeta" nu mai conteaza si nu va mai conta niciodata, nu, nu e o conspiratie a televiziunilor, nu-i vina MTV, pur si simplu progresul isi urmeaza cursul lui descendent) - si am mai sarit peste tot felul de etape. Ceea ce nu inseamna ca ele nu exista sau ca nu se muleaza perfect pe teorie, ci pur si simplu ca lasam ceva placere de descoperitor si cititorului.

Bun, si ce treaba are toata chestia cu metodele numerice ? Pai are, da' vom discuta chestiunea intr-un episod imediat urmator.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

2 Responses

  1. [...] Internetului nu se inscrie pur si simplu in cursul progresului pe care l-am trecut sumar in revista deja, ci este un moment de rupere, o schimbare de paradigma, un salt [...]

  2. [...] Putem bineinteles sa privim fain@polimedia.us* drept o aplicatie asupra teoriei enuntata anterior (1, 2) fie si doar pentru motivul ca autorul ambelor avind macar minimale pretentii la rationalitate e [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.