Charles Maurice de Perigord

Cetateanul din titlu, despre care probabil ca n-ati auzit sub numele de Talleyrand, sau "print de Benevento" mai spre finalul imparatiei lui Napoleon este fara multa vorba cea mai insemnata reusita a singelui francez, daca nu din toate timpurile atunci in memoria recenta. Presedinte al Adunarii Nationale, primul prim ministru al Frantei, si prin asta al lumii (de Richelieu a fost al doilea), Mare Sambelan si Vice-Elector al Imperiului Francez (o chestie care s-a nascut cu el si-a murit cu el), diavolul schiop a fost chiar asta : un diavol. Cam singura minte lucida-ntr-o vreme de atotcuprinzatoare agitatie si exagerata excitatie.

Alfred, Viscount Norwich a fost pe de cealalta parte un supus al Reginei, politician conservator, diplomat si autor. Intre altele a scris o biografie a primului - Talleyrand, de Duff Cooper. Este ca daca vedeti pe-o taraba asa o carte, "Talleyrand, de Duff Cooper" va asteptati la ceva prostioara americaneasca, rezumat al unui rezumat bazat vag pe niste cliffsnotes ? Ei bine, nimic mai departe de adevar, cartea-i cel putin erudita, si v-o recomand cu caldura. Intru incurajare, sa va traduc primul paragraf :

Copilaria unui nobil francez in secolul XVIII nu era in mod obisnuit o perioada din viata acestuia spre care eventualul adult sa priveasca cu afectiune ori nostalgie. Doctrina ca parintii exista pentru copiii lor nu era acceptata-n vremea aceea, iar grija iubitoare si grija minutioasa aplicata copiilor de azi ar fi parut ridicola oamenilor inteligenti. Cind Rousseau, primul om al sentimentelor, si-a abandonat rind pe rind copiii, spre a fi crescuti ca orfani anonimi, comportamentul lui a fost considerat bizar, dar nu revoltator. Mostenitorul celui mai bogat ducat din Franta povesteste cum educatia i-a fost incredintata unui lacheu de-al tatalui sau, care intimplator stia sa citeasca, cum era imbracat in cele mai frumoase haine pentru a iesi dar acasa statea gol si flamind, si cum asta era soarta tuturor copiilor de virsta si clasa lui. Metodele moderne pun parintii intr-o lumina mai calda, dar nu exista inca dovezi suficiente ca ar produce indivizi superiori.

Zic ca-i destul de evident ca autorul indrazneste sa abordeze cu onestitate problemele de care se apuca, si urmeaza firele istoriei intr-acolo unde duc ele, si nu intr-acolo unde crede el ca ar crede societatea momentului ca ar trebui ele sa duca. Astfel dovedit drept capabil de a satisface cerintele istoricului, imi mai ramine sa va asigur ca Norwich e o companie placuta la o plimbare prin, cum era, sa citez exact, "veacul binecuvantat, veacul cel din urma al bunului plac si al bunului gust"* si gata.

Lectura placuta.

---------
* Apropo de care chestie, stiati c-o murit als ?