Charles Maurice de Perigord

Sunday, 17 July, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Cetateanul din titlu, despre care probabil ca n-ati auzit sub numele de Talleyrand, sau "print de Benevento" mai spre finalul imparatiei lui Napoleon este fara multa vorba cea mai insemnata reusita a singelui francez, daca nu din toate timpurile atunci in memoria recenta. Presedinte al Adunarii Nationale, primul prim ministru al Frantei, si prin asta al lumii (de Richelieu a fost al doilea), Mare Sambelan si Vice-Elector al Imperiului Francez (o chestie care s-a nascut cu el si-a murit cu el), diavolul schiop a fost chiar asta : un diavol. Cam singura minte lucida-ntr-o vreme de atotcuprinzatoare agitatie si exagerata excitatie.

Alfred, Viscount Norwich a fost pe de cealalta parte un supus al Reginei, politician conservator, diplomat si autor. Intre altele a scris o biografie a primului - Talleyrand, de Duff Cooper. Este ca daca vedeti pe-o taraba asa o carte, "Talleyrand, de Duff Cooper" va asteptati la ceva prostioara americaneasca, rezumat al unui rezumat bazat vag pe niste cliffsnotes ? Ei bine, nimic mai departe de adevar, cartea-i cel putin erudita, si v-o recomand cu caldura. Intru incurajare, sa va traduc primul paragraf :

Copilaria unui nobil francez in secolul XVIII nu era in mod obisnuit o perioada din viata acestuia spre care eventualul adult sa priveasca cu afectiune ori nostalgie. Doctrina ca parintii exista pentru copiii lor nu era acceptata-n vremea aceea, iar grija iubitoare si grija minutioasa aplicata copiilor de azi ar fi parut ridicola oamenilor inteligenti. Cind Rousseau, primul om al sentimentelor, si-a abandonat rind pe rind copiii, spre a fi crescuti ca orfani anonimi, comportamentul lui a fost considerat bizar, dar nu revoltator. Mostenitorul celui mai bogat ducat din Franta povesteste cum educatia i-a fost incredintata unui lacheu de-al tatalui sau, care intimplator stia sa citeasca, cum era imbracat in cele mai frumoase haine pentru a iesi dar acasa statea gol si flamind, si cum asta era soarta tuturor copiilor de virsta si clasa lui. Metodele moderne pun parintii intr-o lumina mai calda, dar nu exista inca dovezi suficiente ca ar produce indivizi superiori.

Zic ca-i destul de evident ca autorul indrazneste sa abordeze cu onestitate problemele de care se apuca, si urmeaza firele istoriei intr-acolo unde duc ele, si nu intr-acolo unde crede el ca ar crede societatea momentului ca ar trebui ele sa duca. Astfel dovedit drept capabil de a satisface cerintele istoricului, imi mai ramine sa va asigur ca Norwich e o companie placuta la o plimbare prin, cum era, sa citez exact, "veacul binecuvantat, veacul cel din urma al bunului plac si al bunului gust"* si gata.

Lectura placuta.

---------
* Apropo de care chestie, stiati c-o murit als ?

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

10 Responses

  1. Hipsterilor`s avatar
    1
    Hipsterilor 
    Monday, 18 July 2011

    tu n-ai scris despre gaddafi nicaieri pe blog?

    http://www.youtube.com/watch?v=z30-t7TXsnc

    tl;dr cica l-au bulit pe gadafi ca a refuzat sa mai foloseasca dolarul ca moneda de schimb si vroia aur pentru petrol.

  2. Hipsterilor`s avatar
    2
    Hipsterilor 
    Monday, 18 July 2011

    bha ha ha ha ha
    http://www.youtube.com/watch?v=GuqZfaj34nc&NR
    http://www.youtube.com/watch?v=zkl1HVtSUrY
    lmao 1 http://www.youtube.com/watch?v=Iw5Ij_RFJ1Q
    lmao 2 http://www.youtube.com/watch?v=cMM-kqngHc8

    moar conspiracies, no jews.

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Monday, 18 July 2011

    Pls to include written transcripts with youtube vids which nobody watches ty.

  4. @Hipsterilor
    Eu am auzit ca vroia sa fie platit in cadane virgine cu pistrui ca aur avea deja destul.

  5. Hipsterilor`s avatar
    5
    Hipsterilor 
    Monday, 18 July 2011

    oh shi~ !!!111eleven!111

    mnoa da macar suna interesanta conspiratia. practic omul vroia standardul de aur la loc, si atunci fiecare ar avea moneda cat aur. o idee noua defapt veche extrem de efectiva.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Monday, 18 July 2011

    Cadinele virgine cu pistrui sunt roscate nu blonde buei n00b.

  7. Petrolul este absolut singurul lucru care face dolarul sa fie mai valoros decat hartia igienica. Sau credeti ca cursul dolarului e sustinut de plata facturilor adwords si licente oracle?

  8. Hipsterilor`s avatar
    8
    Hipsterilor 
    Tuesday, 19 July 2011

    no more kebab for you !

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 19 July 2011

    @gheorghe E o problema de incredere. Ce face dolarul mai valoros decit hirtia igienica este parerea raspindita ca asa timpiti cum se gasesc, americanii au totusi mai buna priza la realitate decit diversi altii.

  1. [...] pe vremea imparatului Μαυρίκιος. Da, a existat un imparat al Bizantului pre numele lui Maurice, ce mare chestie ? CANONUL 3 Învoirea, se spală cu 12 [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.